ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N_____

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx/2014

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR : ȘOIMIȚA-B_____ T_____

GREFIER: C_____ O_____

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul R____ C____ I___ în contradictoriu cu pârâții R____ A________ și R____ F_____, având ca obiect obligație de a face.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 11.11.2014, fiind consemnate încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 18.11.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 394, art. 395 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 12.03.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus de reclamantul R____ C____ I___ în contradictoriu cu pârâții R____ A________ și R____ F_____ s-a solicitat instanței obligarea pârâților la rectificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 779/31 martie 1998 de B.N.P. L____ B_____ M_________ în sensul înlăturării cuvântului „nuda proprietate” din paragraful 2 și a cuvântului „nudei proprietăți” de la paragraful nr. 5 din contract, în caz contrar sentința să țină loc de act autentic de rectificare. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că în esență că, la data de 31.03.1998, a încheiat cu pârâții contractul de vânzare-cumpărare menționat, prin care acesta a dobândit întreg dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 295 situat în Cluj-N_____, _____________________, înscris în CF nr. xxxxxx-C1-U257 Cluj-N_____ (nr. CF vechi xxxxx/a Cluj-N_____) compus din 2 camere și dependințe. Cu ocazia redactării convenției, reclamantul a suținut că, în mod greșit, s-a dactilografiat faptul că se vinde ”nuda proprietate” în loc de ”întreg dreptul de proprietate”. Eroarea materială este justificată de faptul că întabularea în CF este realizată în mod corect, reclamantul fiind trecut ca proprietar tabular al întregului imobil, precum și prin aceea că în contract nu se specifică cine va fi beneficiarul dreptului de uzufruct viager. În plus, a subliniat că dacă actul juridic era unul cu clauză de uzufruct viager, solicitarea expresă a menținerii dreptului de uzufruct, precum și specificarea persoanei în favoarea căreia se instituie/menține acesta, era obligatorie. Întrucât intenția părților a fost de a înstrăina, respectiv cumpăra întregul drept de proprietate, astfel cum reiese și din adresa eliberată de notarul public, reclamantul a arătat că a încercat să îndrepte eroarea materială prin solicitarea pârâților de a se prezenta la notar în vederea semnării unei încheierii de rectificare. Având în vedere refuzul celor din urmă de a da curs solicitării respective, precum și a invitației la mediere, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1073, art. 1077-1079 C.civ. 1864, art. 148 și urm. C.pr.civ., art. 194 și urm. C.pr.civ.

În dovedirea cererii s-au depus copii după următoarele înscrisuri: extras C.F. (f. 5), contract de vânzare-cumpărare (f. 6), invitație la mediere (f. 7, 8), adresă notar public (f. 9).

Cererea a fost legal timbrată cu 2.907,7 lei taxă judiciară de timbru (f. 13, 25).

Pârâții au depus întâmpinare la data de 19.05.2014 prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâții s-au apărat arătând că cererea reclamantului de a solicita modificarea clauzelor contractuale, inserate în contractul de vânzare-cumpărare, de către instanță, adică modificarea, în mod unilateral, a raportului juridic dintre părți, în sensul specificării vânzării întregului drept de proprietate și nu doar a nudei proprietăți, astfel cum s-a stipulat prin contract, este inadmisibilă și lipsită de temei juridic. Obiectul contractului nu poate fi constatat ca fiind în mod eronat stipulat, adresa notarului public neavând nicio valoare probatorie întrucât acesta nu poate modifica ulterior încheierii convenției, acordul de voință realizat între părți. Modificarea unei convenții sinalagmatice se poate realiza doar printr-un nou acord de voință, fapt nerealizat între părți. Nemenționarea expresă a beneficiarului dreptului de uzufruct viager nu reprezintă dovada existeței unei erori întrucât, rezultă implicit faptul că vânzătorii, înstrăinând doar nuda proprietate, păstrează acest dezmembrământ. În plus, extrasul de carte funciară atestă o întabulare care este nelegală, fiind contrară conținutului contractului, încălcându-se astfel art. 24 alin. (3) din Legea nr. 7/1996. Mai mult, pârâții au continuat să locuiască, în mod neîntrerupt, în imobilul obiect al convenției, aspect care dovedește faptul că sunt corect stipulate clauzele contractului încheiat. Întrucât singura modalitate de intervenție a judecătorului cu privire la prezentul contract, ar fi posibilitatea interpretării acestuia, având în vedere precizia și claritatea clauzelor, pârâții au arătat că o intervenție în acest sens nu este permisă. Principiul forței obligatorii a contractului presupune lipsa oricărui drept al judecătorului de a interveni în contract în sensul modificării arbitrare a relației contractuale.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

La data de 29.05.2014 reclamantul a depus o modificare de acțiune prin precizarea petitului și răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în plus față de acțiunea inițială, evacuarea necondiționată a pârâților din imobil.

