Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BÂRLAD
SENTINȚA PENALĂ Nr. 324
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: N______ B________
Grefier: C_______ H______
Din partea Ministerului Public – P________ de pe lângă Judecătoria Bârlad – a participat procuror V______ M______.
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe inculpatul M_____ C______ C_____, fiul lui I__ și M____, născut la 08.07.1990, în Bârlad, județul V_____, cu domiciliul în Bârlad, _______________. 3, jud. V_____, cu antecedente penale, cetățean român, CNP – xxxxxxxxxxxxx, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cauză ale căror dezbateri au avut loc în ședința publică din 29 octombrie 2015, și care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, și pentru care, s-a acordat termen pentru pronunțare astăzi 12 noiembrie 2015, fără citarea părților.
INSTANȚA
La data de 02.06.2015, prin rechizitoriul nr. 3181/P/2014, P________ de pe lângă Judecătoria Bârlad, a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului M_____ C______ C_____, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal și art. 336 alin. 1 Cod penal.
În actul de sesizare al instanței se reține faptul că inculpatul M_____ C______ C_____, la data de 20.07.2014 ar fi condus pe drumurile publice un vehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur in sânge și fără să dețină permis de conducere.
În cursul urmăririi penale, inculpatul M_____ C______ C_____ a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, poziție pe care și-a menținut-o și în cursul judecății, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând instanței a proceda la judecarea cauzei doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și le însușește.
Din analiza actelor și probelor existente la dosar, instanța reține următoarele:
În noaptea de 20.07.2014 in jurul orelor 01,00 numitul G______ D____ s-a urcat la volanul autoturismului marca „Peugeot" cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX și împreună cu inculpatul M_____ C______ C_____ și martorul C______ A_____ s-au deplasat la Spitalul de Urgenta „E____ B_______" Bârlad la urgență.
După ce a ajuns în curtea spitalului de Urgență „E____ B_______" din Bârlad, inculpatul M_____ C______ C_____ împreună cu ceilalți doi, a consumat băuturi alcoolice – bere.
În jurul orelor 01,30, M_____ C______ C_____ a intrat împreună G______ D____ și C______ A_____, în spital la secția UPU.
La un moment dat martorul C______ A_____ i-a cerut numitului G______ D____ cheile autoturismului pentru a-și lua ceva din mașină, și după ce a primit cheile a plecat împreună cu inculpatul M_____ C______ C_____, în curtea spitalului.
Martorul C______ A_____ și-a luat din autoturism un rucsac și s-a îndreptat singur către ieșirea din curtea spitalului.
Inculpatul M_____ C______ C_____, profitând de faptul că cheile autoturismului au rămas în posesia sa, deși consumase băuturi alcoolice și nici nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, s-a urcat la volanul autoturismului marca „Peugeot" cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX proprietatea numitului G______ D____, cu intenția declarată „de a-1 parca în altă parte” și, în timp ce conducea autoturismul pe drumul de acces din curtea spitalului, din cauza lipsei de experiență și a faptului că era sub influența băuturilor alcoolice, a lovit două autoturisme parcate.
Imediat după incident, inculpatul M_____ C______ C_____ s-a dat jos din autoturism și s-a urcat într-un taxi cu intenția de a merge la un magazin din apropiere.
Între timp, organele de politie, sesizate la orele 01,45, cu privire la incident, s-au deplasat imediat la fața locului și în momentul când inculpatul M_____ C______ C_____ a revenit, după aproximativ 10 minute de la producerea incidentului, l-au identificat și întrucât emană halenă alcoolică, la orele 01,53 l-au testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,78 mg/L alcool pur in aerul expirat.
Ulterior, inculpatul M_____ C______ C_____ a fost condus la Spitalul de Urgenta „E____ B_______" Bârlad, unde i s-au recoltat două probe de sânge, prima a fost recoltată la ora 02,05 și a indicat o alcoolemie de 1,45 gr.%o alcool pur in sânge, iar a doua proba, recoltată la ora 03,05 , a indicat o alcoolemie de 1,30 gr.%o alcool pur in sânge.
Prin adresa nr. xxxxx/24.09.2014 Serviciul Rutier V_____ a comuniat faptul că „numitul M_____ C______ C_____ nu figurează în baza automatizată de date ca deținător de permis de conducere eliberat de autoritățile romane ".
Prin adresa nr. xxxxx/16.10.2014 Primăria Municipiului Bârlad a comunicat faptul că „incinta Spitalului de Adulți E____ B_______ este deschisă circulației publice conform prev. OUG 195/2002 "
Situația de fapt prezentată mai sus a fost reținută de instanță, așa cum ea rezultă din proces verbal de constatare a infracțiunii, buletin de analiză toxicologică nr. 1156-1157, rezultat alcooltest, declarațiile martorilor G______ D____, C______ A_____, adresa nr. xxxxx/16.10.2014 a Primăriei Municipiului Bârlad, adresa nr.xxxxx/24.09.2014 a Serviciului Rutier V_____, declarația inculpatului care și-a recunoscut fapta.
Potrivit art. 335 alin. 1 Cod penal - Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Potrivit art. 336 alin. 1 Cod penal - Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Față de situația de fapt reținută mai sus, textele de lege arătate și materialul probator administrat, instanța apreciază că a fost dovedită săvârșirea de către inculpat, cu vinovăție, a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecata și va aplica inculpatului, câte o pedeapsă cu închisoarea precum, în limitele de pedeapsă, astfel cum ele rezultă din aplicarea reducerii cu o treime potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, iar la individualizare instanța urmând a avea în vedere: gradul de pericol social a faptelor săvârșite, antecedentele penale, persoana și conduita făptuitorului, și pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal nou, instanța va aplica inculpatului M_____ C______ C_____ pedeapsa cea mai grea, la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, alături de pedeapsa principală rezultantă instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b.
În temeiul art. 65 Cod penal, instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 274 Cod procedură penală, va obliga pe inculpat să plătească contravaloarea cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
H O T Ă R Ă Ș T E:
Condamnă pe inculpatul M_____ C______ C_____, fiul lui I__ și M____, născut la 08.07.1990, în Bârlad, județul V_____, cu domiciliul în Bârlad, _______________. 3, jud. V_____, cu antecedente penale, cetățean român, CNP – xxxxxxxxxxxxx, la pedeapsa de:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr. Penală și 1 an pedeapsă complementară, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a si b .
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr. Penală și 1 an pedeapsă complementară, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a si b .
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele cu închisoarea, și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea – 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an si 4 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, alături de pedeapsa principală rezultantă – 1 an și 4 luni închisoare, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea - 1 an, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b.
În temeiul art. 65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal.
În temeiul art. 274 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească suma de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2015.
Președinte, Grefier,
B________ N______ H______ C_______
Red. B.N.
Tehnored. C.H.
2 ex./18.11.2015
Comunicări 2 ex.: 1 ex. inc. Și 1 ex. P______ de pe lângă Jud. ______________