Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul Militar TIMIŞOARA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
1/2016 din 13 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M______ TIMIȘOARA

DOSAR NR. XXXXXXXXXXX

Cod operator 5043

S E N T I N Ț A nr. 1

Ședința publică din 13 ianuarie 2016

Președinte: C______ magistrat M____ C_________


Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe inculpații: plt. maj. C_______ G___ D_____, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor: furt calificat, prevăzut de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal și părăsirea postului sau comenzii, prevăzut de art. 416 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal; cap. (r) B____ A____ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor: furt calificat, prevăzut de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal și încălcarea consemnului, prevăzut de art. 415 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

P________ de pe lângă Tribunalul M______ Timișoara a fost reprezentat de lt. col. magistrat B____ D__.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat inculpatul plt. maj. C_______ G___ D_____, fiind asistat de apărătorul ales, avocat M_____ P___, din cadrul Baroului D___.

A lipsit inculpatul cap. (r) B____ A____, fiind reprezentat de avocat M_____ P___.

A lipsit persoana vătămată U.m. xxxxx C______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a arătat că persoana vătămată a trimis la dosar înscrisurile solicitate de către instanță.

Instanța a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în filă separată la dosarul cauzei.

Înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, președintele a întrebat procurorul și inculpatul, dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi.

Nefiind explicații de dat sau cereri noi de formulat, președintele completului a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul pe fond.

Procurorul militar a pus concluzii de încetare a procesului penal față de inculpatul plt. maj. C_______ G___ D_____, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal și pentru cea de-a doua infracțiune, respectiv părăsirea postului sau comenzii, prevăzut de art. 416 alin. 2 Cod penal, a solicitat instanței să dispună o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Pentru inculpatul cap. (r). B____ A____, procurorul militar a solicitat instanței, să facă aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și să dispună pedepse orientate spre minimul special, pentru ambele infracțiuni săvârșite de către acest inculpat.

Procurorul militar a precizat că nu se opune unei renunțări la aplicarea pedepsei, pentru inculpatul C_______ și unei suspendării a executării pedepsei, pentru inculpatul B____.

Apărătorul ales al inculpaților a precizat că formulează concluzii care sunt în concordanță cu cele ale procurorului militar, astfel că pentru inculpatul C_______ G___ D_____, a solicitat, în baza art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, încetarea procesului penal pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 416 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală să stabilească pedeapsa închisorii orientată spre minimul special.

A mai solicitat, pentru același inculpat, ca instanța să dispună amânarea aplicării pedepsei, în baza art. 83 Cod penal.

Pe aspectul laturii civile a solicitat instanței să ia act că întreg prejudiciul a fost recuperat în termen de 24 ore.

Pentru inculpatul cap. (r.) B____ A____, avocatul a solicitat pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, să facă aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și să dispună condamnarea la pedeapsa închisorii, orientată spre minimul special. Iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 415 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală să dispună condamnarea la pedeapsa închisorii orientată spre minimul special. Ca și modalitate de executare, a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 91 Cod penal. Pe aspectul laturii civile avocatul a solicitat instanței să ia act întreg prejudiciul a fost recuperat în termen de 24 ore.

Inculpatul plt. maj. C_______ G___ D_____ având ultimul cuvânt a declarat că regretă faptele săvârșite și dorește să își continue cariera în armată.

T R I B U N A L U L



Deliberând constată că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul M______ Timișoara nr. 129/P/2015 din 03.11.2015 înregistrat la Tribunalul M______ Timișoara sub nr. XXXXXXXXXXX la data de 09.11.2015, au fost trimiși în judecată inculpații:

  1. plt. maj. C_______ G___ D_____, subofițer la U.M. nr. xxxxx C______, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal și părăsirea postului sau comenzii prevăzută de art. 416 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
  2. cap. (rez.) B____ A____ militar angajat pe bază de contract din U.M. nr. xxxxx C______, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal și încălcarea consemnului prevăzută de art. 415 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Prin rechizitoriu, s-a reținut că la data de 13.06.2015 inculpații au intrat în serviciu la unitate, plt. maj. C_______ G___ D_____, în serviciul de permanență la Parcul de tehnică militară și cap. rez. B____ A____ (care făcea parte din Compania de stat major și deservire – pluton pază) a intrat în serviciul de pază. În jurul orei 00.30 din noaptea de 13/14.06.2015 militarii și-au părăsit posturile și au sustras trei acumulatori auto, din Stația de încărcare acumulatori, pe care i-au scos din unitate, prin escaladarea gardului unității și i-au ascuns în portbagajul autoturismului ce aparținea cap. rez. B____ A____.