În motivare, a arătat că nu se solicită schimbarea acordului de voință al părților, ci corectarea erorii de dactilografiere întrucât voința reală a părților rezultă din însuși cuprinsul contractului. În plus, a solicitat evacuarea pârâților pentru că imobilul este proprietatea sa, iar pârâții îl folosesc, fără niciun drept, de peste 15 ani. Fiind plecat din țară și nefolosind imobilul, pârâții au profitat de bunătatea reclamantului. Nu în ultimul rând, a arătat faptul că martorii propuși de către pârâți nu au cunoștință despre încheierea contractului, astfel că nu pot relata nimic concret despre tranzacția intervenită între părți.

La data de 16.06.2014, pârâții au depus întâmpinare cu privire la modificarea acțiunii, solicitând respingerea petitului constând în evacuare, prin invocarea excepției autorității de lucru judecat, arătând, totodată, puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 5600/21.07.2000 cu privire la primul petit al cererii de chemare în judecată.

S-au apărat arătând că, prin Sentința civilă nr. 5600/21.07.2000 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N_____ în dosarul nr. 1538/R/2000, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 885/A/2001 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de evacuare a pârâților din același imobil. Astfel, fiind îndeplinită condiția triplei identități (părți, obiect, cauză), s-a solicitat admiterea excepției invocate cu privire la modificarea acțiunii. În plus, cu privire la primul petit din acțiune, pârâții au invocat puterea de lucru judecat a sentinței civile amintite, prin care, în considerente se califică contractul ca fiind unul prin care s-a înstrăinat numai nuda proprietate reclamantului, pârâții reținându-și implicit uzufructul asupra apartamentului. Așadar, principiul securității raporturilor juridice nu poate fi încălcat, instanțele fiind obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1200 C.civ.

În probațiune s-a anexat copie Sentință civilă nr. 5609/2000 (f. 49-52).

La data de 25.09.2014, reclamantul a înregistrat o cerere de renunțare la petitul nr. 2 din modificarea de acțiune, constând în obligarea pârâților la evacuarea imobilului, obiect al convenției părților.

Reclamantul a depus la data de 26.09.2014, răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat, precum și a puterii de lucru judecat, invocate de către pârâți, ca neîntemeiate.

În motivare a arătat faptul că, Sentința civilă nr. 5600/2000 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N_____ în dosarul nr. 1538/R/2000, nu a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 885/A/2001 a Tribunalului Cluj, întrucât prin Decizia civilă nr. 2613/2001 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 4721/2001, hotărârea Tribunalului a fost modificată, ca urmare a recursului reclamantului. Renunțând la petitul constând în evacuare, în cauză nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat întrucât prezentul dosar are ca obiect obligația de a face, iar lipsa identității cauzei impune respingerea excepției autorității de lucru judecat. În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat, a arătat, prezentând cronologic litigiile anterioare dintre părți, faptul că primul petit al acțiunii nu are nicio legătură cu sentința civilă menționată, întrucât în dispozitivul acesteia s-a respins acțiunea pârâților împotriva reclamantului, având ca obiect constatare nulitate absolută, respingându-se, totodată, și acțiunea reclamantului având ca obiect evacuare. În plus, a subliniat faptul că numai în anumite condiții, considerentele unei hotărâri judecătorești se pot bucura de autoritate de lucru judecat, respectiv de efectul puterii lucrului judecat, întrucât opinia teoretică a judecătorului dintr-un litigiu nu poate fi folosită cu autoritate de lucru judecat în alt litigiu. A arătat că înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare autentic, părțile au completat cererea scriind, cu mâna, sintagma ”de acord cu vânzarea”, fapt care împreună cu extrasul de carte funciară și adresa notarului public, dovedesc intenția reală a părților de a înstrăina întreg dreptul de proprietate. Nu în ultimul rând, instituirea uzufructului pe cale indirectă nu este posibilă, fiind necesară specificarea expresă a vânzării doar a nudei proprietăți, stabilindu-se beneficiarul dreptului de uzufruct viager.

