Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Ședința publică din data de 04.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A____ D____ - Judecător
GREFIER: G______ N_____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea __________________ SRL, pe debitor R____ G_______ și pe terț poprit _______________________ SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare, conform dispozițiilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței :
- cauza are ca obiect validare poprire;
- pricina se află la primul termen de judecată, în fața primei instanțe;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- la data de 03.08.2015, creditoarea a depus prin serviciul registratură note de ședință.
Instanța, raportat la notele de ședință depuse de creditoare la dosarul cauzei și nemaifiind alte aspecte de lămurit, împrejurări de fapt și temeiuri de drept ale cauzei, rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXX la data de 14.04.2015, creditorul __________________ SRL a chemat în judecată pe debitorul G_______ R____ și pe terțul poprit _______________________ SRL, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 60/2013 al B.E.J. N______ C_________ pentru suma de 2.369,12 lei; amendarea terțului poprit având în vedere refuzul de a-și îndeplini obligațiile, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, creditoarea a arătat că a demarat procedura executării silite în dosarul nr. 60/2013 față de debitorul G_______ R____ pentru suma de 2.369,12 lei reprezentând debit principal și dobânda aferentă, conform contractului de credit nr. 1417/2005.
La data de 02.03.2015 a fost emisă de către executorul judecătoresc adresa de înființare a popririi ce a fost comunicată terțului poprit fiind astfel incidente dispozițiile art. 789 C.p.c
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 789 C.pr.civ.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus în fotocopii înscrisuri (f 8-10).
Acțiunea a fost timbrată cu suma de 120 lei, taxă judiciară de timbru.
Terțul poprit, legal citat, a formulat la data de 05.05.2015 întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii în totalitate.
Debitorul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări de fond.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele :
Prin prezenta acțiune, creditorul a solicitat validarea popririi înființate asupra terțului poprit _______________________ SRL.
Potrivit art. 790 alin.1 C.p.c., „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. Conform alin. 4 din același text de lege, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la data de 03.08.2015 creditorul învederează faptul că terțul poprit _______________________ SRL și-a îndeplinit obligația de a vira 1/3 din salariului debitorului și solicită să se constate că cererea de validare a popririi a rămas fără obiect.
Față de cele expuse anterior, constatând că terțul poprit și-a îndeplinit obligațiile legale de reținere și respectiv de virare a sumelor de bani poprite către executorul judecătoresc, instanța va respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorul __________________ SRL, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorul E__ K__ ROMÂNIA SRL, cu sediul în B_____, _____________________. 45, ______________, jud. B_____, cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați G____ și Asociații, în Sibiu, ______________________, jud. Sibiu în contradictoriu cu debitorul G_______ R____, dom. în Mohu, nr. 267, _________________________ și terțul poprit _______________________ SRL, cu sediul în Bistrița, _________________________. 24, jud. Bistrița, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A____ D____ G______ N_____
Red. /tehnored. A.D. /14.08.2015
5 ex., 3 ______________________________ poprit