Plt. maj. C_______ D_____ a părăsit parcul de tehnică militară, s-a deplasat în altă zonă a unității, unde a pătruns în Stația de încărcat acumulatori, unde avea acces, fiind șeful acestei stații, a luat acumulatorii pe care i-a transportat la gardul exterior al unității, de pe latura de sud, unde efectua serviciul de planton, în fața corpului de pază cap. B____ A____.

Conform unei înțelegeri anterioare cei doi au scos peste gardul unității acumulatorii. Cap. rez. B____ A____ a sărit gardul în afara unității, a primit acumulatorii peste gard de la subofițer și i-a ascuns în portbagajul autoturismului său.

Cap. B____ A____ a fost văzut când a sărit gardul unității, de către militarii cursanți, care l-au văzut și când a deschis portbagajul mașinii și au raportat acest lucru, ajutorului ofițerului de serviciu pe unitate, care a verificat mașina și a văzut acumulatorii. Imediat cap. B____ a telefonat unui prieten, să vină să-i ia mașina de la unitate. Cei doi militari au recunoscut fapta săvârșită și în 24 ore de la solicitarea conducerii unității, cap. rez. B____ a adus acumulatorii sustrași și i-a predat la unitate.

Prin Încheierea de ședință din data de 02.12.2015, definitivă, din camera de consiliu, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată din 02.12.2015, după citirea rechizitoriului, instanța a întrebat pe fiecare inculpat, dacă solicită ca judecata să aibă loc, numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și, după admiterea acestei cereri, a procedat la audierea lor.

Inculpații au declarat că recunosc faptele reținute în sarcina lor și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Instanța, din oficiu, a pus în discuție administrarea de probe cu înscrisuri de la U.M. nr. xxxxx C______, din care să rezulte dacă plt. maj. C_______ era gestionarul sau administratorul acumulatorilor, din Stația de încărcare, extras din Ordinul de zi pe unitate, din 13.06.2015, din care să rezulte că în ziua respectivă, subofițerul era în serviciul de permanență pe parcul de tehnică militară.

Apărătorul ales al inculpaților a depus la dosar o „Declarație de împăcare” semnată de comandantul unității, în care se precizează că persoana vătămată U.M. nr. xxxxx C______, s-a împăcat cu inculpatul plt. maj. C_______, pentru infracțiunea de furt calificat.

La termenul din 17.12.2015 avocatul inculpaților a arătat că s-a făcut o confuzie cu privire la documentele pe baza cărora acumulatorii au fost preluați în gestiune, de către inculpatul plt. maj. C_______, motiv pentru care a solicitat ca U.M. nr. xxxxx C______ să trimită și un extras din registrul special, unde figurează predarea-primirea acestor acumulatori.

Procurorul militar a solicitat de asemenea, ca împăcarea dintre comandantul unității și inculpatul plt. maj. C_______, să fie avizată de comandantul brigăzii, care este și ordonator de credite.

Starea de fapt reținută prin rechizitoriu a fost dovedită cu declarațiile martorilor sold. S____ G______ B_____, de la U.M. nr. xxxxx Bacău, (filele 53-55, Dosar nr. 129/P/2015), sold. D______ A________ L____, de la U.M. nr. xxxxx București, (filele 56-58), sgp. Yazji Fadhy, de la U.M. xxxxx București, (filele 67-69), plt. adj. pr. V_____ V_______, de la U.m. nr. xxxxx C______ (filele 74-76), plt. maj. C______ L_____, de la U.M. xxxxx C______ (filele 77-79), plt. maj. P______ R_____ G______, de la U.M. xxxxx C______ (filele 80-83), plt. maj. T____ I_____, de la U.M. xxxxx C______, (filele 86-87), cap. (r.) R___ D_____ C_____, (64-66), civ. F______ D_____ (filele 59-61) și cu următoarele înscrisuri aflate la dosarul cauzei:

