R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.XXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR.3170

Ședința publică din data de 20 septembrie 2012

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: D______ C_________ V___

JUDECĂTOR: D_____ G_______ S______

JUDECĂTOR: I____ R___

GREFIER: E____ CHIRĂNUȘ

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorul IANCUȘ N______ împotriva deciziei civile nr. 2150/10.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr.xxxxx/3/2010 în contradictoriu cu intimata A__________ NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – SERVICIUL DE APLICARE A LEGII NR.9/1998.

Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică de la 06.09.2012, desfășurarea ședinței fiind consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.09.2012 și 20.09.2012, când a pronunțat următoarea decizie:

C U R T E A,

Prin sentința civilă nr. nr. 2477/28.09.2010 Tribunalul București – Secția a IX-a C_________ Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I_____ N______ în contradictoriu cu pârâta A__________ Națională pentru Restituirea Proprietăților, a anulat decizia nr. 710/20.04.2010 emisă de ANRP și hotărârea nr. 3962/18.02.2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a respins capătul având ca obiect obligarea ANRP la emiterea unei hotărâri de acordare a despăgubirilor ca inadmisibil.

Instanța a reținut că în condițiile în care contractul de vânzare cumpărare menționat cuprinde obligația de plată a prețului, reprezentând eminamente un act cu titlu oneros, acest act nu face dovada unei despăgubiri efective a autorului reclamantului.

Decretul nr.553/23.12.1953 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romane nu poate fi reținut în vederea stingerii dreptului la despăgubire. Potrivit art.1 al acestui Decret, sumele datorate de coloniști cu titlu de preț al bunurilor primite la recolonizarea in România si neachitate încă până la data aprobării Decretului (23.12.1953) urmau a fi anulate, iar potrivit art.2 erau exceptați de la anulare, dar beneficiau de o amânare a plății de un an, chiaburii înregistrați.

Instanța a constatat ca actul normativ de mai sus nu a fost publicat niciodată in Buletinul Oficial, și în lipsa unor dovezi, a căror sarcină de a le produce revine titularului obligației de despăgubire și nu solicitantului, nu există certitudinea ca acest act normativ a fost aplicat efectiv în beneficiul autorului reclamantului, cu atât mai mult cu cât prevedea scutirea doar a ratelor neachitate, în timp ce contractul de recolonizare datează din anul 1947.

Instanța a respins ca inadmisibilă cererea de obligare a A.N.R.P. la emiterea unei decizii prin care să fie acordate compensații pentru bunurile abandonate de autorul său, luând act că obiectul controlului judecătoresc în raport de particularitatea cauzei de față nu poate privi decât legalitatea actului prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva hotărârii comisiei locale de aplicare a Legii nr.9/1998; ca efect al prezentei sentințe operează obligației Comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998 de a reanaliza cererea de despăgubiri formulată de reclamant cu excluderea contractului de recolonizare încheiat de autorul său și, în consecință, de a formula propunerea de acordare a despăgubirilor și a înainta hotărârea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Abia după acest moment, și în condițiile în care propunerea de acordare a despăgubirilor este invalidată, instanța poate dispune anularea deciziei de invalidare și obligarea A.N.R.P. la emiterea unei decizii de validare, cu consecința stabilirii definitive a dreptului la despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 2150/10.10.2011 Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C_________ Administrativ și Fiscal a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă ANRP și în consecință a modificat în parte sentința, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 710/20.04.2010 și a Hotărârii nr. 3962/18.02.2010, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Prin aceeași decizie, Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant.

În ce privește recursul formulat de pârâtă, Curtea a reținut că în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat între autor și statul român în 1947 rezultă că acesta a primit la recolonizare un teren agricol în suprafață de 10 ha, un imobil compus din 2 camere cu dependințe și anexe, terenuri intravilane în suprafață de 1300 mp, respectiv 600 mp în centru Sinoe J____ C________.

Contractul de vânzare - cumpărare din 1947 a fost încheiat în condițiile Legii 715/1946 potrivit căreia în art. 2 și 3 se stabileau datoriile colonistului prin diferența dintre valoarea bunurilor primite în România și celor achitate, abandonate în Bulgaria.

În art. 1 din Legea 553/1953 se prevede anularea în măsura în care nu au fost achitate sumele datorate drept preț de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud, pentru terenurile și construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate pe baza Legii 766/1941.

Contractul de vânzare – cumpărare din 1947 nu prezintă mențiunea plății prețului.

Din Raportul Tehnic de Evaluare întocmit de Comisia Municipiului București s-a constatat că valoarea bunurilor primite de autorul reclamantului la stabilirea în țară depășește valoarea bunurilor abandonate în Bulgaria cu 110.369,10 lei, astfel că, hotărârea nr. 3962/18.02.2010, emisă de Comisia Municipiului București, este în conformitate cu art. 3 din Legea 9/1998 și art. 34¹ din HG nr. 753/1998, modificată și completată prin HG nr. 1277/2007.

Cu privire la recursul reclamantului, Curtea a reținut că acesta a criticat sentința numai în ceea ce privește „respingerea capătului având ca obiect obligarea ANRP la emiterea unei hotărâri de acordare a despăgubirilor ca inadmisibil” și a solicitat modificarea în parte a sentinței și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare a despăgubirilor pentru bunurile abandonate în Bulgaria, acordarea de compensații conform Legii 9/1998 coroborat cu Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

În motivele de recurs consideră că s-au încălcat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c. dar și dispozițiile Legii 9/1998, Legea 554/2004 și Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale – deoarece, deși s-a constatat încălcarea dispozițiilor Legii 9/1998 nu a fost despăgubit pentru bunurile abandonate în Bulgaria, a respins ca inadmisibilă cererea de obligare a ANRP la emiterea unei decizii și fără nici un temei a trimis dosarul Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii 9/1998 pentru a reanaliza cererea de despăgubiri cu excluderea contractului de vânzare cumpărare nr. 201/1947.

