Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA O_____
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9549/2015
Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O_____ G_____ C____
GREFIER: C______ D______
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M_________ O_____ reprezentant prin Primarul Municipiului O_____ și pe pârâta P_____ O______, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 05.10.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 19.10.2015, 26.10.2015 respectiv 02.11.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
J U D E C Ă T O R I A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul instanței la data de 23.03.2015, scutită de la plata taxei de timbru, reclamantul M_________ O_____ prin Primar a chemat in judecata pe pârâta P_____ O______, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la _____________________________ lucrările executate fără autorizație de construire, conform art. 32 și 28 din Legea nr. 50/1991 și art. 59 din Ordinul nr. 839/2009. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că pârâta se face vinovată de executarea fără autorizație de construire a următoarelor lucrări: extindere și mansardare ap. 6, _____________________ – finisaje neterminate, scara de acces nemontată” la imobilul situat în loc. O_____, _______________________. S-a susținut că la momentul efectuării controlului de la adresa mai sus menționată s-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 323/04.11.2013 prin care pârâta a fost sancționat contravențional și s-a dispus sistarea lucrărilor și ______________________________ prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată și actualizată, până la termenul din 15.06.2014, prin obținerea autorizației de construire sau desființare.
S-a susținut că potrivit prevederilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată și actualizată „în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de contravenție, potrivit art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal;
De asemenea, s-a arătat că pârâta nu s-a conformat obligației de intrare în legalitate potrivit prevederilor mai sus invocate, astfel că a sesizat instanța pentru a dispune măsura prevăzută de lege și anume obligarea pârâtei la __________________________ desființarea lucrării.
În drept au fost invocate prevederile art. 28, 32 din Legea nr. 50/1991, art. 59 din Ordinul nr. 839/2009.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în subsidiar, ca prescrisă și în ultimul rând ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, pârâta a arătat că locuiește în O_____, _______________________, jud. Bihor, iar în luna noiembrie 2013, reprezentanții Primăriei Municipiului O_____-Serviciul Urbanism au efectuat un control la acest imobil, ocazie cu care au constatat faptul că deasupra apartamentului proprietatea pârâtei a fost reparat acoperișul imobilului datorită stării avansate de degradare, iar pentru a-i conferi stabilitate, a fost supraînălțat cu o centură de ciment. A apreciat pârâta că această lucrare nu poate fi calificată ca o lucrare de „amenajare mansardă”, deoarece a fost reparat doar acoperișul imobilului. S-a susținut că din analiza Legii nr. 50/1991 republicată și actualizată, rezultă că legiuitorul, pentru o lucrare de reparare a acoperișului, nu impune necesitatea urmării procedurii pentru obținerea autorizației de construire. Ca urmare, dispoziția reclamantei din procesul verbal de contravenție nu echivalează cu cererea acesteia din prezentul dosar referitor la obținerea autorizației de construire.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune față de prevederile art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001 susținând că atât amenda, cât și sancțiunea complementară se prescriu în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În subsidiar, pârâta a solicitat stabilirea unui termen mai lung,, de cel puțin 6 luni pentru a se conforma dispozițiilor instanței având în vedere că procedura de obținere a autorizației de construire este complexă, de durată, presupune o întreagă documentație de la nenumărate instituții, situație care presupune timp pentru obținerea acestor înscrisuri.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205, 453 C. proc.civ.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 323/04.11.2013 s-a constatat că pârâta se face vinovată de executarea fără autorizație de construire a următoarelor lucrări: extindere și mansardare ap. 6, _____________________ – finisaje neterminate, scara de acces nemontată” la imobilul situat în loc. O_____, _______________________.
Prin procesul verbal mai sus arătat s-a dispus sistarea lucrărilor și ______________________________ prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată și actualizată, până la termenul din 15.06.2014, prin obținerea autorizației de construire sau desființare.
Potrivit prevederilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată și actualizată, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de contravenție, potrivit art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Pârâta nu s-a conformat obligației de intrare în legalitate potrivit prevederilor mai sus invocate, astfel că a sesizat instanța pentru a dispune măsura prevăzută de lege și anume obligarea pârâtei la __________________________ desființarea lucrării.
În ceea ce privește susținerea pârâtei, potrivit căreia acțiunea reclamantei este inadmisibilă, instanța consideră că această susținere este neîntemeiată. Astfel, posibilitatea și chiar obligativitatea formulării unei cereri de felul celei care face obiectul prezentului dosar este prevăzută expres în art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată și actualizată. Prin urmare, cererea reclamantului formulată în prezentul dosar este admisibilă.
În ceea ce privește susținerea pârâtei potrivit căreia cererea reclamantului este prescrisă, instanța consideră că și această susținere este neîntemeiată. Astfel, termenul de prescriere a constatării contravenției și a aplicării sancțiunii amenzilor contravenționale prevăzute de art. 26 se împlinește în 3 ani de la data săvârșirii faptei, conform prevederilor art. 31 din Legea nr. 50/1991, republicată. Această normă legală, fiind una cu caracter special, are întâietate în fața normei generale, prevăzute de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001. Pe de altă parte, invocarea prescrierii dreptului de a constata contravențiile și de a aplica sancțiunile putea fi făcută doar pe calea unei plângeri contravenționale, în termen de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de contravenție, și nu pe calea întâmpinării depuse ca urmare a formulării de către M_________ O_____ a unei acțiuni prevăzute expres în art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată și actualizată. Prin urmare, invocarea excepției prevăzute de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, este atât tardivă, cât și neîntemeiată.
La fel, și aspectele ce vizează netemeinicia procesului verbal de contravenție, cum ar fi cele privind posibilitatea efectuării de către pârâtă a lucrărilor menționate prin procesul verbal de contravenție fără a deține autorizație de construire, sunt tardiv formulate, astfel de aspecte putând fi invocate doar pe calea unei plângeri contravenționale. Odată ce procesul verbal de contravenție a devenit titlu executoriu, prin neatacarea lui în termenul legal, măsurile luate prin acesta trebuie puse în executare. În consecință, instanța înlătură apărările și excepțiile formulate de către pârâtă, prin întâmpinare, ca fiind tardiv formulate, respectiv ca fiind neîntemeiate.
Prin urmare, văzând că pârâta nu s-a conformat în termen măsurii dispuse prin procesul verbal de contravenție mai sus arătat, instanța, în baza prevederilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată, va admite cererea reclamantului, astfel cum a fost aceasta formulată, și va dispune obligarea petentei să procedeze la __________________________ ceea ce privește lucrările executate fără autorizație de construire, descrise prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 323 _________ nr. xxxxxxx din 04.11.2013, la imobilul din O_____, ________________________, jud. Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M_________ O_____, reprezentat prin Primarul Municipiului O_____, cu sediul în O_____, Piața Unirii, nr. 1, cod poștal xxxxxx, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata P_____ O______, domiciliată în O_____, ________________________, jud. Bihor, și, în consecință:
Dispune obligarea petentei să procedeze la __________________________ ceea ce privește lucrările executate fără autorizație de construire, descrise prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 323 _________ nr. xxxxxxx din 04.11.2013, la imobilul din O_____, ________________________, jud. Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria O_____.
Pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O_____ G_____ C____ C______ D______
Red. C.O.G.
Dact. D.C./4ex/08.01.2016
Comunicări 2ex-M_________ O_____ – prin Primarul Municipiului O_____
- P_____ O______