Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 07.01.2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - S_____ D______
JUDECĂTOR - C_______-M_______ G______
GREFIER - Acxinia N___
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant D___ C______, domiciliat în comuna P_______, ______________________________ împotriva sentinței civile nr. 1121/06.04.2012, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți M___ I__ și M___ I____, domiciliați în comuna P_______, ______________________________, având ca obiect stabilire hotar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant D___ C______ asistat de avocat C_______ – E______ S___, intimatul pârât M___ I__ asistat de avocat D______ V_____ reprezentând pe intimata pârâtă M___ I____.
Grefierul de ședință referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanță.
După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că este legal îndeplinită.
Avocat C_______ – E______ S___, apărătorul apelantului reclamant, arată că renunță la motivul de apel prin care a solicitat lămurirea sau completarea raportului de expertiză.
Tribunalul ia act de faptul că apărătorul apelantului reclamant, renunță la lămurirea sau completarea raportului de expertiză.
Avocat C_______ – E______ S___, apărătorul apelantului reclamant, arată că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat.
Avocat D______ V_____, apărătorul intimaților pârâți, arată că nu are cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat C_______ – E______ S___, apărătorul apelantului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea apelului, fiecare dintre părți să primească 1032 mp, adică jumătate. Solicită cheltuieli de judecată, depune la dosar dovada achitării onorariului pentru apărător.
Avocat D______ V_____, apărătorul intimaților pârâți, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, precizând că prin cererea de chemare în judecată s-a cerut 1001 mp și nu înțelege de ce s-a formulat apel. Solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.
T R I B U N A L U L
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr. XXXXXXXXXXXX, completată ulterior, reclamantul D___ C______ a chemat în judecată pe pârâții M___ I__ și M___ I____ solicitând să se stabilească linia de hotar ce separă proprietățile părților pe latura de nord și obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 46 mp teren ocupat de pârâți, cu lățimea de 2 m și lungimea de 23 m.
În motivare reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2776/2008, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, D___ G_______ și D___ M____ au devenit proprietarii suprafeței de 1001 mp teren curți construcții în T 10, P 273, com. P_______, ___________________________ și că din măsurătorile efectuate cu precizie rezultă că pârâții au o suprafață de 1064 mp, iar el are 975 mp.
A mai arătat că pentru suprafața de 1001 are act de proprietate, că suprafețele părților trebuie să fie egale, că nu este posibilă stabilirea unei linii de hotar prin înțelegere și că pârâții ocupă din proprietatea lui 46 mp.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
După administrarea probelor, prima instanță a pronunțat sentința nr. 1121/06.04.2012 prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D___ C______ în contradictoriu cu pârâții M___ I__ și M___ I____, a stabilit linia de hotar dintre terenurile situate în com. P_______, ___________________________, în T 10, P 273, proprietatea reclamantului și respectiv proprietatea pârâților, cum a fost reprezentată în anexa nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic D_____ M_____, între punctele 7-6-5-17-15-18-20, a respins capătul de cerere având ca obiect revendicare teren, ca neîntemeiat și a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 819,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2776/19.12.2008 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, irevocabilă prin decizia civilă nr. 554/06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă în același dosar, numiții D___ G_______ și D___ M____ au devenit proprietarii suprafeței de 1001 mp teren curți construcții situat pe raza com. P_______, ___________________________, în T 10, P 273, iar hotărârea ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, că prin aceeași sentință civilă s-a constatat că M___ I__, intervenient în acea cauză, a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului de 1001 mp curți construcții, situat pe raza com. P_______, ___________________________, în T 10, P 273 și că D___ G_______ și D___ M____ au încheiat în anul 1963 un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la imobilul format din pătul, terenul aferent și teren cu pomi roditori, precum și împrejmuirile acestora, iar în scurt timp au venit în gospodărie și M___ I__ împreună cu părinții lui, gospodăria fiind împărțită în două părți egale, așa cum sunt delimitate în prezent prin gardurile împrejmuitoare și cum au fost stăpânite în mod public, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar de peste 30 de ani.
