Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
867/2015 din 30 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX


S E N T I N Ț A C I V I L Ă Nr. 867/2015

Ședința publică din 30 Octombrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : G_______ O____

GREFIER : L_____ C_______ A_______


Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant T______ A_____, în contradictoriu cu pârât I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD - SERVICIUL RUTIER, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Se reține că la termenul anterior, instanța constatând că taxa judiciară de timbru datorată de reclamant este de 50 lei conform prev. art. 16 lit. a din OG 80/2013 și nu de 20 lei cum din eroare s-a consemnat în rezoluția din 20.04.2015 și în adresa care s-a efectuat în acest sens, a dispus emiterea unei adrese către reclamant prin care s-a pus în vedere acestuia necesitatea achitării unei diferențe taxă judiciară de timbru de 30 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, adresă emisă la data de 25.09.2015 și expediată la 30.09.2015 potrivit borderoului nr. 124 întocmit la aceeași dată.

Având în vedere că la acest termen reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că nu a depus la dosar dovada achitării uni diferențe taxă judiciară de timbru de 30 lei, tribunalul, din oficiu, invocă excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată raportat la dispozițiile art. 13 din OG 80/2013 cu trimitere la art. 197 C. pr. civ și reține cauza în pronunțare pe excepție.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că:

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus reclamantul T______ A_____ a chemat în judecată pe pârâtul I____________ de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud - Serviciul Rutier solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea „adresei” nr. xxxxxx din data de 03.03.2015 eliberată de șeful Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost sancționat contravențional printr-un proces-verbal de constatare a contravenției încheiat în lipsa sa, fapta fiind constată când era prezent împreună cu agentul constatator.

Deși împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravențională, la data de 12.03.2015 i-a fost comunicată adresa a cărei anulare o solicită și prin care i se aduce la cunoștință că începând cu această dată i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 60 zile începând cu data de 12.03.2015.

Având în vedere că a contestat procesul verbal prin care i s-a aplicat sancțiunea, reclamantul apreciază că aplicarea sancțiunii este suspendată până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale.

În procedura prevăzută de art. 200 C.pr.civ. referitoare la regularizarea cererii de chemare, prin rezoluția din data de 20.04.2015, comunicată prin adresă la 27.04.2015 (f.6) s-a pus în vedere reclamantului obligația de a timbra cererea cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și de a proceda la semnarea acesteia, obligație ce a fost îndeplinită la data de 07.05.2015.

La primul termen de judecată din data de 18.09.2015, instanța, constatând că taxa judiciară de timbru datorată de reclamant, conform prevederilor art. 16 lit. a din OG 80/2013 este de 50 lei și nu de 20 lei, cum din eroare s-a consemnat în rezoluția din 20.04.2015, a dispus emiterea unei adrese prin care i s-a pus în vedere reclamantului obligația de a achita diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 30 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, adresă emisă la data de 25.09.2015 și expediată la 30.09.2015, potrivit borderoului nr. 124 întocmit la aceeași dată.

Având în vedere că până la termenul din 30.10.2015, reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, așa cum i s-a pus în vedere prin adresa emisă la 25.09.2015 și considerând că verificarea îndeplinirii cerinței timbrării adecvate a acțiunii este o chestiune prealabilă cercetării fondului, instanța va admite excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu.

La adoptarea acestei soluții s-au luat în considerare prevederile art. 197 din Codul de procedură civilă ce statuează că în ipoteza în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, cu mențiunea că netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii, precum și dispozițiile art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013, care consacră principiul plății anticipate a taxelor judiciare de timbru.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E


Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Anulează ca insuficient timbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T______ A_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul în localitatea Uriu, nr. 202, în contradictoriu cu pârâtul I____________ de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud - Serviciul Rutier, cu sediul în Bistrița, _________________________. 1-3, jud. Bistrița Năsăud.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.10.2015.


PREȘEDINTE, GREFIER,

O____ G_______ A_______ L_____ C_______






Red. OG/ Dact ALC

10 Noiembrie 2015, 5 ex.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025