Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX- art.229 n.c.p. -
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 696
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE : T______ M____ - judecător
M_____ E______ P_________ - judecător
Grefier : E____ L_______
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I____ S____ din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C______
¤¤¤¤¤
Pe rol, soluționarea apelului formulat de inculpatul M_______ C______ I____, împotriva sentinței penale nr.403 din 02.02.2015, pronunțată de Judecătoria C______, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat M_______ C______ I____ a răspuns din oficiu avocat R_____ C_______ în substituire pentru avocat P_______ I____ D_____, lipsind partea vătămată Ș____ V_____.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nefiind invocate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor judiciare.
Avocat R_____ C_______ având cuvântul pentru apelantul inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și rejudecând să se dispună aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art. 91 C.p., întrucât pedeapsa aplicată este prea aspră față de circumstanțele săvârșirii faptei.
Arată av. R_____ că partea vătămată și-a recuperat prejudiciul și nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă și este posibilă și coborârea pedepsei sub minimul special, cu aplicarea art 91 Cod penal.
Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul, arată că hotărârea atacată este temeinică și legală, pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, inculpatul fiind condamnat anterior și sancționat administrativ de 2 ori tot pentru săvârșirea unor furturi.
Solicită respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare statului.
Apelantul inculpat M_______ C______ I____, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu apărătorul.
Dezbaterile fiind închise.
C U R T E A
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.403 din 02.02.2015, pronunțată de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în temeiul art. 228 alin.1-229 alin. 1 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit.a C.p., art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10 C.p.p. a condamnat inculpatul M_______ C______ I____, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 67 alin.1 C.p rap. la art. 66 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin.1 C.p. de la 1969, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 19/31.01.2014 a Judecătoriei S_______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.03.2014 și cumulează această pedeapsă cu pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M_______ C______ I____ durata reținerii și a arestării preventive de la 26.11.2014 la zi, iar în temeiul art. 399 alin.1 C.p.p. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M_______ C______ I____.
În temeiul art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului C_________ E___ Ș________, fiul lui I__ și F________, născut la data de 24.09.1994, în localitatea S_______, jud. D___, domiciliat în ________________________________, jud. D___, CNP xxxxxxxxxxxxx, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit.a C.p, art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10..
În temeiul art. 67 alin.1 C.p rap. la art. 66 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 65 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p.
În temeiul art. 83 C.p., a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune D___, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Serviciului Administrativ al Primăriei Gighera, jud. D___, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare, fie la îngrijirea spațiilor verzi de pe domeniul public fie la Lucrări de desfundare poduri și podețe de pe raza comunei.
În temeiul art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciului de Probațiune D___.
În temeiul art. 86 alin.2 C.p. supravegherea executării obligației prev. la art. 85 alin.1 lit. b C.p. s-a făcut de către Serviciul de Probațiune.
În temeiul art. 404 alin. 3 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 88 C.p.
În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul C_________ E___ - Ș________ prin încheierea de ședință din data de 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria C______ în dosarul nr. xxxxx/215/2014.
În temeiul art. 399 alin.2 C.p.p., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C_________ E___ Ș________ de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 124/27.11.2014 emis de Judecătoria C______ în dosarul nr. xxxxx/215/2014, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Executorie în ceea ce privește dispoziția de punere de îndată în libertate a inculpatului C_________ E___-Ș________ conform art. 399 alin.4 C.p.p.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. , s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C_________ E___-Ș________ durata reținerii și a arestării preventive de la 26.11.2014 la zi.
În temeiul art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului D____ F_____-A_____, fiul lui Ș_____ și E_____, născut la data de 09.02.1991, în mun. Timișoara, jud. T____, domiciliat în com. Gighera, __________________, jud. D___, CNP xxxxxxxxxxxxx, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 48 alin.1 C.p. rap. la art. 228 alin.1-229 alin.1 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit.a C.p, art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10.
În temeiul art. 67 alin.1 C.p rap. la art. 66 C.p. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 65 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p.
