Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Succesiune
Număr hotarâre:
101/2015 din 09 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR.101/R/2015

Ședința publică din data de 9 iunie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : S_________ I_____,vicepreședinte tribunal

JUDECĂTOR : N_______ C______

JUDECĂTOR : B_____ I_____ S_____

GREFIER : G____ N_____

Pe rol fiind pronunțarea deciziei privind recursul civil declarat de către reclamanta V_______ V______ împotriva sentinței civile cu nr.8259 din 23 octombrie 2014 pronunțată de către Judecătoria Bistrița în dosar civil nr.XXXXXXXXXXXXX având ca obiect succesiune.

Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de 2 iunie 2015. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea deciziei la data de 9 iunie 2015.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr. 8259 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 23.10.2014 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale formulate de V_______ R_____ invocată de pârâți.

S-a respins excepția neacceptării în termen a moștenirii de către reclamanta V_______ V______ invocată de pârâți.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V_______ V______, în contradictoriu cu pârâții V_______ T___, decedat pe parcursul procesului, prin moștenitor V_______ V______, născută M_________, decedată și ea pe parcursul procesului, prin moștenitor Marstheiner D___, V_______ A____, V_______ R_____, V_______ M____, decedată pe parcursul procesului, prin moștenitori V_______ S_____ și V_______ O______, V_______ E_______, V_______ A_____ I_____, V_______ T____ T___.

Respinge cererea reconvențională formulată de V_______ T___ și în consecință :

S-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta T___ L_______ decedată la 31.01.1985 se compune din imobilele construcții și terenuri :

- 1. cota de 1/2 din terenul în suprafață de 3283 mp înscris în CF 624 Susenii Bîrgăului nr. top.81/1 situat în intravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Grădina Morii ;

- 2. terenul în suprafață de 5582 mp înscris în CF686 nr. top 69, nr. top.71 și nr. top. 71/a situat în intravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Dealul cireșului –Locul din groapă,,;

- 3. terenul în suprafață de xxxxx mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr. top 1238, 1239, 1287, 1288, 1289, 1290, 1291, situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Dealul cireșului –Locul din groapă,,;

- 4. teren în suprafață de 6530 mp înscris în CF242 Susenii Bîrgăului nr. top 1118,1119,1120,1122/2,1123 situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Dealul cireșului,,;

- 5. teren în suprafață de 3584 mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr. top 1262,1263 situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Podirei,,;

- 6. teren în suprafață de 3499 mp înscris în CF528 Susenii Bîrgăului nr. top 1474/2 și 1475/2 situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Lacul de sub coastă,,;

- 7. casă de locuit P+E și anexe gospodărești identificată în CF 686 Susenii Bîrgăului nr. top 69 și nr. top.70, vocație succesorală având reclamanta V_______ V______, V_______ T___, V_______ R_____, V_______ A____, V_______ S_____ (decedat în data de 5.05.2008) și V_______ A_____(decedat în data de 12.09.2007) în calitate de descendenți în cotă de 1/6 părți.

S-a dispus rectificarea suprafeței de teren înscrisă în CF 686 Susenii Bîrgăului nr. top.71/a în sensul majorării suprafeței înscrise de la 1267 mp la suprafața reală de 2839mp.

S-a constatat că reclamantei V_______ V______ și pârâților V_______ T___, V_______ A____ și V_______ R_____ li s-a reconstituit dreptul de proprietate în calitate de moștenitori ai numitului V_______ T___ asupra suprafeței de 1ha teren cu vegetație forestieră, fiind eliberat TP nr.xxxxxx/28.01.2004.

S-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul casă și teren prin formarea de loturi în natură după cum urmează :

Lotul nr. 1 reprezentând cota de 1/2 din terenul în suprafață de 3283 mp înscris în CF 624 Susenii Bîrgăului nr. top.81/1 - 547 mp îi revine lui V_______ V______ - 1094,5 lui V_______ A____,V_______ R_____ , V_______ S_____ și V_______ A_____ în cotă de 1/5

Lotul nr.2 compus din terenul în suprafață de 5582 mp înscris în CF686 nr. top 69, nr. top.71 și nr. top. 71/a :

- Suprafața de 1716 mp cu destinația curți construcții rămâne în indiviziune cu proprietari V_______ V______, V_______ T___, V_______ R_____, V_______ A____, V_______ S_____ și V_______ A_____ în cotă de 1/6;

- Suprafața de 1228 mp revine lui V_______ S_____ ;

- Suprafața de 2578 mp revine lui V_______ A____ .

