Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Cod operator: 3171

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.xxxxx/2015

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E____ L_______ A___________

Grefier S_____ M______ M_____

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A____ R_____, A____ V_____ în contradictoriu cu pârâta _____________________ având ca obiect obligație de a face-constatare nulitate absolută clauză abuzivă-restituire sumă-Lg.193/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16 noiembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, instanța a reținut cauza în pronunțare și când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 25 noiembrie 2015, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX reclamanții A____ R_____, A____ V_____ în contradictoriu cu pârâta _____________________ au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: 1.să constate nulitatea absolută a art.3 pct.1 alin.2 din contractul de credit nr.RFIxxxxxxxxxxx privind varianta de dobândă aniversară, iar în subsidiar să constate că modalitatea de aplicare a clauzei este abuzivă și să dispună restituirea sumelor reprezentând diferența dintre valoarea ratei inițiale și cea efectiv plătită în perioada 21.08.2008 - 03.1 1.2014 în cuantum de circa 2000 euro, suma exactă urmând a se stabili pe cale de expertiză contabilă; 2. să constate nulitatea absolută a art.3.14 din contractul de credit nr.RFIxxxxxxxxxxx privind comisionul de administrare, iar în subsidiar să constate că modalitatea de aplicare și interpretare a clauzei este abuzivă și să dispună restituirea sumelor plătite în perioada 21.08.xxxxxxxxxxxxxxx14 în cuantum de circa 3500 euro, suma exactă urmând a se stabili pe cale de expertiză contabilă; 3. să dispună calcularea ratei lunare stabilite în Euro la nivelul cursului valutar al acestuia de la momentul încheierii contractului, respectiv data de 21.08.2008; 4. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că între pârâta _____________________, pe de o parte, și reclamanții A____ R_____, A____ V_____, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de credit nr.RFIxxxxxxxxxxx, având ca obiect un credit în valoare de 20.992 euro

În ceea ce privește dobânda practicată de bancă, reclamanții au arătat că în acord cu prevederile art.3 pct.1 alin.2 din contract în care se prevede că pentru primul an de creditare, dobânda va fi una fixă de 6,7% /an și că ulterior reclamanții vor putea opta pentru felul dobânzii, dobândă aniversară fixă pentru un an, pentru trei ani sau revizuibilă pentru un an, după primul an de creditare, au optat pentru o dobânda fixă pentru un an în cuantum de 7,7%, iar ulterior, la cea de a doua aniversare a creditului, au optat tot pentru o dobânda fixă de 11,68%, funcționarii băncii punându-le la dispoziție niște acte adiționale, pe care ei doar le semnau.

Reclamanții au arătat că această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților deoarece prin introducerea în contract a unei clauze care face referire la o dobândă aniversară și la o dobândă aniversară revizuibilă, complet nedefinite, consumatorul este introdus într-o relație comercială în care întinderea obligațiilor sale este la discreția băncii și că noțiunile de evoluție a pieței financiare și politica de credite a băncii folosite în Iegătură cu dobânda revizuibilă sunt total nedefinite, lăsând clientul la discreția totală a băncii deoarece dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral contractul fără un motiv întemeiat, dovadă stând faptul că pârâta nu le-a prezentat un motiv pentru care dobânda a fost majorată de la valoarea de 6,7% la valorile de 7,7% (în anul 2009), 11,68% (în anul 2010), în condițiile în care valoarea indicelui EURIBOR scăzuse la data aniversării creditului la valoarea de 1,421%.

În ceea ce privește clauza privind comisionul de administrare, art.3.14 din contract, reclamanții au arătat că și aceasta este abuzivă deoarece prevede posibilitatea renunțării la acesta începând cu al doilea an de creditare, în funcție de niște criterii total abstracte și lăsate la discreția totală a intimatei, respectiv în funcție de politica de credite a băncii, evoluția pieței de credit, serviciul datoriei împrumutatului și că deși acest comision a fost pretins pentru monitorizarea utilizării creditului, o astfel de monitorizare nu era necesară în cazul lor deoarece și-au achitat la timp toate ratele și că deși băncii îi revenea obligația de a analiza menținerea sau renunțarea la comision anual, aceasta nu i-a notificat vreodată cu privire la decizia asupra comisionului.

Sub același aspect, reclamanții au mai arătat că ei sunt obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea să ia cunoștință la data semnării contractului, că banca le-a impus în mod abuziv să opteze între majorări ale dobânzii, că prevederile art. 3.14 din contract sunt ilegale deoarece banca nu poate trece în sarcina consumatorului niște obligații pe care ea însăși trebuie să le respecte față de Banca Națională și că modificarea dobânzii este după bunul plac și doar în favoarea băncii de natură a afecta interesele consumatorului, motive pentru care clauzele sunt abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, a art. 1 lit. a din Anexa la Lege și a jurisprudenței CJUE.

În ceea ce privește cerințele pentru ca o clauză să fie considerată ca abuzivă, respectiv cerința negocierii, reclamanții au arătat că nu se poale susține că simplul fapt al semnării contractului de către consumatori echivalează cu negocierea clauzelor contractului între părți, astfel încât se poate concluziona că atât clauzele privind dobânda, cât și cea privind comisionul de administrare sunt clauze standard pre-formulate.

În ceea ce privește cerința dezechilibrului semnificativ, reclamanții au arătat că deși după un an de zile clientul trebuia să opteze între trei tipuri de dobânzi, pentru niciuna dintre acestea nu s-au formulat în contract criterii clare pe baza cărora să se poată prevedea încă de la data semnării contractului posibila evoluție a dobânzii.