În temeiul art. 83 C.p., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune D___, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Serviciului Administrativ al Primăriei Gighera, jud. D___, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare, fie la Îngrijirea spațiilor verzi de pe domeniul public fie la Lucrări de desfundare poduri și podețe de pe raza comunei.
În temeiul art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciului de Probațiune D___.
În temeiul art. 86 alin.2 C.p. supravegherea executării obligației prev. la art. 85 alin.1 lit. b C.p. se face de către Serviciul de Probațiune.
În temeiul art. 404 alin. 3 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 88 C.p.
În temeiul art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A______ P___ M_____, fiul lui S____ și A_____, născut la data de 18.04.1995, în localitatea B_____, jud. D___, domiciliat în com. Gighera, __________________, jud. D___, CNP xxxxxxxxxxxxx, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 48 alin.1 C.p. rap. la art. 228 alin.1-229 alin.1 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit.a C.p, art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10..
În temeiul art. 67 alin.1 C.p rap. la art. 66 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 65 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p.
În temeiul art. 83 C.p., a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune D___, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Serviciului Administrativ al Primăriei Gighera, jud. D___, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare, fie la îngrijirea spațiilor verzi de pe domeniul public fie la Lucrări de desfundare poduri și podețe de pe raza comunei.
În temeiul art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciului de Probațiune D___.
În temeiul art. 86 alin.2 C.p. supravegherea executării obligației prev. la art. 85 alin.1 lit. b C.p. se face de către Serviciul de Probațiune.
În temeiul art. 404 alin. 3 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 88 C.p.
S-a luat act că partea vătămată Ș____ V_____ nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 112 lit. b C.p. s-a confiscat de la inculpatul D____ F_____ A_____ o foarfecă tip "gură de lup" depusă la camera de corpuri delicate a IPJ D___, conform dovezii _______ nr. xxxxxxx din 05.12.2014 ( fila 125 dosar urmărire penală).
În temeiul art. 274 alin.1 și 2 C.p.p., a obligat pe fiecare dintre inculpații M_______ C______ I____, C_________ E___ Ș________, D____ F_____ A_____ și A______ P___ M_____ la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C______ nr. xxxxx/P/2014 din 11.12.2014 au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații C_________ E___ Ș________ și M_______ C______ I____, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b C.p. cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.p. și în stare de libertate inculpații A______ P___ M_____ și D____ F_____ A_____, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin.1 C.p. raportat la art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b C.p. cu aplic. art. 77 lit.a C.p.
În actul de sesizare s-a reținut că în data de 20.11.2014 persoana vătămată Ș____ V_____ a sesizat Postul de Poliție Transport Naval B_____, cu privire la faptul că, pe data de 19.11.2014, în jurul orei 17.00, a ancorat ambarcațiunea cu nr. DTS 189, pe care o deține în calitate de pescar autorizat, în Portul B_____, la km fluvial 679+300, legând-o cu un lanț cu lacăt, iar în dimineața zilei de 20.11.2014, la ora 08.00, a constatat că a fost sustras motorul de pe barcă, marca Honda, 10 cp. ( fila 96 ).
În cauză au fost efectuate cercetări, stabilindu-se că în în noaptea de 19/20.11.2014, inculpații C_________ E___ Ș________ și M_______ C______ I____, împreună cu inculpații A______ P___ M_____ și D____ F_____ A_____, care le-au asigurat paza, au sustras, prin tăierea lanțului de asigurare cu un foarfece tip gură de lup, motorul marca Honda, 10 cp, evaluat la suma de 400 euro, de pe ambarcațiunea cu nr. de inm. DTS 189, ancorată la km fluvial 679+300, fluviul D_____, aparținând părții vătămate Ș____ V_____.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângere și declarație persoană vătămată, acte activitate pescuit comercial și acte ambarcațiune, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal predare foarfece „gură de lup” , dovadă corp delict _______ nr. xxxxxxx, declarație martor T_____ F_________ A______, declarație martor I_____ C_________, proces-verbal conducere în teren, proces-verbal predare motor, suport electronic imagini video, proces-verbal vizionare imagini video, procese-verbale identificare persoane, declarații inculpati.
