R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr.3213/2015
Ședința Camerei de consiliu din data de 27 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M_______ N_______ L____
GREFIER D__ L____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul S____ P____, în contradictoriu cu intimata S____ C_______ având ca obiect curatelă .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care :
Instanța, raportat la dispozițiilor art.394 noul Cod de procedură civilă apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 02.03.2015, petentul S____ P____ în contradictoriu cu intimata S____ C_______, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie numit în calitate de curator a intimatei.
În motivare a arătat că intimata are vârsta de 73 de ani și este grav bolnavă, imobilizată la pat, cu _______________ și alte probleme de sănătate, astfel că aceasta nu se mai poate îngriji singură.
În drept, nu a fost invocat nici un temei legal.
În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri sens în care a anexat în copie certificată cu originalul: certificat de handicap nr. 984/25.02.2015 (f.3), CI a petentului și intimatei (f.4-5).
În data de 23.04.2015, după deplasarea instanței la domiciliul intimatei, s-a întocmit procesul-verbal ( fila 12), prin care intimata a declarat că este de acord ca fiul său să fie numit curator în vederea administrării bunurilor și reprezentării intereselor personale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Potrivit art. 178 lit. a din Codul civil „în afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela: dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator”.
În ce privește procedura de instituire a curatelei, textul art. 182 din Codul civil, arată faptul că se poate institui curatela, la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111, dar aceasta nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat, iar numirea curatorului se face de instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
În cauză, cererea de instituire a curatelei a fost formulată de persoana care locuiește cu intimata și care o îngrijește, fiind îndeplinite condițiile art. 111 Cod civil.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că intimata este încadrată în grad de handicap grav (f. 3), precum și că și-a exprimat consimțământul ca petentul să fie numită curatorul său (f. 12). Pe de altă parte, instanța constată îndeplinite condițiile art. 180 alin. 1 Cod civil conform cărora „poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură să îndeplinească această sarcină” .
Din actele depuse, rezultă faptul că, din cauza afecțiunii de care suferă, intimata nu este autonomă, nu își poate satisface anumite nevoi de bază și trebuie ajutat de o altă persoană.
Din considerentele arătate, constatând că intimata nu este în măsură să-și administreze bunurile și să-și reprezinte interesele personale, din cauza bolii de care suferă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 178 lit. a Cod civil, văzând și consimțământul acesteia, în temeiul art. 182 Cod civil, instanța va admite cererea formulată de petent și îl va numi pe acesta curator al intimatei, în vederea administrării bunurilor și reprezentării intereselor personale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulată de petentul S____ P____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în mun. Bistrița, ____________________.2, ___________, _____________________-Năsăud în contradictoriu cu intimata S____ C_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu același domiciliu și în consecință:
Numește în calitate de curator pe petentul S____ P____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru administrarea bunurilor și apărarea intereselor persoanei ocrotite, intimata S____ C_______, născ. la 04.08.1941, având CNP xxxxxxxxxxxxx, precum și în vederea ridicării sumelor ce se cuvin persoanei ocrotite derivând din încadrarea acesteia în grad de handicap.
Prezenta încheiere se va comunica, la data rămânerii definitive, curatorului numit, se va afișa la sediul instanței și la sediul primăriei mun. Bistrița.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistrița.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M_______ N_______ LAURADAN L____
RED/DACT
MNL/MNL
15.05.2015