Prin sentința civilă nr. 68/20.01.2010 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul D___ C______, în contradictoriu cu D___ G_______ și D___ M____, decedată în cursul procesului, prin moștenitori, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 975 mp curți construcții situat pe raza com. P_______, ___________________________, cu vecini N – M___ I__, E – DC, S – Minoi G_______, V – I__ I____ și asupra casei în suprafață de 50 mp, edificată în anul 1969 și asupra grajdului de 48 mp, construcții situate pe acest teren, iar hotărârea ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Prima instanță a mai reținut din declarațiile martorilor audiați în cauză că M___ G_______, tatăl pârâtului, împreună cu D___ G_______ și-au făcut case pe terenul deținut în prezent de părți și au gospodărit un timp împreună, fără a avea gard între ei, că M___ G_______ a făcut un puț pe hotarul dintre cele două gospodării, care însă s-a stricat după câteva zile, astfel că a trebuit săpat al doilea puț la o distanță de cca 10 m de primul, iar apoi a făcut și gardul despărțitor dintre gospodării, gard care nu a fost modificat și că gardul dintre gospodăriile părților nu a fost mutat, iar lângă hotar este un puț de unde ambele familii luau apă.
Expertul tehnic desemnat în cauză a măsurat terenurile ocupate de părți și le-a identificat pe schița din anexa 1, constatând că reclamantul ocupă o suprafață de 1020 mp, iar pârâții ocupă o suprafață de 1043 mp, aceste terenuri fiind separate de un gard despărțitor reprezentat pe aliniamentul 20, 18, 15, 17, 6, 7, considerat de expert ca fiind semn vechi de hotar, iar pe acest aliniament se află un puț.
Reclamantul, prezent personal la termenul de judecată, a învederat instanței de fond că există gard amplasat pe o boltă de viță de vie, boltă care există pe acel amplasament de când s-a născut el. Și pârâtul a susținut la același termen de judecată că bolta de viță de vie ține loc de gard și nu s-a modificat.
Din măsurătorile efectuate și având în vedere titlurile de proprietate ale părților, a rezultat că reclamantul ocupă în plus cu 45 mp față de suprafața de 975 mp din titlul lui de proprietate reprezentat de sentința civilă nr. 68/20.01.2010 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, iar din aceleași măsurători rezultă că pârâtul nu a acaparat din terenul reclamantului.
Totodată instanța de fond a mai constatat că reclamantul nu a făcut dovada existenței, în trecut, a unei alte linii de hotar între proprietăți, diferită de cea care urmărește actualul gard, nefiind dovedită în cauză existența unor alte semne vechi de hotar.
Potrivit dispozițiilor art. 548 teza I Cod civil în vigoare la data sesizării instanței, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, iar potrivit art. 560 din noul Cod civil, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând în mod egal cheltuielile ocazionate de aceasta.
Față de acestea, prima instanță a apreciat întemeiată în parte acțiunea și a stabilit linia de hotar dintre terenurile situate în com. P_______, ___________________________, în T 10, P 273, proprietatea reclamantului și respectiv proprietatea pârâților, cum a fost reprezentată în anexa nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic D_____ M_____, între punctele 7-6-5-17-15-18-20.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M___ I__ și M___ I____, fără a depune la dosar motivele de fapt și de drept pe care și-au întemeiat cererea și nici taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, astfel că în ședința publică din data de 05.11.2012 apelul formulat de pârâți a fost anulat ca netimbrat.
Împotriva aceleiași sentințe a Judecătoriei Găești a formulat apel reclamantul D___ C______, solicitând admiterea în parte a acțiunii și a petitului privind revendicarea, cât și alegerea corectă a liniei de demarcație.
În motivarea cererii apelantul a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea de teren, că instanța nu a motivat această respingere și că fost în eroare când a admis primul petit, fapt ce se impunea prin însăși concluzia expertului că proprietățile învecinate nu sunt împrejmuite în totalitate, fapt ce implica și admiterea revendicării, chiar dacă numai în parte, în sensul egalizării celor două suprafețe, având în vedere că expertul a constatat că la momentul efectuării expertizei suprafața deținută de apelant era de numai 1020 mp în timp ce suprafața pârâților era de 1043 mp.
A mai susținut apelantul că însuși expertul a arătat că egalând lățimile la fațadă, unde intimatul M___ I__ deține mai mult teren, se ajunge la obținerea de suprafețe egale de câte 1032 mp, însă instanța de fond nu a agreat această propunere care ar fi însemnat implicit și grănițuirea pe o altă linie dar și admiterea petitului privind revendicarea a cel puțin 12 mp, cât și modificarea cuantumului cheltuielilor de judecată. De asemenea, apelantul a mai solicitat completarea expertizei în sensul celor arătate, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă.