- procesul-verbal încheiat în 15.06.2015 la sediul U.m. nr. xxxxx C______ între cap. B____ A____ și plt. adj. F___ C_______ (cu ocazia predării și primirii a trei acumulatori cu plumb), (fila 41, Dosar 129/P/2015),

- proces-verbal de cercetare administrativă nr. A1381/17.06.2015 (fila 31),

- proces-verbal de inventariere nr. A1364/15.06.2015 încheiat la U.M. nr. xxxxx C______, (filele 32-33),

- Sesizarea comandantului unității U.m. nr. xxxxx C______ nr. A1385/17.06.2015 prin care solicită Parchetului de pe lângă Tribunalul M______ Timișoara, punerea în mișcare a acțiunii penale, în vederea trimiterii în judecată, conform prevederilor art. 415 alin. 1 Cod penal pentru cap. clasa a III-a B____ A____ și conform prevederilor art. 229 Cod penal pentru plt. maj. C_______ G___ D_____, (filele 1-2),

- Sesizarea comandantului unității U.m. nr. xxxxx C______ nr. A2126/07.09.2015 prin care acesta a solicitat punerea în mișcare a acțiunii penale, în vederea trimiterii în judecată, conform prevederilor art. 416 alin. 2 Cod penal, pentru plt. maj. C_______ G___ D_____.

Prin adresa A.131 din 08.01.2016 U.m. nr. xxxxx C______ a comunicat că, potrivit Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M25.02.2012 pentru aprobarea „Instrucțiunilor privind funcțiile de gestionar, constituirea de garanții, răspunderea gestionarilor, predarea-primirea gestiunilor și gestionarea bunurilor în M.________________. C_______ nu avea calitatea de gestionar, funcția pe care acesta era încadrat, neregăsindu-se în Anexa 1 și Anexa 2 la instrucțiunea menționată.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați.

În drept, fapta inculpatului plt. maj. C_______ G___ D_____, care în noaptea de 13/14.06.2015 a sustras împreună cu cap. B____ A____, trei acumulatori cu plumb, din stația de încărcat acumulatori, pe care i-au scos din perimetrul unității, prin escaladarea gardului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzut de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 416 alin.2 Cod penal, instanța constată că, elementul obiectiv s-a realizat, respectiv subofițerul a părăsit serviciul de permanență pe care îl exercita la parcul auto al unității militare și s-a deplasat în altă zonă a unității, de unde a sustras trei baterii de acumulatori cu plumb și împreună cu cap. rez B____ A____, au scos bateriile sustrase prin escaladarea gardului subunității, acțiunea inculpaților având ca urmare imediată încălcarea relațiilor sociale, care ocrotesc proprietatea publică asupra bunurilor și au încălcat relațiile sociale care ocrotesc regulile de exercitarea serviciului de pază, intervenție sau securitate.

Prin declarația de împăcare cu nr. A2804/26.11.2015 comandantul unității militare U.m. xxxxx C______ declară că s-a împăcat cu inculpatul plt. maj. C_______ G___ D_____ pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 Cod penal și a solicitat încetarea procesului penal pentru, această infracțiune, (fila 22 dosar instanță).

Prin Adresa comandantului unității U.m. xxxxx București, Comandantul brigăzii (eșalonul superior al U.M. xxxxx C______) precizează că prejudiciul material a fost recuperat, comandantul unității are posibilitatea, conform art. 159 Cod penal, să încheie “un acord de împăcare a părților, care va avea drept efect stingerea răspunderii penale”.

Pentru aceste considerente instanța în baza art. 396 alin. 1 și 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, urmează să înceteze procesul penal pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. 1 lit b și d Cod penal, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul plt. maj. C_______ G___ D_____.

Fapta inculpatului plt. maj. C_______ G___ D_____, care pentru a sustrage cei trei acumulatori, din stația de încărcare acumulatori, a părăsit serviciul de permanență de la parcul de tehnică militară, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a postului sau comenzii, prevăzute de art. 416 alin. 2 Cod penal.

Din fișele de cazier judiciar ale inculpaților aflate la Dosarul nr. 129/P/2015 (filele 143, 145) rezultă că aceștia sunt la prima încălcare a legii penale.