Cauza a fost înregistrată la data de 12.12.2014 pe rolul Judecătoriei C______ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.
În cursul judecății, au fost depuse fișele de cazier judiciar ale inculpaților din care rezultă că inculpatul M_______ C______ I____ este cunoscut cu antecedente penale fiind condamnat anterior la pedeapsa de 2 luni închisoare față de care s-a dispus suspendarea condiționată conform art. 81 C.p. de la 1969. În ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați, din fișele de cazier rezultă că aceștia nu au antecedente penale, inculpații D____ F_____ A_____ și A______ P___ M_____ fiind sancționați cu amenzi administrative.
La data de 31.01.2015 inculpaților C_________ E___ Ș________, M_______ C______ I____, D____ F_____ A_____, A______ P___ M_____ li s-a adus la cunoștință dispozițiile art. 374 alin. 4 C.p.p. conform cărora pot solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunosc în totalitate faptele reținute în sarcina lor, situație în care vor beneficia de dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p. potrivit cărora în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Fiind audiati, inculpații C_________ E___ Ș________, M_______ C______ I____, D____ F_____ A_____, A______ P___ M_____ au recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Totodată, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru cei patru inculpați, fiind depuse la dosar caracterizări.
În ședința publică din 31.01.2015, partea vătămată Ș____ V_____ a precizat că și-a recuperat prejudiciul produs, respectiv motorul sustras și nu mai are nicio pretenție de la cei patru inculpați.
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale și însușit de inculpați în cursul judecății, instanța a reținut următoarele:
În data de 20.11.2014, persoana vătămată Ș____ V_____ a sesizat Postul de Poliție Transport Naval B_____, cu privire la faptul că, pe data de 19.11.2014, în jurul orei 17.00, a ancorat ambarcațiunea cu nr. DTS 189, pe care o deține în calitate de pescar autorizat, în Portul B_____, la km fluvial 679+300, legând-o cu un lanț cu lacăt, iar în dimineața zilei de 20.11.2014, la ora 08.00, a constatat că a fost sustras motorul de pe barcă, marca Honda,10 cp.
Persoana vătămată Ș____ V_____ a declarat că este pescar comercial autorizat și desfășoară activitatea de pescuit pe D_____, în zona localităților B_____ - Ostroveni, folosindu-se de ambarcațiunea proprietate personală cu nr. de înm. DTS 189. ( filele 97-101 )
În data de 19.11.2014, în jurul orei 17.00, a asigurat ambarcațiunea de platforma metalică de la km fluvial 679+300, în apropierea barului numitului I_____ C_________.
Motorul ambarcațiunii, marca Honda, 10 cp, l-a asigurat cu un lanț și un lacăt și a plecat spre casă, gândindu-se că zona este luminată de la bar și nu va veni nimeni să sustragă motorul.
În dimineața zilei de 20.11.2014, în jurul orei 08.00, când a ajuns la ambarcațiune a constatat că motorul fusese sustras, în ambarcațiune găsind rezervorul motorului, două vâsle de lemn și lanțul cu care fusese asigurat motorul, care fusese secționat.
Persoana vătămată a declarat că a cumpărat motorul de la o persoană din Germania și nu deține acte de proveniență, dar poate recunoaște motorul după anumite particularități și caracteristici și l-a evaluat la suma de 400 euro.
Persoana vătămată a depus actele care atestă activitatea de pescuit comercial pe care o desfășoară. ( filele 104-111 )
Ca urmare a celor sesizate, organele de poliție au efectuat cercetarea la fața locului, constatând că locul săvârșirii faptei se află la km fluvial 679+300 și identificând ambarcațiunea tip lotcă, de culoare neagră, confecționată din lemn acoperit cu fibră de sticlă, ancorată de o platformă metalică și având inscripționat numărul DTS 189. În interiorul ambarcațiunii au fost identificate rezervorul motorului și un lanț metalic secționat. ( filele 113-118 )
Tipul de motor sustras, nou, a fost evaluat de __________________ SRL la valoarea de 1990 euro+tva. ( fila 19 ).
