Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
11/2016 din 07 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - anulare act administrativ –

R O M Â N I A

Tribunalul B_______ - județul B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din data de 07 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – U________ M______

GREFIER – U________ G_______

SENTINȚA NR. 11

Pe rol, judecata acțiunii de contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta __________________________________ primar S________ N______, în contradictoriu cu pârâții L___ M_____ și I____________ R_______ în Construcții Nord – Est – IJC B_______.

La apelul nominal realizat în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Văzând că nu s-au formulat noi cereri, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă, instanța în temeiul art. 394 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.


T R I B U N A L U L,


Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_______, în data de 26.03.2015, reclamanta __________________________________ primar S________ N______ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I____________ R_______ în Construcții Nord – Est – IJC B_______, anularea autorizației de construcție nr. 5/15.05.2014.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în urma controlului efectuat de pârâtul I____________ R_______ în Construcții Nord – Est – IJC B_______, s-a constatat că, în documentația pentru autorizarea lucrărilor de construcții, în ce privește autorizația nr. 5/2014, lipsește dovada legalizată asupra terenului pentru numita L___ M_____, titulara autorizației. Extrasul de carte funciară depus este comun pentru 4 proprietari, în loc de a se depune un extras emis individual.

Susține reclamanta că autorizația de construcție nr. 5/2014 a fost emisă cu încălcarea disp. Legii 50/2014 privind autorizarea executării.

În drept, s-au invocat disp. art. 1, 7 și 26 din Legea 50/1991 cu modificările și completările ulterioare, art. 205 C__.

În dovedire, s-au depus la dosar, în copie, autorizația de construcție nr. 5/15.05.2014, înscrisuri.

În data de 20.04.2015, reclamanta a depus la dosar un înscris, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă pe numita L___ M_____, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea autorizației de construcție nr. 5/15.05.2014. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A învederat reclamanta că autorizația de construire a fost eliberată cu încălcarea disp. Legii 50/2014.

Prin întâmpinare, pârâtul I____________ R_______ în Construcții Nord – Est – IJC B_______ a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ISC și a Inspectoratului Județean în Construcții B_______, motivat de faptul că, potrivit art. 12 coroborat cu art. 27 alin. 1 din Legea 50/1991, prefectul și autoritățile administrației publice locale solicită anularea autorizațiilor de construire emise cu încălcarea prevederilor legale instanțelor de contencios administrativ, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții.

Precizează intimata că, în urma verificărilor efectuate la Primăria _________________________________ legalității emiterii autorizației de construcție nr. 5/15.05.2014 pentru „locuință P+M L___ M_____”, din ___________________________, s-a constatat că autorizația a fost emisă cu încălcarea disp. art. 7 al. 1 lit. b din Legea 50/1991. Aspectele menționate au fost consemnate în procesul verbal de control nr. xxxxx/16.12.2014 încheiat de ÎJC B_______. Astfel, lipsește dovada în copie legalizată a titlului asupra terenului pentru titulara autorizației L___ M_____, iar extrasul de carte funciară depus este comun pentru 4 proprietari, în loc de un extras emis individual.

Față de deficiențele constatate, s-a dispus oprirea executării lucrărilor, conform art. 29 alin. 2 din Legea 50/1991. După obținerea titlului de proprietate asupra terenului și a extrasului de carte funciară actualizat la zi pentru ___________________ care a construit, pârâta L___ M_____ se va adresa Primăriei _______________________________ unei noi autorizații de construcție. S-a mai dispus ca, în temeiul disp. art. 12 din Legea 50/1991, Primăria _________________________ instanței de contencios administrativ anularea autorizației de construcție nr. 5/15.05.2014.

Primăria ___________________________ ca, până la data de 30.06.2015, să comunice în scris la IJC B_______ realizarea măsurilor dispuse.

În drept, s-au invocat disp. art. 205, 245-248 Cod procedură civilă.