Sub același aspect, reclamanții au arătat că nici în contract și nici în condițiile generale invocate de bancă nu a fost stipulată o formulă clară de calcul al cuantumului vreuneia dintre cele trei tipuri de dobânzi între care consumatorul era obligat să opteze ulterior, că formula la care face referire intimata nu satisface exigențele cerute de lege, că prevederea din contract potrivit căreia dobânda contractuală este fixă doar în primul an de creditare, iar ulterior, clientul este obligat ca anual să opteze între trei tipuri de dobândă dintre care două fixe și una revizuibilă, nu ar fi abuzivă în măsura în care stabilirea concretă a cuantumului ulterior al celor două tipuri de dobândă fixă, precum și a criteriilor de revizuire a dobânzii revizuibile ar fi făcută nu prin voința unilaterală și discreționară a comerciantului, ci pe baza unor criterii independente de voința acestuia, cum ar fi spre exemplu un indicator independent cu privire la evoluția pieței financiare de tipul EURIBOR, și că termeni precum evoluția pieței de credit sau evoluția pieței financiare nu sunt suficient de precis determinați pentru a se putea înlătura posibilitatea stabilirii în mod unilateral și discreționar a cuantumului dobânzii, ci această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să poată fi interpretată doar în favoarea Băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.

Reclamanții au arătat că prin introducerea clauzei prevăzute la art. 3 alin. 2 din contract, consumatorul a fost obligat, în concret, ca după un an de la data încheierii contractului să plătească o dobândă majorată cu circa trei puncte procentuale față de 6,7% cât era inițial, deși creditul era în euro și deși indicele EURIBOR a scăzut, ceea ce implică un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în condițiile în care dobânda plătită de consumator, care reprezintă o obligație contractuală importantă asumată de acesta, s-a majorat cu circa 40%.

În ceea ce privește clauza privind comisionul de administrare, art.3.14 din contract, reclamanții au arătat că deși aceasta nu ar fi abuzivă în sine, în măsura în care pârâta ar justifica niște costuri legate de administrarea creditului, nu este totuși admis ca anumite obligațiile ale băncii față de BNR să fie transferate în sarcina consumatorului, că folosirea unor termeni impreciși în legătură cu această clauză, precum politica de credit a băncii, evoluția pieței de credit sau serviciul datoriei împrumutatului poate atrage caracterul abuziv al acestei clauze, că s-a introdus în contract posibilitatea renunțării la comisionul de administrare, aparent în funcție de niște criterii concrete care în fapt depind exclusiv de voința comerciantului și că pârâta nu a justificat în niciun fel de ce după primul an de creditare a decis să mențină comisionul de administrare deși prin contract s-a obligat să analizeze anual oportunitatea menținerii acestuia și să-i comunice consumatorului decizia privind menținerea sau renunțarea la comision, sens în care clauza este abuzivă deoarece banca nu a comunicat clientului justificarea menținerii discreționare a comisionului.

În ceea ce privește capătul 3 al cererii, reclamanții au arătat că solicită calcularea ratei lunare stabilite în Euro la nivelul cursului valutar al acestuia de la momentul încheierii contractului, respectiv data de 21.08.2008 deoarece valoarea Euro în lei a crescut foarte mult de la momentul încheierii contractului, de la 3,6 lei, la 4,4 lei în prezent, fapt care îi pune în imposibilitatea de a-și achita ratele lunare, existând o disproporție foarte mare a cuantumului sumei pe care trebuie să o restituie în concret față de valoare creditului, sumă pe care nu puteau să o prevadă la momentul încheierii contractului, aspect care nu le este imputabil și că riscurile executării contractului trebuie să fie în sarcina ambelor părți.

În drept, reclamanții au invocat prevederile Codului civil, Codului de procedură civilă Legii nr. 193/2000.

În dovedire reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a expertizei contabile, sens în care au depus în copie conformă cerere de ajutor public judiciar filele 10-11, cărți identitate reclamanți filele 12, 57, adeverințe de venit pe anul 2014 filele 13,56, cupon pensie fila 14, notificare pârâta fila 15, chitanțe și facturi fiscale filele 16-26, contractul de credit nr.RFIxxxxxxxxxxx din 21.08.2008 filele 27-33, grafic de rambursare din 18.07.2008 filele 34-37, contract de ipotecă nr.1912/21.08.2008 filele 38-42, notificare declarare scadență anticipată fila 43, act adițional filele 44-46, grafic de rambursare din 18.12.2010 filele 47-48, act adițional filele 49-50, grafic de rambursare din 26.11.2009 filele 51-52, acte stare civilă filele 58-60.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu art.29 lit.f din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Acțiunea a fost regularizată potrivit prevederilor art.200 și următoarele Cod procedură civilă în care reclamanții au arătat că înțeleg să renunțe la capătul 3 al cererii justificat de faptul că nu pot susține acest capăt de cerere în lipsa un prevederi legale și că au înțeles să-l formuleze pentru a evidenția disproporția dintre riscurile asumate de părți și au precizat obiectul cererii de ajutor public judiciar filele 64-65.

Prin încheierea din 26.01.2015 filele 68-69, a fost admisă excepția lipsei de obiect a cererii de ajutor public judiciar, pentru considerentele ce acolo au fost arătate.

Legal citată, în apărare, pârâta a formulat întâmpinare pe care a depus-o prin serviciul registratură de la data de 02.03.2015 prin care, pe cale de excepția a invocat excepția inadmisibilității cererii, excepția lipsei de obiect/interes a cererii privind constatarea nulității clauzei 3.3. teza finala din contractul de credit inițial, excepția lipsei de interes actual al reclamanților pentru petitul privind constatarea nulității clauzei 3.14. din contractul de credit inițial, excepția nulității parțiale a acțiunii pentru lipsa motivelor de fapt și de drept în ceea ce privește capătul 3 al cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

Cu titlu preliminar, pârâta a arătat că reclamanții datorează taxă judiciară de timbru pentru capetele de cerere având ca obiect restituirea comisionului de administrare și a dobânzii revizuibile pretins încasate abuziv, deoarece acțiunile și cererile introduse de consumatori sunt scutite de plata taxei de timbru numai atunci când sunt întemeiate pe dispoziții de drept din materia dreptului consumerismului (principiul purității acțiunii), și nu și atunci când sunt întemeiate pe dispoziții de drept civil propriu-zis, sens în care a arătat că solicită instanței să pună în vedere reclamanților să plătească taxa judiciară de timbru aferenta pretențiilor pecuniare solicitate, sub sancțiunea nulității cererii prevăzuta de art. 197 Cod procedura civilă.

