R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX SENTINȚA CIVILĂ NR.1114

Ședința publică de la 12.11.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE -M________ M_____

Grefier -D______ R____

Pentru astăzi fiind amânată judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D_____ I_____ REPREZENTAT LEGAL DE SINDICATUL DEMOCRATIC AL BUGETARILOR DIN ROMÂNIA - PRIN PREȘEDINTE S____ L____, și pe pârâtul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G_____, având ca obiect „anulare act administrativ „.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2015 când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 29.10.2015 și apoi la data de 12.11.2015.

Tribunalul

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul G_____ – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul D_____ I_____ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I____________ de Poliție al Județului G_____, anularea dispoziției de sancționare nr. 7/24.01.2013 emisă de șeful IPJ G_____, prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 20 % pe o perioadă de 3 luni.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 25.01.2013 a luat cunoștință de adresa nr. xxxxx/24.01.2013 a IPJ G_____ prin care i s-a comunicat că a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 20 % pe o perioadă de 3 luni, pe motiv că în perioada februarie 2012 – 01.09.2012 nu ar fi înregistrat sesizările cetățenilor în registrul special constituit la nivelul postului înregistrat cu nr. xxxxxx/23.07.2011, înainte de a le înainta Secției 4 Poliție Rurală Tg B____.

Susține reclamantul că acestei abateri disciplinare îi lipsește unul dintre elementele constitutive, respectiv vinovăția, și că prin sancțiunea aplicată au fost încălcate principiile gradualității și proporționalității deoarece nu au fost avute în vedere criteriile de apreciere a faptei, împrejurările și condițiile comiterii acesteia, urmarea produsă (care în speță nu există), atitudinea sa pe timpul cercetării, comportarea sa în societate și la locul de muncă, calificativele anuale. De asemenea, nu s-a avut în vedere că nu a mai fost cercetat sau sancționat disciplinar și nici că nu are cazier disciplinar.

Reclamantul mai arată că dispoziția de sancționare – actul administrativ care a produs consecința juridică, nu i-a fost comunicată pentru a putea formula pe deplin apărările, aspect ce contravine dispozițiilor art. 1326 alin 1 și 3 din C.civ și art. 64 alin 1 și 2 din Ordinul MAI nr. 400/2004.

În drept, invocă dispozițiile art. 194 din C.pr.civ, art. 1, 7 și 18 din Legea nr. 554/2004, art. 61 din Legea nr. 360/2002 și art. 65 din O.M.A.I. nr. 400/2004.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 8-22, 394-395). Totodată a solicitat proba testimonială, însă la termenul din 30.10.2014 a renunțat la această probă.

Pârâtul IPJ G_____, legal citat, a fost reprezentat în fața instanței și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.

În drept, pârâtul a invocat dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, ale Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 360/2002 și ale O.M.A.I. nr. 400/2004.

În susținerea cererii, pârâtul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii dispoziției atacate (filele 37 - 386, 398 – 421, 424 – 437, 441 – 447).

La solicitarea părților, instanța a administrat în cauză proba cu înscrisurile indicate anterior.

Prin sentința civilă nr. 2034 din data de 27.11.2014 pronunțată în cauză, Tribunalul G_____ a admis acțiunea, dispunând, pe cale de consecință, anularea dispoziției de sancționare nr. 7 din 24.01.2013 emisă de Șeful IPJ G_____.

Totodată, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamant privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.

În considerente tribunalul a reținut, în esență, că prin decizia nr. 392/02.07.2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 667/11.09.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând ca fiind neconstituționale prevederile art. 59 alin. 2, ale art. 60 alin. 1 și ale art. 62 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 iar că în cauză se impune a se avea în vedere decizia nr. 392/02.07.2014 a Curții Constituționale, care lovește cu nulitatea procedura cercetării prealabile a faptei care a fost realizată în conformitate cu dispozițiile O.M.A.I nr. 400/2004, așa cum rezultă fără dubiu din chiar conținutul dispoziției contestate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul IPJ G_____, iar prin decizia civilă nr. 1155/27.05.2015, Curtea de Apel G_____ a admis recursul, a casat sentința recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând, în esență, că decizia Curții Constituționale care a fundamentat sentința recurată în cauză nu este relevantă în privința aprecierii validității deciziei de sancționare, câtă vreme OMAI nu a constituit temeiul exclusiv al respectivei decizii, iar dispozițiile din preambulul deciziei nedeclarate neconstituționale sunt suficiente pentru disciplinarea cercetării prealabile a polițistului.

Normele cuprinse în art. 57, art. 58, art. 59 alin 1. 3-10, art. 60 alin. 2, art. 61 și art. 62 alin. 1-2 și art. 62/1 din Legea nr. 360/2002 constituie un cadru normativ precis și suficient pentru cercetarea disciplinară a polițistului cuprinzând numeroase garanții pentru acesta (inclusiv dreptul la apărare).

Din înscrisurile înaintate la dosar de către pârâtă rezultă că reclamantul a fost supus procedurii de cercetare disciplinară, a avut posibilitatea să ceară asistența unui polițist (potrivit art. 59 alin. 7 din Legea nr. 360/2002), fiind consemnat punctul său de vedere (filele 232-235 dosar fond).

