Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2016:007.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
SENȚINȚA Nr. 18/2016
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ D_________ B______
Grefier I____ V_______ H_____
S-a luat spre examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea civilă formulată de reclamanta I______ M______ L_______ - CU D__. ALES LA SCA P_____&B___ în contradictoriu cu pârâta C______ N________ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, având ca obiect obligație de a face Legea nr.165/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Tribunalul, potrivit art.131 C__ procedează la verificarea competenței generală, materială și teritorială.
Tribunalul, din oficiu invocă excepția de necompetentă teritorială în soluționarea prezentei cauzei, având în vedere dispozițiile art.129 și 130 C__ precum și dispozițiile art.25 și art.35 din Legea nr.165/2013.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetentă teritorială.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București- Secția a IV a civilă sub nr.XXXXXXXXXXX la data de 21.01.2015 ,reclamanta I______ M______ L_______ a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei C______ Națională pentru Compensarea Imobilelor la validarea Dispoziției nr.400/18.11.2015 emisă de Primăria Municipiului Câmpulung și emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatori constând în compensare prin puncte pentru imobilul teren și construcție demolată, situat în Câmpulung, __________________, jud. Argeș ce face obiectul dosarului nr. 5352/CC.
În motivarea cererii, reclamanta a menționat, în esență că, autoarea sa, I______ F______ , a transmis , prin intermediul executorului judecătoresc, Prefecturii Municipiului Câmpulung notificarea nr. 432/216.07.201 prin care solicita acordarea de măsuri reparatorii pentru imobil în conformitate cu dispozițiile legii 10/2001 . A precizat că ,deși notificarea a fost formulată în anul 2001 nu au fost acordate nici un fel de despăgubiri pentru imobil până în prezent .
În drept au fost invocate disp.art. 1 și 2 ,art.16,art.17 alin.1 lit. a și art. 21 alin.9 din Legea 165/2013 raportat la disp.art. 194 și urm C.pr.civ .
Pârâta C______ Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității privind cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
La termenul din data de ]13.05.2015 Tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 664/13.05.2015 Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș-secția civilă.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de către tribunalul că, reclamanta I______ M______ L_______ a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei C______ Națională pentru Compensarea Imobilelor la validarea dispoziției nr.400/18.11.2015 emisă de Primăria Municipiului Câmpulung și emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatori constând în compensare prin puncte pentru imobilul teren și construcție demolată, situat în Câmpulung, __________________, jud. Argeș ce face obiectul dosarului nr. 5352/CC.
Potrivit art. 35 alin 1 și 2 din Legea 165/2013 (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entități , în termen de 30 de zile de la data comunicării .(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la ar. 33 și 34 , persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin.(1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor”.
Prin entitatea învestită de lege se au în vedere structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii ,astfel cum acestea sunt definite Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate
... (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii ...
Art. 43. Cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr. Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate
... (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii ...
Art. 43. Cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr. la art. 3 și 4 din Lege 165/2013.
Dispoziția a cărei validare se solicită prin cererea dedusă judecății ( dispoziția nr. 400/18.11.2015 ( fila 17) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate
... (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii ...
Art. 43. Cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr.Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate
... (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii ...
Art. 43. Cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr.Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate
... (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii ...
Art. 43. Cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr. a fost emisă de Primăria municipiului Câmpulung, dispoziție prin care s-a propus acordarea petentei I______ F______ măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate n condițiile legi speciale pentru imobilul din Câmpulung,________________, jud. Argeș, compus din 815mp teren și construcții în suprafață de 385,57 mp.
Cât timp imobilul ce face obiect al Dispoziției a cărei validare se solicită este situat în Câmpulung, jud. Argeș, iar Dispoziția a fost emisă de Primăria Municipiului Pitești, , ca unitate deținătoare , în înțelesul HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicate unitară a Legii 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a apreciat că revine Tribunalului Argeș competența de soluționare a prezentei cauze .
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Arges-Sectia civila la data de 07.08.2015.
Deliberand asupra exceptiei necompetentei teritoriale a instantei, invocata de tribunal din oficiu, potrivit art. 129, 130 C. Proc. civ.se va retine urmatoarele:
Potrivit art. 35 alin.1 din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Potrivit art.21 alin. 9 din lege, în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C______ Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
De asemenea, trebuie retinut ca, potrivit art.3 din Legea nr.165/2013, pct.4, prin “entitatea învestită de lege” se inteleg următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: (…)
g) C______ Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit prezentei legi.
Conform pct.5 al aceluiasi articol, decizia entității învestita de lege reprezinta decizia/dispoziția/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4.
Or, obiectul contestatiei formulata de reclamant este reprezentat de refuzul emiterii unei decizii de compensare de către C______ N________ pentru Compensarea Imobilelor, prin care să se valideze dispozitia Primarului Mun. Câmpulung si atribuirea punctelor de compensare. In aceste conditii, fata de dispozitiile amintite, competenta teritoriala a solutionarii contestatiei revine tribunalului de la sediul entitatii, respectiv de la sediul Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor.
Entitatea initial investita prin formularea notificarii in baza Legii nr.10/2001 s-a dezinvestit prin dispozitia de acordare a despagubirilor pentru imobilul situat in Câmpulung, obiectul contestatiei fiind reprezentat de refuzul de a emite decizia de compensare, cum se arata expres in cererea de chemare in judecata redactata cu ajutorul unui avocat, aceasta fiind depusă și înregistrată în mod corect la Tribunalul București-Secția Civilă. Limitele investirii au fost astfel stabilite si se impun judecatorului, potrivit art.9 alin.2 si art.22 alin.6 C.pr.civ., iar competenta materiala si teritoriala se stabileste in raport de obiectul cauzei si dispozitiile legale aplicabile. Prin urmare, nu exista nici un argument faptic sau legal pentru a se aprecia ca Tribunalul Arges este competent in cauza de fata, motiv pentru care, in temeiul art.132 rap. la art. 129 alin.2 pct.3 C.pr.civ. si art.35 din Legea nr.165/2013, urmeaza ca exceptia necompetentei teritoriale sa fie admisa, iar competenta solutionarii cauzei sa fie declinata Tribunalului Bucuresti, instanta de la sediul entitatii emitente a deciziei contestate. (in acest sens, si Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, Decizia nr. 889/2015 ). Constatand existenta coflictului negativ de competenta, potrivit art.133 pct.2 si art.135 C.pr.civ., urmeaza a se inainta cauza ICCJ pentru stabilirea instantei competente, iar potrivit art. 134 C. Proc. civ. se va dispune suspendarea din oficiu a judecării prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetentă teritorială a Tribunalului Argeș.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I______ M______ L_______ - CU D__. ALES LA SCA P_____&B___ cu sediul în București, ,______________________,. 12, sector 1 în contradictoriu cu pârâta C______ N________ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr. 202 în favoarea Tribunalului București.
Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează cauza pentru soluționarea acestuia Î.C.C.J.
Suspendă din oficiu judecata cauzei.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2016.
|
Președinte, M_____ D_________ B______ |
|
|
Grefier, I____ V_______ H_____ |
|
Red. M.D.B.
Tehn D.T.4 ex
29.01.2016