Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2692/2015

Ședința publică de la 21 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_______ Ș_____

Judecător D____ B_____ D____

Judecător M_____ I____ I______

Grefier M_____ C______

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în nume propriu și în numele și pentru Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____ împotriva sentinței administrative nr. 243/CA/2015, pronunțate de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura prealabilă a fost parcursă și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat și având în vedere solicitarea părții de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Împotriva sentinței administrative nr. 243/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 243/CA/2015 a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în nume propriu și pentru Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____ solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie casată sentința recurată și rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea reclamantei R__ A______ E____, cu consecința menținerii ca legale a actelor administrative fiscale contestate.

În motivarea opțiunii sale procesuale pârâtele au susținut următoarele:

Instanța de fond nu a observat că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății nu instituie în sarcina organelor fiscale nici un fel de obligație, cum greșit s-a reținut. Potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006 fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin odată pe an de serviciile de care beneficiază, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.

Ori, organul fiscal nu-i revine o asemenea obligație, procedura de comunicare fiind derulată în exclusivitate în baza dispozițiilor Codului de procedură fiscală.

Pe de altă parte, Casa de Asigurări de Sănătate a predat organelor fiscale titluri executorii, așa că și-a îndeplinit obligația de încunoștințare a intimatei despre situația ei în ce privește contribuția de asigurări de sănătate.

Se mai solicită și reducerea cheltuielilor de judecată, apreciindu-se că acestea sunt disproporționate în raport de întinderea debitului stabilit prin actele administrativ fiscale contestate.

În drept se invocă dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006, art. 223, 451, 453, 448 pct. 8, 496 C.proc.civ..

Prin întâmpinare reclamanta intimată R__ A______ E____ a solicitat respingerea recursului pârâților apreciind hotărârea instanței de fond temeinică și legală.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamanta intimată susține în esență că prin sentința civilă nr. 3154/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că deciziile privind creanța principală nu au fost comunicate în mod legal reclamantei, astfel că organul fiscal nu era îndreptățit a emite decizie privind plata de accesorii.

Cu privire la onorariu acordat de instanța de fond cu titlu de cheltuieli de judecată se apreciază că este unul infim, însă în realitate aceste sunt cheltuieli angajate de taxa de timbru asupra cărora instanța nu are căderea de a le modifica.

În drept se invocă dispozițiile art. 490 alin. 2 C.proc.civ..

Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:

1. Într-adevăr potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006 „fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale”, însă această obligație a caselor de asigurări nu este reglementată în relație cu obligația de plată a contribuției de asigurări de sănătate, nefiind de natură de a împiedica nașterea acesteia din urmă, și implicit dreptul organelor fiscale de a stabili aceste obligații pe cale de decizie de impunere.

Pe de altă parte, această critică nu se regăsește în cererea de chemare în judecată, fiind reținută și analizată din oficiu de instanța de fond, cu depășirea cadrului procesual cu care a fost învestită.

2. Data nașterii fiecărei obligații fiscale este cea a constituirii bazei de impunere ce coincide cu momentul (data) efectuării operațiunii de încasare a venitului. Stingerea acestor obligații fiscale se face în principal prin plată voluntară și, corelativ, prin încasarea lor de organele abilitate. Pentru neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată se datorează de către debitor, conform art. 119 din O.G. 92/2003, dobânzi și penalități de întârziere ce încep să curgă după data scadenței obligației principale.

Rezultă din cele ce preced că între obligația fiscală, pe de o parte, și dobânzile și penalitățile de întârziere, pe de altă parte, există un raport de accesorialitate, inexistența obligației principale antrenând inexistența obligației privind dobânzile și penalitățile de întârziere, raportul nefuncționând și în sens invers. Existența și întinderea obligațiilor accesorii nu este afectată de necomunicarea actului administrativ ce le constată sau a actului administrativ ce constată obligația fiscală principală, ci numai de existența obligației principale și momentul stingerii acesteia prin plată sau altă modalitate prevăzută de lege. A raționa invers ar releva confuzia între executabilitatea actului și scadența obligației ce o constată (stabilește), raportul de accesorialitate funcționând, așa cum s-a arătat, între obligația fiscală principală, pe de o parte, și dobânzile și penalitățile de întârziere, și nu între actele administrativ fiscale prin care se constată sau se stabilesc, atunci când sunt acte distincte.

Celelalte aspecte de nelegalitate ale actelor administrativ fiscale contestate, apreciate ca neîntemeiate de instanța de fond, nu au făcut obiect de critică în recurs, așa încât nu se impune a fi analizate.

Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că hotărârea atacată, este dată cu interpretarea greșită a normelor de drept material, astfel că pentru îndreptarea acestui neajuns în temeiul art. 496 și 498 C.p.civ. o va casa și rejudecând cauza va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în nume propriu și pentru Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____ împotriva sentinței administrative nr. 243/CA/2015, pronunțate de Tribunalul Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

Casează în tot sentința atacată și rejudecând:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta R__ A______ E____ în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.09.2015.

Red.tehnored.IMI

C.M/ex.5/20.10.2015

Jud.fond.T______ M____.