Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DEVA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Uzufruct
Număr hotarâre:
2315/2014 din 04 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA

D___, _____________________. 35

Tel: 0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx / e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx


operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2315/2014

Ședința publică din data de 04.09.2014

Instanța constituită din:

Președinte: Ț_____ C_____ - judecător

D_______ E_____– grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta C________ T______ C______ în contradictoriu cu pârâtul V______ T_____ având ca obiect –uzufruct

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat P_______ A_____ pentru reclamantă, lipsind părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că reprezentanta reclamantei a depus la dosarul cauzei o cerere de strigare a cauzei după ora 12.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 131 alin. 1 corob. cu art. 107 și 94 Cpr. civ , instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art.238 alin. 1 C.pr. civ., instanța estimează durata procesului la maxim un termen de judecată, sub rezerva neintervenirii unor împrejurări neprevăzute .

La interpelarea instanței reprezentanta reclamantei arată că solicită în probațiune, doar proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și renunță la proba cu interogatoriu pârâtului, precum și la proba testimonială. Depune la dosar înscrisuri, declară că nu mai are alte probe și solicită judecarea cauzei pe fond.

În temeiul art. 258 C__, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, și cele depuse la termenul de astăzi , constatând ca fiind îndeplinite cerințele legale, respectiv proba este admisibila și duce la soluționarea procesului.

Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de soluționat, în temeiul art. 244 alin 1 C__, instanța constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.

Reclamanta reclamantei , față de înscrisule aflate la dosar solicită respingea cererii ca rămasă fără obiect și restituirea taxei judiciare de timbru achitate.

Fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 C__, declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 17.04.2014, reclamanta C________ T______ C______ în contradictoriu cu pârâtul V______ T_____ a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stingerea dreptului de uzufruct constituit în favoarea pârâtului asupra imobilului înscris în CF nr. xxxxx - C1 – U25 D___ și situat în mun. D___, Aleea Romanilor, _____________, jud. Hunedoara, ca urmare a abuzului de folosință. Cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat în esență că, asupra imobilului înscris în CF nr. xxxxx - C1 – U25 D___ și situat în mun. D___, Aleea Romanilor, _____________, jud. Hunedoara, pârâtul are constituit un drept de uzufruct viager prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2618/1997. Având în vedere că pârâtul, pe parcursul anilor, a acumulat datorii foarte mari ca urmare a neplății cheltuielilor de întreținere a imobilului și nici nu a efectuat reparațiile de întreținere ale acestuia, lăsându-l să se deterioreze, a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 747, 703, 729, 753 N.Cod civil, art. 194 și următ, art. 453 NCPC.

În probațiune, reclamanta a anexat cererii înscrisuri.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 04.09.2014, reclamanta a depus la dosar declarația pârâtului de radiere a dreptului său de uzufruct viager asupra imobilului situat în mun. D___, ______________________________________________, autentificată sub nr. 2080/26.06.2014, la BNP S___ O_____ I___ precum și încheierea nr. xxxxx/10.07.2014 a OCPI Hunedoara, BCPI D___, prin care s-a radiat dreptul de uzufruct viager al pârâtului asupra imobilului situat în mun. D___, Aleea Romanilor, _____________, jud. Hunedoara, solicitând să se ia act de faptul că prezenta acțiune a rămas fără obiect.

Analizând acțiunea civilă de față prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2618/1997, asupra imobilului înscris în CF nr. xxxxx - C1 – U25 D___ și situat în mun. D___, Aleea Romanilor, _____________, jud. Hunedoara, s-a constituit în favoarea pârâtului V______ T_____ un drept de uzufruct viager.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stingerea dreptului de uzufruct constituit în favoarea pârâtului asupra imobilului înscris în CF nr. xxxxx - C1 – U25 D___ și situat în mun. D___, Aleea Romanilor, _____________, jud. Hunedoara

La termenul din data de 04.09.2014, reclamanta a depus la dosar declarația pârâtului de radiere a dreptului său de uzufruct viager asupra imobilului situat în mun. D___, Aleea Romanilor, _____________, jud. Hunedoara, autentificată sub nr. 2080/26.06.2014, la BNP S___ O_____ I___ precum și încheierea nr. xxxxx/10.07.2014 a OCPI Hunedoara, BCPI D___, prin care s-a radiat dreptul de uzufruct viager al pârâtului asupra imobilului situat în mun. D___, Aleea Romanilor, _____________, jud. Hunedoara, solicitând instanței să ia act de faptul că prezenta acțiune a rămas fără obiect.

Prin urmare, pentru cele ce preced, instanța va constata că prezenta acțiune a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă.

Instanța va lua act de faptul că reclamanta a precizat că nu mai solicită cheltuieli de judecată de la pârât.

În privința cererii de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă, instanța apreciază că în cauză nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 45 alin.1 din OUG nr. 80/2013, motiv pentru care o va respinge ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta C________ T______ C______, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat P_______ A_____ M______, situat în mun. D___, ____________________. 19, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul V______ T_____, domiciliat în D___, Aleea Romanilor, _____________, jud. Hunedoara, ca rămasă fără obiect.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.09.2014.

Președinte,

Grefier,

Ț_____ C_____ – promovat la Tribunalul T____,

Semnează - Președintele Judecătoriei D___: Judecător C____ F______ D_____

D_______ E_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025