Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
1441/2014 din 10 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dos. nr. XXXXXXXXXXXXXX

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N_____

Sentința penală nr. 1441

Ședința publică din data de 10 decembrie 2014

Instanța constituită din:

Judecător – L_____ M_____

Grefier – A____ V____-R__

Ministerul Public este reprezentat prin d-na A______ M___ T___ - procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____

Pe rol pronunțarea sentinței în cauza penală privind pe inculpatul G_______ A_____ M______, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 4537/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 2 lit. b C.pen. 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 (3 acte materiale) C.pen. 1969 și art. 37 lit. a C.pen. 1969, cu aplic. art. 5 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților în dezbateri judiciare au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 03 decembrie 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de mai mult timp pentru deliberare a amânat pronunțarea sentinței pentru data de 10 decembrie 2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul nr. 4537/P/2013 din data de 24.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____ a fost trimis în judecată inculpatul G_______ A_____ M______ pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. și ped. de art. 208 alin. 1 – art. 209 al. 2 lit. b din C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 37 lit. a ;i art. 41 al. 2 din C.pen. din 1968.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut că fapta inculpatului G_______ A_____ M______, care, dupa executarea pedepsei de 1 an și 1 lună aplicată prin sentința penală nr. 901/29 august 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____, definitivă prin decizia penală nr. 1355/R/4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în baza aceleiași rezoluții infracționale la data de 20 mai 2013, în intervalul orar 19.30-20.00 a pătruns în subsolul imobilului cu nr. 19situat în Cluj-N_____, ___________________________ în sediul Centrului de Formare Profesională Reflex Vital, a intrat în vestiarul care avea ușa închisă, dar neasigurată și a sustras trei portmonee aparținând persoanelor vătămate B_______ L______, G____ F_____ și I______ A__ M____ în care se aflau bani și acte de identitate, cauzând un prejudiciu total de 1.520 de lei și 300 de euro.

La data de 3 decembrie 2014, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște toate faptele pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat aplicarea art. 374 al. 4 și 396 al. 10 din N.C.p.p..

Instanța a admis cererea și analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

La data de 20.05.2013 persoanele vătămate B_______ L______, G____ F_____ și I______ A__ M____ au sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că la aceeași data, în intervalul orar 19.30-20.00. in timp ce se aflau în subsolul imobilului cu nr. 19situat în Cluj-N_____, ___________________________ în sediul Centrului de Formare Profesională Reflex Vital, persoane necunoscute le-au sustras portmoneele ce se aflu în vestiarul a cărui ușă era închisă dar neasigurată.

Persoana vătămată B_______ L______ a declarat că în portofel avea suma de 300 de euro și 900 de lei, persoana G____ F_____ avea suma de 170 de lei, iar persoana vătămată I______ A__-M____ a declarat că avea suma de 450 de lei, fiecare având și acte de identitate.

Având în vedere modul de operare a fost identificat inculpatul G_______ A_____ M______, care, în prezența martorilor asistenți L____ D______ M____ și F______ A__-I____, la data de 20 iunie 2013 a participat la reconstituirea faptei arătând în detaliu modul în care a pătruns în imobil, apoi în vestiarul de la subsol de unde a sustras cele trei portmonee.

In fata instantei inculpatul a recunoscut savarsirea faptei.

Inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an și 1 lună aplicată prin sentința penală nr. 901/29 august 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____, definitivă prin decizia penală nr. 1355/R/4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, din executarea careia a fost liberata conditionat la data de 14 mai 2013 cu un rest de 80 de zile de inchisoare.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor, instanța are în vedere că N.C.pen. nu prevede ca și agravantă sustragerea actelor se servesc la identificare, iar raportat la limitele de pedeapsă, respectiv 6 luni șa 3 ani închisoare, față de 3 ani la 15 ani închisoare și la împrejurarea că instanța se va orienta către minimul special, chiar și în condițiile concursului de infracțiuni, pedeapsa rezultantă ar fi mai blândă, va considera ca N.C.pen. este legea penală mai favorabilă inculpatului. Așadar, în baza art. 386 al. 1 din C.p.p. vom dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G_______ A_____ M______ din infracțiunea de furt calificat prev. de art 208 alin 1 art 209 alin 2 lit b C.pen. 1969 cu aplic art 41 alin 2 (3 acte materiale) C.p. 1969 și art 37 lit a C.pen. 1969, cu aplic art 5 NCP în trei infracțiuni de furt prev. de art. 228 al. 1 din N.C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din N.C.pen.

În drept, instanța reține că faptele inculpatului G_______ A_____ M______ care, dupa executarea pedepsei de 1 an și 1 lună aplicată prin sentința penală nr. 901/29 august 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____, definitivă prin decizia penală nr. 1355/R/4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în baza aceleiași rezoluții infracționale la data de 20 mai 2013, în intervalul orar 19.30-20.00 a pătruns în subsolul imobilului cu nr. 19situat în Cluj-N_____, ___________________________ în sediul Centrului de Formare Profesională Reflex Vital, a intrat în vestiarul care avea ușa închisă, dar neasigurată și a sustras trei portmonee aparținând persoanelor vătămate B_______ L______, G____ F_____ și I______ A__ M____ în care se aflau bani și acte de identitate, cauzând un prejudiciu total de 1.520 de lei și 300 de euro, întrunesc elementele constitutive ale trei infracțiuni de furt prev de 228 alin. 1 din N.C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 5 din N.C.pen..

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în acțiunea de luare a unui bun mobil, fără consimțământul părții vătămate din posesia acesteia.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată - care constă atingerea adusă patrimoniului și în producerea unei pagube părții vătămate - rezultă din modalitatea în care a fost săvârșită fapta, stabilită și dovedită conform probelor aflate la dosarul cauzei.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșita cu intenție directă prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. a N.C.pen., inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui, intenție care rezultă din modul de săvârșire al faptei, asa cum a fost stabilita in urma administrarii probelor și din propriile declarații ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea acesteia.

La individualizarea pedepselor, instanța va ține seama de criteriile generale prev. art. 74 din N.C.pen., va lua în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat, cu aplicarea art. 396 al. 10 din N.C.p.p., de starea de recidivă postcondamnatorie, referitor la împrejurarea că parcurgerea a doua procese penale finalizate cu o condamnari pentru fapte similare nu l-a împiedicat să săvârșească fapte noi, de gradul de pericol social relativ ridicat al faptei raportat la modalitatea de săvârșire. Constatăm disponibilitatea inculpatului de a-și crea și apoi de a profita de ocazii minime pentru a sustrage bunuri, pe fondul lipsei unei surse de venit care să-i asigure îngrijirile medicale de care are nevoie.

În baza art. art. 228 al. 1 din N.C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din N.C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p. vom condamna pe inculpatul G_______ A_____ M______ la trei pedepse de 6 luni închisoare pentru savarsirea a trei infracțiuni de furt.

Constatăm starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 1 an și 1 lună aplicată prin sentința penală nr. 901/29 august 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____, definitivă prin decizia penală nr. 1355/R/4 octombrie 2012 pronunța tă de Curtea de Apel Cluj.

În baza art. 38 al. 1 din N.C.pen. constată cmă cele trei infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 43 al. 2 din N.C.pen. vom contopi cele trei pedepse de 6 luni închisoare, vom stabili pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare și restul de pedeapsă de 80 de zile de închisoare din pedeapsa de 1 an și 1 lună aplicată prin sentința penală nr. 901/29 august 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____, definitivă prin decizia penală nr. 1355/R/4 octombrie 2012 pronunța tă de Curtea de Apel Cluj și vom aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an și 20 de zile de închisoare.

