Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
433/2015 din 01 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 433

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDITNE: C_______ T___ F______

GREFIER: A________ I____ G_______

Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București este reprezentat de procuror T______ C_______.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul P____ V_____, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. și persoana vătămată A_____ A____.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul P____ V_____, personal, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Z______ G_______ C_______, ce depune la dosarul cauzei delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. xxxxxxx/2015, lipsă fiind persoana vătămată A_____ A____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atașarea sentinței penale nr. 637/2012 a Judecătoriei Sectorului 2, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, potrivit dispozițiilor art. 374 alin 1 din Codul de procedură penală, aduce la cunoștință inculpatului faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. raportate la art. 396 alin. 10 C.proc.pen., dispoziții potrivit cărora în situația în care recunoaște comiterea faptelor așa cum au fost reținute prin rechizitoriu beneficiază de reducerea cu câte 1/3 a limitelor de pedeapsă așa cum sunt ele indicate în textele ce incriminează faptele deduse judecății.

Inculpatul solicită ca judecată să aibă loc în condițiile prev de art. 374 alin 4 din Codul de procedură penală privind judecata în procedură abreviată.

Instanța, în baza art. 375 alin 1 rap la art. 374 alin 4 din Codul de procedură penală, procedează la ascultarea inculpatului, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.

Instanța acordă cuvântul pe cererea inculpatului de judecare a cauzei în condițiile prev. de art. 374 alin 4 din Codul de procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public, față de poziția procesuală a inculpatului, de recunoaștere a săvârșirii faptei, apreciază ca fiind admisibilă cererea.

Apărătorul inculpatului formulează aceleași concluzii.

Instanța, în temeiul art. 375 alin 2 din Codul de procedură penală, admite cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura abreviată și întreabă părțile dacă propun administrarea probe.

Reprezentantul Ministerului Public solicită administrarea probelor existente în dosarul de urmărire penală.

Apărătorul inculpatului solicită administrarea probei cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei.

Instanța, ia act că în cauza dedusă judecății nu se solicită noi probe. De asemenea, din oficiu, apreciază că nu se impune administrarea unor probe suplimentare, în afara celor administrate pe parcursul urmăririi penale.

Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 387, 388 din Codul de Procedură Penală, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și față de atitudinea de recunoaștere a inculpatului, solicită condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 374 și urm. C.proc.pen. privind reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3. La individualizarea pedepsei, solicită a se ține seama de criteriile generale, prev. de art. 74 C.pen. În temeiul art. 104 C.pen. solicită revocarea beneficiului liberării condiționate și executarea restului de pedeapsă rămasă neexecutată de 398 zile, având în vedere că inculpatul a fost liberat condiționată. Solicită a se face aplicarea disp. art. 41-43 C.pen. privind cumulul pedepselor. Apreciază că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 20 C.pen. solicită a se avea în vedere împrejurarea că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 72 C.pen., solicită deducerea reținerii și arestării preventive de la data de 24.06.2015 la zi. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.pen., solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Apărătorul inculpatului P____ V_____, având cuvântul, solicită a se aplica acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere că prejudiciul a fost recuperat. Solicită a se avea în vedere și conduita inculpatului din cursul procesului.

Inculpatul, în ultimul, cuvânt arată că regretă fapta și lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA


Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul emis la data de 08.07.2015, în dosarul penal nr. 8018/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de arest în cauză, a inculpatului P____ V_____, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea situație de fapt :

La data de 24.06.2015 în jurul orei 1600 inculpatul P____ V_____ i-a sustras din borseta persoanei vătămate, A_____ A____, în vârstă de 84 de ani, suma de 500 de lei și două chitanțe ATM Cec Bank, în timp ce se afla într-un autobuz al liniei 330, care se deplasa între stațiile „Lizeanu”-“Obor”, Sector 2, București, prejudiciul fiind recuperat.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă :

proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de organele de urmărire penală ale poliției judiciare; declarație persoană vătămată A_____ A____; declarații martor G____ Ș_____; declarație martor N________ C______; proces-verbal de percheziție corporală și planșa foto anexă; dovadă restituire suma de bani și chitanțe; declarație inculpat P____ V_____.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 04.08.2015, în temeiul art. 346 alin. 1, 2 NCPP rap. la art. 342 NCPP, judecătorul de cameră preliminară, cu motivarea din cuprinsul încheierii de la acea dată, a constată legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul emis la data de 08.07.2015, în dosarul penal nr. 8018/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, administrării probelor și a actelor de urmărire penal și a dispus începerea judecării cauzei față de inculpatul P____ V_____, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

În ședința publică 01.09.2015, instanța a dispus citirea actului de sesizare, a adus inculpatului la cunoștință învinuirea, precum și dispozițiile art. 375 alin. 1 Cpp. cu privire la judecata cauzei în cazul recunoașterii vinovăției.

