Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL G_____

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 1826/2015

Ședința publică de la 27 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_____ R_____ M______

Judecător G_______ L_______ T_____

Judecător L_____ C_______

Grefier Filuța E____ D____

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta P______ M_____, cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură G________ S_____ din G_____, _____________________ împotriva sentinței nr. 613 din 07.05.2015, pronunțată de Tribunalul G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX/ în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și D_______ G_______ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE GALATI, având ca obiect, anulare act administrativ.

Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 12 octombrie 2015, au fost consemnate de către grefierul de ședință în încheierea din aceeași zi, când Curtea având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 19 octombrie 2015 și respectiv 27 octombrie 2015.

CURTEA

Asupra recursului de fată:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul G_____ – Secția C.A.F. sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta Panțiri M_____, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor (actualmente A.N.A.F. București), a solicitat să se constate nulitatea Ordinului nr. 2200/19.07.2013 emis de vicepreședintele A.N.V. și să se dispună reintegrarea acesteia în funcția de inspector vamal, grad profesional asistent, gradația 5, birou vamal Giurgiulești, începând cu data de 08.08.2011 și ca efect al anulării Ordinului A.N.V. nr. 6996/2.08.2011 prin sentința civilă nr. 383/17.09.2012 a Curții de Apel G_____ sau, după caz, într-o altă funcție publică corespunzătoare din cadrul Direcției Regionale Vamale G_____ sau din structurile vamale din subordine ori într-o funcție publică vacantă corespunzătoare.

Reclamanta a mai solicitat și plata la zi a drepturilor bănești cuvenite pe întreaga perioadă vizată de Ordinul nr. 6996/2011 și de Ordinul nr. 2200/2013, până la reintegrarea sa în funcție.

Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare.

Prin sentința civilă nr. 613/07.05.2015 a Tribunalului G_____ s-a dispus respingerea acțiunii ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta P______ M_____ criticând-o ca fiind nelegală, conform art. 488 pct. 6 și 8 Noul Cod procedură civilă.

Recurenta a precizat că Instanța a motivat și pronunțat hotărârea recurată în considerarea unui temei al eliberării din funcția publică străin de conținutul Ordinului 2200/19.07.2013, emis de vicepreședintele ANV.

Temeiul de fapt și de drept al eliberării din funcția publică, prin Ordinul 2200/2013, constituindu-l exclusiv sentința irevocabilă pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX si forța sa obligatorie.

În Ordinul nr.2200/2013, nu s-a indicat un temei de drept desprins din dispozițiile Legii nr. 188/1999 , respectiv art.97 lit. c) si art. 99 alin.(l) lit.b), alin. (3), alin.(5) din Legea nr. 188/1999.

Cu toate acestea, conform hotărârii recurate, prima instanță, în rejudecare, s-a raportat în motivarea soluției sale, la temeiurile de fapt și de drept ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 6996/2011 (anulat prin sentința civilă nr.383/17.09.2012) și prin care se dispusese eliberarea reclamantei recurente din funcția publică începând cu 8.08.2011 în baza art. art.97 lit. c) și art. 99 alin.(l) lit. b), alin. (3), alin.(5) din Legea nr. 188/1999.

S-a reținut în hotărârea recurată, că prin sentința civilă nr. 383/17.09.2012, instanța a apreciat că Ordinul nr.6996/2011, a respectat prevederile legale privind preavizul și testarea profesională conform Ordinului nr.2589/2011, iar capetele de cerere privind anularea ordinelor 2406/2011, 2407/2011 și 2589/2011, au fost respinse, ca nefondate.

De asemenea, a reținut prima instanță, că prin sentința civilă nr. 383/17.09.2012, s-a apreciat că Ordinul 6996/2011, este legal, dar lovit de ineficacitate formală și nu de fond, fiind anulat doar în privința datei.

Din cele de mai sus, rezultă că în rejudecare, instanța a apreciat în mod fals, pentru a-și putea motiva soluția, că Ordinul nr.2200/2013, nu are ca obiect decât îndreptarea unei neregularități formale din conținutul Ordinului nr.6996/2011, eroare considerată a fi dată menționată ca moment al eliberării din funcție.