În motivare a arătat, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de credit nr.RFIxxxxxxxxxxx din 21.08.2008 prin care reclamanții au primit suma de 20.922,99 CHF cu titlu de credit din care parțial s-au achitat credite la BCR și la Banca Transilvania, iar diferența pentru nevoi personale nenominalizate, pentru o perioada de 180 luni, că potrivit art.3.6 din contract, la data acordării creditului, dobânda era fixă și că urmare a cererii împrumutatului aprobata de către Banca, creditul a fost prima dată restructurat la data de 17.11.2009 prin încheierea unui act adițional în care potrivit art.2 din acesta s-a modificat formula de calcul a dobânzii, iar a doua oară la data de 18.11.2010 prin încheierea unui act adițional în care potrivit art.2 din acesta s-a modificat formula de calcul a dobânzii, iar potrivit art.3 din actul adițional, banca a renunțat la încasarea comisionului de administrare.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, pârâta a arătat că aceasta apare ca întemeiată deoarece prevederile pe care reclamanții le indică ca abuzive vizează elementele constitutive ale prețului contractului și deoarece legiuitorul a prevăzut expres în art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 faptul că exced de la controlul caracterului abuziv acele clauze care se referă la prețul contractului, sub singura condiție ca acele clauze să fi fost redactate într-un limbaj ușor inteligibil, condiție îndeplinită în speță în condițiile în care clauzele invocate de reclamanți sunt clare, valoarea lor este menționată expres în contractul de credit și sunt inteligibile deoarece termenii folosiți în exprimarea lor oferă posibilitatea consumatorului mediu să aprecieze și să evalueze consecințele economice ale perceperii lor, concluzie susținută atât de practica ICCJ cât și de practica CJUE.

Pârâta a mai arătat că prin acestea ea nu se prevalează de drepturi ce nu ar putea fi cenzurate de instanță, ci că ea a informat clientul cu privire la existența și întinderea costurilor de creditare, neimpunându-i să achiziționeze un anumit produs financiar și că reclamanții analizând oferta mai multor bănci de pe piața financiară au apelat la serviciile sale bancare și că după studierea proiectului contractului de credit, au decis liber că produsul său întrunește așteptările lor.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect și de interes pentru petitul privind constatarea nulității clauzei 3.3 tz.finală din contractul inițial pârâta a arătat că aceasta apare ca întemeiată deoarece contractului de credit nu i se mai aplica modificarea de dobânda, pentru dobânda revizuibilă aplicată începând cu cel de-al doilea an de creditare, raportat la criteriul inițial «în funcție de evoluția pieței financiar bancare», dobânda variabilă contractuală fluctuând strict în funcție de evoluția descendentă sau ascendentă a indicelui EURIBOR la 6 luni (indice de referința verificabil interbancar, al cărui procent nu este influențat de R_________ B___ SA), în conformitate cu prevederile contractuale agreate de părți prin ultimul Act adițional din 18.11.2010, iar anterior prin prevederile art. 2.2, art. 2.4 din Actul adițional din data de 17.11.2009.

Sub același aspect, pârâta a mai arătat că o dobândă stabilită concret în funcție de o marja fixă și un indice de referință, începând cu anul 2009, nu mai poate fi modificată în funcție de alte criterii, mențiunea din clauza inițială fiind eliminată din contract conform modificărilor succesive ale clauzei privind dobânda variabilă, că deși reclamanții sunt nemulțumiți de acest criteriu inițial de variație, acesta era în deplină concordanță cu legislația aplicabilă la data încheierii contractului de credit și că acest criteriu de modificare a dobânzii variabile în funcție de evoluția pieței financiare ce ar fi trebuit să se aplice creditului începând cu cel de-al doilea an de creditare nu s-a aplicat niciodată în contractul supus analizei.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes pentru petitul privind constatarea nulității clauzei 3.14 din contractul initial, pârâta a arătat că aceasta apare ca întemeiată deoarece instanța urmează să dea eficiență prevederilor art.6, art.7, art.13 alin.1 din Legea nr.193/ 2000 care prevăd în termen clari și neechivoci că legiuitorul are în vedere contractul aflat în derulare, întrucât modificarea, rezilierea sau desființarea unui contract care nu mai este în ființă este imposibilă și contrară oricărei norme de drept, inclusiv a celor ce reglementează aplicarea normei civile în timp și că executarea voluntara a obligației izvorâta din contractul de împrumut, prin achitarea comisioanelor de către reclamanți reprezintă o executare de buna voie, în tot, a creanței astfel cum aceasta rezultă din clauzele contractuale din contractul încheiat între părți, iar ceea ce se execută de bună voie nu este supus repetițiunii.

Sub același aspect, pârâta a mai arătat că excepția apare ca întemeiată deoarece Banca a renunțat Ia perceperea comisionului de administrare prin art.3 din actul adițional de restructurare din data de 17.11.2009, sens în care reclamanții nu au un interes actual pentru a formula o cerere privind declararea ca abuzivă a art.3.14 din contractul de credit.

În ceea ce privește excepția nulități parțiale a acțiunii pentru lipsa motivelor de fapt și de drept în ceea ce privește capătul 3 al cererii, pârâta a arătat că aceasta apare ca întemeiată deoarece din lecturarea petitului cererii de chemare în judecată reiese faptul că acest capăt de cerere nu este motivat în fapt și în drept, neintrând sub incidența Legii nr. 193/2000.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat, în esență, că cererea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, deoarece prin forma inițiala a contractului, art. 3 pct. 1 alin. 2 și art. 3.14 au fost redactate într-un limbaj clar și inteligibil pentru reclamanți drept consumator mediu și că, ulterior, prin actul adițional din 17.11.2009 s-a exprimat o formula de calcul a dobânzii, clauzele în discuție intrând în sfera obiectului principal al contractului, fiind redactate clar și inteligibil și nesusceptibile de examinare din perspectiva cerinței bunei credințe și a dezechilibrului semnificativ.

În ceea ce privește cerința negocierii, pârâta a arătat că trăsătura ____________________________ în procedura specifică de formare, în acordul de voință, că și contractul de adeziune îndeplinește acest criteriu, fiind rezultatul unui acord de voința, chiar in lipsa negocierii, care oricum nu este de esența contractului și că forma tipizată a contractului prezentată unui număr mare de aderenți și manifestările de voința distincte ale acestora vor naște contracte diferite.