Tribunalul, examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, reține următoarele:
Critica apelantului reclamant în sensul că în mod greșit a fost stabilită linia de hotar nu este fondată deoarece în mod corect prima instanță a reținut situația de fapt și a aplicat dispozițiile legale incidente la situația de fapt reținută.
Astfel, tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 2776/19.12.2008 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (filele 6-7), irevocabilă prin decizia civilă nr. 554/06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă în același dosar, numiții D___ G_______ și D___ M____, autorii apelantului, s-a constatat că aceștia au devenit proprietarii suprafeței de 1001 mp teren curți construcții situat pe raza com. P_______, ___________________________, în T 10, P 273, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare în timp ce intimatul M___ I__, intervenient în acea cauză, a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului de 1001 mp curți construcții, situat pe raza com. P_______, ___________________________, în T 10, P 273 și că în considerentele sentinței s-a reținut că cele două gospodării, inclusiv cea a intimatului pârât, sunt delimitate în prezent prin gardurile împrejmuitoare și au fost stăpânite în mod public, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar de peste 30 de ani.
Prin sentința civilă nr. 68/20.01.2010 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (filele 40-41), reclamantul D___ C______, în contradictoriu cu D___ G_______ și D___ M____, decedată în cursul procesului, prin moștenitori, a dobândit în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții din acea cauză dreptul de proprietate asupra terenului de 975 mp curți construcții situat pe raza com. P_______, ___________________________, cu vecini N – M___ I__, E – DC, S – Minoi G_______, V – I__ I____ și asupra casei în suprafață de 50 mp, edificată în anul 1969 și asupra grajdului de 48 mp, construcții situate pe acest teren.
Prima instanță a mai reținut din declarațiile martorilor audiați în cauză că M___ G_______, tatăl pârâtului, împreună cu D___ G_______ și-au făcut case pe terenul deținut în prezent de părți și au gospodărit un timp împreună, fără a avea gard între ei, că M___ G_______ a făcut un puț pe hotarul dintre cele două gospodării, care însă s-a stricat după câteva zile, astfel că a trebuit săpat al doilea puț la o distanță de cca 10 m de primul, iar apoi a făcut și gardul despărțitor dintre gospodării, gard care nu a fost modificat și că gardul dintre gospodăriile părților nu a fost mutat, iar lângă hotar este un puț de unde ambele familii luau apă.
Expertul tehnic desemnat în cauză a măsurat terenurile ocupate de părți și le-a identificat pe schița din anexa 1, constatând că apelantul reclamant ocupă o suprafață de 1020 mp, mai mult decât suprafața de 975 mp. din titlul său de proprietate iar pârâții ocupă o suprafață de 1043 mp, aceste terenuri fiind separate de un gard despărțitor reprezentat pe aliniamentul 20, 18, 15, 17, 6, 7, considerat de expert ca fiind semn vechi de hotar, iar pe acest aliniament se află un puț.
Față de cele reținute mai sus, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că pârâții intimați au stăpânit terenul proprietatea lor în configurația actuală de peste 30 de ani și că gardul nu a fost mutat ori modificat și că apelantul reclamant nu a făcut dovada existenței, în trecut, a unei alte linii de hotar între proprietăți, diferită de cea care urmărește actualul gard, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a dispus grănițuirea ținând seama de vechea linie de hotar .
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel referitor la greșita respingere a capătului de cerere având ca obiect revendicarea, tribunalul îl apreciază ca nefondat având în vedere că din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă că intimații pârâți nu au acaparat din terenul reclamantului apelant și că apelantul reclamant nu a făcut dovada dreptului său de proprietate nici pentru suprafața revendicată (cea din afara actualei linii de hotar) și nici pentru suprafața stăpânită în plus față de titlul său de proprietate.
Ca urmare, pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat și va păstra hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant D___ C______, domiciliat în comuna P_______, ______________________________, împotriva sentinței civile nr.1121/06.04.2012 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, intimați fiind pârâții M___ I__ și M___ I____, domiciliați în comuna P_______, ______________________________.
Păstrează sentința atacată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S_____ D______ C_______-M_______ G______ GREFIER
Acxinia N___
Jud. fond N__ M___ E____
Judecătoria Găești
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
Red. D.S.
Tehnored. AG+SD
5 ex./10.01.2013