Se spune "în mod fals", întrucât din conținutul Ordinului nr.2200/2013, nu rezultă nici expres nici implicit, că prin acest ordin s-ar fi îndreptat o eroare din conținutul Ordinului nr.6996/2011.

Ordinul nr. 2200/2013 dispune explicit eliberarea din funcția publică, în baza sentinței civile nr.383/17.09.2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3379/18.06.2013, în dispozitivul sentinței civile nr.383/17.09.2012, se indicase consecința emiterii unui nou ordin de eliberare din funcție a reclamantei.

A aprecia că Ordinul 2200/2013, nu a făcut altceva, decât să îndrepte o eroare formală din Ordinul nr.6996/2011, este o imposibilitate juridică, căci un act anulat nu mai produce niciun efect, este considerat a nu fi existat niciodată, conform art. 1254 Cod civil nou, prin urmare nici nu poate fi îndreptată o eroare din cuprinsul acestuia pentru a produce în continuare efecte.

Anularea Ordinului nr.6996/2011, a fost atrasă de faptul că a fost emis în perioada de incapacitate temporară de muncă, încălcându-se dispoziția imperativă a art. 60 (1) lit. a Codul muncii, aplicabil și funcționarilor publici conform art. 117 din Legea nr. 188/1999, caz în care nulitatea este absolută și totală lipsind de orice efect actul încheiat cu încălcarea interdicției.

Este prin urmare greșită și nereala și afirmația instanței de fond de la pag. 4 alin. 2 din hotărârea recurată că "anularea Ordinului nr.6996/2011, s-a făcut doar în privința datei", inducând astfel ideea unei anulări parțiale, în realitate motivul anularii fiind cum chiar sentința civilă nr. 383/2012, menționează,eliberarea din funcție în timpul incapacității de muncă , ceea ce atrage o anulare totală.

Dispozitivul sentinței civile nr. 383/2011, nu lasă nicio îndoială ca ordinul nr. 6996/2011, a fost în întregul lui anulat și nu doar parțial, în privința datei.

În ce privește motivele anularii (de fond sau de formă), indiferent că nulitatea ar fi dispusă pe un criteriu formal (cum s-a apreciat prin decizia nr. 383/2012) sau pe un criteriu de fond (cum este in realitate cazul de la art. 60(1) C.muncii corelat cu art. 117 L 188/1999), sub aspectul efectelor nulității, consecința este identică, respectiv ineficacitatea actului în întregul sau.

În consecința emiterii falsei ipoteze de mai sus, Tribunalul G_____, in rejudecare, a apreciat legalitatea Ordinului 2200/2013 in considerarea temeiurilor de fapt si de drept ale Ordinului nr.6996/2011, care însa nu au constituit temeiuri de fapt și de drept a eliberării din funcție dispuse prin Ordinul nr.2200/2013.

În contextul celor arătate la punctul anterior, este contrară legii, motivarea instanței prin care s-a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinței civile nr. 383/17.09.2012.

Deși prima instanța a enunțat corect principiul, l-a aplicat greșit la speță.

Chestiunile ce s-au cerut a fi dezlegate în prezenta cauză, sunt cele decurgând din conținutul strict al Ordinului 2200/2013, cu totul altele decât cele dezlegate prin sentința civilă nr. 383/17.09.2012, situație în care efectul pozitiv al lucrului judecat nu putea fi pus în discuție de prima instanță.

În ce privește motivul de anulare a Ordinului nr.2200/2013, conform căruia, acest ordin este lovit de nulitate întrucât a fost dat cu efect retroactiv.

Instanța trebuia să observe ca acest ordin prevede la art. 6 ca „dispozițiile art. 99 din. I lit. b, alin 3,4,6 si 7 L 188/1999 si 65-67 si art.75 -77din Legea 53/2003, astfel că actul administrativ de eliberare din funcție produce efecte numai pentru viitor, de la data comunicării, consacrându-se astfel neretroactivitatea unor astfel de acte.