Au fost anexate răspunsului la întâmpinare copii ale următoarele înscrisuri: Sentință civilă nr. 5974/1999 din dosar nr. 1264/1999 a Judecătoriei Cluj-N_____ (f. 74), Decizia civilă nr. 1972/1999 din dosar nr. 7766/1999 a Tribunalului Cluj (f. 75), Sentința civilă nr. 5600/2000 din dosar nr. 1538/R/2000 a Judecătoriei Cluj-N_____ (f. 76-78), Decizia civilă nr. 885/A/2001 din dosar nr. 8525/2000 a Tribunalului Cluj (f. 79-82), Decizia civilă nr. 2613/2001 din dosar nr. 4721/2001 a Curții de Apel Cluj (f. 83-85).

În ședința publică din data de 11.11.2014 instanța a luat act de faptul că excepția autorității de lucru judecat a rămas fără obiect și de faptul că excepția puterii de lucru judecat reprezintă o apărare de fond.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri. Totodată a fost acvirat dosarul nr. 1538/R/2000 al Judecătoriei Cluj-N_____.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 779/31.03.1998 de B.N.P. L____ B_____ M_________ (f. 6), reclamantul, în calitate de cumpărător, a dobândit de la pârâți, în calitate de vânzători, nuda proprietate asupra apartamentului nr. 295 situat în Cluj-N_____, _________________________-42, jud. Cluj, înscris în CF nr. xxxxx/a Cluj, compus din 2 camere și dependințe, la prețul de 40.000.000 ROL. Potrivit clauzelor contractuale, pârâții vânzători, au consimțit la întabularea în CF a nudei proprietăți pe numele și în favoarea reclamantului.

Din cuprinsul extrasului de carte funciară (f. 5) reiese faptul că, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat, la data de 10.04.1998, s-a întabulat, în cotă de 1/1, dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului obiect al convenției, fiind menționat ca bun propriu al acestuia. Totodată, potrivit extrasului C.F., instanța reține că prin conversia C.F. xxxxx/a, apartamentul a dobândit numărul cadastral/topografic xxxxx/2/S/CCLXLV, adresa actuală fiind cea din Cluj-N_____, _____________________, scara VIII, _______________.

Din Sentința civilă nr. 5600/21.07.2000 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____ în dosar nr. 1538/R/2000 (f. 61-63), cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, instanța a reținut în considerentele hotărârii faptul că a fost stabilit ca obiect al aceleiași convenții dintre părți, înstrăinarea numai a nudei proprietăți asupra imobilului, vânzătorii reținând implicit uzufructul asupra acestuia. Astfel, ”dreptul de proprietate a fost dezmembrat, atributul de dispozițiile asupra bunului a revenit pârâtului (reclamantul din prezenta cauză), iar atributele de folosință și posesie au revenit reclamanților (pârâții din dosar), uzufructul convențional fiind astfel constituit pe cale indirectă”.

Potrivit Deciziei civile nr. 885/A/2001 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. 8525/2000 (f. 79-82), s-a admis apelul formulat de către pârâții din prezentul litigiu, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, apelul reclamantului fiind respins ca tardiv. În urma recursului declarat de către reclamant împotriva Deciziei civile menționate, Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 2613 din dosar nr. 4721/2001 (f. 83-85) a modificat soluția atacată în sensul respingerii apelului pârâților cu privire la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, ca nefondat, păstrându-se restul dispozițiilor Sentinței civile nr. 5600/21.07.2000.

Conform adeverinței emise de către Asociația de Proprietari Primăvara 98 (f. 92), instanța reține că pârâții locuiesc în imobil, împreună cu doi copii, figurând ca fiind la zi cu cheltuielile de întreținere.

Instanța remarcă faptul că, actul juridic obiect al prezentei cauze, a fost încheiat la data de 31.03.1998, iar potrivit art. 6 alin. (2) Noul Cod Civil, actele juridice încheiate înainte de _____________________ legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor. Așadar, raportat la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, 01.10.2011, pretențiile deduse judecății prin prezentul litigiu, urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor Codului Civil de la 1864.

În drept, potrivit art. 969 alin.(1) C. civ. 1864 ”Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, art. 977 ”Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.” iar potrivit art. 431 alin. (2) C.pr.civ. ”Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”. Conform art. 1077 C.civ. 1864 ”Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului”.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, ”în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care sa țină loc de contract”.