Lotul nr.3 compus din terenul în suprafață de xxxxx mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr. top 1238,1239,1287,1288,1289,1290,1291 revine lui

- V_______ V______ suprafața de 4411,5 mp ,

- V_______ T___ suprafața de 4411,5 mp V_______ R_____ suprafața de 4411,5 mp, V_______ A____ suprafața de 4411,5 mp, V_______ S_____ suprafața de 4411,5 mp și V_______ A_____ suprafața de 4411,5 mp;

Lotul nr.4 format din terenul în suprafață de 6530 mp înscris în CF242 Susenii Bîrgăului nr. top 1118,1119,1120,1122/2,1123 revine lui V_______ V______, V_______ A____, V_______ R_____, V_______ S_____ și V_______ A_____ în cotă de 1/5, respectiv 1306 mp fiecare.

Lotul nr.5 format din terenul în suprafață de 3584 mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr. top 1262,1263 revine lui V_______ A____ și V_______ S_____, respectiv câte 1792 mp fiecare.

Lotul nr.6 format din terenul în suprafață de 3499 mp înscris în CF528 Susenii Bîrgăului nr. top 1474/2 și 1475/2 revine lui V_______ T___.

S-a atribui imobilul casă P+E edificată pe terenul în suprafața de 1716 mp cu destinația curți construcții –apartament I-parter –V_______ T___; apartament II –etaj- V_______ A_____; apartament III-etaj-V_______ V______ ; apartament IV-etaj -V_______ R_____

S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei și pârâților în evidențele de carte funciare conform variantei dispuse de instanță cu titlu de moștenire și partaj .

S-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 1 ha înscris în TP nr.xxxxxx/28.01.2004 prin atribuirea către V_______ T___, V_______ V______ ,V_______ A____ și V_______ R_____ a câte 25 de ari fiecare.

S-au respins petitele formulate de reclamanți cu privire la constatarea masei succesorale după defunctul V_______ T___ ca neîntemeiat.

S-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta V_______ V______.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că imobilele ce fac obiectul litigiului sunt situate în intravilanul și extravilanul localității Susenii Bîrgăului, fiind înscrise în Cartea funciară nr.624 Susenii Bîrgăului cu nr. top 81/1 cu proprietari tabulari V_______ L_______ născ. Turja și Turja R_____ născută Coju în cotă de câte ½ părți ,în suprafață de 3283 mp ,CF 686 nr. top.69 cu suprafața de 2232 mp,nr.top.1238 cu suprafața de 3884mp, nr .top.1239 cu suprafața 11.277mp , nr. top.1288 cu suprafața de 2326 mp, nr. top 1289 cu suprafața de 3402 mp,nr top.1290 cu suprafața de 3402 mp ,nr. top.1291 cu suprafața de 8653 mp și nr. top.71a în suprafață de 1267mp ,nr. top.1260 cu suprafața de 3013 mp ,nr. top.1263 cu suprafața de 3013 mp cu proprietari tabulari V_______ L_______ născută Turja ; CF 242 Susenii Bîrgăului , nr. top.1118 cu suprafața de 1609 mp , nr. top.1119 cu suprafața de 2408,nr. top.1120 cu suprafața de 1609 mp ,nr .top.1122/2 cu suprafața de 1206 mp, nr. top.1123 cu suprafața de 1609 mp ; CF nr .528 Susenii Bîrgăului, nr. top.1474/2 cu suprafața de 58 mp, nr. top.1475/2 cu suprafața de 3442 mp având proprietar tabular pe Turja L_______ ,CF nr.1 Mureșenii Bîrgăului, nr. top.26/1 cu suprafața de xxxxx mp cu proprietari tabulari A___ A_____ T____ Luka, A___ I____, A___ M______,A___ T____, G________ I____ și G_________ L___ ,CF 73 Mureșenii Bîrgăului nr. top.37/1 cu suprafața de xxxxx mp și nr top 73/2 casa de lemn cu suprafața de 180 mp cu proprietari V_______ V_____ ,V_______ A__ ,V_______ Firoana ,dr. D__ T____ în cotă de 1/16 părți fiecare,V_______ V_____ ,V_______ Palagia ,V_______ C_____, V_______ P_________ în cotă de 2/16 părți ,V_______ A_____ , V_______ Firoana în cotă de 1/3 părți;teren cu vegetație forestieră înscris în TP nr.xxxxxx/28.01.2004,teren în suprafață 25891mp din ridul Dealul Arșiței ,5963 mp din ridul Tăușoare și 1621 mp din ridul Moina fără a fi identificate cu date de CF.