Inculpatul a precizat că dorește să se prevaleze de prevederile art. 375 alin. 1 Cpp. rap. l art. 396 alin. 10 C.p.p., că recunoaște comiterea faptei, astfel cum s-a reținut prin rechizitoriu, respectiv că își însușește actul de sesizare și mijloacele de probă administrate în cauză.

Instanța a încuviințat cererea inculpatului de aplicare a prev. art. 374 alin. 4 NCPP, după care s-a procedat la audierea acestuia, potrivit art. 375 alin. 1 Cpp., declarațiile sale prin care a recunoscut comiterea faptei fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

În vederea lămuririi antecedentelor penale ale inculpatului și verificării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia, ca urmare a dispoziției instanței, la dosar au fost comunicată fișa sa de cazier judiciar și sentința penală nr. 637/10.07.2012 a Judecătoriei sector 2 București – Secția I Penală.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța constată că situația de fapt reținută prin rechizitoriu corespunde adevărului, fiind avute în vedere mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, astfel cum au fost arătate anterior, probe care au fost recunoscute și însușite de către inculpat, precum și declarațiile date de către inculpat în fața instanței prin care a recunoscut comiterea faptei în modalitatea reținută prin actul de sesizare.

La data de 24.06.2015, în jurul orei 1600, în timp ce se afla într-un autobuz al liniei 330, care se deplasa între stațiile „Lizeanu” și “Obor”, Sector 2, București, inculpatul P____ V_____ i-a sustras persoanei vătămate A_____ A____, din borseta, în suma de 500 de lei și două chitanțe ATM Cec Bank.

Astfel, la data de 24.06.2015 s-a înregistrat la DGPMB – Brigada de Poliție pentru Transportul Public procesul-verbal de sesizare din oficiu încheiat de către organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public, potrivit căruia, la aceeași dată, în jurul orei în jurul orei 1530, agenții de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în stația RATB „M____ E_______”, l-au observat pe numitul P____ V_____, cunoscut ca autor de furturi din mijloacele de transport în comun.

Părându-li-se suspect, agenții de poliție au procedat la supravegherea inculpatului, observându-l urcând în troleibuzul liniei „66” și căutând cu privirea călători, posibile persoane de la care să sustragă bunuri. Ulterior, inculpatul a fost observat de către agenții de poliție călătorind cu autobuzul liniei „335” cu direcția de deplasare ____________________, după care la stația RATB „V_____ L_____” a urcat în autobuzul liniei „330”. În același autobuz agenții de poliție au observat urcând din stația „Lizeanu”, o persoană de sex bărbătesc, în vârstă, ce purta o geantă tip borsetă, identificată ulterior ca fiind persoana vătămată.

În continuare, agenții de poliție au observat cum inculpatul P____ V_____ s-a apropiat de persoana vătămată, postându-se în partea stângă a acesteia și după ce s-a asigurat că nu este văzut s-a prins cu mâna dreaptă, pe care avea un rucsac, de bara de susținere, acoperind totodată borseta persoanei vătămate, iar cu mâna stângă a deschis fermoarul borsetei și a scos din interior o sumă de bani pe care a introdus-o în buzunarul stâng față al pantalonilor săi. După oprirea mijlocului de transport în comun inculpatul a coborât în stația „B____ Obor”. În acest timp agenții de polițe au abordat persoana vătămată întrebând-o dacă îi lipsește vreun bun, iar aceasta a constatat că-i lipsește suma de 500 de lei formată din trei bancnote de 100 de lei, patru bancnote de 50 de lei și două chitanțe ATM privind interogare sold și retragere suma de 500 de lei.

Agenții de poliție au procedat la imobilizarea autorului faptei, iar cu ocazia controlului corporal efectuat, în buzunarul stâng față al pantalonilor acestuia a fost găsită suma de 500 de lei alcătuită din trei bancnote de 100 de lei, patru bancnote de 50 de lei și două chitanțe ATM privind interogare sold și retragere suma de 500 de lei.

La controlul corporal efectuat au asistat martorii N________ C______ și G____ Ș_____.

