Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIIVLĂ Nr. 443/A/2015
Ședința publică de la 05 August 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R_____ I____ A________
Judecător C_______ L_______ F____
Grefier A____ M____ S_____
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul M_____ C_____ împotriva încheierii din 26.02.2015 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata M_____ E________, având ca obiect „curatelă”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, s-a prezentat apelantul M_____ C_____, legitimat cu CI ________ nr. xxxxxx eliberată la data de 03.02.2011 de SPCLEP Moinești, lipsă fiind intimata.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de grefier, evidențiind părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata precum și mențiuni referitoare la modul de îndeplinire a procedurii de citare, precizând că este legal îndeplinită.
Instanța pune în discuție probatoriul.
Instanța constată că prin cererea de apel nu au fost solicitate probe.
Având cuvântul, apelantul M_____ C_____ arată că nu solicită administrarea de probe in apel.
Apelantul M_____ C_____ arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri, probe de administrat și excepții de invocat , instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Având cuvântul, apelantul M_____ C_____ solicită instanței să admită cererea de privind schimbarea curatorului, întrucât nu poate ridica pensia, care este blocată din luna octombrie. Consideră că sentința nu este justă.
Dezbaterile fiind închise, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 26.02.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Moinești a respins cererea de instituire a curatelei formulată de petentul M_____ C_____, cu referire la intimata M_____ E________.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin cererea astfel cum a fost precizată, petentul M_____ C_____ a solicitat numirea în calitate de curator pentru M_____ E________ în temeiul art. 178 lit. a-c, art. 179, 180, 182 din codul civil.
Potrivit art. 178 din codul civil, în afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela: a) dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare, și din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator, b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare, c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.
Din cuprinsul referatului medical nr. xxxxxx/23.10.2014(fila 26 dosar) reiese că numita M_____ E________ suferă de deficiență mentală severă cu tulburări de comportament.
În cazul de față, având în vedere diagnosticul menționat în referatul medical arătat mai sus, nu sunt incidente dispozițiile art. 178 lit. a)-c) cod civil având în vedere că niciuna din situațiile menționate de acest text de lege nu se regăsește în speța de față.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 178 cod civil, urmează să respingă cererea privind numirea petentului M_____ C_____ în calitate de curator pentru M_____ E________, ca nefondată.”
Împotriva acestei sentințe, petentul a formulat în termen legal apel, motivat prin cerere și legal scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
În motivarea apelului, apelantul a arătat, în esență, că prima instanță a încălcat grav dreptul la sănătate, deoarece în lipsa cuponului de pensie, numita M_____ E________, ca persoană cu handicap nu se poate interna în spital.
Apelantul a mai solicitat două milioane de euro, ca despăgubire și scutirea taxei de timbru pe perioada de handicap.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul apreciază că apelul nu este fondat.
Apelantul invocă în esență motive de netemeinicie a sentinței apelate, însă nu se poate reține că prin soluția pronunțată prima instanță a încălcat dreptul la sănătate a persoanei ocrotite prin instituirea curatelei instituite în cauză.
Deși sentința apelată este motivată superficial, soluția pronunțată este corectă, prima instanță reținând în mod corect că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 178 NCC, privind cazurile în care se poate institui curatela, deoarece curatela presupune o persoană capabilă, din punct de vedere a capacității de exercițiu civile. Or, în cauză, având în vedere deficiența mentală severă de care suferă numita M_____ E________, sunt indicii cu privire la lipsa acestei capacități, ca urmare a lipsei discernământului, astfel încât, deși se impune luarea unei măsuri de ocrotire față de această persoană, ar fi mai indicată punerea sub interdicție.
Motivele invocate de petent, respectiv încasarea pensiei pentru mătușa sa nu pot fi reținute pentru admiterea cererii, iar faptul că M_____ E________ a mai avut desemnat un curator pentru încasarea pensiei, probabil de către autoritățile administrației publice locale, nu pot obliga instanța să ia o măsură similară, cu nerespectarea dispozițiilor legale, cu mențiunea că petentul poate încasa pensia pentru mătușa sa și în calitate de tutore al acesteia, după punerea sub interdicție, procedură prevăzută de dispozițiile art. 936 și următoarele NCPC.
Față de cele expuse mai sus, instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul M_____ C_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul in Moinești, _________________, Jud. Bacău împotriva încheierii din 26.02.2015 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata M_____ E________, CNP xxxxxxxxxxxx, cu domiciliul in Moinești, _________________, Jud. Bacău.
Definitivă.
Pronuntată în ședința publică de la 05 August 2015.
Președinte, R_____ I____ A________ |
|
Judecător, C_______ L_______ F____ |
|
Grefier, A____ M____ S_____ |
|
Red. sent. civ. P______-B____ M____-C________
Red./Tehnored dec. civ. A.R.I./05.10.2015
S.A.M./ 06.10.2015/4ex