Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria INEU
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Abandonul de familie (art. 305 C.p.)
Număr hotarâre:
58/2014 din 04 iulie 2014
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEȚUL A___ OPERATOR 2827

DOSAR NR. XXXXXXXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR. 58/2014

Ședința publică din data de 04 iulie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: P________ I____

Grefier: S______ L______

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P__ C______ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul M______ C_____ A_____, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. și ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal raportat la art. 41 alin. 2 Cod penal.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.07.2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, a stabilit termen pentru pronunțare pentru data 04.07.2014, având nevoie de timp pentru a delibera.

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria Ineu la data de 20.01.2014, în dosarul nr. 802/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M______ C_____ A_____, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie, prev. și ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal raportat la art. 41 alin. 2 Cod penal.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare al instanței că inculpatul și persoana vătămată O_____ A______ M_______ au fost căsătoriți, căsătorie din care la data de 25.08.2009 s-a născut minora M______ A______-C______, iar la data de 14.11.2011 minorul M______ E_____ Nicolas. Prin Sentința civilă nr. 663/04.04.2013 a Judecătoriei Ineu, definitivă și executorie, s-a desfăcut căsătoria prin acordul părților, domiciliul minorilor fiind stabilit la domiciliul mamei, iar inculpatul M______ C_____ A_____ a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 250 lei lunar, față de copii săi, până la majoratul acestora sau noi dispoziții legale.

Împotriva inculpatului M______ C_____ A_____ a formulat plângere penală, în numele minorilor, persoana vătămată O_____ A______ M_______, care a arătat că inculpatul cu rea-credință nu achită pensia de întreținere la care era obligat, raportat la faptul că acesta realizează venituri lunare fiind angajat la S.C. Pro Expert SRL A___ începând cu data de 23.05.2013, în toată această perioadă fiind apt de muncă, realizând veniturile lunare aferente conform contractului individual de muncă.

În timpul cercetării penale inculpatul a făcut dovada că a trimis sumele datorate intervalului aprilie-iulie 2013, rămânând de achitat pensia de întreținere aferentă lunilor august-decembrie 2013, în valoare totală de 1.250 lei, fapt recunoscut de persoana vătămată.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea persoanei vătămate, Sentința civilă nr. 663/2013 a Judecătoriei Ineu, adresele CJP A___ și Agenția Județeană pentru ocuparea forței de muncă A___, declarațiile învinuitului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ineu, la data de 21.01.2014, sub nr. XXXXXXXXXXX.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu nr. 29 din data de 31.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 02 iulie 2014, persoana vătămată și inculpatul au arătat că sunt de acord să se împace, declarațiile acestora fiind consemnate în proces-verbal și atașate la dosarul cauzei (filele 34, 35).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pentru fapta reținută în actul de sesizare constând în aceea că inculpatul cu rea-credință nu a achitat pensia de întreținere în cuantum de 250 lei lunar față de copii săi, până la majoratul acestora sau noi dispoziții legale, la care este obligat prin Sentința civilă nr. 663/04.04.2013 a Judecătoriei Ineu, definitivă și executorie, prin care s-a desfăcut căsătoria prin acordul părților, inculpatul M______ C_____ A_____ și persoana vătămată O_____ A______ M_______ s-au împăcat la termenul de judecată din data de 02.07.2014, declarațiile acestora fiind consemnate în proces-verbal și atașate la dosarul cauzei (filele 34-35).

Această faptă este prevăzută și pedepsită de art. 305 alin. 1 lit.c raportat la art.41 alin.2 Cod penal din 1969 (abrogat de la data de 1 februarie 2014). Instanța, având în vedere prevederile art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, precum și dispozițiile art.305 alin.3 Cod penal din 1969 conform cărora împăcarea părților înlătură răspunderea penală, reține că, în ansamblu, legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară.

În consecință, în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen., art.305 alin.3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, va înceta procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul M______ C_____ A_____ fiul lui G_______ D____ și P______, născut la 11.03.1986 în Ineu, jud. A___, cetățenia română, studii 12 clase, șofer, fără antecedente penale, domiciliat în Chereluș, nr.159, jud. A___, CNP xxxxxxxxxxxxx, a infracțiunii de abandon de familie prevăzută de art.305 alin.1 lit. c Cod penal din 1969, raportat la art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, cu privire la partea vătămată O_____ A______ M_______, ca urmare a împăcării.

Va constata că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. d), alin. (4) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, respectiv, va obliga partea vătămată O_____ A______ M_______ la plata sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen., art.305 alin.3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul M______ C_____ A_____ fiul lui G_______ D____ și P______, născut la 11.03.1986 în Ineu, jud. A___, cetățenia română, studii 12 clase, șofer, fără antecedente penale, domiciliat în Chereluș, nr.159, jud. A___, CNP xxxxxxxxxxxxx, a infracțiunii de abandon de familie prevăzută de art.305 alin.1 lit. c Cod penal din 1969, raportat la art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, cu privire la partea vătămată O_____ A______ M_______, ca urmare a împăcării.

Constată că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. d), alin. (4) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, respectiv, obligă partea vătămată O_____ A______ M_______ la plata sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 4.07.2014.

Președinte Grefier

P________ I____ S______ L______

Red. Tehnored. P.I./S.L./1.08.2014

5 exemplare/3 ____________________________________>

Se comunică:- inculpatului M______ C_____ A_____, domiciliat în comuna Șicula, ____________________, jud. A___

- persoanei vătămate O_____ A______ M_______ domiciliată în comuna Șicula, ____________________, jud. A___

- Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025