Apreciază că instanța de fond trebuia să aplice cele 3 condiții ale art. 1 din Legea 554/2004, cumulativ, și să dispună obligarea pârâtei să îi repare paguba prin emiterea unei decizii având în vedere că a anulat actele administrative și a recunoscut dreptul reclamantului.

Trebuia să rețină că pârâta a realizat un refuz nejustificat de soluționare a cererii deoarece, deși acesta a solicitat despăgubiri pentru bunurile abandonate în Bulgaria, pârâta eronat justifică refuzul său prin faptul că:

- a fost despăgubit conform contractului de vânzare cumpărare nr. 201/1947.

- decretul nr. 553/1953 – efectele acestui decret pe care le susține pârâta sunt nedovedite în condițiile în care nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Prin cererea ce formează capătul 3 de cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă a urmărit soluționarea cererii sale care face obiectul Legii 9/1998 privind acordarea de despăgubiri în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea 554/2004 iar ca efect al anulării actelor administrative (hotărârea și decizia) și a recunoașterii dreptului pretins de către Tribunal, instanța trebuia să oblige pârâta conform legii contenciosul administrativ să îi fie reparată și paguba conform art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.

Cu referire la încălcarea Convenției, recurentul precizează că a urmat procedura instituită de Legea 9/1998, a depus toate actele de proprietate ale autorilor săi privind despăgubirea solicitată încălcându-se ca urmare a duratei procedurii (8 ani) dreptul la respectarea bunurilor sale ( art. 1 alin. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale și dreptul de acces la o instanță.

Examinând criticile formulate de recurentul-reclamant, instanța de recurs a apreciat că solicitarea reclamantului de obligare a ANRP la emiterea unei decizii prin care să-i fie acordate compensații pentru bunurile abandonate de autorul său în Bulgaria, a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă în raport de procedura stabilită de Legea 247/2005 – Titlul VII în care sunt stabilite atribuțiile ANRP și în raport de obiectul cauzei respectiv analiza legalității deciziei nr. 710/20.04.2010 emisă de ANRP, prin care a fost respinsă contestația recurentului – reclamant împotriva hotărârii nr. 3962/18.02.2010.

Recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare împotriva deciziei, apreciind că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unor greșeli materiale pe care le-a comis Curtea prin neanalizarea (neobservarea) înscrisurilor noi pe care le-a depus in recurs, si anume înscrisurile eliberate de Arhivele Naționale, din care reiese ca pe numele lui I_____ St. C_____ :

- nu exista „Fisa de debitare si compensație" , „Tabloul evacuaților din Cadrilater", si nici „Tabelul de coloniști evacuați din Cadrilater stabiliți in centrele de colonizare." , si neanalizarea Contractului nr.201/1947 care a fost întocmit in baza legii colonizării din 1940 , nu in baza legii nr.715/1946.

Greșeala materiala consta in neobservarea acestor acte, care au dus la concluzia eronata ca autorul său a fost despăgubit conform Contractului de vânzare-cumpărare nr.201/1947 in baza legii nr.715/1946, potrivit căreia se stabileau datoriile colonistului prin diferența dintre valoarea bunurilor primite in România si celor achitate, abandonate in Bulgaria.

Mai arată contestatorul că instanța de recurs nu a anallizat conținutul contractului de vânzare-cumpărare și nici adresele emise de instituțiile statului pe care le-a depus la dosarul cauzei.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în combaterea contestației în anulare.

Analizând actele dosarului în raport cu susținerile contestatorului și prevederile art. 318 C. proc. civ., Curtea constată ca fiind nefondată contestația în anulare, pentru considerentele de mai jos.

Potrivit art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare pe prima ipoteză a textului citat, respectiv existența unor greșeli materiale. Însă din motivarea contestației reiese că nu se au în vedere aspecte formale ale judecății, ci se realizează o veritabilă critică a aspectelor de fond ale cauzei.

Astfel, Curtea observă că în opinia contestatorului interpretarea eronată sau neobservarea unor probe administrate constituie greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ. Curtea constată însă că aceste aspecte țin de fondul cauzei, respectiv de modul în care instanța de recurs a înțeles să examineze actele dosarului în raport cu criticile formulate în recurs de ANRP. Or, modul în care instanța de recurs s-a raportat la ansamblul probator pentru a examina sentința recurată este un element al raționamentului folosit la dezlegarea pricinii și nu poate fi asimilat cu o greșeală materială, aceasta din urmă referindu-se la aspectele formale ale judecății, iar nu la judecata în fond a cauzei.

Având în vedere că erorile invocate de contestator nu se înscriu în ipoteza art. 318 C. proc. civ., ci constituie eventuale erori de judecată, car enu pot fi îndreptate printr-o cale de atac de retractare, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulate de contestatorul IANCUȘ N______ împotriva deciziei civile nr.2150/10.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr.xxxxx/3/2010 în contradictoriu cu intimata A__________ NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – SERVICIUL DE APLICARE A LEGII NR.9/1998, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.09.2012.

PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR

D______ C_________ VladDaniel G_______ SeverinIonelRadu

GREFIER

E____ Chirănuș

Red.RI, thred.EC/2ex.