În speță, raportat la petitele formulate de către reclamant, în principal, obligarea pârâților la rectificarea contractului de vânzare-cumpărare, iar în caz contrar, pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act autentic de rectificare, instanța reține că a fost investită cu o acțiune al cărei obiect s-a stabilit a fi o obligație de a face.

Potrivit art. 1077 C.civ. 1864, în situația în care o obligație de a face nu a fost îndeplinită, cel în favoarea căruia trebuia să fie executată, are posibilitatea aducerii la îndeplinire în mod personal, primind o autorizare din partea instanței. Condiția prioritară care atrage aplicabilitatea temeiului legal indicat, este reprezentată de însăși existența obligației de a face, ca îndatorire a debitorului unui raport juridic de a săvârși anumite acțiuni, fapte, lucrări sau servicii în favoarea creditorului.

Analizând cererea de chemare în judecată, respectiv înscrisurile administrate ca probe în dosar, instanța constată că, în speță, o astfel de obligație de a face nu există, la fel cum o bază juridică care să justifice petitele formulate nu este reglementată de legiuitor. Așadar, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

În acest sens, se reține faptul că, ceea s-a supus analizei instanței, în cadrul prezentului litigiu, se află în strânsă legătură cu intenția reală a părților cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 779/31.03.1998 de B.N.P. L____ B_____ M_________.

În primul rând, necesar a fi subliniat este aceea că, din conținutul contractului amintit, reiese, cu certitudine, faptul că raportul juridic dintre părți are ca obiect o obligație de a da, mai exact de a transfera un drept real asupra apartamentului nr. 295 situat în Cluj-N_____, ______________________, înscris în C.F. nr. xxxxxx-C1-U257 Cluj-N_____ (nr. C.F. vechi xxxxx/a Cluj-N_____). Astfel, petitul principal constând în obligarea pârâților la îndeplinirea unei obligații de a face, respectiv de a rectifica contractul de vânzare-cumpărare, în sensul înlăturării sintagmei ”nuda proprietate” din cuprinsul acestuia, nu își poate avea izvorul în convenția prin care s-a îndeplinit o obligație de a da, pentru care a fost achitată o sumă de bani, cu titlu de preț.

Principala problemă juridică supusă analizei, de către reclamant, este legată de dreptul efectiv transmis prin perfectarea actului juridic sinalagmatic, dacă acesta este reprezentat de un întreg drept de proprietate, ca drept real, sau doar a nudei proprietăți a imobilului, cu consecința păstrării uzufructului, ca dezmembrământ, de către pârâți în calitate de vânzători.

Astfel cum s-a reținut în starea de fapt, potrivit clauzelor contractuale, ceea ce s-a înstrăinat reclamantului, în calitate de cumpărător, a fost nuda proprietate asupra apartamentului obiect al convenției. Potrivit art. 969 alin.(1) C.civ. 1864 ”Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, iar potrivit art. 977 ”Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părțior contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.” Având în vedere claritatea cu care s-a stipulat în contract faptul că ceea ce se înstrăinează este nuda proprietate, instanța nu poate interpreta în mod contrar actul juridic, excedând conținutului clauzelor contractuale, fiind evident că voința, intenția comună a părților a fost de a perfecta contractul, având acest obiect, în mod expres menționat.

În plus față de argumentul forței obligatorii a contractului încheiat între părți, ale căror obligații se prefigurează, în mod clar, din chiar cuprinsul actului în sine, instanța a avut în vedere considerentele Sentinței civile nr. 5600/21.07.2000 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____ în dosar nr. 1538/R/2000. Potrivit art. 431 alin. (2) C.pr.civ. ”Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”. S-a reținut că, între aceleași părți, a mai existat, anterior, un litigiu care are legătură cu prezenta cauză, prin aceea că, același contract de vânzare-cumpărare a fost supus analizei unei instanțe judecătorești, chiar dacă în baza unui alt temei juridic, respectiv constatarea nulității absolute. Întrucât, prin sentința pronunțată cu acea ocazie, o instanță a stabilit, în cuprinsul considerentelor, faptul că actul juridic este unul prin care s-a înstrăinat numai nuda proprietate asupra imobilului, vânzătorii reținând implicit uzufructul asupra acestuia, instanța, în baza textului de lege indicat, va acorda acestui considerent, efectul puterii de lucru judecat. Astfel, și pentru aceste motive, în noul litigiu, trebuie să se țină cont de contractul de vânzare-cumpărare ca un act juridic prin care nu s-a transmis întreg dreptul de proprietate asupra imobilului apartament, ci doar nuda proprietate a acestuia.

