Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Obligaţie de a face
Număr hotarâre:
5230/2013 din 13 martie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5230/2013

Ședința publică de la 13 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A___ C__________ V_______

GREFIER: D______ A______

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B_____ G_______ și pe pârât S.C. R__ L______ ROMANIA IFN S.A., având ca obiect obligație de a face.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța a amânat pronunțarea la data de 13.03.2013.


INSTANȚA


Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București în data de 22.05.2012, sub nr. xxxxx/300/2012, astfel cum a fost precizată, reclamantul Balașa G_______ a chemat în judecată pe pârâta S.C R__ L______ ROMÂNIA IFN S.A., solicitând instanței obligarea pârâtei să suspende plata ratelor aferente contractului nr. xxxxxx/09.03.2009, numai pentru anul 2012; să restituie autoturismul către utilizator, dacă acesta nu a fost folosit între timp; să plătească daune dacă firma de leasing a folosit mașina, valoarea fizică și contabilă fiind diferite; fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență că, de la încheierea contractului și până la data de 01.01.2012 a fost bun platnic, achitând ratele la termen; având în vedere criza economică, statul român în toamna anului 2011 a statuat prin Legea nr. 283/2011 nenumărate tăieri de venituri, venitul său obținut conform acestei legi, nu s-a mai acordat în anul 2012, astfel cum s-a prevăzut la art. 18 din această lege. A intervenit clauza de forță majoră prevăzută de art. 18 din contract, fiind vorba de actele puterii publice.

A mai arătat că a efectuat mai multe demersuri către pârâtă, dar aceasta doar l-a amenințat. Autoturismul pe care l-a luat în leasing l-a predat în aprilie 2012.

Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, inadmisibilității, lipsei de obiect, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La data de 08.11.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei la daune morale în cuantum de 100.000 lei.

În motivare a arătat că in data de 05.01.2012 prin notificarea nr. 27 a încunoștiințat firma de leasing de situația sa și cerând fie să predea mașina, fie să suspende ratele pe anul 2012. După câteva discuții telefonice cu angajații pârâtei și văzând starea de indolență și nepăsare a acestora, a revenit la data de 12.01.2012 cu aceeași notificare înregistrată sub nr. xxxxx. Este o mare minciună aceea că ei au depus mașina in data de 11.04.2012 la Auto C_________ SRL, deoarece aceasta a fost depusă personal de reclamant; a dorit în permanență să le predea mașina, numai că ei nu au dorit decât după ce au trecut 3 luni de neplată a ratelor. Din înregistrarea convorbirilor telefonice purtate cu numiții P_______ A_____ și S_____ Richard, reprezentanții pârâtei, la data de 10 și 11 aprilie 2012 reiese reaua credință a lor de a negocia sau a media situația creată.

La termenul din 07.11.2012, reclamantul a precizat că temeiul de drept material al acțiunii este art. 18 din contract și legea potrivit căreia i s-au suspendat plățile; susține capătul de cerere privind restituirea autoturismului către utilizator. f. 77

La data de 09.01.2013 a arătat că renunță la cererea de despăgubire de 4000 Euro din valoarea mașinii și dorește dosar acordarea de despăgubiri morale de 100.000 lei. f. 80

La termenul din 09.01.2013, reclamantul a precizat că nu mai are obiect capătul de cerere privind suspendarea ratelor de leasing pentru că pârâta a vândut mașina și solicită doar obligarea pârâtei la daune morale în cuantum de 100.000 lei, vătămarea morală constând în faptul că familia, prietenii și vecinii râd de el; a vrut să negocieze cu pârâta, dar aceasta nu a răspuns. Instanța a calificat excepția lipsei de obiect ca o apărare de fond, a respins excepția prematurității formulării acțiunii și a luat act că pârâta nu mai susține excepția inadmisibilității. f. 91

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii N___ G_______ și M________ I____ Mihaiță.

2. Soluția instanței.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 09.03.2009, între reclamant, în calitate de utilizator și pârâtă, în calitate de finanțator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. xxxxxx având ca obiect finanțarea în sistem de leasing a autovehicului nou marca Renault Megane Sedan cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe o perioada de 84 de luni, cu o rată lunară conform scadențarului de plați menționat la art. 6 și anexa nr. 1 la contract.