Sub același aspect, pârâta a mai arătat că obligația de transparență ce incumbă băncilor în genere față de clienții săi, se rezumă la aducerea la cunoștință acestora a conținutului Condițiilor generale ale băncii și acceptarea acestora, prin semnare, de către împrumutați, că deși contractul de credit este unul preformulat, aceasta nu înseamnă ca el nu poate fi negociat, clauzele acestui putând fi negociate dacă reclamanții nu erau de acord cu anumite aspecte și dacă solicitau o anumită negociere, dar că în cauză reclamanții nu au solicitat o negociere.

Pârâta a mai arătat că nu se poate afirma ca reclamanții au fost obligați sa adere la un contract întrucât, pe de o parte, încheierea contractului de credit nu a avut loc ca urmare a unei obligații legale (similar polițelor RCA) și nici ca urmare a unor constrângeri de facto (ca în cazul contractelor de monopol ca de exemplu cele de furnizare a energiei electrice, a gazelor naturale, a agentului termic, etc.), iar, pe de altă parte, reclamanții au avut posibilitatea reală de a alege din multitudinea de oferte existente pe piața bancară și chiar dintre cele din portofoliul Băncii, respectiv acel produs care să corespundă necesitaților lor de finanțare și posibilității reale de plată.

Sub același aspect, pârâta a mai arătat că un argument în plus cu privire la negocierea clauzelor contractuale îl constituie încheierea celor 2 acte adiționale de restructurare a creditului din 17.11.2009, 18.11.2010 prin care banca la cererea reclamanților a perceput o dobândă fixă și redusă pentru câte un an de creditare, că Intervenția instanței de judecată în mecanismul contractului și modificarea unui element esențial al acestuia, mai precis a prețului contractului, ar înfrânge forța juridica obligatorie a convențiilor legal încheiate, că dând curs cererii formulate de către reclamanți instanța de judecata nu ar face decât sa afecteze echilibrul contractului în ceea ce are el esențial, prețul, și că ignorarea voinței reale a părților și alterarea condițiilor contractuale printr-o interpretare lipsită de rigoare juridică a clauzelor din convențiile de creditare reprezintă o ingerință a instanței de judecată în mecanismul contractului și o încălcare a dispozițiilor legale care normează libertatea contractuală.

În ceea ce privește cerința cu privire la dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta a arătat că reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului concret și a dezechilibrului între prestații, invocând aceste aspecte într-o manieră generică, că simplul fapt că reclamanții au achitat dobânda și comisionul nu poate fi considerat ca o dovada a existenței unui prejudiciu într-un cuantum echivalent, că reclamanții au așteptat 7 ani înainte să sesizeze instanța de judecată și ulterior încheierii a doua acte adiționale de restructurare a creditului și că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau ca acesta a fost lipsit de utilitate încă de la data încheierii sale, ipoteză neincidentă în speță, în condițiile în care este evidentă utilitatea contractului de credit pentru reclamanți.

În ceea ce privește caracterul pretins abuziv al clauzelor referitoare la dobânda revizuibilă, pârâta a arătat că părțile au stabilit în mod neîndoielnic Ia momentul încheierii contractului că din al doilea an de creditare, rata dobânzii poate fi fixă sau variabilă, în funcție de opțiunea acestora, că dobânda are caracteristicile unui element negociat al contractului, fiind asumat de către părțile contractante prin semnare, că o eventuala formulă de calcul a ratei dobânzii ar trebui agreată de ambele părți contractante, astfel încât să fie respectat principiul echității, că prevederile legale în vigoare prevăd că instituțiile financiar bancare au dreptul de a percepe o dobânda variabilă pentru împrumuturile acordate și că la data acordării creditului din 21.08.2008 (anterior O.U.G. nr. 174/2008 care a intrat in vigoare ia 28 decembrie 2008), legislația în vigoare nu prevedea în sarcina băncii obligația de a prezenta și descrie formula de calcul a procentului anual de dobândă variabila în cadrul contractului agreat de comun acord cu reclamanții sau o periodicitate la care Banca era obligată că actualizeze rata de dobândă, contractul fiind legea părților în care instanța nu poate interveni.

Pârâta a mai arătat că determinarea ratei dobânzii în funcție de evoluția pieței financiar-bancare nu este contrară cerințelor bunei-credințe, că activitatea de creditare este o operațiune complexă care se află în strânsă legătură cu activitatea corelativă de atragere de resurse, că orice instituție de credit atunci când acordă un credit pe termen lung nu are o sursă de finanțare pe aceeași perioadă, de aceeași mărime și cu o structura similara respectivului credit, că pe toată perioada de derulare a creditului banca va trebui să atragă resurse la niște costuri contractuale pe care nu le poate anticipa rezonabil, că apare justificată inserarea unor clauze contractuale prin care părțile au convenit că dobânda se va modifica în funcție de evoluția pieței financiar-bancare, aspecte statuate și de ÎCCJ și că reclamanții, prin cererea de chemare în judecată, urmăresc să modifice prețul contractului de credit, respectiv nivelul dobânzii comerciale, cerere inadmisibilă prin raportare la principiile autonomiei de voință și forței obligatorii a contractului.

În ceea ce privește evoluția dobânzii, pârâta a arătat că împrumutul în sumă de 20.922,99 EUR a fost acordat în data de 26.08.2008, cu o rată de dobânda fixa de 6,7% pe an pentru primul an de creditare, comision lunar de administrare credit de 0,15% calculat la soldul creditului, că la data de 26.08.2009, prima aniversare, clientul putea să opteze pentru una dintre cele trei variante de dobânda: dobândă variabilă 7,7%, fixă 1 an 9,2%, fixă 3 ani 16 %, însă clientul nu și-a exercitat aceasta opțiune, drept urmare dobânda aplicată creditului în data menționată a fost cea variabila de 7,7 %, că prin actul adițional de restructurare din 17.11.2009 s-a trecut la dobânda fixa redusă de 1,71% până în data de 26.10.2010, la expirare dobânda devenea variabilă, fiind de 10,39% = EURIBOR 6M + marja băncii, că prin actul adițional de restructurare din 18.11.2010 s-a trecut la dobânda fixă redusa de 2,3% până în data de 18.11.2011, la expirare dobânda devenea variabilă, fiind de 11.68% = EURIBOR 6M + marja băncii și că ulterior, la fiecare data de actualizare (30 iunie/31 decembrie) dobânda s-a modificat în funcție de evoluția indicelui EURIBOR la 6 luni, formula de calcul fiind cea specificata.

