Dosar nr. XXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2930/2015

Ședința publică de la 22 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A____ I_____ A___

Judecător S_____ P______

Judecător C______ M____

Grefier C______ B_____

Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul reclamant D_____ C_______ împotriva sentinței numărul 799/2015 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE C______ și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C_____ P_____ pentru recurentul reclamant D_____ C_______, lipsind intimații pârâți DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE C______ și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___.

Procedura de citare estelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat C_____ P_____ pentru recurentul reclamant D_____ C_______, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând să fie admisă cererea introductivă. Susține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.p.c., după casare să se admită cererea, așa cum a fost formulată și motivată, cu consecința anulării deciziei de antrenare a răspunderii în solidar.

Apreciază că interpretarea dată de către instanța de fond modului în care au fost îndeplinite condițiile art. 27 alin. 2 lit. c și d C.proc.fiscală, este greșită și nelegală. Actele depuse la fond dovedesc faptul că nu este în nici un caz vorba de rea-credință în cauzarea stării de insolvabilitate a societății, pe cale de consecință, nefiind vorba de rea-credință nu sunt aplicabile cele 2 texte legale. S-a dovedit faptul că în mod eronat instanța de fond a apreciat că a procedat corect organul fiscal atunci când a antrenat răspunderea pentru că reclamantul cu rea-credință nu ar fi solicitat deschiderea procedurii insolvenței a societății, în condițiile în care și pentru cererile debitorului condiția pragului creanței trebuia admisă deoarece este vorba tot de o stare de insolvență și dubiul adus de Legea 85/2006 este corectat de Legea 85/2014, în care condiția pragului este aceeași. Nu se face în nici un fel dovada faptului că reclamantul cu rea-credință nu ar fi achitat obligațiile societății, potrivit actelor contabile ale societății, dovada faptului că societatea era pe pierdere, nu mai desfășura activitate de la sfârșitul anului 2012, situație în care nu le este imputabilă în această formă a antrenării răspunderii situația în care a ajuns societatea, managementul defectuos nu este o condiție pentru antrenarea răspunderii solidare.

Solicită admiterea recursului și să se înlăture modalitatea în care fiscul înțelege să aprecieze asupra unei situații de excepție, aceea a antrenării răspunderii solidare. Există dovada că reclamantul s-a prezentat la fisc, este o declarație dată de acesta, în care arată că nu mai desfășoară activitate din februarie 2013, că nu are bunuri, că a încercat să redreseze societatea. Fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra recursului de față,

Soluția instanței de fond:

Prin sentința nr. 799/29.04.2015, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXX a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Motive de recurs:

Împotriva acestei sentințe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurentul reclamant solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare in judecată și anularea deciziilor contestate.

Dezvoltarea motivelor de recurs:

Recurentul reclamant a învederat, în esență, că , chira dacă Legea nr. 85/2006 făcea referire doar la valoarea creanței creditorului pentru care se putea formula cerere de deshidere a procedurii, interpretarea dată de unele instanțe acestei dispoziții, in sensul că pragul valoric face referire doar la cererea creditorului, nu și a debitorlui este eronată. De asemenea că, prin legea nr. 85/2014 s-a stabilit că, valoarea prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență și că această valoarea este de 40.000 lei atât pentru creditor cât și pentru debitor.

În ceea ce privește condiția relei credințe, a arătat că simpla neexercitarea a dreptului contribuabilului de a fi audiat înainte de întocmirea deciziei nu poate conduce la concluzia că, pe perioada mandatului, a dat dovadă de rea credință în ceea ce privește achitarea obligațiilor fiscale. De asemenea că, nu este de natură a confirma eventuala sa intenție, in calitate de administrator, de a evita achitarea obligațiile fiscale ale societății.

Totodată că, motivele concrete prin care se face dovada că, recurentul, în calitate de administrator, a acționat cu scopul nnechivoc de a sustrage societatea de la achitarea obligațiilor fiscale, lipsesc cu desăvârșire din cuprinsul deciziei contestate. A mai arătta că, instanța de fond s-a rezumat doar la o analiză pur formală, simplistă și eronată în ceea ce privește condiția relei- credințe.

De asemenea că,esența raspunderii solidare, ca formă specială a răspunderii civile delictuale in genere trebuie să se manifeste sub forma unei intenții vădite, motivată și cuprinsă într-un ansamblu probatoriu administrat de organul fiscal, preexistent fazei de judecată și care să excludă impoteza în care neexecutarea obligațiilor fiscale să fie datorate unui management defectuos.