În replică, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu întâmpinarea depusă de pârâtul I____________ R_______ în Construcții Nord – Est – IJC B_______, întrucât aceasta, în urma controlului efectuat, a dispus anularea autorizației de construcție nr. 5/2014, fiind emisă cu încălcarea disp. art. 7 alin. 1 lit. b din Legea 50/1991.

Pârâta L___ M_____ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. Învederează pârâta că, în anul 2014, a solicitat Primăriei _____________________________ autorizații de construcție a unei locuințe în ___________________________, jud. B_______. A construit locuința respectivă, fiind o persoană de bună credință. În urma controlului efectuat de IJC B_______, s-a constatat că nu este singurul proprietar pentru respectiva suprafață intabulată. Ulterior, a precizat pârâta că a încheiat cu numiții Z_______ T_____ și R___ V______ contract de vânzare - cumpărare, iar cu numitul Z_______ G_______ un contract de schimb, devenind unic proprietar.

În dovedire, s-au depus la dosar, în copie, contractul de vânzare - cumpărare încheiat între numiții Z_______ T_____ și R___ V______, în calitate de vânzători, și pârâta L___ M_____, în calitate de cumpărător, contract de schimb încheiat între numiții Z_______ G_______ și L___ M_____, înscrisuri.

Judecătoria B_______, prin Sentința civilă nr. 8666 din 30.09.2015 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B_______ – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal conform disp. art. 12 din Legea nr. 50 din 29.07.1991 republicată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B_______ – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 20.10.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că a fost investit cu judecata unei acțiuni având ca obiect anularea actului administrativ reprezentat de Autorizația de construire nr. 5/15.05.2014.

Așa cum rezultă din actele dosarului, actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis de reclamanta ____________________________, pe numele titularei L___ M_____ - pârâtă în prezenta cauză.

Motivația pentru care se solicită anularea autorizației de construire emisă pe numele pârâtei L___ M_____ este aceea că ea a fost emisă cu încălcarea art. 7 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 50/1991, respectiv în lipsa dovezii în copie legalizată a dreptului de proprietate asupra terenului pe care s-a edificat construcția. Acest fapt, al lipsei dovezii titlului asupra terenului a fost constatat prin procesul verbal de control nr. xxxxx/16.12.2014 emis de I____________ de Stat în Construcții.

Potrivit art. 7 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare la data eliberării Autorizației de construire aceasta „se emite pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care cuprinde, în copie, următoarele documente:

b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții și, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;”

În speță, așa cum rezultă din documentația ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, solicitanta L___ M_____ a depus la dosar – drept titlu asupra imobilului teren - copie după Sentința civilă nr. 4596/25.06.2010 a Judecătoriei B_______ (fila 26 dosar judecătorie), prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților și atribuirea fiecărui coindivizar a mai multor suprafețe de teren pe raza comunei Bălușeni.

Totodată, din înscrisurile aflate la filele 47 - 53 dosar judecătorie, rezultă că pârâta L___ M_____ este proprietarul exclusiv al suprafeței de teren identificat cu număr cadastral xxxxx , iar edificarea construcției a fost autorizată în baza Autorizației de construire nr. 5/15.05.2014, pe această suprafață de teren.

Față de situația de fapt reținută, având în vedere că atât la momentul sesizării instanței dar și la momentul solicitării eliberării respectivului act administrativ, titulara Autorizației de construire nr. 5/15.05.2014 îndeplinea cerința prevăzută de art. 7 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 50/1991, instanța apreciază că respectivul act a fost legal emis și prin urmare se impune menținerea lui.

Pe cale de consecință, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 rap. La art. 7 din Legea nr. 50/1991 tribunalul va respinge ca nefondată prezenta cerere.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:


Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta ___________________________ S________ N______, cu sediul în loc. Bălușeni, jud. B_______, în contradictoriu cu pârâții L___ M_____, cu domiciliul în loc. Bălușeni, jud. B_______, și I____________ R_______ în Construcții Nord Est, cu sediul în București, _________________ nr. 23, sector 3/ mun. B_______, jud. B_______.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul B_______.

Pronunțată în ședința publică din 07 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. Jud. U.M./tehnored. U.G./5 ex.,/08.02.2016


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025