În ceea ce privește caracterul pretins abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de administrare, pârâta a arătat că acest comision a fost de comun accord agreat de părți, fiind perceput pentru acoperirea costurilor pe care banca le realizează prin activitatea de monitorizare a creditelor, că art. 3.14. prevede formula de calcul a comisionului, respectiv 0,15% calculat anual prin aplicarea procentului Ia soldul creditului și scadenta acestuia (la data scadenței fiecărei rate lunare) și este inclus în graficul de rambursare, exprimarea fiind clară, fără echivoc și pe înțelesul consumatorului mediu, că legislația în vigoare la data încheierii contractului de credit lăsa libertatea băncii de a percepe un comision de administrare a creditului, cu titlu de cost pentru creditul acordat, fără a impune reguli care să limiteze modul de calcul și cuantumul acestui tip de cost și că însuși legiuitorul confirmă existența acestui comision prin art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010, act normativ prin care a fost transpusă în legislația națională Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori, sens în care în acord cu prevederile art.3 alin.2 din Legea nr.193/2000, acest comision nu poate fi declarat ca abuziv prin hotărâre judecătorească.

Sub același aspect, pârâta a mai arătat că banca și-a îndeplinit obligația de informare a reclamanților cu privire la costurile creditului, cuantumul și valoarea comisionului de administrare fiind arătate în mod clar în contractul de credit și în graficul de rambursare (în care este menționată, atât valoarea lunară de la prima scadență și până la finalul perioadei de creditare, dar și valoarea totală a comisionului de administrare pentru toată perioada de creditare, că reclamanții cunoșteau, chiar anterior încheierii contractului, de la momentul depunerii cererii de credit, existența acestor costuri, că începând cu data de 17.11.2009 banca a renunțat la încasarea comisionului de administrare și că prin obligarea băncii la restituirea comisioanelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauza a reclamanților întrucât patrimoniul acestora s-ar îmbogăți cu sumele echivalente clauzei eliminate, iar patrimoniul băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.

În ceea ce privește capătul 3 al cererii, pârâta a arătat că acesta apare ca neîntemeiat prin raportare la faptul că în cuprinsul contractului de credit astfel cum a fost modificat nu se regăsește o înțelegere o părților în acest sens, de a obliga împrumutatul să efectueze un schimb valutar din lei în EUR pentru a-și achita ratele la credit și că pot exista mai multe ipoteze și anume clientul să nu fie nevoit să schimbe lei în EUR pentru a-și achita ratele având resurse financiare în moneda creditului, să efectueze schimbul valutar la orice furnizor de servicii (ex. casa de schimb valutar, o alta banca etc.) sau să achiziționeze valuta de la o persoană fizică.

Sub același aspect, pârâta a mai arătat că nu se raportează cursul valutar la cel afișat de BNR, deoarece acesta este un curs de referință, că atât clientul cât și banca, în ipoteza cumpărării de valută de pe piață, nu achiziționează EUR la cursul BNR ci la cursul oferit de către vânzător, că instanța trebuie să aibă în vedere prevederile art.1578 Cod civil 1864 și că nu exista o dispoziție legala prin care băncile să fie obligate la înghețarea cursului valutar CHF/leu de la data contractării creditului.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.205 Cod procedură civilă și Legea nr. 193/2000 coroborat cu prevederile din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, OUG nr. 50/2010 și Codul civil.

În dovedire, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamanților.

Întâmpinarea a fost comunicată reclamanților care prin serviciul registratură de la data de 20.03.2015 au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției nelegalei timbrări a acțiunii justificat de faptul că instanța a stabilit în procedura de regularizare a acțiunii că aceasta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, respingerea excepției inadmisibilității cererii justificat de faptul că nu este vorba despre niște clauze clare și ușor inteligibile, reiterând susținerile din acțiunea introductivă de instanță, respingerea excepției lipsei de obiect și de interes pentru petitul privind constatarea nulității clauzei 3.3 tz.finală din contractul inițial justificat de faptul că nu pot analiza la acest moment dacă această clauză a produs sau nu efecte și justificat de faptul că dobândă a crescut de la an la an fără a cunoaște motivul exact și respingerea excepției lipsei de interes pentru petitul privind constatarea nulității clauzei 3.14 din contractul inițial justificat de faptul că ei nu cunosc dacă în rata lunară nu este inclus și acest comision.

Pe fondul cauzei, reclamanții au arătat că în expunerea amplă a întâmpinării nu se regăsesc în concret răspunsuri la motivele de fapt și de drept invocate de ei în acțiune, punctual în legătură cu termenii contractuali, care stau la baza emiterii clauzelor pe care ei le consideră abuzive, că pârâta se rezumă a depune o întâmpinare standard, care nu lămurește în concret capetele de cerere ale acțiunii și că în ceea ce privește actele adiționale se impune a se constata că întotdeauna în relația cu banca, aceasta a avut o poziție dominantă, fapt care nu a făcut decât ca ei să adere la actele pe care banca le emitea fără a exista o reală negociere cu banca.

La termenul din 18.05.2015 a fost încuviințată cererea de modificare a acțiunii în sensul renunțării reclamanților la capătul 3 al cererii, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția nelegalei timbrări a acțiunii și a fost respinsă ca rămasă fără obiect excepția nulități parțiale a acțiunii pentru lipsa motivelor de fapt și de drept în ceea ce privește capătul 3 al cererii, excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare, pentru considerentele ce acolo au fost arătate, au fost unite cu fondul cauzei excepția inadmisibilității cererii, excepția lipsei de obiect și de interes pentru petitul privind constatarea nulității caluzei 3.3 tz.finală din contractul inițial și excepția lipsei de interes pentru petitul privind constatarea nulității clauzei 3.14 din contractul inițial, excepții invocate de pârâta prin întâmpinare și a fost încuviințată pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru pârâtă proba cu interogatoriul reclamanților.