Aspect semnificativ prin care se întărește dovada faptului că, în mod corect, relevă clauzele contractului voința reală a părților, este acela că pârâții au continuat să locuiască în imobilul obiect al tranzacției, în mod neîntrerupt, exercitându-și dreptul de folosință păstrat prin contractul de vânzare al nudei proprietăți.

Ceea ce reclamantul susține cu privire la existența unei erori în momentul dactilografierii contractului de vânzare-cumpărare de către notar, dovedită și prin lipsa mențiunii exprese a persoanei beneficiar al dreptului de uzufruct viager, nu poate fi reținut ca fiind întemeiat.

Reiterând faptul că, obiectul contractului a fost în mod clar exprimat, în sensul înstrăinării nudei proprietăți, voința reală a părților s-a configurat prin chiar conținutul convenției perfectate. Faptul că nu se specifică în mod expres care va fi persoana beneficiar al dreptului de uzufruct viager, nu poate fi apreciat ca o dovadă în sensul încheierii unei convenții prin care se transferă dreptul real în întregime, și nu doar nuda proprietate. Identificarea beneficiarului rezultă implicit din modalitatea în care s-a formulat clauza privitoare la obiectul contractului, reieșind, fără îndoială, că vânzătorii au înstrăinat doar nuda proprietate, păstrând, totodată dreptul de uzufruct viager al imobilului. Același considerent s-a evidențiat și de către instanța judecătorească investită anterior cu o acțiune privitoare la contractul sinalagmatic din prezenta cauză.

În plus, a susținut reclamantul că extrasul de carte funciară atestă voința reală a părților cu privire la obiectul convenției încheiate, aspect considerat neîntemeiat pentru următoarele considerente.

În temeiul art. 24 alin.(3) din Legea nr. 7/1996 ”Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în Cartea Funciară pe baza înscrisului autentic notarial (...) încheiat de notarul public”. Așadar, cuprinsul cărții funciare trebuie să fie conform înscrisului autentic notarial care consfințește raportul juridic contractual dintre părți. În speță, prin compararea celor două înscrisuri, instanța a reținut faptul că întabularea în cartea funciară nu reflectă realitatea conținutului contractul de vânzare-cumpărare autentificat. În această situație, nu se poate conferi valoare extrasului de carte funciară, și lipsirea de conținut a contractului însuși, întrucât izvorul obligațional, manifestarea de voință a părților este cuprinsă în acest act juridic, și nicidecum în actul întabulării, care este oricum subsecvent și care, potrivit prevederilor legale trebuie să reflecte voința părților astfel cum s-a stabilit în contract.

Nici prin adeverința emisă de către notarul public nu se poate dovedi ca fiind reală susținerea reclamantului, în sensul, existenței unei erori în momentul dactilografierii actului autentic, întrucât, notarul nu poate modifica ulterior încheierii contractului, acordul de voință dintre părți. Așadar, acestui înscris depus la dosar nu i se poate atribui o valoare probatorie de natură a conduce la modificarea voinței părților, fiind vorba de un element extrinsec actului juridic.

A mai arătat reclamantul faptul că Sentința civilă nr. 5600/2000 nu poate fi reținută cu putere de lucru judecat întrucât nu a rămas definitivă, fiind modificată prin admiterea recursului său.

Această afirmație, din coroborarea înscrisurilor prezente la dosar, s-a dovedit a fi una neconformă realității. Într-adevăr, prin Decizia civilă nr. 2613 a Curții de Apel Cluj în dosar nr. 4721/2001, s-a admis recursul reclamantului și s-a modificat soluția atacată, adică Decizia civile nr. 885/A/2001 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. 8525/2000, prin care, urmare a admiterii apelului pârâților din prezenta cauză, împotriva Sentinței civile nr. 5600/2000, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Modificarea a constat în respingerea apelului pârâților, ca nefondat, restul dispozițiilor hotărârii pronunțate de către judecătorie, păstrându-se. Așadar, considerentele Sentinței civile au fost menținute, în mod definitiv și irevocabil, putându-li-se atribui efectul puterii de lucru judecat.

Nu în ultimul rând, reclamantul a solicitat a nu se conferi putere de lucru judecat considerentelor unei hotărâri întrucât o opinie teoretică exprimată de către judecător într-un litigiu, nu poate fi transpusă într-un litigiu distinct.

