R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 7.XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8.767/2013
Ședința publică din data de 04 noiembrie 2013
Instanța formată din :
PREȘEDINTE : M_______ L____ C_______, judecător
GREFIER : G______ A__-M____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta V____ M____ E_____ împotriva intimatei R_____ C_____ G_______, având ca obiect instituire curatelă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este neîndeplinită cu petenta, citația comunicată acesteia fiind restituită instanței cu mențiunea „destinatar decedat”.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care :
În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile art. 131 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză.
Instanța, față de înscrisul depus la dosar de către intimată la data de 25 octombrie 2013 și certificatul de deces al numitei V____ M____ E_____ aflat la fila 25 dosar, reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 9 august 2013, petenta V____ M____ E_____ a solicitat instanței să instituie curatela în privința sa, dispunând numirea în calitate de curator a fiicei sale, intimata R_____ C_____ G_______.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, din cauza bătrâneții și a afecțiunilor de care suferă, nu-și mai poate administra personal bunurile și nici apăra interesele în condiții optime. Pârâta, care este fiica sa, a venit din Germania și o îngrijește permanent, locuind împreună și având acceptul reclamantei pentru a-i administra bunurile și a-i apăra interesele.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 178 lit. b din Noul Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 3-10).
În data de 11 septembrie 2013, intimata R_____ C_____ G_______ a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat „acțiune civilă”, prin care a solicitat punerea sub interdicție a mamei sale V____ M____ E_____, care, din cauza bolii și a vârstei înaintate, nu mai are discernământ și nu-și mai poate purta de grijă și administra averea, astfel că se justifică numirea sa în calitate de tutore al acesteia.
În data de 25 octombrie 2013, intimata a depus la dosar un înscris (fila 24) prin care a comunicat faptul că mama sa a decedat la data de 7 octombrie 2013, atașând o copie a certificatului de deces (fila 25).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 104 și următoarele din Codul Civil, „Orice persoană de ocrotire a persoanei fizice se stabilește numai în interesul acesteia”, iar „La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se țină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile cu privire la persoana și bunurile sale”, fiind „supuși unor măsuri speciale minorii și cei care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege, nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare”.
Ocrotirea majorului are loc, printre altele, prin instituirea curatelei.
Întrucât petenta V____ M____ E_____ a încetat din viață la data de 7 octombrie 2013, așa cum rezultă din certificatul de deces ________ nr. xxxxxx eliberat de Primăria municipiului Bistrița la data de 13 octombrie 2013, instanța constată că măsura de ocrotire solicitată a se institui, având un caracter esențialmente personal, a rămas fără obiect – motiv pentru care urmează să respingă cererea formulată.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge cererea de instituire a curatelei formulată de reclamanta V____ M____ E_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, decedată la data de 7 octombrie 2013 conform certificatului de deces ________ nr. xxxxxx eliberat de Primăria municipiului Bistrița, cu ultimul domiciliu în municipiul Bistrița, ____________________________. 20, județul Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta R_____ C_____ G_______, cu domiciliul procesual ales în municipiul Bistrița, ____________________________. 20, județul Bistrița-Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, prin depunere la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică de azi, 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M_______ L____ C_______ G______ A__-M____
Red/Dact
MLC/NM
08.11.2013