Prin serviciul registratură de la data de 31.08.2015, ca urmare a solicitării instanței, pârâta a depus la dosarul cauzei grafic de rambursare din 26.08.2008 filele 135-138, act adițional din 17.11.2009 filele 139-142, grafic de rambursare din 17.11.2009 filele 143-145, act adițional din 18.11.2010 filele 146-150, grafic de rambursare din 18.11.2010 filele 151-155; cu aceeași ocazie pârâta a atașat în copie conformă cerere de credit reclamanți filele 156-161, instrucțiuni privind negocierea prevederilor contractelor încheiate în vederea furnizării de servicii persoanelor fizice filele 162-165, raport Deloitte filele 166-170, practică judiciară filele 171-227.

La termenul din 07.09.2015 a fost încuviințată pentru reclamanți proba cu expertiză contabilă, fiind desemnat în calitate de expert A______ A___, expert pentru remunerarea căruia instanța a stabilit un onorariu provizoriu de expert în cuantum de 700 lei în sarcina reclamanților pentru plata căruia aceștia au formulat cerere de ajutor public judiciar, soluționată prin încheierea din 05.10.2015 în sensul respingerii filele 250-252, pentru considerentele ce acolo au fost arătate, probă din care reclamanții au fost decăzuți la termenul din 16.11.2015 pentru considerentele ce acolo au fost arătate.

Analizând actele și lucrările cauzei, probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 21.08.2008 reclamanții A____ R_____, în calitate de împrumutat, A____ V_____, în calitate de codebitor, și pârâta _____________________, în calitate de Bancă, au încheiat contractul de credit nr.RFIxxxxxxxxxxx (convenția) filele 27-33, prin care primii au obținut de la cea din urmă un credit în valoare de 20.922,99 EURO din care 5.795,76 EURO pentru achitarea facilităților acordate de Banca BCR, 1.261,15 EURO pentru achitarea facilităților acordate de Banca Transilvania, 450,40 EURO pentru achitarea comisionului de procesare și 13.415,68 EURO pentru nevoi personale nenominalizate, pentru o perioadă de 180 luni de la data utilizării creditului până la scadența finală, astfel cum rezultă din art.1 din convenție.

Restituirea creditului a fost garantată cu o ipotecă de rang I constituită asupra imobilului teren în suprafață de 712 mp și construcția edificată pe acesta formată din casa de locuit C1 cu suprafață de 101,72 mp, s.u. de 76,57 mp cu regim de înălțime parter, C2 cu suprafață construită de 10,65 mp și C3 cu suprafață construită de 19,26 mp situat în Iași, ____________________, nr.17, nr.cadastral (topo) xxxxx/2/1, întabulat în cartea funciară nr.xxxxx a localității Iași , astfel cum rezultă din art.5.1.1 din convenție și din contract de ipotecă nr.1912/21.08.2008 filele 38-42. Aferent convenției a fost emis graficul de rambursare din 26.08.2008 filele 135-138.

Potrivit art.3.1 din convenție, pentru creditul acordat împrumutatul datorează băncii: 1. pentru primul an de creditare, o dobândă inițială fixă de 6,7% pe an (art.3.6); 2. pentru următorii ani de creditare, împrumutatul va opta, la fiecare dată de aniversare a creditului, pentru una din următoarele variante de dobândă aniversară: a. dobândă aniversară fixă pentru un an de creditare; b. dobândă aniversară fixă pentru trei ani de creditare; c. dobândă aniversară revizuibilă pentru un an de creditare.

Potrivit art.3.2 din convenție, împrumutatul trebuie să-și exercite opțiunea pentru oricare dintre variantele de dobândă aniversară menționată la art.3.1. pct.2 la fiecare dată de aniversare a creditului, prin semnarea unui act adițional la prezentul contract; în cazul în care împrumutatul nu-și exercită opțiunea în termenul și modalitatea menționate, va datora băncii dobânda aniversară revizuibilă pentru un an de creditare în condițiile art.3.1 pct.2 lit.c.

Potrivit art.3.7 din convenție, în cazul în care împrumutatul optează pentru dobândă aniversară fixă pentru un an sau după caz, 3 ani, rata anuală a dobânzii, în vigoare în momentul exercitării opțiunii va rămâne fixă până la următoarea dată aniversare a creditului; în cazul în care împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă, rata anuală a dobânzii în momentul exercitării opțiunii va putea fi modificată de bancă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, urmând ca noua rată a dobânzii să fie adusă la cunoștința împrumutatului în modalitățile indicate în condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare.

Potrivit art.3.14 din convenție, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare 0,15% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare; începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare. Banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare.

La data de 17.11.2009, părțile au actul adițional din 17.11.2009 filele 139-142, pentru care a fost emis graficul de rambursare din 17.11.2009 filele 143-145.

Potrivit art.2.2 din actul adițional din 19.02.2010, începând cu data încheierii prezentului act, împrumutatul datorează băncii pe întreaga perioadă de creditare o dobândă curentă variabilă, ce se acumulează zilnic până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza convenției și se calculează prin aplicarea ratei dobânzii la soldul creditului după următoarea formulă: media aritmetică pe ultimele 30 de zile calendaristice a EURIBOR 6 luni + marja băncii de 11 puncte procentuale.

Potrivit art.2.4 din actul adițional din 17.11.2009, rata de dobândă astfel diminuată este de 1,71%; banca va percepe dobânda de 1,71 % până la data de 26.10.2010, începând cu această dată, rata dobânzii va fi de 10,39%.

Potrivit art.3 din actul adițional din 17.11.2009, începând cu data încheierii prezentului act adițional, banca renunță la încasarea comisionului de administrare datorat de împrumutat conform contractului.

La data de 18.11.2010, părțile au încheiat actul adițional din 18.11.2010 filele 146-150, pentru care a fost emis graficul de rambursare din 18.11.2010 filele 151-155.

