Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA G_____
(Operator de date cu caracter personal nr.8637)
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 745/2016
Sedință publică de la 04.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE- R_____ N__
GREFIER -L_______-R_____ F______
Pentru astăzi fiind amânată pronuntarea în cauza civilă privind reclamant I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G_____ și pe pârât U_______ A____________ TERITORIALĂ CÎMPURI, având ca obiect „obligație de a face”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 04.02.2016 când a pronunțat următoarea hotarare:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei G_____, reclamantul I____________ DE POLIȚIE A JUDEȚULUI G_____, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta U_______ A____________ TERITORIALĂ CÎMPURI, JUDEȚUL V______, să oblige pârâta să continue activitățile de executare silită a titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.04.2014 privind pe I______ I__, ________ nr. xxxxxxx/27.04.2014 privind pe D____ M_____, ________ nr. xxxxxxx/27.09.2012 privind pe S________ I____, ________ nr. xxxxxxx/26.09.2013 privind pe U___ C_________, ________ nr. xxxxxxx/02.12.2013 privind pe Ciobanache M_____ A_____ A_______, ________ nr. xxxxxxx/14.03.2014 privind pe I______ C_________.
În motivarea cererii, a arătat că reprezentanții instituției reclamante au aplicat contravenienților sancțiuni contravenționale pe care aceștia nu le-au contestat și nici nu le-au achitat, fapt pentru care, în temeiul art. 39, alin. 1 din OG 2/2001 acestea au fost puse în executare, fiind trimise organului de specialitate al unității administrativ teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenienții, persoane fizice.
A susținut reclamanta că, prin _____________________ OG nr. 17/2014 pentru modificarea art. 9 alin.3 din OG nr. 2/2001, calitatea procesuală activă a unităților de poliție de a promova pe rolul instanțelor cereri având ca obiect „înlocuirea amenzii contravenționale sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității” a încetat.
A arătat că, prin adresa nr. 5200/04.11.2014, pârâta a remis dosarele de executare către structura de poliție, motivând că documentația a fost transmisă unității anterior datei de 26.08.2014, când a intrat în vigoare OG nr. 17/2014.
În drept, a invocat dispozițiile C. Civ., C.proc.civ., OG 92/2003, OG 2/2001.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f. 5-37).
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G_____.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că textul de lege prevede expres obligația organelor de poliție de a înainta către instanță documentele necesare înlocuirii amenzii cu munca în folosul comunității.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și urm. C.proc.civ., art. 36 C.proc.civ., art. 107 C.proc.civ., art. 6 alin. 2 C.proc.civ., art. II din OG nr. 17/2013, art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, art. 141 alin. 7 din OG nr. 29/2014.
Prin încheierea din data de 23.09.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Prin încheierea din data de 27.01.2016, instanța a calificat excepția inadmisibilității drept apărări pe fond și a unit excepția lipsei calității procesuale active cu fondul.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesele-verbale de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.04.2014 privind pe I______ I__, ________ nr. xxxxxxx/27.04.2014 privind pe D____ M_____, ________ nr. xxxxxxx/27.09.2012 privind pe S________ I____, ________ nr. xxxxxxx/26.09.2013 privind pe U___ C_________, ________ nr. xxxxxxx/02.12.2013 privind pe Ciobanache M_____ A_____ A_______, ________ nr. xxxxxxx/14.03.2014 privind pe I______ C_________, Poliția Municipiului T_____ a aplicat contravenienților sancțiuni contravenționale pe care aceștia nu le-au contestat și nici nu le-au achitat, fapt pentru care, în temeiul art. 39 alin. 1 din OG 2/2001 acestea au fost puse în executare, fiind trimise organului de specialitate al unității administrativ teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenienții, persoane fizice.
Prin adresa emisă la data de 04.11.2014, UAT __________________________ procesele verbale reclamantei întrucât documentația a fost transmisă înainte de _____________________ OG nr. 17/2014, la data de 26.08.2014.
Potrivit art. 39 alin. 1 din OG 2/2001 punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege sau de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.
Art. 39 alin. 2 din OG 2/2001 prevede că în vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;
Art. 39 alin. 3 prevede că executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, având forma de după _____________________ OG nr. 17/2014, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
De asemenea, art. II din OG nr. 17/2014, procesele și cererile privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe a Guvernului se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantului, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 36 din C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamantul care formulează cererea de chemare în judecată și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății.
Având în vedere dispozițiile art. 39 alin. 1, 2 din OG 2/2001, instanța apreciază că reclamanta are calitate procesuală activă pentru a solicita obligarea pârâtei la continuarea activității de executare silită, atât timp cât aceasta este însărcinată cu punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale.
Prin urmare, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța apreciază că art. II din OG nr. 17/2014 se referă în mod expres numai la situația în care cererile având ca obiect înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității se aflau deja pe rolul instanțelor de judecată la momentul intrării în vigoare la textului legal, pentru aplicarea legii în timp neprezentând relevanță momentul începerii executării silite.
Astfel, instanța apreciază că pârâta în mod nejustificat a returnat reclamantei procesele verbale, în condițiile în care aceasta avea obligația de a lua în evidență procesele verbale și de a întreprinde măsurile ce se impun, conform art. 39 alin. 2 lit. a din OG 2/2001.
Având în vedere aceste aspect, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la continuarea activității de executare cu privire la procesele-verbale în discuție.
Instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că aceasta nu a făcut dovada avansării unor sume de bani cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea formulată de reclamantul I____________ DE POLIȚIE A JUDEȚULUI G_____ cu sediul in G_____, _____________________ în contradictoriu cu pârâta U_______ A____________ TERITORIALĂ CÎMPURI, JUDEȚUL V______ cu sediul în __________________________.
Obligă pârâta la continuarea activității de executare cu privire la procesele-verbale de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.04.2014 privind pe I______ I__, ________ nr. xxxxxxx/27.04.2014 privind pe D____ M_____, ________ nr. xxxxxxx/27.09.2012 privind pe S________ I____, ________ nr. xxxxxxx/26.09.2013 privind pe U___ C_________, ________ nr. xxxxxxx/02.12.2013 privind pe Ciobanache M_____ A_____ A_______, ________ nr. xxxxxxx/14.03.2014 privind pe I______ C_________.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G_____.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. R.N./Tehn. L.F./15.02.2016/4 ex./2 ____________________________________>