Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria IAŞI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Obligaţie de a face
Număr hotarâre:
4635/2014 din 28 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 28 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A__ I____

Grefier L______ Irimița

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4635/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant G________ M____ și pe pârât C_______ NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA, având ca obiect obligație de a face .

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 21.03.2014, când în aceeași compunere, a amânat pronunțarea la data de 28.03.2014, când a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. XXXXXXXXXXXXXX reclamanta G________ M____ a solicitat in contradictoriu cu parata C_______ N________ POSTA R_____ SA obligarea acesteia sa ii comunice raspunsul corect cu privire la corespondenta depusa in data de 12.02.2013.

In motivarea cererii reclamanta arata ca, in data de 12.02.2013 s-a prezentat la oficiul postal si a depus o corespondenta avand ca destinatar Curtea de Apel Iasi, insa aceasta a intrat in circuit la data de 27.03.3013, fapt confirmat de xerocopia plicului.

Reclamanta mai arata ca, la solicitarea instantei, parata a comunicat faptul ca trimiterea a intrat in circuitul postei in data de 27.03.2013, iar stampila cu data de 12.02.2013 a fost aplicata dintr-o eroare, aspect care insa nu corespunde realitatii si care a dus la pierderea unui process.

La solicitarea instantei, reclamanta a precizat faptul ca temeiul de drept al cererii formulate sunt disp. art. 1528 C.civ.

In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru.

Parata, a formulat intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, avand in vedere prevederile art. 2 al. 1 din Legea 192/2006, iar pe fond, a solicitat respingerea actiunii, aratand faptul ca, atat din copia plicului anexata la cererea de chemare in judecata cat si din adresa nr. 327/6210/30.05.2013, emisa de Oficiul Judetean de Posta Iasi, rezulta ca data la care a fost depusa scrisoarea reclamantei catre Curtea de Apel Iasi este data de 27.03.2013, iar stampilarea trimiterii cu data de 12.02.2013, s-a facut din eroare, fiind ulterior anulata si nu constituie data la care scrisoarea a fost prezentata, respective a intrat in circuitul civil.

Intampinarea nu a fost motivate in drept.

In sustinerea intampinarii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

Asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii invocata de catre parata, instanta s-a pronuntat in sedinta publica din data de 31.01.2014, in sensul respingerii acesteia, cu motivarea aratata in incheierea de sedinta de la acea data.

In cauza, a fost administrate proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra fondului cauzei, instanta retine urmatoarele:

In speta, reclamanta solicita obligarea paratei sa ii comunice raspunsul corect cu privire la data predarii corespondentei la oficiul postal, respectiv a faptului ca aceasta a fost predata la data de 12.02.2013 si nu la data de 27.03.2013, indicand ca si temei de drept al cererii sale disp. art. 1528 C.civ.

Conform acestor prevederi legale, in cazul neexecutarii unei obligatii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, sa execute el insusi ori sa faca sa fie executata obligatia. Cu exceptia cazului in care debitorul este de drept in intarziere, creditorul poate sa exercite acest drept numai daca il instiinteaza pe debitor fie odata cu punerea in intarziere, fie ulterior acesteia.

Din dispozitiile legale anterior enuntate, rezulta faptul ca, pentru a putea fi constrans debitorul sa isi execute o obligatie de a face este necesar ca impotriva acestuia creditorul sa detina un titlu executoriu care sa il oblige pe debitor la indeplinirea acelei obligatii.

Or, in speta, reclamanta nu detine un asemenea titlu impotriva paratei si nici nu a facut dovada ca parata nu si-ar fi indeplinit anumite obligatii prevazute de lege.

Astfel, din inscrisurile aflate la dosarul cauzei rezulta ca parata a raspuns solicitarilor reclamantei, iar faptul ca reclamanta nu a primit raspunsul in sensul dorit de catre aceasta nu justifica temeinicia prezentei actiuni.

In baza acestor considerente, instanta va respinge actiunea formulata, ca neintemeiata.

In temeiul disp. art. 451-453 C.pr.civ., instanta va respinge cererea reclamantei privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea formulata de reclamanta G________ M____, domiciliata in Iasi, ___________________. 2, _____________, ____________, in contradictoriu cu parata C_______ N________ POSTA R_____ SA, cu sediul in Bucuresti, __________________, sector 2.

Respinge cererea reclamantei privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondata.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.

Pronuntata in sedinta publica azi, 28.03.2014.

Președinte, Grefier,

I____ A__ pentru grefier aflat în c.o,

semnează grefierul șef al secției civile,

L____ P____-F______

Red/teh.I.A/4ex-15.07.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025