Pe terenul înscris în CF 686 Susenii Bîrgăului nr. top 69 așa cum rezultă și din expertiza încuviințată în cauză este edificată o casă de locuit compusă din parter , etaj și anexe gospodărești nefiind contestat de părți aspectul că acest imobil aparține numitei Turja L_______ căsătorită V_______ .

Din actele de stare civilă aflate la fila 7 și 8 rezultă că numiții V_______ T___ și V_______ L_______ născută Turja au decedat la data de 2 iulie 1975 și respectiv 31 ianuarie 1985, iar din căsătoria celor doi au rezultat 6 copii,respectiv V_______ T___ decedat în timpul procesului ,V_______ R_____,V_______ A____,V_______ V______ ,V_______ S_____ (+ în 7.05.2008)și V_______ A_____(+ în 12.09.2007)

Conform art. 659 Cod civil, succesiunile sunt deferite descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale. În principiu, legea cheamă la moștenire rudele apropiate ale defunctului indiferent dacă legătura de rudenie rezultă din căsătorie sau din afara căsătoriei. Ordinea de preferință în care rudele defunctului sunt chemate de lege la moștenire este stabilită prin cele patru clase de moștenitori. Clasa I de moștenitori care este clasa descendenților în linie dreaptă, așa cum este în speță, este alcătuită din copiii defunctului, indiferent dacă sunt din căsătorie sau din afara ei, au preferință la moștenire, înlăturând pe toți ceilalți moștenitori din clasele următoare. In clasa descendenților, respectiv a copiilor defunctului, regula este aceea a împărțirii moștenirii pe capete, adică în funcție de numărul de descendenți moștenitori.

Față de celelalte clase de moștenitori, descendenții sunt moștenitori sezinari, adică se bucură de drept de posesiunea titlului de moștenitor și nu au nevoie de îndeplinirea unor formalități pentru a intra în posesia moștenirii. În conformitate cu art.700 Cod civil "dreptul de accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea moștenirii. În cazul în care moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forță majoră, instanța judecătorească, la cererea moștenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea".Potrivit art.689 din Codul Civil de la 1864 acceptarea moștenirii poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat;este tacită când eredele face un act ,pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede,și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare. Literatura și practica de specialitate considera că actele de administrare definitive, fără caracter urgent și care angajează viitorul sunt socotite acte de acceptare pentru că moștenitorul s-a comportat ca un proprietar și a realizat aceste acte pentru ca a voit să accepte moștenirea. Astfel ,sunt acte de acest gen actele de posesiune si folosință a bunurilor succesorale; faptul mutării definitive a succesibilului în casa moștenită; demolarea unei construcții; încasarea unor creanțe de la debitorii succesiunii; încheierea unei convenții între moștenitori cu privire la administrarea bunurilor succesorale; locațiunea bunurilor succesorale pe o perioadă mai îndelungată; cererea de evaluare sau inventariere a bunurilor; cererea de deschidere a procedurii succesorale; plata impozitelor datorate statului cu privire la bunurile din masa succesorală; plata taxelor succesorale; cererea de a fi trecut ca moștenitor în inventarul întocmit la deschiderea succesiunii; introducerea unei acțiuni succesorale Din depozițiile martorilor audiați în cauză, coroborat cu înscrisurile depuse și din atitudinea reclamantei rezultă că aceasta a înțeles să accepte în mod tacit moștenirea după defuncții săi părinți , prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren cu vegetație forestieră și prin luarea în stăpânire a terenului situat în intravilanul localității Susenii Bîrgăului ,pe care fiul său si-a ridicat o casă de locuit (fila 108 din dosar) Durata si continuitatea actelor materiale de îngrijire a imobilului succesoral, unita cu schimbarea domiciliului reclamantei exclud caracterul unor acte întâmplătoare si dovedesc însușirea calității de moștenitor .

Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 18/1991 republicata „stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestui drept se face, la cererea membrilor cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricola de producție precum si, in condițiile legii civile, a moștenitorilor acestora, prin eliberarea unui titlu de proprietate. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 13 "Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, in lipsa acestora prin orice probe din care rezulta acceptarea moștenirii. Moștenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit in circuitul civil, sunt socotiți repuși in drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați ca au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei."

Față de cele reținute instanța a respins cu privire la reclamanta excepția prescrierii dreptului de a accepta succesiunea,invocată de pârâtul V_______ T___ ca neîntemeiată.

Transmisiunea succesorală are ca obiect patrimoniul alcătuit din totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care au aparținut defunctului .Prin acțiunea introductivă se solicită a se constata că masa succesorală a defunctului V_______ T___ decedat la data de 2 iulie 1975 se compune din teren neidentificat cu date de CF, în suprafață de aproximativ 6 ha, situat pe teritoriul localității Tiha Bîrgăului în ridul "Dealul O__", având ca vecini: Ocolul silvic, G_____ V_____, D__ Ghiva, C_____ V_______ și B____ I___; teren neidentificat cu date de CF în suprafață aproximativă de 3 ha situat pe teritoriul localității Susenii Bîrgăului în ridul "Dealul Arșiței", având ca vecini: pârâul Valea Muntelui, B___ P____, A_____ F______, Bondriș I____, S______ I___ și A_____ G______;

Din expertiza efectuată în cauză de expert P__ V_____ rezultă că proprietari tabulari ai terenului sunt V_______ V_____ ,V_______ A__ ,V_______ Firoana ,Dr.D__ T____ în cotă de 1/16 părți fiecare,V_______ V_____ ,V_______ Palagia ,V_______ C_____ ,V_______ P_________ în cotă de 2/16 părți ,V_______ A_____ ,V_______ Firoana în cotă de 1/3 părți. În condițiile în care defunctul V_______ T___ nu este proprietar tabular asupra terenurilor arătate ,iar reclamanta nu a înțeles să valorifice posesia și folosința exercitată de antecesorul său asupra acestor imobile,instanța constatând că acesta nu deține un titlu valabil prin care aceste terenuri să fi intrat în mod legat în patrimoniul său .

Cu privire la masa succesorală după defuncta V_______ L_______ născută Turja instanța de fond constată că doar imobilele înscrise în CF 624 Susenii Bîrgăului nr. top.81/1 situat în intravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Grădina Morii cota de 1/2 din terenul în suprafață de 3283 mp ; 2. terenul în suprafață de 5582 mp înscris în CF686 nr. top 69, nr. top.71 și nr. top. 71/a situat în intravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Dealul cireșului –Locul din groapă,,3. terenul în suprafață de xxxxx mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr. top 1238, 1239, 1287, 1288, 1289, 1290, 1291, situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Dealul cireșului –Locul din groapă,,; 4. teren în suprafață de 6530 mp înscris în CF242 Susenii Bîrgăului nr. top 1118,1119,1120,1122/2,1123 situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Dealul cireșului,,;. teren în suprafață de 3584 mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr. top 1262,1263 situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Podirei,,;6. teren în suprafață de 3499 mp înscris în CF528 Susenii Bîrgăului nr top 1474/2 și 1475/2 situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Lacul de sub coastă,,;7. casă de locuit P+E și anexe gospodărești identificată în CF 686 Susenii Bîrgăului nr. top 69 și nr. top.70, fac parte din patrimoniul defunctei ,pentru celelalte terenuri solicitate nu s-a făcut dovada titlului și a modalității de intrare în patrimoniu ,astfel că masa succesorală rămasă după defuncta T___ L_______ decedată la 31.01.1985 se compune doar din imobilele construcții și terenuri ,respectiv cota de 1/2 din terenul în suprafață de 3283 mp înscris în CF 624 Susenii Bîrgăului nr. top.81/1 situat în intravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Grădina Morii ; terenul în suprafață de 5582 mp înscris în CF686 nr. top 69, nr. top.71 și nr. top. 71/a situat în intravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Dealul cireșului –Locul din groapă,,; 3. terenul în suprafață de xxxxx mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr. top 1238, 1239, 1287, 1288, 1289, 1290, 1291, situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Dealul cireșului –Locul din groapă,,; teren în suprafață de 6530 mp înscris în CF242 Susenii Bîrgăului nr. top 1118,1119,1120,1122/2,1123 situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Dealul cireșului,,; teren în suprafață de 3584 mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr. top 1262,1263 situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Podirei,,;. teren în suprafață de 3499 mp înscris în CF528 Susenii Bîrgăului nr. top 1474/2 și 1475/2 situat în extravilanul localității Susenii Bîrgăului rid ,,Lacul de sub coastă,,; casă de locuit P+E și anexe gospodărești identificată în CF 686 Susenii Bîrgăului nr. top 69 și nr. top.70, vocație succesorală având reclamanta V_______ V______, V_______ T___, V_______ R_____, V_______ A____, V_______ S_____ (decedat în data de 5.05.2008) și V_______ A_____(decedat în data de 12.09.2007) în calitate de descendenți în cotă de 1/6 părți vocație succesorală având reclamanta V_______ V______, V_______ T___, V_______ R_____, V_______ A____, V_______ S_____ (decedat în data de 5.05.2008) și V_______ A_____(decedat în data de 12.09.2007) în calitate de descendenți în cotă de 1/6 părți.