La individualizarea pedepsei, ce urmează a fi stabilită pentru fapta săvârșită de inculpatul plt. maj. C_______, instanța va avea în vedere circumstanțele reale ale faptei, gravitatea concretă a acesteia, dar și circumstanțele personale referitoare la inculpat, apreciind că în cauză este suficientă o pedeapsă redusă în cuantum, orientată spre minimul special prevăzut de lege, care urmează să fie redusă cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin.10 Cod procedură penală, astfel că pedeapsa stabilită va fi de 8 luni închisoare.

Din fișele de apreciere anuală ale inculpatului plt. maj. C_______ G___ D_____, pe anii 2012-2014 întocmite de comandantul de companie, rezultă că subofițerul a fost apreciat cu calificativul general „foarte bun”, (fila 47, dosar instanță).

Din caracterizarea privind modul de comportare pe timpul desfășurării activității în U.m. nr. xxxxx C______ (fila 48, dosar instanță), rezultă că militarul „și-a îndeplinit în cea mai mare parte atribuțiile funcționale și sarcinile de serviciu încredințate” , a fost „un militar deschis, dinamic și demn de încredere în toate situațiile. S-a conformat strict ordinelor primite, pe care le-a executat întocmai. Subofițerul lucrează foarte bine în echipă, se adaptează foarte bine la condiții de lucru grele, dovedind o rezistență fizică și psihică mare.”

Având în vedere că a recunoscut și regretat fapta săvârșită și a avut o bună conduită, înainte și după săvârșirea infracțiunii, instanța apreciază că subofițerul are posibilitatea de îndreptare, iar aplicarea unei pedepse în acest moment ar fi inoportună, din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra carierei militare și a vieții personale a acestuia.

Fapta inculpatului cap. (r.) B____ A____ care în noaptea de 13/14.06.2015 împreună cu plt. maj. C_______ G___ D_____, au scos din perimetrul unității, prin escaladarea gardului, acumulatorii sustrași din stația de încărcare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal.

Fapta inculpatului cap. (r.) B____ A____ care în noaptea de 13/14.06.2015 a încălcat consemnul particular al Postului de pază, pe care îl executa pe latura de sud a U.M. nr. xxxxx C______ și a sărit gardul unității, în vederea primirii acumulatorilor sustrași, pe care i-a pus în portbagajul mașinii personale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. 1 Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 229 alin. 1 lit. b și d și art. 415 alin. 1 Cod penal, instanța constată că, elementele obiective s-au realizat, respectiv gradatul profesionist a părăsit Postul de pază, a escaladat gardul unității din zona lui de pază, și a primit acumulatorii peste gard de la subofițer, pe care i-a pus în portbagajul mașinii personale.

Acțiunea lui a încălcat relațiile sociale, care ocrotesc proprietatea publică asupra bunurilor și regulile de exercitarea serviciului de pază, intervenție sau securitate.

Sub aspectul laturii subiective, instanța constată că inculpații au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3, lit. a Cod penal, întrucât inculpații au prevăzut rezultatul faptelor săvârșite și au urmărit producerea lui, prin săvârșirea acelor fapte.

Având în vedere că inculpatul cap. (rez.) B____ A____ a săvârșit două infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța urmează să aplice în cauză prevederile art. 38 alin. 1 Cod penal referitoare la concursul de infracțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, dacă instanța a stabilit două pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cea de-a doua pedeapsă, respectiv 20 zile, urmând ca pentru inculpatul cap. (r.) B____ A____ să i se stabilească o pedeapsă rezultantă de 8 luni și 20 zile închisoare.

La individualizarea pedepsei rezultante, ce urmează a fi stabilită pentru faptele săvârșite de inculpatul cap. (r.) B____ A____, instanța va avea în vedere circumstanțele reale ale faptelor, gravitatea concretă a acestora, dar și circumstanțele personale referitoare la inculpat, apreciind că în cauză este suficientă o pedeapsă redusă în cuantum, orientată spre minimul special prevăzut de lege, care urmează să fie redusă cu o treime.

Din fișa de apreciere anuală a inculpatului cap. (r.) B____ A____ (filele 115-117, dosar de urmărire penală) reiese că acesta a fost apreciat cu calificativul “Foarte bun” și cu calificativul „
B__” în anii 2013 și 2014.

Prin Adresa nr. A2036/24.08.2015 comandantul U.M. nr. xxxxx C______ a comunicat P___-procurorului Parchetului M______ Timișoara, faptul că inculpatul cap. clasa a III-a B____ A____ a solicitat trecerea în rezervă prin demisie, începând cu data de 24.08.2015.