Fiind audiată, persoana vătămată A_____ A____ a declarat că la data de 24.06.2015, în jurul orei 16:00, de la bancomatul CEC BANK situat în zona Lizeanu a introdus cardul bancar și a obținut o chitanță cu interogarea soldului după care a scos suma de 500 de lei, formată din trei bancnote de 100 de lei, patru bancnote de 50 de lei și două chitanțe ATM, privind interogare sold și retragere suma de 500 de lei, obținând o nouă chitanță care atesta retragerea sumei de bani. A mai arătat că a introdus suma de bani și chitanțele în buzunarul exterior la borsetei sale și a urcat în autobuzul liniei „330”, iar pe durata deplasării a simțit cum din spate se împinge o persoană ceea ce l-a determinat să întoarcă capul, ocazie cu care a observat că în spatele său se află o persoană de sex bărbătesc. La un moment dat, când autobuzul a oprit în stație, a fost abordat de către agenți de poliție care i-au solicitat să verifice dacă îi lipsesc bunuri din borsetă, ocazie cu care a constatat lipsa sumei de bani și a celor două chitanțe ATM și totodată faptul că fermoarul buzunarului exterior era deschis. Susține că a observat că agenții de poliție au procedat la imobilizarea persoanei de sex bărbătesc care se afla în spatele săi în mijlocul de transport, sesizând și faptul că în buzunarul stânga față al pantalonilor autorului faptei au fost găsite trei bancnote de 100 de lei, patru bancnote de 50 de lei și două chitanțe ATM privind interogare sold și retragere suma de 500 de lei.

Astfel cum reiese din dovada din data de 24.06.2015 cele trei bancnote de 100 de lei, patru bancnote de 50 de lei și două chitanțe ATM privind interogare sold și retragere suma de 500 de lei, au fost restituite persoanei vătămate.

Susținerile persoanei vătămate au fost confirmate de declarațiile martorului ocular G____ Ș_____ care a declarat că la data comiterii faptei se afla în același autobuz al liniei „330”, în care se aflau persoana vătămată și autorul faptei și a observat momentul în care acesta a sustras suma de bani din borseta persoanei vătămate. Totodată, martorul a asistat la controlul corporal al autorului și a observat faptul că asupra acestuia au fost găsite trei bancnote de 100 de lei, patru bancnote de 50 de lei și două chitanțe ATM privind interogare sold și retragere suma de 500 de lei. De asemenea, martorul a mai precizat că este amic cu inculpatul, că ocazional se droghează împreună și că nu a cunoscut intenția acestuia de a comite fapta în momentul în care se aflau în autobuz și nu a avut o înțelegere cu inculpatul în vederea comiterii faptei.

Martorul N________ C______ a confirmat situația de fapt reținută de organele de poliție în procesul – verbal de prindere în flagrant, declarând că se afla în stația RATB din zona „Obor” când a observat când mai mulți agenți de poliție au procedat la imobilizarea unei persoane de sex masculin asupra căreia a observat cum s-au găsit trei bancnote de 100 de lei, patru bancnote de 50 de lei și două chitanțe ATM privind interogare sold și retragere suma de 500 de lei.

Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale, inculpatul P____ V_____ a declarat că la data de 24.06.2015, în jurul orei 0900, a plecat de la adresa unde locuiește spre cartierul Berceni unde locuiește o prietenă a sa. Ulterior, a luat troleibuzul liniei „69” până la parcul „C_______” unde s-a plimbat, după care a mers cu tramvaiul liniei „1” și pe jos pe ____________________ care s-a drogat cu heroină. După aceea s-a deplasat cu tramvaiul liniei „1” până în stația „Obor” unde s-a întâlnit cu un amic cu porecla „M____”, au urcat împreună pe la ușa din mijloc a autobuzului liniei „330” din stația „V_____ L_____”. A mai arătat că între stațiile RATB „Lizeanu” și „Obor”, a observat în autobuz un bărbat în vârstă care purta o borsetă având fermoarul borsetei deschis, iar în interior a observat o sumă de bani. S-a hotărât în acel moment să sustragă banii acelui bărbat, astfel că, cu mâna stângă a luat banii și i-a introdus în buzunarul stâng al pantalonilor, observând că era o sumă mai mare de bani, formată din bancnote de 100 de lei. În continuare, a coborât în stația „Obor”, a făcut doi pași și imediat a fost imobilizat de agenții de poliție îmbrăcați în civili care și-au declinat calitatea de agenți de poliție. În urma percheziției, în buzunarul stâng a fost găsită suma de 500 de lei și două chitanțe de bancomat.

Fiind audiat de către instanță, inculpatul P____ V_____ a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum s-au reținut în sarcina sa, și a oferit o prezentare detaliată a modului de comiterea a faptei și a desfășurării activității infracționale, declarațiile sale fiind coroborate, întru-totul, de celelalte probe administrate în cauză.