Potrivit art. 11.1 lit. d din contract, finanțatorul are obligația să garanteze utilizatorul de folosința liniștită a bunului, în condițiile în care utilizatorul a respectat toate clauzele contractuale, iar la art. 11.2 lit. b s-a prevăzut că utilizatorul are obligația să achite sumele scadente lunar, conform scadențarului de plăți.

Restituirea bunului de către utilizator se face la locul indicat de finanțator, în baza unui proces-verbal (art. 12.3); autovehicului rămâne proprietatea finanțatorului (art. 13.1); dacă utilizatorul întârzie să plătească rata de leasing timp de două luni consecutiv (art. 15 lit. a), finanțatorul are dreptul să rezilieze unilateral contractul, reziliere care se produce de plin drept, prin intermediul unei notificări, finanțatorul putând cere restituirea autovehiculelor (art. 16.1 lit. i și ii).

La art. 18 din contract s-a prevăzut că „cazurile de forță majoră se notifică de partea afectată celeilalte părți în termen de 3 zile lucrătoare de la data producerii. Sunt considerate cazuri de forță majoră acele evenimente imprevizibile și insurmontabile, independente de culpa părți care le invocă, și care fac obligațiile acestei părți imposibil de executat, precum: calamități naturale, ...actele puterii publice, etc. Dacă forța majoră durează mai mult de 20 de zile lucrătoare, oricare dintre părți are dreptul de a cere încetarea contractului fără ca cealaltă parte să se poată opune, renunțându-se la executarea contractului în continuare. In acest caz, nici una dintre părți nu are dreptul de a cere despăgubiri, dar are obligația de a-și îndeplini toate obligațiile până la data producerii cazului de forța majoră” .

La art. 19 s-a prevăzut că „orice modificare a contractului se face numai cu acordul ambelor părți și va putea fi consemnată într-un act adițional”.

Contractul a fost asumat de ambele părți prin semnătură.

La data de 01.01.2012 s-a produs cazul de forța majoră prevăzut de art. 18 din contract, în sensul că, prin art. 18 din Legea nr. 283/2011 nu s-a mai acordat reclamantului indemnizația prevăzută de art. 4 alin. 4 din această lege.

Prin adresele înregistrate la pârâtă sub nr. 27 din 05.01.2012 și nr. 1581 din 12.01.2012, reclamantul a adus la cunoștiința pârâtei producerea cazului de forța majoră, faptul că resursele sale financiare pe anul 2012 sunt zero, solicitând ca pe anul 2012 să-i fie suspendată plata totală a ratelor, iar în cazul în care nu poate fi suspendată plata totală a ratelor, solicită restituirea mașinii, pe cale amiabilă și fără obligații. f. 6, 7

Pârâta i-a propus reclamantului să prelungească durata contractului de leasing (de la 84 de luni la 120 de luni), cu consecința diminuării contravalorii ratelor de leasing, dar acesta nu a inteles sa dea curs propunerii.

Prin notificarea din data de 03.04.2012, pârâta a reziliat unilateral contractul de leasing, conform art. 16 din contract, notificare comunicată la data de 17.04.2012 și primită de reclamant personal - f. 49, iar bunul a fost predat pârâtei de către ______________________ la data de 11.04.2012, prin proces-verbal.

În cauza de față instanța va analiza dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale și delictuale, față de temeiul de drept indicat de reclamant și motivele de fapt.

Instanța apreciază că raporturile juridice dintre finanțator și utilizator sunt guvernate de condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv: existența unui contract, existența faptei ilicite a pârâtei, prejudiciul patrimonial și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Din înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor, reiese că între părți au existat raporturi contractuale care au dat naștere la drepturi și obligații civile, în acest sens fiind încheiat contractul de leasing financiar nr. xxxxxx din 09.03.2009, însușit de ambele părți prin semnătură.

În temeiul contractului de leasing financiar nr. xxxxxx din 09.03.2009, reclamantului îi revenea principala obligație (art. 969, 970 C.civ. în vigoare la data încheierii și executării contractului) de a achita contravaloarea ratelor de leasing.

În timpul derulării contractului a intervenit cazul de forța majoră prevăzut de art. 18 din contract.

Potrivit art. 1083 C.civ., când debitorul (în speță reclamantul) nu-și mai poate îndeplini obligațiile contractuale din cauză de forța majoră sau caz fortuit, contractul încetează, iar nici una dintre părți nu are dreptul la daune-interese, în acest sens fiind și art. 18 din contract.