Pentru sistarea stării de indiviziune a reclamantei de pârâți, instanța a luat în considerare expertiza judiciară efectuată în cauză de expertul P__ V_____ , imobile au fost atribuite prin formare de loturi în natură în favoarea tuturor părților , avându-se în vedere drept criterii ale compunerii acestora, necesitatea împărțirii pe cât posibil în mod egal a bunurilor dar și luând în considerare că V_______ T___ jr. a înstrăinat terenul în suprafață de 3499 mp înscris în CF528 Susenii Bîrgăului nr. top 1474/2 și 1475/2 ,iar cu privire la imobilul casă cu excepția acestuia ,celelalte părți au fost de acord cu varianta propusă de expert.

Astfel, loturile formate vor avea următoarea configurație:

Lotul nr. 1 reprezentând cota de 1/2 din terenul în suprafață de 3283 mp înscris în CF 624 Susenii Bîrgăului nr. top.81/1 - 547 mp îi revine lui V_______ V______ - 1094,5 lui V_______ A____,V_______ R_____ , V_______ S_____ și V_______ A_____ în cotă de 1/5

Lotul nr.2 compus din terenul în suprafață de 5582 mp înscris în CF686 nr. top 69, nr. top.71 și nr top. 71/a :

- suprafața de 1716 mp cu destinația curți construcții rămâne în indiviziune cu proprietari V_______ V______, V_______ T___, V_______ R_____, V_______ A____, V_______ S_____ și V_______ A_____ în cotă de 1/6;

- suprafața de 1228 mp revine lui V_______ S_____ ;

- suprafața de 2578 mp revine lui V_______ A____ .

Lotul nr.3 compus din terenul în suprafață de xxxxx mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr top 1238,1239,1287,1288,1289,1290,1291 revine lui

- V_______ V______ suprafața de 4411,5 mp ,

- V_______ T___ suprafața de 4411,5 mp V_______ R_____ suprafața de 4411,5 mp, V_______ A____ suprafața de 4411,5 mp, V_______ S_____ suprafața de 4411,5 mp și V_______ A_____ suprafața de 4411,5 mp;

Lotul nr.4 format din terenul în suprafață de 6530 mp înscris în CF242 Susenii Bîrgăului nr. top 1118,1119,1120,1122/2,1123 revine lui V_______ V______, V_______ A____, V_______ R_____, V_______ S_____ și V_______ A_____ în cotă de 1/5, respectiv 1306 mp fiecare.

Lotul nr.5 format din terenul în suprafață de 3584 mp înscris în CF686 Susenii Bîrgăului nr. top 1262,1263 revine lui V_______ A____ și V_______ S_____, respectiv câte 1792 mp fiecare.