Neretroactivitatea actelor administrative, exprima și respectarea principiului securității juridice, principiu afirmat în întreaga jurisprudență a Curții Europene.

Aprecierile instanței potrivit cărora art. 99 nu prevede data de la care ordinul de eliberare din funcție produce efecte întrucât data reorganizării se stabilește prin act al autorității publice supuse reorganizării , este o motivare străină de obiectul cauzei, caci ceea ce am pus în discuție prin acțiune este dată de la care ordinul de eliberare din funcție produce efecte, și nu data de la care reorganizarea produce efecte și funcția publică se desființează.

Art. 5 alin. 3 HG 110/2001, nu se referă la cazurile și motivele eliberării din funcția publică.

Emiterea unui nou ordin de eliberare din funcție, trebuia însoțită de respectarea tuturor cerințelor impuse de Legii nr.188/1999, sub acest aspect.

S-a susținut nelegalitatea Ordinului nr.2200/2013, pe considerentul că la data emiterii acestuia, nu fuseseră îndeplinite cerințele legale impuse de art. 99 alin. 3, 5 si 6 din Lg.188/1999, în sensul că nu s-a acordat preaviz, deși la momentul emiterii ordinului 2200/2013, existau funcții publice vacante la nivelul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale G_____, dar și a altor Direcții din țară, fapt dovedit cu adresele ANAF xxxxx/22.05.2013 si xxxxx/2.06.2014, cu lista posturilor vacante in mai si iunie 2013 la Direcția Regională Vamală și birourile vamale din G_____ și din alte localități din țară, niciuna dintre acestea nu a fost pusa la dispoziția reclamantei recurente pentru situația în care nu ar fi existat funcții publice vacante, nu s-a solicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici lista funcțiilor publice vacante pentru a-i fi oferită o astfel de funcție.

Toate obligațiile de mai sus trebuiau respectate la momentul emiterii Ordinului nr.2200/2013.

Aceasta întrucât condițiile concrete, faptice în care a fost emis Ordinul nr.6996/2011, au fost total diferite de condițiile concrete în care s-a emis Ordinul 2200/2013.

În ce privește motivul de nulitate a art. 2 al Ordinului nr.2200/19.07.2013, pentru lipsa de obiect, atrasa de faptul ca emitentul acestui ordin nu putea el însuși anula ordinul ANV 6996/2.08.2011, deja anulat prin sentința civilă nr. 383/17.09.2012, a Curții de Apel G_____, hotărârea primei instanțe, este de asemenea criticabilă.

În ce privește cauza de nulitate susținută prin acțiune constând în lipsa de obiect a Ordinului nr.2200/2013, rezultând din faptul că aceasta nu putea fi eliberată dintr-o funcție pe care la momentul emiterii ordinului nu o ocupa, fiind de presupus ca nici funcția publica nu mai exista, prima instanța a apreciat că funcția publică exista și a fost scoasă la concurs.

La momentul emiterii Ordinului nr. 2200/19.07.2013, nu ocupa funcția publică din care s-a dispus eliberarea mea și acea funcție publică este de presupus că nu exista sau nu era vacantă, căci altfel i-ar fi fost oferită.

Prima instanță a reținut parțial motivul de nulitate formulat (numai in ce privește inexistenta funcției ) si s-a raportat din nou la momentul emiterii ordinului 6996/2011, pretinzând ca a fost scoasa la concurs.

Cât privește faptul ca la momentul emiterii ordinului nr.2200/2013, nu ocupa funcția din care a fost eliberată prin respectivul ordin, instanța 1-a trecut cu vederea.

Prin motivul de nelegalitate respectiv nu a adus nici o critică, sentința civilă 383/2012, ci a arătat că aceasta este lipsită de orice forță obligatorie , în ce privește posibilitatea de emitere a unui nou ordin in locul celui anulat.

Când se pune în discuție forța obligatorie a unei hotărâri judecătorești nu înseamnă că se critica respectiva hotărâre, ci doar ca se apreciază asupra efectelor și întinderii efectelor sale obligatorii.