Această susținere nu va fi avută în vedere, existând temei legal potrivit căruia, efectul lucrului judecat poate fi atribuit considerentelor, nu doar dispozitivului unei hotărâri judecătorești. În acest sens, având în vedere că puterea de lucru judecat reprezintă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, instanța și-a întemeiat considerentul pe art. 430 alin. (2) C.pr.civ. ”Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. Astfel, chiar dacă dispozitivul hotărârii anterioare diferă de obiectul acțiunii din prezenta cauză, prin faptul că s-a stabilit în considerente, cu acea ocazie, că obiect al aceluiași contract este înstrăinarea nudei proprietăți și nu a întregului drept real, poate fi folosit în soluționarea acestei spețe.

Pentru aceste considerente, constatându-se că voința reală a părților este cea exprimată în mod clar în contractul de vânzare-cumpărare, admiterea petitului constând în obligarea pârâților să rectifice convenția deja perfectată, nu doar că nu este întemeiat, ci este și inadmisibil, motiv pentru care va fi respins.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de rectificare, raportat la considerentele respingerii ca neîntemeiat al petitului principal, pentru neconstatarea existenței unei voințe comune ireale în raport de conținutul contractului autentificat, precum nici a unei obligații de a face la care pârâții ar putea fi obligați, instanța îl va respinge ca neîntemeiat.

Din modalitatea formulării acțiunii reiese aceea că, reclamantul, a solicitat modificarea de către instanța de judecată a clauzelor contractuale inserate în contractul de vânzare-cumpărare autentic încheiat între părți, justificat de existența unei erori materiale la momentul dactilografierii actului juridic ca instrumentum. Nu doar că acest fapt susținut nu are niciun suport probator, dar un asemenea capăt de cerere se dovedește a fi și unul lipsit de orice fundament legal, de vreme ce nu există nicio reglementare legală care să confere instanței o asemenea posibilitate, de a modifica clauzele contractuale, la inițiativa unilaterală a uneia dintre părți.

Instanța constată că acest petit, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de rectificare, este formulat prin asemănare cu cel potrivit căruia o persoană poate să solicite pronunțarea de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de act autentic. În primul rând, pentru a doua ipoteză, există o reglementare expresă care stabilește condițiile în care o instanță poate fi învestită cu un asemenea capăt de cerere. Astfel, potrivit art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, ”în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuza ulterior sa încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competenta care poate pronunța o hotărâre care sa țină loc de contract”.

Acest temei legal nu poate fi transpus petitului formulat de către reclamant, pentru următoarele considerente.

În primul rând, în cauză există deja un contract perfectat, în timp ce o condiție necesară pentru pronunțarea unei sentințe care să țină loc de contract, este reprezentată de lipsa unui astfel de act juridic și existența doar a unui antecontract prin care părțile să obligă să încheie ulterior contractul, ceea ce reprezintă o obligație de face. Așadar, premisa acestui text legal nu este prezentă în cauză, nici sub aspectul unei convenții care să prefigureze contractul final, nici sub aspectul existenței unei obligații de a face.

Mai mult, în ipoteza aplicabilității demersului juridic prin care instanța poate proceda la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, ceea ce suplinește organul judiciar este consimțământul acelei părți care nu își respectă obligația de a se prezenta ulterior în vederea încheierii contractului. Nicidecum nu intervine instanța în raportul contractual dintre părți, acesta fiind respectat întocmai cum a fost stabilit prin antecontract, care trebuie să conțină elementele principale ale viitorului contract. Astfel, nici printr-o aplicare a acestei reglementări legale, o cerere prin care să modifice instanța obiectul unei convenții, nu este întemeiată.

În condițiile stării de fapt și de drept expuse anterior, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată de către reclamant.

Potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere faptul că reclamantul a pierdut procesul, aceasta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților efectuate pentru susținerea apărării, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin chitanța de la fila 97 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată și precizată de reclamantul R____ C____ I___ cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat B____ H______ A_____ în Cluj-N_____, Bld. 21 Decembrie 1989, nr. 48, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții R____ A________ și R____ F_____ ambii cu domiciliul în Cluj-N_____, ______________________, _______________, jud. Cluj.

Obligă reclamantul să plătească pârâților suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N_____.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

ȘOIMIȚA-B_____ TRIFANCARMEN O_____

Fiind în C.O. semnează Președintele Instanței Fiind în C.O. semnează Grefier Șef

Red.Dact/S.B.T./C.O./5 ex/22.12.2014