Având în vedere că a recunoscut și regretat faptele săvârșite și a avut o bună conduită, înainte și după săvârșirea infracțiunilor, manifestând interes pentru restituirea bateriilor sustrase instanța apreciază că gradatul profesionist are posibilitatea de îndreptare, iar aplicarea unei pedepse în acest moment ar fi inoportună, din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra vieții personale a acestuia.

Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se dispune amânarea aplicării pedepselor stabilite pentru cei doi inculpați.

Pentru aceste considerente instanța în baza art. 396 alin 1, 4 și 10 Cod procedură penală raportat la art. 83, urmează să amâne aplicarea pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, stabilită pentru inculpatul plt. maj. C_______ G___ D_____, săvârșirea infracțiunii de părăsirea postului sau a comenzii, prevăzută de art. 416 alin. 2 Cod penal.

De asemenea, instanța în baza art. 396 alin 1, 4 și 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, urmează să amâne aplicarea pedepsei rezultante de 8 (opt) luni și 20 zile închisoare, stabilită pentru inculpatul cap. r. B____ A____, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal și de art. 415 alin. 1 Cod penal.

Potrivit dispozițiilor art. 84 Cod penal, pedepsele stabilite pentru fiecare inculpat vor fi amânate pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Ca o consecință a amânării aplicării pedepsei, urmează ca, în baza art. 85 alin. 1 Cod penal să oblige inculpații ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D___, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul D___, conform art. 86 alin. 1 Cod penal.

Conform art. 404 alin. 3 Cod procedură penală coroborat cu art. 83 alin. 4 Cod penal instanța urmează să atragă atenția inculpaților, asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni, în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1. Cod procedură penală, instanța obligă pe inculpat să plătească cheltuielile judiciare, ocazionate de soluționarea cauzei.

Pentru aceste motive,


ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


  1. În baza art. 396 alin. 1, 4 și 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabilește o pedeapsă de 8(opt) luni închisoare pentru inculpatul plt. maj. C_______ G___ D_____, fiul lui I____ și E____, născut la 28.04.1974 în C______, jud. D___, domiciliat în C______, _______________________, ________________, ________________, cetățean român, studii liceale, divorțat, subofițer la U.M. nr. xxxxx C______, fără antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea postului sau a comenzii, prevăzută de art. 416 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1 și 6 și art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală încetează procesul penal pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, săvârșită de inculpatul plt. maj. C_______ G___ D_____.

  1. În baza art. 396 alin. 1, 4 și 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabilește o pedeapsă de 8(opt) luni închisoare pentru inculpatul cap. rez. B____ A____, fiul lui D______ și E____, născut la 15.08.1986 în C______, jud. D___, domiciliat în C______, __________________. 5, jud. D___, cetățean român, studii liceale, fost angajat la U.M. nr. xxxxx C______, fără antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1, 4 și 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabilește o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru inculpatul cap. rez. B____ A____, pentru săvârșirea infracțiunii de incălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, la pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, se adaugă un spor de o treime din a doua pedeapsă, astfel că urmează să i se stabilească o pedeapsă rezultantă de 8 luni și 20 zile închisoare.

Potrivit art. 84 Cod penal amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilită pentru inculpatul plt. maj. C_______ G___ D_____, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Potrivit art. 84 Cod penal amână aplicarea pedepsei de 8 luni și 20 zile închisoare stabilită pentru inculpatul cap. rez. B____ A____, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Conform art. 85 alin. 1 Cod penal obligă pe inculpații plt. maj. C_______ G___ D_____ și cap. rez. B____ A____, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D___ la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul D___, conform art. 86 alin. 1 Cod penal.

Atrage atenția inculpaților asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni, în cursul termenului de supraveghere, conform art. 404 alin. 3 Cod procedură penală și art. 83 alin. 4 Cod penal.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe fiecare inculpat să plătească statului câte 250 lei, cheltuieli judiciare.

Hotărârea se comunică Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul D___, conform art. 407 alin. 2 Cod procedură penală.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13.01.2016.





PREȘEDINTE GREFIER

C______ magistrat,

M____ C_________ C______ M_____





Red. M.C.

Tehnored. C.M.

2 ex/28.01.2016







Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025