Potrivit art.2.2 din actul adițional din 18.11.2010, începând cu data încheierii prezentului act, împrumutatul datorează băncii pe întreaga perioadă de creditare o dobândă curentă variabilă, ce se acumulează zilnic până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza convenției și se calculează prin aplicarea ratei dobânzii la soldul creditului după următoarea formulă: media aritmetică pe ultimele 30 de zile calendaristice a EURIBOR 6 luni + marja băncii de 10,68 puncte procentuale.

Potrivit art.2.3 din actul adițional din 18.11.2010, începând cu data semnării actului adițional și până la data de 18.11.2011, banca acordă o perioadă de reducere a dobânzii, banca percepând o rată anuală a dobânzii curente fixe de 2,3% și că după expirarea perioadei de reducere a dobânzii, banca va percepe o rată anuală de dobândă variabilă calculată conform formulei de la pct.2.2.

Analizând cu prioritate în acord cu prevederile art.248 alin.1, 2 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată de pârâta prin întâmpinare, excepție de fond, absolută și dirimantă, apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește constatarea naturii abuzive a clauzelor contractuale din convenție privind dobânda și comisionul de administrare denunțate ca abuzive, instanța constată că raporturile contractuale dintre părți intră sub incidența Legii nr.193/2000, astfel cum s-a reținut mai sus.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Faptul ca dobânda și toate comisioanele fac parte din prețul contractului nu atrage de plano imposibilitatea analizării clauzelor care le stabilesc, trebuind analizată și cealaltă condiție prevăzută de art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, respectiv ca respectivele clauze să fie clare, neechivoce și exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Așadar, instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia clauzele privind dobânda și comisionul de administrare sunt excluse ab initio de la verificarea caracterului abuziv deoarece privesc „costul” contractului și intră sub incidența dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, în condițiile în care Legea nr.193/2000 transpune în dreptul național prevederile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, iar art.4 alin.6 din actul normativ național este reluarea art.4 alin.2 din actul normativ comunitar care, la rândul său, prevede că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Cele două prevederi nu exclud așadar la modul absolut controlul instanțelor asupra unei prevederi relative la preț, plată, remunerație decât condiționat de caracterul clar, inteligibil, univoc al acestora.

Or, clauzele în discuție sunt incriminate de reclamanții ca fiind abuzive tocmai prin prisma faptului că nu sunt exprimate clar și inteligibil, susținerea lor fiind aceea că plasează raporturile juridice într-o zonă de ambiguitate, tangentă cu arbitrariul.

Mai mult de atât, instanța reține că în timp ce pârâta plasează această prevederea denunțată ca abuzivă în sfera costurilor/prețului, reclamanții aduc în discuție însăși lipsa contraprestației în ceea ce privește comisionul de administrare, astfel încât nu este posibilă excluderea clauzelor de la verificare caracterului abuziv, fără o analiză a susținerilor reclamanților A____ R_____, A____ V_____ prin prisma dispozițiilor Legii nr.193/2000.

Așadar, este admisibilă cererea de analizare a caracterului abuziv al clauzelor denunțate de reclamanți pe calea acțiunii de față, faptul că aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil urmând a fi stabilit cu ocazia examinării acestora, examinare ce presupune analizarea prevederilor contractuale, respectiv a fondului raportului juridic dintre părți.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect și de interes pentru petitul privind constatarea nulității clauzei 3.3 tz.finală din contractul inițial și excepția lipsei de interes pentru petitul privind constatarea nulității clauzei 3.14 din contractul inițial, excepții invocate de pârâta prin întâmpinare, excepții de fond, absolute și dirimante, apar ca neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos, urmând a fi respinsă ca atare.

Una dintre condițiile esențiale pentru a fi parte într-un proces este cea privitoare la interesul invocat, prin acesta înțelegându-se folosul practic urmărit de cel care a sesizat instanța.

Potrivit art.33 Cod procedură civilă, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Deși Legea 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, practic regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Potrivit regimului nulităților, nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.

Chiar dacă o clauză a fost înlăturată dintr-un contract nu înseamnă că respectiva prevedere nu mai poate fi analizată pentru a se determina dacă, în perioada în care a fost în vigoare, a avut sau nu un caracter abuziv.

Dacă s-ar raționa în alt mod ar rezulta că partea care a introdus clauza respectivă ar putea acoperi nulitatea clauzei prin eliminarea acesteia, paralizând astfel efectul restitutio in integrum corespunzător constatării caracterului abuziv, implicit al nulității clauzei, îmbogățindu-se în temeiul unei prevederi nule prin simpla sa manifestare de voință.

În condițiile în care respectiva clauză a fost parte dintr-un contract încheiat între părți, acțiunea prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al acesteia vizează forma din intervalul temporal în care respectiva clauză și-a produs efectele.

Caracterul abuziv al unei clauze la un moment dat dăinuiește indiferent de modificările ulterioare ale clauzei.

Cu alte cuvinte, deși caracterul abuziv al unei clauze poate fi înlăturat, acest efect se produce pentru viitor, însă, în condițiile în care și-a produs efectele, va subzista caracterul abuziv al clauzei pentru perioada anterioară modificării/înlăturării sale.

În ceea ce privește susținerea pârâtei potrivit căreia nu poate fi analizat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare prin raportare la prevederile art. 3 alin. 2 din Legea 193/2000 potrivit cărora clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi, apare ca neîntemeiată în condițiile în care art. 3 alin. 2 din Legea 193/2000 vizează numai acele clauze contractuale speciale, care sunt expres impuse de respectivele acte normative (de ex: termenul de rambursare, suma acordată, destinația sumei, calitatea părților, nivelul dobânzii etc. care erau expres prevăzute în cazul împrumuturilor acordate în baza Decretului Lege 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație), iar nu clauze generale cum sunt cele contestate în speță a căror inserare și conținut este lăsată la libera apreciere părților.

Pe fondul cauzei, instanța reține că este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâta intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta _____________________) și consumatori (reclamanții A____ R_____, A____ V_____), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr.193/2000 (prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale; prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.