În baza art. 66 al. 1 lit. a și b, al. 2 din C.pen. vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 al. 1 lit. c din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.

În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a și b, al. 2 din C.pen. vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.

Constatăm că fapta inculpatului săvârșită cu intenție directă a produs un prejudiciu direct și nemijlocit în patrimoniul persoanei vătămate B_______ L______, constând în sumele de bani sustrase și fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în baza art. 397 al. 1 din C.p.p. rap. la art. 19 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 1357 C.civ. vom admite acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată B_______ L______ și vom obliga pe inculpatul G_______ A_____ M______ să plătească părții civile sumele de 900 de lei și 300 de euro echivalent în lei la data plății, reprezentând daune materiale

Constatăm că persoanele vătămate G____ F_____ și I______ A__ M____ nu s-au constituit părți civile și în consecință, în baza art. 112 al. 1 lit. e in C.pen. vom dispune confiscarea de la inculpatul G_______ A_____ M______ a sumei de 620 de lei, reprezentând beneficiul realizat prin săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. vom obliga inculpatul la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 272 al. 1 din C.p.p., onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 al. 1 din C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G_______ A_____ M______ din infracțiunea de furt calificat prev. de art 208 alin 1 art 209 alin 2 lit b C.pen. 1969 cu aplic art 41 alin 2 (3 acte materiale) C.p. 1969 și art 37 lit a C.pen. 1969, cu aplic art 5 NCP în trei infracțiuni de furt prev. de art. 228 al. 1 din N.C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din N.C.pen.

În baza art. art. 228 al. 1 din N.C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 5 din N.C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p. condamnă pe inculpatul G_______ A_____ M______, fiul lui N______ și S____, născut la data de 11.04.1975 în municipiul Cluj N_____, jud.Cluj, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în municipiul Cluj N_____, ______________________, ___________________, recidivist, fără ocupație, fără loc de muncă, la trei pedepse de 6 luni închisoare pentru savarsirea a trei infracțiuni de furt.

Constată starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 1 an și 1 lună aplicată prin sentința penală nr. 901/29 august 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____, definitivă prin decizia penală nr. 1355/R/4 octombrie 2012 pronunța tă de Curtea de Apel Cluj.

În baza art. 38 al. 1 din N.C.pen. constată că cele trei infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 43 al. 2 din N.C.pen. contopește cele trei pedepse de 6 luni închisoare, stavilește pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare și restul de pedeapsă de 80 de zile de închisoare din pedeapsa de 1 an și 1 lună aplicată prin sentința penală nr. 901/29 august 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____, definitivă prin decizia penală nr. 1355/R/4 octombrie 2012 pronunța tă de Curtea de Apel Cluj și aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an și 20 de zile de închisoare.

În baza art. 66 al. 1 lit. a și b, al. 2 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 al. 1 lit. c din C.pen.

În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a și b, al. 2 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.

În baza art. 397 al. 1 din C.p.p. rap. la art. 19 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 1357 C.civ. admite acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată B_______ L______ cu domiciliul în ________________________, jud. Cluj și obligă pe inculpatul G_______ A_____ M______ să plătească părții civile sumele de 900 de lei și 300 de euro echivalent în lei la data plății, reprezentând daune materiale.

Constată că persoanele vătămate G____ F_____ cu domiciliul în Cluj-N_____, ___________________, ______________, jud. Cluj și I______ A__ M____ cu domiciliul în Florești, ______________________, nr. 13, jud. Cluj nu s-au consituit părți civile.

În baza art. 112 al. 1 lit. e in C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul G_______ A_____ M______ a sumei de 620 de lei.

În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. obligă pe inculpatul G_______ A_____ M______ la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

În baza art. 272 al. 1 din C.p.p. onorariul avocatului desemnat din oficiu d-na T____ G_______ A________ de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2014.

Judecător

L_____ M_____ Grefier

A____ V____-R__

Red. 5 ex./L.M./3 ianuarie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025