În cauză a fost audiată în calitate de martor, numita T_____ F_________ A______, barman la ______________________ SRL Terasa Escape din portul B_____, bar administrat de numitul I_____ C_________, care a declarat că, în seara zilei de 19.11.2014, în jurul orei 23.10, au venit în bar doi băieți, care s-au așezat la o masă și au comandat cafele și bere, părând că așteaptă pe cineva ( filele 126-130 ).
Martora l-a recunoscut din fotografie pe inculpatul A______ P___ M_____ ca fiind una din persoanele care s-au aflat în barul ______________________ SRL Terasa Escape din portul B_____, în noaptea de 19/20.11.2014, în jurul orei 23.10-02.00. ( filele 186-207 )
Martorul I_____ C_________, administratorul barului ______________________ SRL Terasa Escape din portul B_____, fiind audiat, a declarat că, în seara zilei de 19.11.2014, în jurul orei 23.05, în timp ce se pregătea să plece de la bar, aflându-se în autoturismul său, parcat lângă bar, a observat că a apărut o dubă de culoare albă, care a parcat cu spatele la fluviul Dunărea, la km fluvial 679+300, din care au coborât două persoane care s-au îndreptat spre bar, ulterior, la scurt timp, observând alte două persoane lângă dubă. ( filele 131-135).
Martorul I_____ C_________ i-a recunoscut de pe fotografie pe inculpații C_________ E___ Ș________, M_______ C______ I____ și D____ F_____ A_____, ca fiind persoanele care au coborât din autoutilitara marca Ford Tranzit, de culoare albă, înmatriculat în Anglia, parcată în apropierea barul ______________________ SRL Terasa Escape din portul B_____, în noaptea de 19/20.11.2014.( filele 164-185 )
S-a procedat la vizionarea înregistrărilor de pe camera de supraveghere a barului, constatându-se prezența inculpaților în seara zilei de 19/20.11.2014, la barul ______________________ SRL Terasa Escape din portul B_____. ( filele 145-163 )
În data de 22.11.2014, inculpatul C_________ E___ Ș________ a condus organele de poliție în comuna Gighera, ____________________, de unde, dintr-o incintă a unui imobil lăsat în paragină, nelocuit, a predat motorul marca Honda, despre care declara că l-a sustras în noaptea de 19/20.11.2014, de pe o ambarcațiune ancorată la km fluvial 679+300, împreună cu inculpații M_______ C______ I____, A______ P___ Marianși D____ F_____ A_____. ( filele 136-143)
Motorul a fost restituit persoanei vătămate Ș____ I____, care a precizat că nu se constituie parte civilă întrucât și-a recuperat bunul sustras.
În cursul urmăririi penale, inculpatii C_________ E___ Ș________, M_______ C______ I____ și A______ P___ M_____ au recunoscut și regretat faptele.
Conform declarațiilor acestora, la îndemnul inculpatului C_________ E___ Ș________, în baza înțelegerii prealabile, în noaptea de 19/20.11.2014, cei patru inculpați s-au deplasat în zona barului ______________________ SRL Terasa Escape din portul B_____, cu autoturismul marca Ford Tranzit cu nr. de inm. XXXXXXXXX, condus de inculpatul D____ F_____ A_____, care a parcat duba cu spatele la D_____, cu intenția de a sustrage un motor de barcă. (filele 21-89 )
În timp ce inculpații A______ P___ M_____ și D____ F_____ A_____ au mers în bar, pentru a putea observa zona și a asigura paza celorlalți inculpați, C_________ E___ Ș________ și M_______ C______ I____ au așteptat un timp lângă mașină, fiind avertizați de inculpatul A______ P___ M_____ că este cineva într-o mașină parcată în apropiere.
