Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

(Număr intern 2401/2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1723/R/2013

Ședința publică de la 24 septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE:G_____ B_____ F_______

JUDECĂTOR:M______ I____ B____-P________

JUDECĂTOR:L______ C_______

GREFIER: F_________ D______

Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare S_________ COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ A____ împotriva Sentinței civile nr. 11 din 07.01.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-pârâtă O____ C______.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata prin mandatar O____ S_____-V_____, cu procură aflată la fila 11, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin compartimentul registratură, la data de 19.09.2013, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei, respectiv chitanța nr. xxxxxxx/17.09.2013 și timbru judiciar în valoare de 1 leu, iar la data de 16.09.2013, intimata a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.

Se prezintă d-nul O____ S_____-V_____, legitimat cu C.I. ________ nr. xxxxxx emisă de SPCEP S5 biroul nr. 4 la data de 05.03.2009.

La întrebarea instanței în sensul de a se arăta de către mandatarul intimatei O____ C______ dacă are studii juridice, acesta învederează că nu are studii juridice.

Curtea, față de dispozițiile art. 68 alin.4 C.pr.civ. 1865 care prevăd că: „dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat…”, aduce la cunoștința mandatarului intimatei O____ C______ faptul că nu poate pune concluzii în cauză.

Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 242 alin.2 C.pr.civ. 1865, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, urmând a avea în vedere apărările formulate prin întâmpinare de către intimata O____ C______.

C U R T E A,

Deliberând, constată următoarele:

I. Prin Sentința civilă nr. 11/07.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea S_________ Cooperativă Meșteșugărească A____, în calitate de creditor desemnat de adunarea creditorilor din data de 31.07.2012, conform art. 138 alin.3 din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu pârâta O____ C______.

Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii administratorului, întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Potrivit susținerilor lichidatorului, debitoarea a predat toate actele contabile și deci analiza lichidatorului judiciar a avut în vedere toate actele contabile.

Cererea de chemare în judecată a pârâtei ce a avut calitatea de administrator al debitoarei este formulată în termeni generali, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administrator, cu ce se probează acestea.

Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, neînsoțită de administrarea de probe pentru a dovedi activitatea culpabilă a pârâtei în ajungerea debitoarei în încetare de plăți, nu atrage automat răspunderea acesteia, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina administratorului.

În dovedirea cererii, în afara înscrisurilor care însoțesc cererea de chemare în judecată, înscrisuri care emană de la lichidatorul judiciar Consulta 99 SPRL, care a concluzionat că nu sunt întrunite elementele răspunderii materiale prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditoarea nu a mai depus alte înscrisuri și nici nu a mai solicitat alte probe.

Din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâta a fost administratorul debitoarei pentru circa 2 luni, cele de dinaintea formulării cererii de deschidere a procedurii din partea debitorului.

În finalul cererii de chemare în judecată creditorul susține că este incidentă în cauză cel puțin situația prevăzută de art. 138 lit.f din Legea nr. 85/2006, adică pârâta a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.

Or, reclamanta nu numai că nu probat ce mijloace ruinătoare a folosit pârâta, în ce împrejurări le-a folosit, pentru a procura fonduri debitoarei, dar nici măcar nu le-a indicat, nu le-a enumerat. Nu a indicat de la cine a procurat asemenea fonduri, care este cuantumul lor, măcar aproximativ, cum a întârziat încetarea de plăți. Reclamanta se rezumă strict la a indica un text de lege fără a argumenta cum se circumscrie acesta situației de fapt din cauza de față.

Dacă reclamanta susține că prejudiciul suportat de el și ceilalți creditori ar fi suma înscrisă în tabelul definitiv întocmit de lichidatorul judiciar Consulta 99 SPRL, totuși celelalte elemente ale răspunderii, respectiv fapta ilicită, vinovăția și, nu în ultimul rând, legătura de cauzalitate dintre faptă (faptele) pârâtei și prejudiciu, nu au fost dovedite.

II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta-creditoare S_________ Cooperativă Meșteșugărească A____, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la plata sumei de 91.928 lei, reprezentând pasivul societății Camy S__ International S.R.L., evidențiat în tabelul definitiv de creanțe.

În motivarea recursului, creditoarea a arătat că a avut în vedere raportul lichidatorului judiciar privind incidența prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, din care rezultă că printre cauzele stării de insolvență se regăsesc deficiențe de ordin managerial, inadaptarea la cerințele competitive ale pieței, angajarea la obligații ce exced capacitatea de onorare a acestora.

Recurenta consideră că, deși administratorul judiciar nu a efectuat o analiză aprofundată asupra incidenței art. 138 din legea insolvenței, deși nu dispune de foarte multe date, totuși consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii. Apreciază că pârâta se face vinovată de aducerea societății în stare de insolvență și că a săvârșit fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.f).

III. La data de 16.09.2013, intimata-pârâtă O____ C______ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând în esență că recurenta nu a dovedit elementele răspunderii: fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate (fila 12).

IV. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 sau 1349 și 1357 din Noul Cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ. 1864, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență. Cu alte cuvinte, condițiile răspunderii nu se prezumă, ci trebuie dovedite în concret.

Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.f) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipoteza reglementată de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Prima condiție pentru angajarea răspunderii se referă la săvârșirea uneia dintre faptele enumerate limitativ de lege.

Fapta ilicită prevăzută de art. 138 alin.1 lit.f) constă în folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți. Mijloacele ruinătoare sunt modalități împovărătoare de obținere a unor resurse în vederea amânării momentului încetării plăților, cum ar fi contractarea unor împrumuturi cu dobânzi mult mai mari decât cele practicate în mod curent pe piață. Prin săvârșirea acestei fapte, organul de conducere al societății obține lichidități, în scopul întârzierii momentului încetării plăților.

În cauză, reclamanta nu a indicat în concret ce mijloace ruinătoare a folosit pârâta, în ce împrejurări le-a folosit, de la cine a procurat asemenea fonduri, care este cuantumul lor, cum a întârziat încetarea de plăți. Reclamanta se rezumă strict la a indica un text de lege fără a argumenta cum se circumscrie acesta situației de fapt din speță.

Ca urmare, nu se poate reține în sarcina pârâtei săvârșirea faptei ilicite prevăzute de art. 138 alin.1 lit.f) din legea insolvenței.

Pe de altă parte, chiar recurenta a preluat în cuprinsul cererii de atragere a răspunderii constatările din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, arătând că starea de insolvență a debitoarei a fost urmarea unor deficiențe de ordin managerial. Or, aceste cauze nu sunt sancționate de art. 138 din legea insolvenței.

În temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta S_________ COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ A____ împotriva Sentinței civile nr. 11/07.01.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata O____ C______.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.09.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. B. F_______ M. I. B____-P________ L. C_______

GREFIER,

F. D______

Red. jud.G.B.F. / 25.10.2013 (2 ex.)

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă

Judecător sindic – P________ N______