Într-un astfel de context mențiunea "cu consecința emiterii unui nou ordin" din cuprinsul dispozitivului sentinței civile 383/17.09.2012 a Curții de Apel G_____, nu vizează decât o posibilitate pentru emitent, iar nu o obligație, neavând forța obligatorie emitent în ce privește emiterea Ordinului de eliberare din funcție ce face obiectul acestei acțiuni si in ce privește legalitatea acestui ordin prin prisma cerințelor Legii nr. 188/1999, tratate la punctele anterioare.

Faptul că sentința civilă nr. 383/17.09.2012, nu conține în dispozitiv obligația pentru ANV de a emite un nou ordin de eliberare din funcție, face ca această sentință să nu fie susceptibilă de executare din partea ANV în ce privește emiterea unui nou ordin și implicit face nelegală motivarea ANV, că a emis Ordinul 2200/19.07.2013 "în executarea sentinței civile nr. 383/17.09.2012"

Instanța a apreciat că cererea de reintegrare se impune a fi respinsă "cu atât mai mult cu cât funcția respectivă a fost ocupată de o altă persoană care a promovat examenul...." fără a observa că reclamanta a solicitat în subsidiar reintegrarea pe o funcție corespunzătoare vacantă.

În privința cererii de despăgubiri, instanța nu a observat că se solicitase despăgubiri pentru doua ipoteze distincte, după cum urmează :

-ipoteza 1 - pe toata perioada cât aceasta a fost împiedicată sa ocupe și să exercite atribuțiunile respectivei funcții până la emiterea Ordinului 2200/19.07.2013 ( perioada 9.04.xxxxxxxxxxxxxxx13), cerere care era proprie doar ipotezei in care Ordinul 2200/2013 nu ar fi fost anulat și care-și avea izvorul numai în anularea Ordinului 6996/2011 prin sentința civilă nr. 383/2012 a Curții de Apel G_____.

-ipoteza 2 - ulterior Ordinului 2200/19.07.2013 , ca efect al admiterii acțiunii în prezenta cauza și dispunerii reintegrării mele , fie pe funcția anterior ocupată, fie pe oricare din funcțiile vacante dovedite ca existente.

Prima instanță a cercetat și s-a pronunțat numai pe cea de a doua ipoteză, apreciind că în măsura în care nu a reținut cauze de nulitate ale Ordinului nr.2200/2013, cererea de despăgubiri nu poate fi primită.

Dacă recursul este admis, atunci consecințele se produc și asupra acestei cereri de despăgubiri.

Cât privește prima ipoteza a cererii de despăgubiri, aceasta a rămas necercetată de către instanță.

Intimata pârâta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice G_____ în nume propriu și în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat .

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, conform art. 488 pct.6 si 8 Noul Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o sentință legală a cărei reformare nu se impune.

Temeiul de fapt și de drept al eliberării din funcția publică prin Ordinul 2200/2013, rezultă fără dubiu din considerentele sentinței irevocabile nr. 383/17.09.2012 a Curții de Apel G_____ la care a făcut referire în cuprinsul ordinului contestat.

Astfel, chiar dacă rigurozitatea cu care trebuie sa fie întocmite actele administrative ar fi impus menționarea expresa a dispozițiilor art.97 lit. c) și art. 99 alin.(l) lit.b), alin. (3), alin.(5) din Legea nr. 188/1999, referirea la hotărârea judecătorească mai sus arătată acoperă această lipsă, punând totodată destinatarul actului respectiv în postura de a cunoaște temeiurile reale ale emiterii acestuia.