Prin urmare, nu subzistă în cauză nici un motiv de nulitate a deciziei de sancționare sub aspectul procedurii disciplinare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului G_____ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 7/24.01.2013 emisă de Șeful IPJ G_____ (filele 51-53) reclamantul D_____ I_____ a fost sancționat disciplinar cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 20% pe o perioadă de 3 luni”, reținându-se în sarcina sa că în perioada februarie 2012 – 01.09.2012 nu a înregistrat sesizările (plângerile) cetățenilor în registrul special constituit la nivelul postului înregistrat cu nr. xxxxxx/23.07.2011, înainte de a le înainta Secției 4 Poliție Rurală Tg. B____.

S-a constatat astfel că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 23 alin 2 din Anexa la Dispoziția I.G.P.R. nr. 43/20.07.2011 privind Concepția de organizare și funcționare a Poliției Române în mediul rural, fapta menționată constituind abaterea disciplinară de „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici”, potrivit dispozițiilor art. 57 lit. b din Legea nr. 360/2002 și ale art. 12 alin. 1 lit. b din O.M.A.I nr. 400/2004.

În termen legal, reclamantul a formulat contestație împotriva dispoziției de sancționare, contestație ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 1346/18.02.2013 a Inspectorului General al Poliției Române (filele 38 - 40).

Potrivit dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii. Cum în Legea nr. 188/1999 nu se regăsesc reguli privind mențiunile pe care să le cuprindă actul sancționator pentru abateri disciplinare, vor fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.

Ca urmare, analizând înscrisul contestat din perspectiva dispozițiilor art. 251 – 252 din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 50 din H.G. nr. 1344/2007 și raportat la motivele invocate în acțiunea formulată, tribunalul apreciază că, în cauză, din acest punct de vedere, nu se poate reține existența nici unui motiv de nulitate absolută a acestuia.

Tribunalul va înlătura ca neîntemeiată apărarea reclamantului în sensul că Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 ar fi nelegal având în vedere dispozițiile art. 27 alin. 3 din H.G. nr. 555/2001 (în prezent abrogat , dar în vigoare la data emiterii celor două acte normative) potrivit cărora „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”. Ca urmare , nu este necesară publicarea acestora în Monitorul Oficial pentru a-și produce efectele și pentru a fi opozabile celor cărora li se adresează, în acest sens pronunțându-se în mod constant instanța supremă în mai multe decizii de speță.

Tribunalul va înlătura ca neîntemeiată și apărarea reclamantul cu privire la nerespectarea dreptului său la apărare întrucât nu a putut verifica modalitatea în care a fost întocmit Consiliul de disciplină, având în vedere, pe de o parte, că acest consiliul este constituit în baza Dispoziției șefului inspectoratului nr. 86/06.12.2012, iar pe de altă parte, componența Consiliul de disciplină este indicată în cuprinsul invitației comunicată reclamantului sub semnătură la data de 14.01.2013 (fila 67 dosar nr. XXXXXXXXXXXXX).

Pe de altă parte, tribunalul va înlătura și susținerea reclamantului potrivit căreia i s-a refuzat dreptul la apărare, având în vedere că acestuia i s-a adus la cunoștință faptul că poate fi asistat în timpul cercetării prealabile de un alt polițist, reclamantul prezentându-se de fiecare dată în fața Consiliul de disciplină însoțit de un polițist desemnat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, respectiv subinspectorul de poliție S____ L____ – președintele acestei organizații sindicale.

Prin urmare, instanța va înlătura ca neîntemeiat și motivul invocat privind nerespectarea dreptului la apărare.

Pe fond , tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului „polițistul este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, jurământul de credință față de România, prevederile regulamentelor de serviciu și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională. Polițistul răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își execută atribuțiile de serviciu”.

Potrivit prevederilor art. 41 lit. b din același act normativ, „polițistul este dator să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în special față de grupurile vulnerabile, să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competență, integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege”, iar potrivit dispozițiilor art. 57 lit. b constituie abatere disciplinară „neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege”.

Or, fapta săvârșită de către reclamant constituie tocmai „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu primite de la șefii ierarhici” prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. b din Ordinul MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I. și constituie totodată o încălcare a prevederilor art. 57 lit. b din Legea nr. 360/2002 enunțate anterior.

Ca urmare, analizând materialul probator existent la dosar și din perspectiva textelor de lege anterior menționate, se conchide că pârâtul a făcut dovada săvârșirii de către reclamant a faptei reținute în sarcina sa ca abatere disciplinară în timp ce acesta din urmă nici nu a invocat vreun motiv prin acțiunea formulată și nici nu a făcut dovada contrară.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, Tribunalul constată că pârâtul a dat eficiență dispozițiilor art. 59 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 potrivit cărora „la stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise”.

Sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 20 % pe o perioadă de 3 luni” este a doua din plaja sancțiunilor disciplinare ce se aplică polițiștilor, după „mustrarea scrisă”.

Întrucât reclamantul a încălcat una dintre îndatoririle fundamentale ale polițistului – respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor - dreptul la petiționare, tribunalul apreciază că atât Dispoziția nr. 7/24.01.2013 emisă de Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G_____ cât și Decizia nr. 1346/18.02.2013 a Inspectorului General al Poliției Române întrunesc condițiile de legalitate și temeinicie.

Ca atare, acțiunea formulată de reclamant se apreciază că este netemeinică, motiv pentru care se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D_____ I_____ REPREZENTAT LEGAL DE SINDICATUL DEMOCRATIC AL BUGETARILOR DIN ROMÂNIA - PRIN PREȘEDINTE S____ L____,cu sediul în G_____, ______________________, __________.1, ___________ pârâtul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G_____,cu sediul în G_____, ___________________,ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Tribunalul G_____, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 12.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M________ M_____ D______ R____

Red.MM

Tehnored.DR/4exp/13.12.2015