După plecarea mașinii, inculpatul C_________ E___ Ș________ a luat un foarfece „gură de lup” din mașină și s-a deplasat împreună cu inculpatul M_______ C______ I____ la ambarcațiune.
Inculpatul C_________ E___ Ș________ a secționat cu foarfecele lanțul cu care era asigurat motorul, a desfăcut șuruburile cu care era prins motorul de ambarcațiune și l-a deplasat spre platforma metalică unde aștepta inculpatul M_______ C______ I____, care l-a ajutat să transporte motorul la mașină. Inculpații au așezat motorul în dubă și l-au acoperit cu o pătură.
După ce și-au curățat încălțările într-o baltă din fața barului, cei doi inculpați au intrat în bar, așezându-se la masa unde așteptau A______ P___ M_____ și D____ F_____ A_____.
Cei patru s-au înțeles să ducă motorul la domiciliu inculpatului C_________ E___ Ș________ în comuna Gighera, ____________________, inculpații C_________ E___ Ș________ și A______ P___ M_____ plecând, iar ceilalți doi rămânând la bar.
Autoturismul a fost condus de inculpatul A______ P___ M_____.
Pe drum inculpatul C_________ E___ Ș________ a hotărât să lase motorul într-o casă părăsită de la marginea satului Zăval, ceea ce au și făcut, după care s-au întors la barul din portul B_____, unde așteptau ceilalți inculpați.
Nu au mai putut valorifica motorul, deoarece au fost identificați de organele de poliție, în data de 22.11.2014, inculpatul C_________ E___ Ș________ conducând organele de poliție în comuna Gighera, ____________________, de unde, dintr-o incintă a unui imobil lăsat în paragină, nelocuit, a predat motorul marca Honda, despre care declara că l-a sustras în noaptea de 19/20.11.2014, de pe o ambarcațiune ancorată la km fluvial 679+300, împreună cu inculpații M_______ C______ I____, A______ P___ M_____ și D____ F_____ A_____.
În cursul urmăririi penale, inculpatul D____ F_____ A_____ nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând inițial că nu a cunoscut furtul motorului, după care a revenit asupra declarației, precizând că deși nu a fost de acord cu furtul motorului de pe ambarcațiune, a acceptat transportul celor trei inculpați la locul faptei, a acceptat folosirea foarfecelui „gură de lup” și a acceptat transportarea motorului, acțiuni care constituie elementul material al infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Ca urmare a celor reținute, instanța a apreciat că inculpații C_________ E___ Ș________, M_______ C______ I____, D____ F_____ A_____, A______ P___ M_____ se fac vinovati de săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.
În drept, faptele inculpaților C_________ E___ Ș________ și M_______ C______ I____ care, în noaptea de 19/20.11.2014, împreună cu inculpații A______ P___ M_____ și D____ F_____ A_____, care le-au asigurat paza, au sustras, prin tăierea lanțului de asigurare cu un foarfece tip gură de lup, motorul marca Honda, 10 cp, evaluat la suma de 400 euro, de pe ambarcațiunea cu nr. de înm. DTS 189, ancorată la km fluvial 679+300, fluviul D_____, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b C.p., cu aplicarea art. 77 alin.1 lit. a C.p.
În drept, faptele inculpaților A______ P___ M_____ și D____ F_____ A_____ care, în noaptea de 19/20.11.2014, au asigurat paza inculpaților C_________ E___ Ș________ și M_______ C______ I____ în timp ce aceștia au sustras, prin tăierea lanțului de asigurare cu un foarfece tip gură de lup, motorul marca Honda, 10 cp, evaluat la suma de 400 euro, de pe ambarcațiunea cu nr. de inm. DTS 189, ancorată la km fluvial 679+300, fluviul D_____, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev de art. 48 alin. 1 C.p. raportat la art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b C.p., cu aplicarea art. 77 alin.1 lit.a C.p.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din actualul C.p., respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
In acest sens, instanța a reținut că fapta a fost săvârșită în timpul nopții, fiind vătămate relațiile sociale ce protejează patrimoniul persoanei, la săvârșirea acesteia au participat patru persoane, din care două în calitate de complici care au asigurat paza, prejudiciul a fost recuperat.