Lotul nr.6 format din terenul în suprafață de 3499 mp înscris în CF528 Susenii Bîrgăului nr. top 1474/2 și 1475/2 revine lui V_______ T___.

S-a atribuit imobilul casă P+E edificată pe terenul în suprafața de 1716 mp cu destinația curți construcții –apartament I-parter –V_______ T___; apartament II –etaj- V_______ A_____; apartament III-etaj-V_______ V______ ; apartament IV-etaj -V_______ R_____ . Din raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expertul P__ V_____ , cu prilejul soluționării acțiunii, rezultă împrejurarea că suprafața reală a nr. top.71/a din CF 686 Susenii Bîrgăului este de 2839mp și nu 1267mp., așa cum figurează în coala de CF.

Față de cele reținute mai sus, pentru stabilirea concordanței între starea tabulară a imobilului și situația juridică reală a acestuia, în temeiul prevederilor art.35, 36, 53 din L.7/l996, modificată, coroborate cu art. 22 din același act normativ, instanța a admis petitul de rectificare formulat , și în consecință a dispus rectificarea suprafeței nr. top.71/a din CF 686 Susenii Bîrgăului de la 1267 mp la 2839 mp cum este în realitate conform propunerilor din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în prezentul dosar de expertul indicat, act ce va face parte integrantă din sentință.

De asemenea având în vedere același principiu mai sus enunțat s-a admis și cererea de ieșire din indiviziune cu privire la suprafața de 1ha teren cu vegetație forestieră ,reconstituită în temeiul Legii 18/1991 prin atribuirea către V_______ T___, V_______ V______ ,V_______ A____ și V_______ R_____ a câte 25 de ari de teren.

Având în vedere că pârâtul V_______ T___ (decedat în timpul procesului ) a invocat pe cale de excepție dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenurilor din acțiunea introductivă care nu au elemente de identificare cu date de cf ,în cele ce urmează instanța a analizat cererea și a respins-o pentru următoarele considerente.

Posesia este o stare de fapt care conferă celui ce o exercită anumite facultăți determinate de lege. Pentru a vedea dacă sunt operante efectele posesiei nu este suficient să se constate stăpânirea de fapt a unui bun ,care constituie aparența ,ci trebuie analizată structura posesiei ,întrunirea în persoana prezumtivului posesor a elementelor constitutive ale posesiei. Nu este suficient ca o persoană să dețină un bun pentru a fi posesor al bunului respectiv ,ceea ce întregește posibilitatea de a califica situația bunului este analizarea atitudinii subiective a celui ce exercită acte materiale de stăpânire a bunului . Din notele depuse de V_______ A____ fila 86 din dosar rezultă că toate terenurile au fost lucrate împreună de el ,V_______ T___ și V_______ S_____ .Cele reținute sunt confirmate și de către martorul B____ I___ (fila 108 din dosar) în vârstă de 71 de ani care arată că cei care au lucrat terenul au fost V_______ A____ ,V_______ T___ ,V_______ R_____ ,V_______ S_____ și V_______ A_____ ,de martorul G_____ M______ (fila 174 ) care arată că atât timp cât au trăit părinții părților aceste terenuri au fost folosite de părinți împreună cu copiii. Înainte de a muri mama V_______ S_____ s-a retras din această asociație de ajutor……T___ a fost ca un fel de sef ,el administra averea. Instanța din probele administrate apreciază că posesia exercitată de V_______ T___ nu este una neechivocă ,posesia exercitată nu are calități suficient de relevante ,nu se manifestă cu destulă claritate încât să formeze convingerea generală că în persoana posesorului sunt întrunite ambele elemente ale posesiei atâta vreme cât există coposesiune .

Cu privire la cererea reconvențională formulată de V_______ R_____ , prima instanță reține că la termenul de judecată din data de 1.03.2012, a dispus citarea reclamantei reconvenționale cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru de 100 lei și timbru judiciar de 1,5 lei , însă reclamanta reconvențională nu și-a îndeplinit această obligație legală până la termenul acordat.

În ceea ce privește excepția insuficientei timbrării a acțiunii, invocată de pârâți la termenul din 1.03.2012 , instanța de fond reține următoarele :

Potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Față de cele expuse, instanța a apreciat că excepția insuficientei timbrării invocată în cauză este întemeiată, astfel că a admis-o.