A mai arătat că, instanța de fond s-a contrazis când a apreciat că recurentul reclamant se contrazice in propriile afirmații, reținând in acest sens că, in declarația reclamantului dată la organul fiscal a susținut că nu mai desfășoară activitate din data de 15.02.2013, in timp ce in contestația prealabilă a susținut că societatea nu mai desfășoară activitate de la finele anului 2012. De asemenea că, susținerea sa cum că societatea nu mai desfășoară activitate de la finalul anului 2012 reprezintă momentul de facto în care aceasta s-a aflat în imposibilitate economică, obiectivă, de a mai onora obligațiile contractuale și a desfășura implicit activitate generatoare de venituri. Totodată că, inchiderea activității nu se poate raporta la un moment unic, individualizat in timp în ceea ce privește activitatea economică efectivă a societății, distinctă de cea scriptică, iar po astfel de împrejurare ține de realitatea exercițiului economic.

Temeiul de drept: art. 488 alin.1 pct.8 N.C.p.c.

Calea de atac a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru- 100 lei.

Deși, legat citate, intimatele pârâte nu au depus intâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a formula eventuale apărări.

Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 488 pct. 8 N.C.p.c:

1. În ceea ce privește critica recurentului reclamant cum că instanța de fond în mod eronat a reținut că, impunerea pragului valoric prevăzut de Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței se aplică doar in cazul cererilor creditorilor de deschidere a acestei proceduri iar nu și în cazul debitoarei însăși, Curtea, contrar susținerii recurentului reclamant, constată că, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, in vigoare la data la care recurentul reclamant, in calitate de administrator al societății avea obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței. Astfel, valoarea-prag de 45.000 lei și care reprezintă cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenței se referă la creanța creditorului.

Este adevărat că, prin Legea nr. 85/2014, la art. 5 pct. 72 valoarea prag pentru care se poate solicita deschiderea procedurii insolvenței este de 40.000 lei și se referă atât la creditor cât și la debitor, insă acest text de lege nu este aplicabil în speță, Legea nr. 85/2014 nefiind în vigoare în data la care recurentul reclamant avea obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței.

Sub aspectul neindeplinirii condiției relei credințe în persona recurentului reclamant, Curtea, contrar susținerii acestuia, constată că, instanța de fond, în mod corect a concluzionat că, este dovedită îndeplinirea acestei condiții în persona recurentului reclamant. Astfel, din decizia nr. DJ xxxxxx/30.09.2014 privind angajarea răspunderii in solidar cu _____________________ a recurentului reclamant( f. 17-19 dosar fond) Curtea observă că, acesta nu a declarat la scadență obligațiile fiscale conform vectorului fiscal, deși a fost notificat, respectiv declarația 100 privind impozitul pe veniturile microintreprinderilor pe trimestrele II și IV 2013, trimestrele I și II 2014, incălcând prevederile art. 22 din OG nr. 92/2003; s-a mai reținut că, a fost sancționată contravențional cu 10.000 lei amendă și că societatea a înregistrat debite din 18.03.2007 și a efectuat ultima plată la data de 07.11.2012. De asemenea că, figurează cu un debit de 36.321 lei și întrucât nu mai desfășura activitate din data de 15.02.2013, conform declarației administratorului, acesta avea obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței.

Toate acestea coroborate cu pasivitatea de care a dat dovadă recurentul reclamant la solicitarea organului fiscal de a se prezenta la sediul AJFP D___ în termenul stabilit și cu documentele solicitate prin notificarea nr. DJ xxxxxx-57/18.06.2013 nu pot conduce decât la concluzia că, neindeplinirea obligaților reținute in decizia anterior menționată s-a făcut cu rea credință de către acesta.

În privința susținerii recurentului reclamant conform căreia instanța de fond s-a contrazis când a apreciat că recurentul reclamant se contrazice in propriile afirmații, reținând in acest sens că, in declarația reclamantului dată la organul fiscal a susținut că nu mai desfășoară activitate din data de 15.02.2013, in timp ce in contestația prealabilă a susținut că societatea nu mai desfășoară activitate de la finele anului 2012, Curtea, în acord cu instanța de fond, constată că, în cadrul declarației dată în fața organelor fiscale la data de 27.05.014( f. 78 dosar fond) a menționat, într-adevăr că societatea nu mai funcționează din data de 15.02.2013 iar in cadrul contestației adresată organului fiscal( f. 15 dosar fond) a menționat că, societatea nu mai desfășoară activitate de la finele anului 2012.

În concluzie, criticile recurentului reclamant sunt nefondate, astfel încât, în raport de disp. art. 496 alin.1 C.p.c. va respinge calea de atac ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul reclamant D_____ C_______ împotriva sentinței numărul 799/2015 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE C______ și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___, având ca obiect „anulare act administrativ”, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2015.

Red.jud.S.P.

Jud.fond A.M.M________

Tehnr.CB/

5 ex./05.10.2015