În drept, fapta reținută în sarcina inculpatului P____ V_____ constând în aceea că, la data de 24.06.2015 în jurul orei 1600, în timp ce se afla într-un autobuz al liniei „330”, care se deplasa între stațiile „Lizeanu” și “Obor”, Sector 2, București, i-a sustras persoanei vătămate A_____ A____, din borsetă, suma de 500 de lei și două chitanțe ATM Cec Bank, prejudiciul fiind recuperat, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. a) din C.p.

Totodată, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, analizând fișa de cazier a inculpatului se constată că acesta a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind incidente dispozițiile art.41 alin.1 C.p., întrucât fapta a fost comisă în termenul de încercare al liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 637/10.07.2012, pronunțată în dosarul penal nr. xxxxx/300/2012 al Judecătoriei sector 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1719/R/17.09.2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, cu un rest neexecutat de 398 zile închisoare zile închisoare – rest care nu s-a împlinit până la comiterea infracțiunii în cauză.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicate inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 NCP, scopurile pedepsei, prev. art. 396 alin. 10 C.p.p. privind reducerea cu câte 1/3 a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției, reținând în acest sens gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, modalitatea de comitere a acesteia, starea de recidivă, atitudinea sinceră manifestată de acesta, atât pe parcursul urmăririi penale, cât în cursul judecării cauzei.

În raport de aceste considerente, în baza art. 228 alin. 1 C.p. - 229 alin. 1 lit. a C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 396 alin. 10 C.p.p. îl va condamna pe inculpatul P____ V_____ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie.

Întrucât infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în termenul de încercare ale liberării condiționate, în temeiul art. 104 C.p., va revoca beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 637/10.07.2012, pronunțată în dosarul penal nr. xxxxx/300/2012 al Judecătoriei sector 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1719/R/17.09.2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală.

De asemenea, în temeiul art. 43 alin. 1 C.p. va cumula aritmetic pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății, cu restul de pedeapsă, de 398 zile închisoare, rezultat ca urmare a liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 637/10.07.2012 a Judecătoriei sector 2 București, urmând ca, în final, inculpatul P____ V_____ să execute în regim de detenție pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni și 398 zile închisoare, instanța apreciind acest cuantum ca fiind adecvat unei bune împliniri a scopurilor pedepsei, respectiv de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

În temeiul art. 67 alin. 2 cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 4 (patru) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Astfel, instanța apreciază că natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, precum și împrejurările cauzei și persoana inculpatului, aspecte deja analizate, conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, interzicerea acestor drepturi fiind proporțională cu gravitatea și urmările produse de fapta săvârșită de către inculpat.

În temeiul art. 72 alin. 1 C.p. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 24.06.2015 la zi.

Constatând că subzistă deplin temeiurile ce au impus luarea măsurii preventive, în baza art. 399 alin. 1 C.p.p. va menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.

Sub aspectul laturii civile instanța va lua act că persoana vătămată A_____ A____ nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul 398 raportat la art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 1400 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. 1 teza finală CPP onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, av. Z______ C_______, în cuantum total de 520 de lei, urmează a fi avansat din fondurile speciale alocate de Ministerul Justiției și rămâne în sarcina statului.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 228 alin. 1 C.p. -229 alin. 1 lit. a C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul P____ V_____ (fiul lui I__ și G________, născut la data de 19.06.1992 în București, cetățean român, necăsătorit, studii primare, ocupație – ospătar, fără loc de muncă, recidivist, domiciliat în București, ________________________, ______________, _____________, sector 5, CNP - xxxxxxxxxxxxx) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art. 104 C.p., revocă beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 637/10.07.2012, pronunțată în dosarul penal nr. xxxxx/300/2012 al Judecătoriei sector 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1719/R/17.09.2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală.

În temeiul art. 43 alin. 1 C.p. cumulează aritmetic pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății, cu restul de pedeapsă, de 398 zile închisoare, rezultat ca urmare a liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 637/10.07.2012 a Judecătoriei sector 2 București, urmând ca, în final, inculpatul P____ V_____ să execute în regim de detenție pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni și 398 zile închisoare.

În temeiul art. 67 alin. 2 cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 4 (patru) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 24.06.2015 la zi.

În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.

Ia act că persoana vătămată A_____ A____ nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul 398 raportat la art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obliga inculpatul la plata sumei de 1400 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. 1 teza finală CPP onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, av. Z______ C_______, în cuantum total de 520 de lei, urmează a fi avansat din fondurile speciale alocate de Ministerul Justiției și rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2015.

Președinte, Grefier,

C_______ T___ F______ G_______ A________ I____


Red. TFC/Dact. 2 ex. GIA/16.09.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025