În conformitate art. 659, 664-668, 669 Cod civil și în aplicarea principiului reglementat de art.728 C.civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul V_______ T___ decedat în timpul procesului și însușită de moștenitorii săi V_______ V______, născută M_________, decedată și ea pe parcursul procesului, prin moștenitor Marstheiner D___, V_______ A____, V_______ R_____ și, în consecință a constatat masa succesorală rămasă după V________ L_______ născută Turja a dispus partajarea masei conform dispozitivului sentinței, întabularea dreptului de proprietate în CF asupra loturilor astfel atribuite și a construcțiilor, în baza art.22 din Legea 7/l996, republicată, respingând celelalte petite ca neîntemeiate.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal reclamanta V_______ V______ solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Bistrița pentru următoarele motive:

În motivarea recursului s-a susținut că prin hotărârea atacată instanța de fond a înlăturat de la masa succesorală a înlăturat de la masa succesorală, o parte din imobile, cu mențiunea că acestea nu au făcut parte din patrimoniul antecesorilor părților, fiind astfel străine de masa de împărțit. S-a menționat faptul că atât prin acțiunea introductivă cât și prin notele de ședința și concluziile scrise depuse, au arătat faptul că aceste imobile au fost în folosința antecesorilor, posesie continuata si către reclamantă și pârâți. Acest aspect este menționat și în scriptul intitulat întâmpinare depus de către V_______ T___ și prin care se confirma cele susținute de către recurentă cu singura nuanțare în sensul că acest pârât ar fi continuat singur folosința imobilelor urmând ca uzucapiunea de lungă durată să se împlinească doar în persoana lui și nu față de toți moștenitorii.

În aceste condiții recurenta apreciază că în cauză se impunea a fi pus în discuția părților modalitatea prin care aceste terenuri au intrat în masa succesorală față de motivările din notele de ședință și concluziile scrise, precum și din întâmpinarea formulată de către defunctul V_______ T___, cu consecința administrării probatoriului cu privire la eventuala uzucapiune și a stabiliri corecte a masei succesorale.

Cu toate că în acțiunea introductivă au fost descrise și bunurile imobile
menționate in expertiza tehnică ca și amplasament cu nr.8,9 și având ca proprietari
tabulari pe Albul G_____, Albul A_____, T____ L___, Albul I____, Albul M______,
Albul T_____ al lui V_____ , G_______ I____ și G_______ L___ în CF 1 Mureșenii
Bîrgăului partea III cu nr. top. 26/1, V_______ V_____, V_______ A__, V_______
Firoana s.a. în CF nr.73 Mureșenii Bîrgăului partea III nr.top. 37/1 si 37/2. Aceste
persoane nu au fost citate în cauză cu toate că existau pretenții asupra imobilelor a
căror proprietari sunt.

Cu privire la amplasamentele cu nr. 10,11, 12, descrise de către expert în Raportul de expertiza, recurenta a învederat că acestea deși au fost introduse în masa succesorală după antecesorii părților nu au fost identificate cu date de carte funciară, fiind menționați doar posesorii faptici actuali, cu propunerea ca aceste terenuri să îi fie atribuite pârâtului V_______ T___ pentru a egaliza loturile, acesta fiind cel care le-a înstrăinat altor persoane. Ori prin hotărârea recurată imobilele menționate nu au fost atribuite către promitentul vânzător fiind înlăturate de la masa partajabilă, fără să se facă verificări cu privire la situația juridică a acestora. Mai mult, prin excluderea bunurilor înstrăinate de către pârâtul V_______ T___ recurenta a fost lezată în drepturile sale de moștenire, în contextul în care lotul său a fost diminuat, iar al fratelui său majorat, cu toate că respectând cotele legale de proprietate ar fi trebuit ca partea ce i se cuvine să fie mai mare decât a celorlalți moștenitori care au valorificat o parte din bunurile antecesorilor lor.

Recurenta apreciază că pentru soluționarea justă a acestui litigiu era obligatoriu a se identifica toate imobilele supuse partajului, a fi introduși în cauză toți proprietarii de carte funciară și să se stabilească sub ce formă au intrat aceste bunuri în masa partajabilă, sens în care se impune ca hotărârea atacată să fie casată și să se
dispună trimiterea cauzei spre rejudecare; iar instanța de fond să reanalizeze
obiectul succesiunii și să refacă loturile în funcție și de antecontractele încheiate de părți.