Daunele-interese pot fi moratorii sau cominatorii și reprezintă valoarea prejudiciului suferit de o parte ca urmare a neexecutării culpabile a contractului de către cealaltă parte.

Instanța reține că reclamantul nu putea obliga pârâta să-l scutească de plata ratelor de leasing, întrucât, părțile sunt libere să modifice sau nu un contract.

Din analiza probelor administrate în cauză, nu reiese atitudinea abuzivă a pârâtei, astfel cum invocă reclamantul, întrucât aceasta a răspuns la notificări și a procedat la rezilierea contractului prin notificarea menționată mai sus și la preluarea bunului prin proces-verbal, respectându-se astfel dispozițiile art. 16.1 lit. i și ii din contract.

Instanța nu reține culpa pârâtei în rezilierea contractului, acest contract încetând ca urmare a forței majore, nici una dintre părți neavând dreptul la despăgubiri morale sau materiale.

Se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, astfel că se va respinge cererea reclamantului întemeiată pe disp. art. 18 din contract.

Potrivit art. 998 Cod civil, cel ce produce altuia un prejudiciu, trebuie să îl repare.

Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie conform art. 998 Cod civil, potrivit art. 1169 Cod civil coroborat cu art. 129 alin. (1), teza finală Cod procedură civilă, reclamantul trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite a pârâtei, vinovăția pârâtei și legătura de cauzalite între faptă și prejudiciu.

În speță, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Contractul a fost reziliat independent de culpa vreunei părți.

La incheierea contractului de leasing reclamantul a dobândit un drept de detenție precara asupra autoturismului, iar odată reziliat contractul de leasing, bunul trebuia sa se intoarca in patrimoniul pârâtei liber de orice sarcini.

Reclamantul nu a contestat notificarea de reziliere, iar predarea autoturismului este o modalitate de repunere a părților în situația anterioară rezilierii contractului.

În cauza de față nu s-a făcut dovada culpei pârâtei în rezilierea contractului și ulterior, în modul cum a preluat bunul.

Reclamantul, deși a susținut prin acțiune că a purtat convorbiri telefonice cu numiții P_______ A_____ și S_____ Richard, reprezentanții pârâtei, la data de 10 și 11 aprilie 2012, nu a făcut nici o dovadă în acest sens, martorii N___ G_______ și M________ I____ Mihaiță nu cunosc conținutul convorbirilor telefonice purtate de reclamant cu reprezentanții pârâtei.

Nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu moral.

Daunele morale constau în atingerea adusa existentei fizice a persoanei, integrității corporale si sănătății, cinstei, demnității si onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficienta stabilirea culpei, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

Din declarațiile celor doi martori, reținem imprejurarea ca predarea autoturismului a dat naștere unor discuții in contradictoriu purtate de aceasta cu membrii familiei sale, o stare de neliniște a reclamantului, martorul M________ I____ Mihaiță declarând că acesta considera că este o rușine că nu a mai putut plăti ratele de leasing.

Starea de tristețe a reclamantului, discuțiile in contradictoriu cu familia, respectiv nevoia acestuia de a-si procura un alt mijloc de transport nu pot constitui ________________________, întrucât acestea sunt consecințele rezilierii unui contract asumat prin semnătură, iar nu ale unui fapt personal al pârâtei.

Nefiind îndeplinite condițiile privitoare la fapta ilicită a pârâtei și prejudiciul moral, nu se vor mai analiza celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.

F___ de aceste considerente, instanța, va respinge cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 C__, reținând culpa procesuală a reclamantului în declanșarea prezentului litigiu, îl va obliga să plătească pârâtei suma de 1116 lei reprezentând onorariu avocat conform facturii fiscale nr. xxxxxxx din 31.10.2012 și extrasul de cont din 02.11.2012.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge acțiunea privind pe reclamantul B_____ G_______, cu domiciliul ales în sector 3, București, _____________________, ______________. 4 și pe pârâta S.C. R__ L______ ROMANIA IFN S.A., cu sediul ales la SCA P___, V____ și Asociații în sector 1, București, _____________________. 22, _________________ a fost precizată, ca neîntemeiată.

Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 1116 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2013.


PREȘEDINTE GREFIER



Pt. judecător aflat în C.O.

semnează Președinte Instanță



Red. C.V.A.

Tehn. C.V.A. 4ex/05.08.2013


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025