Totodată, s-a reținut ca inculpatul M_______ C______ I____ este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 2 luni închisoare, infracțiunea din prezenta cauză fiind săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 2 luni stabilit prin s.p. nr. 19/31.01.2014 a Judecătoriei S_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.03.2014, toate aceste aspecte relevând perseverența infracțională a inculpatului.
În ceea ce-i privește pe inculpații C_________ E___ Ș________, D____ F_____ A_____, A______ P___ M_____, instanța a reținut că aceștia nu au antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, activitatea infracțională a ultimilor doi constând în acte de complicitate.
De asemenea, instanța a reținut că cei patru inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum au fost descrise in rechizitoriu si va da eficienta juridica acestei atitudini de recunoaștere prin reținerea dispozițiilor art. 396 alin.10 C.p.p. privind recunoașterea vinovăției.
În consecință, în temeiul art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit.a C.p., art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10 C.p.p. îl va condamna pe inculpatul M_______ C______ I____ la pedeapsa de 1 an închisoare.
Având în vedere natura si gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, împrejurările cauzei si persoana inculpatului, instanța a apreciat necesara aplicarea fata de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, aceasta pedeapsa urmand ca în baza art. 67 alin.1 C.p rap. la art.66 C.p. să îi fie aplicată inculpatului.
Având în vedere că inculpatul prin natura faptei săvârșite a demonstrat că nu este demn să exercite o funcție ce presupune alegerea într-o autoritate publică sau o funcție electivă publică și nici o funcție implicând exercițiul autorității de stat, aceste funcții implicând o responsabilitate pe care inculpatul a demonstrat că nu o are în acest moment, în temeiul art.65 C.p. instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b C.p., pe durata executării pedepsei.
Întrucât fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei, în temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 C.p. de la 1969 a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 19/31.01.2014 a Judecătoriei S_______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.03.2014 și a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. rap. la art. 72 alin.1 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M_______ C______ I____ durata reținerii și a arestării preventive de la 26.11.2014 la zi.
În temeiul art. 399 alin.1 C.p.p. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M_______ C______ I____.
În ceea ce-i privește pe ceilalți trei inculpați, față de aspectele sesizate anterior, instanța a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului C_________ E___ Ș________ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b C.p. cu aplic. art. 77 lit.a C.p., art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10 C.p.p.
De asemenea, instanța a stabilit pedepsele de câte 1 an închisoare în sarcina fiecăruia dintre inculpații D____ F_____ A_____ și A______ P___ M_____ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 C.p. raportat la art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b C.p., cu aplicarea art. 77 alin.1 lit.a C.p., art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10 C.p.p.
În temeiul art. 67 alin.1 C.p rap. la art. 66 C.p. a aplicat inculpaților C_________ E___ Ș________, D____ F_____ A_____ și A______ P___ M_____ pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 65 C.p. a aplicat celor trei inculpați pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei față de cei trei inculpați C_________ E___ Ș________, D____ F_____ A_____ și A______ P___ M_____, instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare; aceștia nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii; și-au manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpaților, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de aceștia pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei acestora pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpați este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpații nu s-au sustras de la urmărire penală ori judecată și nu au încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii față de inculpații C_________ E___ Ș________, D____ F_____ A_____ și A______ P___ M_____ pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpații C_________ E___ Ș________, D____ F_____ A_____ și A______ P___ M_____ vor trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune D___, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații au fost obligați să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Serviciului Administrativ al Primăriei Gighera, jud. D___, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare, fie la îngrijirea spațiilor verzi de pe domeniul public fie la Lucrări de desfundare poduri și podețe de pe raza comunei.
În temeiul art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciului de Probațiune D___.
În temeiul art. 86 alin.2 C.p. supravegherea executării obligației prev. la art. 85 alin.1 lit. b C.p. se face de către Serviciul de Probațiune.