Nici împrejurarea că nu a fost reiterată întreaga procedură privind acordarea unui nou preaviz, că nu a fost pusă la dispoziția reclamantei recurente lista posturilor vacante în mai și iunie 2013, și că nu s-a solicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, lista funcțiilor publice vacante pentru a-i fi oferită o astfel de funcție nu reprezintă un motiv pentru nulitatea noului ordin de eliberare din funcție întrucât această procedură a fost respectată cu ocazia emiterii Ordinului A.N.V. nr. 6996/2.08.2011, care a fost anulat doar pentru o ineficacitate formală și nu de fond, respectiv pentru faptul că s-a stipulat în cuprinsul acestuia că produce efecte începând cu 08.08.2011, dată la care reclamanta se afla în concediu medical în loc să se prevadă încetarea raporturilor de serviciu de la expirarea perioadei în care aceasta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.

Reluarea întregii proceduri, așa cum solicita recurenta reclamantă, este nepermisă, întrucât s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor ce au stat la baza reorganizării ANAF și la crearea unei discriminări între recurenta reclamantă și foștii colegi ai acesteia, pentru simplu fapt că data menționată pentru încetarea raporturilor de serviciu era în perioada de incapacitate temporară de muncă.

Actul administrativ contestat este conform cu sentința irevocabilă nr. 383/17.09.2012, a Curții de Apel G_____, astfel încât menționarea unei date anterioare emiterii ordinului de la care încetează raportul de serviciu al recurentei reclamante nu este în măsură să justifice concluzia că este nelegal, chiar dacă _____________________ ordinului în cauză reprezintă doar momentul de la care acestuia i se pot atribui și efecte retroactive.

Această excepție în privința producerii de efecte retroactive este permisă și de particularitatea prezentei cauze, având în vedere că la momentul emiterii Ordinului nr. 2200/19.07.2013, recurenta reclamantă nu mai ocupa funcția publică din care s-a dispus eliberarea reclamantei .

Pentru același motiv, Curtea de Apel consideră că ordinul contestat nu este lipsit de obiect.

În speță nu exista niciun motiv pentru reintegrarea recurentei reclamante în funcția de inspector vamal, grad profesional asistent, gradația 5, birou vamal Giurgiulești sau după caz, într-o altă funcție publică vacantă corespunzătoare cat timp capătul de cerere principal privind anularea ordinului a fost respins, funcția a fost ocupată de o altă persoană care a promovat examenul, iar pe de altă parte existența unor posturi vacante la momentul actual este irelevantă, având în vedere că situația trebuie raportată la momentul desfășurării procedurii de reorganizare când recurenta a și optat pentru un post , dar nu a fost declarată admisă la examenul de testare profesională.

Curtea constată că nu este fondat nici ultimul motiv de recurs privind despăgubirile aferente perioadei cât recurenta a fost împiedicată să ocupe și să exercite atribuțiunile respectivei funcții până la emiterea Ordinului nr.2200/19.07.2013 ( perioada 9.04.xxxxxxxxxxxxxxx13), cerere care era proprie doar ipotezei in care ordinul 2200/2013, nu ar fi fost anulat și care-și avea izvorul numai în anularea Ordinului 6996/2011, prin sentința civilă nr. 383/2012 a Curții de Apel G_____ , întrucât perioada respectivă este ulterioară datei de 08.08.2011, începând cu care s-a dispus prin Ordinul 2200/2013, menținut de instanță, încetarea raportului de serviciu.

Contrar susținerilor reclamantei, hotărârea recurată este motivată conținând o evaluare completă a argumentelor prezentate de reclamantă într-o modalitate clară, fluentă și inteligibilă, care exclude ideea de arbitrariu și făcând totodată posibilă exercitarea controlului judiciar.

Pentru aceste motive, în baza art. 496 alin. 1 Noul Cod procedură civilă și art. 488 pct. 6 si 8 Noul Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta P______ M_____, cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură G________ S_____ din G_____, _____________________ împotriva sentinței nr. 613 din 07.05.2015, pronunțată de Tribunalul G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX/ în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și D_______ G_______ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE GALATI, având ca obiect, anulare act administrativ, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2015.

Președinte, C_____ R_____ M______	Judecător, G_______ L_______ T_____	Judecător, L_____ C_______
	Grefier, Filuța E____ D____

Red.LC/02.12.2015

Tehnored.FED/03.12.2015/2ex.