Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
845/2014 din 20 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX - Legea 85/2006-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 845

Ședința publică din data de 20 iunie 2014

Instanța constituită din:

Judecător sindic: M_____ L____-I______

Grefier: M____ Ș_____

Pe rol, judecarea cererii având ca obiect „cerere de antrenare a răspunderii materiale” formulată de reclamantul C___ DE INSOLVENȚĂ BUCOVINA IPURL Suceava, în contradictoriu cu pârâtul S____ A____, domiciliat în municipiul Fălticeni, str. _____________________. 76 bis, jud. Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat depune la dosar copie a certificatului nr. 9487 din 12.05.2014 eliberat de Biroul de Cadastru și Publicitate imobiliară Fălticeni.

Judecătorul sindic invocă din oficiu excepția perimării acțiunii formulată de reclamant și acordă cuvântul cu privire la aceasta.

Avocat apreciază că nu este dată excepția perimării întrucât această cauză a fost suspendată pentru soluționarea unui alt litigiu civil.

Judecătorul sindic rămâne în pronunțare cu privire la excepția perimării acțiunii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.10.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, reclamantul C___ DE INSOLVENȚĂ BUCOVINA IPURL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună antrenarea răspunderii materiale a pârâților G____ I____ și BENDESCU T______, foști administratori ai debitoarei _______________________>

Prin încheierea de ședință din 6 noiembrie 2012, judecătorul sindic a dispus scoaterea din cauză a pârâților Bendescu T______ și G____ I____ și introducerea în cauză a pârâtului S____ A____.

În motivare, reclamantul a arătat că pârâtul se face vinovat de ajungerea debitoarei în stare insolvență, fapta acestuia fiind prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006.

La termenul de judecată, din data de 19 martie 2013, instanța a dispus, în virtutea art. 242 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei având în vedere acordul părților.

Prin rezoluția din data de 12.05.2014, judecata a fost redeschisă, ca urmare a cererii formulate de către reclamant.

La termenul de judecată din data de 20.06.2013, instanța, în temeiul art. 137 C.proc.civ. și a art.252 alin. 2 C.proc.civ., a pus în discuția părților excepția perimării și a reținut cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată, (absolută și peremptorie), instanța o apreciază drept întemeiată pentru următoarele considerente:

De precizat, în primul rând, că fiind reglementată de norme de ordine publică, perimarea poate fi invocată, indiferent de mijlocul procedural, din oficiu sau la cererea părții interesate, potrivit art.252 C.proc.civ. În cauza de față, prin rezoluția din 12.05.2014, s-a fixat termen, cu respectarea principiului contradictorialității, la data de 20.06.2013, pentru a se verifica dacă sunt împlinite condițiile pentru a se constata perimarea.

Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit, în cauză, la data de 02.04.2013, când s-a comunicat încheierea de ședință prin care s-a dispus, în temeiul art.242 pct. 1 C.proc.civ, suspendarea judecății.

Art. 248 alin.1 C.proc.civ. stipulează că orice cerere de chemare în judecată se perimă, de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții. În materie comercială, termenul de perimare este de 6 luni.

Având în vedere că procedura de comunicare a încheierii de suspendare s-a realizat în data de 02.04.2013 (fiind ultimul act de procedură înfăptuit în cauză) în raport de aceasta data se va calcula termenul de perimare, care s-a împlinit la 02.10.2013.

Analizând cererea prin prisma celorlalte condiții prevăzute de art. 248 C.proc.civ. instanța constată că dosarul de față a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părții ce urma a îndeplini acte de procedură în cauză, respectiv reclamantul care avea obligația de a redeschide judecata.

De precizat că, chiar și în ipoteza în care instanța ar da eficiență susținerilor reclamantului (contrar mențiunilor dispozitivului încheierii din 19.03.2013), în sensul că suspendarea trebuia să dăinuie până la soluționarea irevocabilă a ds. cu nr. XXXXXXXXXXXX* al Tribunalului Suceava termenul de perimare tot ar fi împlinit. Astfel, sentința nr. 400/22.02.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava a rămas irevocabilă prin respingerea ca tardivă a apelului la data de 17.10.2013. Or, față de momentul formulării cererii de repunere pe rol – 9.05.2014- termenul de perimare de 6 luni este, de asemenea, împlinit.

Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că, în speță, a operat perimarea, urmând a admite excepția invocată din oficiu și a consta perimată acțiunea formulată de reclamantul C___ DE INSOLVENȚĂ BUCOVINA IPURL în contradictoriu cu pârâtul S____ A____.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării invocată de instanță, din oficiu.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul C___ DE ISNOLVENȚĂ BUCOVINA IPURL Suceava, în contradictoriu cu pârâtul S____ A____, domiciliat în municipiul Fălticeni, str. _____________________. 76 bis, jud. Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2014.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

Red. M.L.I./Tehnored.Ș.M../23.06.2014/4 Ex

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1752/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 272/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1919/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 197/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1382/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 937/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 421/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1246/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 963/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 4947/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1446/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 668/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1915/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 861/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 449/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 134/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2732/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 3282/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 158/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1470/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 200/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 526/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 337/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1539/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1390/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 797/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 46/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1276/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 656/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 61/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 111/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 12/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1095/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1448/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 64/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1230/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 4657/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1429/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 655/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 837/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 120/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2049/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 591/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1546/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 753/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1116/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 75/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1302/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1112/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1597/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 554/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 308/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1502/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 35/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1872/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2251/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2914/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 9/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2049/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 732/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025