În drept, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A___.2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Dispozițiile legale incidente definesc clauza abuzivă prin două caracteristici esențiale: a) lipsa negocierii sale directe cu consumatorul și b) crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește prima condiție, legiuitorul vine cu precizări suplimentare în alineatul 2 al aceluiași articol din care rezultă faptul că negocierea presupune posibilitatea oferită consumatorului de a influența natura clauzei, fără ca legea să garanteze în mod necesar rezultatul. Așadar legea nu impune comerciantului compromisul ci solicită acestuia să manifeste cel puțin disponibilitate către negociere față de consumator.

În cazul contractelor standard pre-formulate precum și în cazul condițiilor generale de vânzare pe piața unui produs, contrar susținerilor pârâtei, legea prezumă relativ lipsa negocierii directe, iar sarcina probei contrare o pune pe seama comerciantului, a pârâtei din speță.

În ceea ce privește cea de-a doua caracteristică a clauzelor abuzive, aceasta se desprinde din efectele pe care ele le produc și anume, conduc, în detrimentul consumatorului, la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe principiu ce trebuie să guverneze în general raporturile juridice civile.

Conform art. 4 alin.1 anterior redat dar și alin.5 al art.4 din lege, la evaluarea naturii abuzive a unei clauze se va ține seama de factorii ce au determinat încheierea actului, natura produselor sau serviciilor oferite consumatorului, alte clauze contractuale. Așadar legiuitorul impune ca evaluarea naturii abuzive a unei clauze să aibă loc în contextul raporturilor juridice, prin luarea în considerare inclusiv a factorilor ce au determinat încheierea acesteia.

În Anexa 1 a Legii nr.193/2000, sunt enumerate, cu titlu de exemplificativ, o ________ clauze considerate ca fiind abuzive fără ca legiuitorul sa restrângă sfera de aplicare a actului normativ la acestea.

Având aceste repere instanța va proceda așadar la a analiza în ce măsură clauzele incriminate din convenția părților au natură abuzivă.

În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art.3 pct.1 alin.2 raportat la art.3.7 și art.3.pct.14 din contractul de credit nr.RFIxxxxxxxxxxx din 21.08.2008 astfel cum a fost modificat prin actele adiționale din 17.11.2009 și 18.11.2010, instanța urmează a reține acest caracter, cu distincțiile ce vor fi arătate în continuare.

Cu prioritate, în ceea ce privește comisionul de administrare, instanța reține că potrivit art. 36 din OUG nr. 50/2010, cu modificările și completările ulterioare:(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Așadar, instanța reține că acest comision este unul permis de lege odată cu _____________________ OUG nr. 50/2010, actul adițional din 18.11.2010 fiind încheiat în vederea ralierii condițiilor din convențiile de credit la exigențele impuse de _____________________ OUG 50/2010, precizându-se în acordul părților scopul pentru care el este perceput, respectiv pentru monitorizarea de către bancă a utilizării-rambursării creditului, precum și pentru îndeplinirea oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit.

Cu alte cuvinte, nu se poate reține că acest comision este unul abuziv de plano în condițiile în care odată cu încheierea actului adițional din 17.11.2009 s-a renunțat la perceperea acestuia, act adițional care are la bază un nou acord de voință, o altă cauză și atât timp cât acesta a avut un cuantum fix de 0,15% calculat prin aplicarea procentului la soldul creditului.

Așadar, instanța reține că această clauză are caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestui comision, neexistând nicio dovadă că acesta reprezintă o formă de dobândă mascată, cum în mod eronat au arătat reclamanții și nici că banca a acționat cu rea-credință și că dintr-o simplă lecturare a condițiilor convenției reclamanții puteau să analizeze oportunitatea suportării acestui comision.

Concluzia de mai sus nu este înlăturată de faptul că restituirea creditului a fost garantată cu instituirea unei ipoteci de rang I, atât timp cât prin acestea sunt vizate scopuri diferite.

Cu toate acestea, conform pct.1 lit.a) din Anexa Legii nr.193/2000 forma în vigoare la data încheierii contractului ”Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract„

Instanța reține din textul anterior citat faptul că acea clauză prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral o prevedere contractuală fără un motiv întemeiat specificat în contract este considerată de legiuitor o clauză abuzivă.

În ceea ce privește prima condiție a legii pentru ca o clauză să fie etichetată drept abuzivă, va constata instanța faptul că prin raportare la clauzele de mai sus, că pârâta nu a reușit să facă prin probatoriul administrat dovada faptului că a existat o negociere a acestora cu reclamanții.

Apărările pârâtei în sensul că la momentul încheierii contractului reclamanții s-au orientat către oferta sa bancară care le era favorabilă, în concordanță cu posibilitățile lor de plată, asumarea benevolă a clauzele contractuale prin semnătură, mediatizarea ofertelor bancare nu satisfac, în opinia instanței, exigența textului de lege pentru a se ajunge la concluzia că aceste clauze au fost negociate direct cu consumatorul.

Negocierea presupune, conform dispozițiilor lipsite de echivoc din lege, posibilitatea acordată consumatorului de a influența natura clauzelor și nu doar un drept de opțiune între a accepta contractul ca atare sau a refuza semnarea contractului, cum în mod eronat a încercat a acredita pârâta.

Împrejurarea invocată de pârâta prin întâmpinare, și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și au fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata dobânzii și a comisioanelor, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu formula de calcul, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 Cod civil (1270 Noul Cod civil) conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Cu alte cuvinte, încheierea propriu-zisă a contractului nu a fost impusă reclamanților, însă ceea ce s-a „impus” acestora, ca alternativă la a nu îl încheia deloc, a fost încheierea sa în forma agreată de bancă. Practic contractul în discuție intră prin modalitatea încheierii sale în categoria contractelor de adeziune cu privire la care o negociere efectivă nu a avut loc, câtă vreme dovada contrară nu a fost făcută.

Pârâta nu poate însă să se folosească de dreptul de opțiune al consumatorului în contraponderea lipsei negocierii efective a clauzelor contractuale, cele două noțiuni fiind distincte, dreptul de opțiune între a încheia un contract sau nu, fiind inerent principiului libertății contractuale;