Intimații, Marstheiner D___ și V_______ O______, legal citate, s-au prezentat în instanță și s-au opus admiterii recursului.

Restul intimaților, legal citați, nu și-au exprimat punctul de vedere asupra recursului, nici în scris și nici verbal în fața instanței.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins în temeiul prevederilor art. 312 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă și a argumentelor ce succed.

Prin criticile aduse hotărârii pronunțate de către instanța de fond, reclamanta a susținut necesitatea casării acesteia și a trimiterii cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că nu au fost identificate cu date de carte funciară toate terenurile obiect la litigiului, că nu s-a pus în discuția părților modalitatea în care unele din aceste imobile au intrat în masa succesorală a antecesorilor părților și că nu au fost citați în cauză moștenitorii proprietarilor tabulari ai unora dintre imobilele pretins cuprinse în masa succesorală a defuncților.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, astfel că reclamantul este cel care determină limitele investirii instanței atât în privința capetelor de cerere deduse judecății, cât și a părților chemate în judecată.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 129 alin.6, prima instanță putea să soluționeze doar obiectul cererii dedus judecății, fiind de datoria reclamantei recurente , dacă apreciază că sunt necesare noi cereri pentru a se stabili modalitatea în care antecesorii săi au dobândit unele dintre imobilele pretins incluse în masa succesorală.

În egală măsură, obligația extinderii cadrului procesual față de moștenitorii proprietarilor tabulari revenea tot reclamantei, însă pe tot parcursul soluționării pricinii nu a formulat o atare cerere. Mai mult decât atât, prima instanță nu a dispus asupra bunurilor ce constituie amplasamentele nr.8 și 9 din raportul de expertiză, respectiv nr. top 23/1,26/2 și 37/1, 37/2, astfel că drepturile acestor moștenitori nu au fost afectate prin hotărârea atacată cu recursul de față.

Tribunalul apreciază că recurenta, solicitând casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru a putea formula cererile pe care a omis să le efectueze în fața instanței de fond , își invocă propria culpă pentru a obține protecția unui drept, ceea ce este inadmisibil.

În privința deficiențelor raportului de expertiză reclamante în recurs, respectiv lipsa identificării cu date de carte funciară a tuturor imobilelor măsurate de către expert, tribunalul constată că în fața instanței de fond reclamanta a declarat că este de acord cu expertiza și nu a formulat obiecțiuni și nici nu a solicitat o altă expertiză în condițiile și în limitele prevăzute de art. 212 alin.2 din Codul de procedură civilă (f.652). Așa fiind, reclamanta nu poate obține casarea hotărârii pentru administrarea unor noi probe sau completarea celor deja efectuate, în acest sens art. 129 alin.5 din Codul de procedură civilă prevăzând că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus sau nu le-au administrat.

De asemenea, amplasamentele cu nr. 10,11,12 , descrise în raportul de expertiză nu au fost incluse în masa succesorală și nici în loturile atribuite, prima instanță reținând în privința acestora că reclamanta nu a înțeles să valorifice posesia și folosința exercitată de antecesorul său asupra cestor imobile, astfel că nu deține un titlu valabil prin care aceste terenuri să fi intrat în mod legal în patrimoniul său. Prin urmare, aceste amplasamente nu au fost atribuite nici uneia dintre părți, nefiind întemeiată susținerea recurentei cu privire la diminuarea lotului ce i-a fost atribuit. Mai mult decât atât, instanța de fond a respins excepția uzucapiunii invocată de pârâtul V_______ T___, astfel că nu a consfințit drepturi exclusive în favoarea acestuia asupra amplasamentelor neidentificate cu date de carte funciară.

Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta V_______ V______, cu domiciliul în Susenii Bîrgăului, nr. 399, județul Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 8259/2014, pronunțată de Judecătoria Bistrița, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 iunie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier

S_________ I_____ N_______ C______ B_____ I_____ S_____ G____ N_____

Red./Tehnored.S.I. 2 ex.

10.07.2015

Jud. fond: T_____ L.M.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025