Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentința Nr. 1183/2014
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_______ C____
Grefier R_____ C_________
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta M______ I____ în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta personal și pentru pârâta consilier juridic M______ N______ cu delegație depusă la fila 94 din dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că s-a depus la dosar de către pârâtă, prin serviciul registratură, la data de 13.05.2014, răspuns la adresa emisă. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu a depus răspuns la adresa emisă.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și probatorii de administrat, cercetarea judecătorească fiind terminată și cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe excepția invocată și pe fondul cauzei.
Reclamanta a solicitat admiterea contestației împotriva deciziei nr. 422/15.07.2013 și repunerea pe rol a alocației de la data suspendării, depunând în acest sens concluzii scrise.
Reprezentanta legală a pârâtei consilier juridic M______ N______ a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, și dacă se va trece peste această excepție respingerea acțiunii și menținerea deciziei ca temeinică și legală, depunând în acest sens concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C_________ Administrativ și Fiscal la data de 09 August 2013, sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanta M______ I____ a chemat în judecată pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, solicitând instanței, ca prin sentința ce va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 422 din data de 15.07.2013 emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecției Socială.
Reclamanta a arătat că motivele contestației le va formula prin avocat înainte de primul termen de judecată deoarece este pensionată pe caz de boală și nu are capacitate de exercițiu, solicitând în acest sens avocat din oficiu.
Pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei procedurii prealabile și în consecință respingerea acțiunii ca inadmisibilă și în cazul în care se va trece peste aceste excepții a solicitat comunicarea motivelor cererii de chemare în judecată pentru respectarea dreptului la apărare și pentru a fi acordată posibilitatea formulării apărărilor necesare justei soluționări a cauzei pentru următoarele considerente:
A susținut că, potrivit art. 194 lit. d și e C.pr.civ. reclamanta avea obligația să indice prin cererea de chemare în judecată motivele de fapt și de drept, precum și dovezile pe care se sprijină aceasta, obligație care nu a fost îndeplinită, întrucât prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj s-a solicitat admiterea contestației fără a motiva în nici un fel această solicitare; având în vedere aceste aspecte a solicitat a se constata nulitatea cererii de chemare în judecată ca urmare a lipsei motivelor de fapt conform prevederilor art. 196 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă.
De asemenea, pârâta invocat dispozițiile art.7 alin. l din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în raport de care reclamanta, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, trebuia să efectueze procedura prealabilă, prevăzută imperativ de lege, în termen de 30 de zile. Susține pârâta că, conform dispozițiilor art. 193 alin. 1 și 2 C.pr.civ. corelate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 544/2004 și art. 41 alin. l din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, precum și că, potrivit art. 193 alin. l și 2 C.pr.civ., dovada îndeplinirii procedurii prealabile trebuia anexată la cererea de chemare în judecată.
Având în vedere aceste considerente, pârâta a solicitat admiterea excepției lipsei procedurii prealabile și respingea acțiunii ca inadmisibilă.
Cu privire la solicitarea reclamantei de acordare a asistenței judiciare prin desemnarea unui avocat din oficiu, pe motiv că are capacitatea de exercițiu doar 50%, a solicitat respingerea acestei cereri întrucât din actele depuse odată cu cererea de chemare în judecată nu reiese lipsa capacității de exercițiu a reclamantei.
Având în vedere prevederile art. 205 lit. c și d C.pr.civ., pârâta a arătat că nu este în măsură să răspundă la pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată și nici nu poate să depună dovezile împotriva fiecărui capăt de cerere întrucât cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în fapt și în drept.
La data de 29.01.2014, reclamanta a depus la dosar motivele de fapt și de drept (filele 34-43) prin care a solicitat anularea actului administrativ executoriu, respectiv anularea deciziei nr. 422/15.07.2013 care o consideră nulă de drept prin neprimire.
A arătat că pârâta Agenția de Plăți și Inspecție Socială Gorj o somează printr-o decizie care a fost trimisă de fapt la altă adresă, respectiv adresa veche unde a locuit acum 10 ani, iar semnătura destinatarului nu-i aparține.
De altfel, a invocat faptul că decizia ar fi fost expediată pe 30 iulie 2013 și data confirmării primirii fiind 26.07.2013.
În consecință, a arătat că nu a primit decizia nr. 422/15.07.2013 și astfel a invocat excepția nulității deciziei nr. 422/15.07.2013 atâta timp cât nu a luat la cunoștință de aceasta.
Prin încheierea din data de 10 martie 2014 s-a admis cererea de ajutor judiciar sub forma plății onorariului de avocat formulată de reclamantă.
Pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a formulat completare la întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și în consecință respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în cazul în care se va trece peste această excepție, a solicitat respingerea acțiunii pentru motivele expuse prin întâmpinare.
Tribunalul, analizând prezenta cauză cu prioritate prin prisma excepțiilor invocate, conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ., constată că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a urma procedura prealabilă, astfel încât acțiunea promovată este inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, astfel cum este cazul în speță, în concret prin decizia nr. 422/15.07.2013 emisă de instituția pârâtă, trebuie să solicite autorității publice emitente, anularea în tot sau în parte a acestui act.
Or, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi urmat o astfel de procedură prealabilă, situație în care acțiunea adresată direct instanței este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei procedurii prealabile și respinge acțiunea formulată de reclamanta M______ I____, CNP xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul în Motru, Micro I, _________________________. 2, _____________. 2, parter, județul Gorj în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială cu sediul în Tg-J__, ________________________, județul Gorj, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 26 Mai 2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte,
C____ C_______
Grefier,
C_________ R_____
Red. C.C./Tehnored. C.R.
4 ex./26 Iunie 2014