În temeiul art. 404 alin. 3 C.p.p., s-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 88 C.p.
În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul C_________ E___-Ș________ prin încheierea de ședință din data de 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria C______ în dosarul nr. xxxxx/215/2014.
În temeiul art. 399 alin.2 C.p.p. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C_________ E___ Ș________ de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 124/27.11.2014 emis de Judecătoria C______ în dosarul nr. xxxxx/215/2014, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Executorie în ceea ce privește dispoziția de punere de îndată în libertate a inculpatului C_________ E___-Ș________ conform art. 399 alin.4 C.p.p.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C_________ E___-Ș________ durata reținerii și a arestării preventive de la 26.11.2014 la zi.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a luat act că partea vătămată Ș____ V_____ nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art. 112 lit. b C.p. s-a confiscat de la inculpatul D____ F_____ A_____ o foarfecă tip "gură de lup" depusă la camera de corpuri delicate a IPJ D___, conform dovezii _______ nr. xxxxxxx din 05.12.2014 ( fila 125 dosar urmărire penală).
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul M_______ C______ I__, precizând că pedeapsa aplicată este prea aspră și nu corespunde gradului de pericol social al infracțiunii săvârșite, iar aplicarea uneinpedepse într-un cuantum mai redus ar fi un avertisment suficient și îndestulător pentru ca acesta să nu mai persevereze în săvârșirea unor noi infracțiuni.
A solicitat ca la individualizarea judiciară a pedepsei, să se dea o eficiență sporită circumstanțelor reale ale faptei și personale ale inculpatului și să se dispună reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, având în vedere că a recunoscut și regretat fapta comisă, vârsta, dar și faptul că ceilalți inculpați au primit pedepse cu amânarea executării, prev.de art.83 C.p.
Aplicarea prevederilor art. 91, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ar fi o măsură suficientă pentru reeducare și reintegrare.
Apelul este nefondat.
Prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, respectiv situația de fapt ce a fost expusă în rechizitoriu, având în vedere că toți cei patru inculpați din cauză au recunoscut situația de fapt din rechizitoriu și au solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată și aplicarea dispozițiilor art 396 alin 10 Cod pr penală, privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, iar aceste declarații ale inculpaților se coroborează cu probele administrate în cursul urmăririi penale, plângere și declarații persoană vătămată, proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal predare foarfece tip „gură de lup”, declarații martori, proces verbal conducere în teren, proces verbal predare motor, proces verbal vizionare imagini video, proces verbal identificare persoane, suport electronic imagini video.
Din aceste probe rezultă în esență, referitor la inculpatul apelant M_______ C______ I____, că în noaptea de 19/20.11.2014 inculpatul M_______ C______ I____ împreună cu inculpatul C_________ E___ Ș________, au sustras, prin tăierea lanțului de asigurare cu un foarfece tip gură de lup, motorul marca Honda, 10 cp, evaluat la suma de 400 euro, de pe ambarcațiunea cu nr. de înm. DTS 189, ancorată la km fluvial 679+300, fluviul D_____, paza fiindu-le asigurată de inculpații A______ P___ M_____ și D____ F_____ A_____.
În mod legal prima instanță a reținut și faptul că încadrarea juridică a faptei inculpatului M_______ C______ I____ întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b C.p., cu aplicarea art. 77 alin.1 lit. a C.p..
Observând pedeapsa aplicată de prima instanță apelantului inculpat M_______ C______-I____, Curtea de apel reține că pedeapsa este legală și temeinică.
Conform art 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b C.p limita minimă a pedepsei aplicate este de 1 an închisoare.
Prin aplicarea dispozițiilor art 396 alin 10 Cod pr penală, limita minimă a pedepsei aplicabile devine de 8 luni închisoare.
