Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 482/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
PREȘEDINTE S____ R___
Judecător V_______ M_____
Grefier L_______ P_______
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta U_______ A____________ Teritorială Focșani , cu sediul în mun. Focșani , ____________________. 1 bis , județul V______ ,prin reprezentantul său legal , împotriva sentinței civile nr. 141 din 20.01.2015 , pronunțată de Judecătoria Focșani , în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic L___ M______ pentru apelantă , lipsă fiind intimatul Ș_____ I____ .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care ;
Nefiind cereri prealabile de formulat , tribunalul constată apelul în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor .
Consilier juridic L___ M______ pentru apelantă având cuvântul , arată că partea adversă a locuit în imobilul în calitate de tolerat până în luna februarie 2013 și nu a achitat chirie , ci doar plata utilităților . Mai arată că intimatul s-a obligat prin angajamentele de plată să achite toate utilitățile , în anul 2011 și respectiv 2013 , recunoscând astfel că are o obligație de plată .
Solicită admiterea apelului în sensul obligării intimatului la plata debitului datorat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr. XXXXXXXXXXXXX la Judecătoria Focșani U_______ A____________ Teritorială Focșani a chemat în judecată pe pârâtul Ș_____ I____ și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 8336 lei reprezentând contravaloare prestări servicii CUP SA, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat în esență că este proprietarul imobilului situat în Focșani, _______________________, ________________________, iar în această calitate sunt emise pe numele acesteia facturi de utilități, între care și cele care privesc serviciile prestate de CUP SA, reprezentând furnizare apă rece și preluarea în rețeaua publică a apelor uzate menajere, industriale și meteorice, în vederea epurării, facturi care sunt defalcate și distribuite către chiriași pentru consumul aferent fiecărei camere din imobil. A precizat reclamanta că în calitate de proprietar a fost obligată la plata către CUP SA prin sentința civilă nr.470/25.03.2013 definitivă și irevocabilă pronunțată în dosarul nr.xxxxx/231/2012 la plata sumei de xxxxx,90 lei despăgubiri, din care xxxxx,27 lei contravaloare facturi pentru perioada august 2010- august 2012, xxxxx,63 lei majorări și 3217 cheltuieli de judecată. A precizat că până la această dată pârâtul și alți chiriași care locuiesc în imobil nu au achitat debitele restante. A mai arătat reclamanta că pârâtul locuiește în apartamentul nr.30 în temeiul contractului de închiriere nr.6673/05.02.2013 iar în baza art.13 din contract are obligația de a achita cheltuielile de întreținere și utilități. Totodată, a arătat că pe durata derulării contractului, pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate și de care a beneficiat și s-au încheiat chiar angajamente de plată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.194 C.p.c., art.1384 și urm. C.civ., Legea nr.114/1996.
Pârâtul, fiind legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 141 din 20 ianuarie 2015 Judecătoria Focșani a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că pârâtul a locuit în imobilul proprietate reclamantului, iar din contractul de prestări servicii depus la dosar rezultă faptul că _________________ servicii și emitea facturi către UAT iar aceasta, la rândul său defalca sumele stabilite global pentru consumul de apă la nivelul unui imobil, pe fiecare locuință în funcție de numărul de persoane. Această uzanță existentă între cele două persoane juridice nu poate crea în sarcina locatarilor obligații de plată ci se impunea din partea proprietarului, pe lângă stabilirea cheltuielilor pe fiecare apartament, prin defalcarea sumelor globale, în funcție de numărul de persoane și aducerea la cunoștința locatarilor, fie prin afișarea listelor, fie prin emiterea de facturi individuale. Ori, a mai reținut instanța de fond, recurenta nu a depus listele prin care au fost defalcate cheltuielile și nici dovezi privind înștiințarea locatarilor cu privire la existența obligației de plată, condiții față de care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen reclamanta U_______ A____________ Teritorială Focșani criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivează apelanta că în calitate de proprietar al imobilului din ________________________, care nu este prevăzut cu contor de branșament (stabilirea costurilor de apă făcându-se în regim panșal) au fost acționați în judecată de către ________________ un debit restant de 80.025,90 lei, din care suma de 8336 lei reprezintă restanțele de plată datorate de pârât pentru perioada august 2010-august 2012, care cuprind și debite restante din anii 2007-2009. Motivează apelanta că debitul a fost calculat potrivit art. 17 din contractul nr. xxxxx-2009 care prevăd și aplicarea de penalități de întârziere iar obligația de a achita debitul revine chiriașului potrivit art. 13 lit.c din același contract. Mai susține apelanta că prin adresa nr. xxxxx/05.03.2014 pârâtul a fost înștiințat cu privire la obligațiile sale dar că nu a înțeles să le achite. A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 8336 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 N Cod procedură civilă.
Intimatul deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări.
În dovedirea susținerilor sale apelanta a depus la dosar înscrisuri precum și precizări cu privire la sumele solicitate. Astfel, potrivit cererii depuse la data de 18 iunie 2015 apelanta reclamantă a arătat că la data de 15.06.2015 pârâtul Ș_____ I____ figura cu un debit în sumă de 10.516 lei reprezentând cheltuieli de întreținere CUP alcătuit din 5100 lei debit și 5416 lei majorări, debit acumulat în perioada martie 2007- martie 2015. Mai arată apelanta că pârâtul a avut calitatea de chiriaș tolerat în imobilul proprietatea reclamantei și înainte de încheierea contractului de închiriere nr. 6673/05.02.2013.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate tribunalul constată că apelul nu este fondat.
Relevant este faptul că pârâtul deține cu contract de închiriere imobilul proprietatea reclamantei cu începere din 05.02.2013, familia acestuia compunându-se din 5 persoane, conform clauzelor acestui contract.
Potrivit susținerilor reclamantei pârâtul ar fi locuit în această garsonieră, încă din anul 2007 ca tolerat, dar reclamanta nu a făcut nici o dovadă în acest sens, nici a deținerii locuinței și nici nu a numărului de persoane, listele depuse privind defalcarea cheltuielilor neputând face o astfel de dovadă, numărul de persoane care ocupă locuința fiind diferit de cel pentru care s-a încheiat contractul. Se mai rețin și susținerile contradictorii ale reclamantei apelante cu privire la cuantumul cheltuielilor și perioada pentru care acestea se datorează, neexistând nici un calcul cu privire la penalitățile datorate și a modului în care acestea au fost calculate, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în lipsa stabilirii cheltuielilor pe fiecare apartament în parte – pe toată perioada solicitată – și a aducerii la cunoștința locatarilor cu privire la sumele datorate, acțiunea apare ca neîntemeiată.
Considerând cele de mai sus, tribunalul constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Văzând că apelul este scutit de plata taxei de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta U_______ A____________ Teritorială Focșani , cu sediul în mun. Focșani , ____________________. 1 bis , județul V______ ,prin reprezentantul său legal , împotriva sentinței civile nr. 141 din 20.01.2015 , pronunțată de Judecătoria Focșani , în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2015.
Președinte, S____ R___ |
|
Judecător, V_______ M_____ |
|
Grefier, L_______ P_______ |
|
Red:S.R.
12.10.2015
Tehnored:N.S._13.10.2015
Jud. Fond: M____ A____
Ex 4.