R O M Â N I A
TRIBUNALUL H________
SECTIA A II-A CIVILA, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR.1949/CA/2013DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX
Ședința din Camera de Consiliu din 28.03.2013
PREȘEDINTE: IFTIMUȘ A____ C______- președinte secție
A___ A____- grefier
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petenta _______________, prin lichidator H____ C______ IPURL, în contradictoriu cu intimatul O__ H________, având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului O__.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura completă, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față constată:
Prin plângerea formulata de petenta _______________, prin lichidator H____ C______ IPURL, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului, s-a solicitat a se dispune desființarea Rezoluției nr.1488/2013 a O__ de pe lângă Tribunalul H________ și radierea petentei din Registrul comerțului, cu acordarea indemnizației și a cheltuielilor de lichidare.
În fapt se arată că radierea s-a solicitat ca urmare a finalizării procedurii de lichidare în baza Legii 31/1990. Mai arată că în privința deschiderii procedurii insolvenței potrivit art.260 al.4 coroborat cu art.2701 din Legea 31/1990, aceasta nu este posibilă, dat fiind că valoarea creanțelor deținute împotriva societății în cauză se situează sub valoarea prag prevăzută de art.3 al.12 din Legea 85/2006. Că prin urmare lichidarea societăților comerciale se efectuează potrivit Legii 31/1990 atâta vreme cât nu sunt îndeplinite condițiile insolvenței prevăzute de Legea 85/2006, inclusiv cele referitoare la valoarea prag a creanțelor. Că în acest sens este și practica Tribunalului H________.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Din raportul întocmit de lichidatorul H____ C______ IPURL rezultă că prin rezoluția directorului O__ de pe lângă Tribunalul H________ s-a dispus menționarea în registru a hotărârii asociaților societății petente privind dizolvarea voluntară a acesteia. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial, fără a se înregistra recurs sau opoziție la aceasta. Din raportul privind situația economică a societății rezultă că societatea are datorii la bugetul statului de 4906 lei, însă nu deține în patrimoniu bunuri mobile sau imobile impozabile care să poate face obiectul lichidării.
Potrivit art.2701 din Legea nr.31/1990 modificată și completată, „în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței”, în condițiile Legii 85/2006. Formulând această cerere, lichidatorul reprezintă interesele creditorilor societății în lichidare, respectiv acelea de a-și vedea recuperate creanțele nestinse.
Conform disp.art.3 pct.12 din Legea 85/2006, pentru a fi admisibilă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, creditorul sau creditorii trebuie să facă dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile a căror valoare ori valoare însumată se situează peste valoarea-prag de 45.000 lei.
Cum societatea în lichidare are o datorie fiscală, sub valoarea prag susmenționată, Tribunalul apreciază că nu sunt întrunite condițiile prev. de art.2701 din Legea 31/1990 și Legea 85/2006 și, ca urmare, rezoluția nr.1488/2013 a directorului O__ de pe lângă Tribunalul H________ este netemeinică, în consecință, va dispune desființarea acesteia și, văzând că sunt îndeplinite condițiile art.260 și următ.din Legea 31/1990, va dispune și radierea petentei din Registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta _______________, prin lichidator H____ C______ IPURL, cu sediul în Orăștie, __________________.4, jud.H________, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în București, __________________, sector 3, și în consecință:
Desființează Rezoluția nr.1488/2013 a O__ de pe lângă Tribunalul H________ și dispune radierea din Registrul comerțului a petentei _______________, cu sediul în Silvașu de Sus, nr.56, jud.H________, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul H________ sub nr.JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx.
Aprobă plata către lichidator din fondul unic de lichidare a sumelor de 1000 lei retribuție și 711,35 lei cheltuieli de lichidare.
Executorie.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, 28.03.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
IFTIMUȘ A____ CAMELIAADAM A____
IAC/AA-5 ex.
04.04.2013