Cum inculpatul apelant a mai fost condamnat anterior prin sentința penală nr 19/31.01.2014 pronunțată de Judecătoria S_______, la pedeapsa de 2 luni închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat conform dispozițiilor art 81 Cod penal din 1969, fiind și sancționat administrativ de două ori prin Ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu J__ pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, instanța de apel constată că prima instanță a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art 74 Cod penal, privind individualizarea pedepsei, în sensul că nu a aplicat o pedeapsă la nivelul minimului special de 8 luni.
Întrucât inculpatul a săvârșit fapta împreună cu mai multe persoane, fiind incidente dispozițiile art 77 lit a Cod penal, circumstanță agravantă, a săvârșit fapta cu utilizarea unui dispozitiv special destinat tăierii dispozitivelor de fixare a motorului, a săvârșit anterior mai multe infracțiuni de furt și violență, Curtea de apel constată că în mod temeinic și legal a aplicat o pedeapsă cu închisoarea mai mare decât minimul special redus cu o treime, dar apropiată de acest minim având în vedere că prejudiciul a fost recuperat.
Nu sunt întemeiate susținerile apelantului inculpat privind posibilitatea aplicării unei pedepse sub minimul special întrucât potrivit art 76 Cod penal reducerea limitelor de pedeapsă poate avea loc în cazul reținerii unor circumstanțe legale sau judiciare, prevăzute de art 75 Cod penal, iar în cauză față de modul de săvârșire a infracțiunii și gravitatea infracțiunii nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, nefiind posibilă nici reținerea unor circumstanțe atenuante legale.
Referitor la susținerile apelantului inculpat privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform dispozițiilor art 91 Cod penal, Curtea de apel constată că nu este posibilă aplicarea acestor dispoziții legale, întrucât apelantul inculpat a mai fost condamnat anterior prin sentința penală nr 19/31.01.2014 pronunțată de Judecătoria S_______, la pedeapsa de 2 luni închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat conform dispozițiilor art 81 Cod penal din 1969, iar infracțiunea pentru săvârșirea căreia este judecat în prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare de 2 ani și 2 luni.
Ori, potrivit art 83 Cod penal din 1969, ce se aplică în continuare și după data de 01.02.2014 pentru condamnările dispuse cu aplicarea art 81 Cod penal din 1969, conform dispozițiilor art 15 din Legea 187/2012, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei este obligatorie în cazul săvârșirii unor infracțiuni în termenul de încercare, revocarea implicând în mod obligatoriu executarea în regim de detenție a pedepsei a cărei executare fusese anterior suspendată.
În consecință este obligatoriu ca în urma revocării suspendării condiționate pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr 19/31.01.2014 pronunțată de Judecătoria S_______, să fie executată în regim de detenție, alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, astfel încât apelantul inculpat trebuie să execute pedeapsa totală de 1 an și 2 luni închisoare, așa cum legal a stabilit prima instanță.
Curtea constată că prima instanță a dedus în mod legal și perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului apelant, astfel încât nu se identifică niciun motiv de nelegalitate sau netemeincie a sentinței apelate, în ceea ce îl privește pe apelantul M_______ I____ C______.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art 421 pct 1 lit b) Cod pr penală, Curtea de apel va respinge apelul formulat de inculpatul M_______ C______ I____, împotriva sentinței penale nr.403 din 02.02.2015, pronunțată de Judecătoria C______, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.
În temeiul art 275 alin 2 Cod pr penală va obliga apelantul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție.
Totodată va deduce în continuare arestul preventiv de la 02.02.2015 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul inculpatului M_______ C______ I____, fiul lui V_____ și G_______, născut la data de 25.01.1992, în _________________________, domiciliat în com. Gighera, _________________, jud. D___, CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva sentinței penale nr.403 din 02.02.2015, pronunțată de Judecătoria C______, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile M.J.
Deduce în continuare arestul preventiv de la 02.02.2015 la zi.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2015.
Președinte, Judecător,
T______ M____ Mariun E______ P_________
Grefier,
E____ L_______
Red.jud.M.E.P_________
J.fond:C.D___
G.S. 08.06.2015/ 6 ex.