DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2363
Ședința publică de la 05.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I____ P_________
JUDECĂTOR - A__ M____ G___
JUDECĂTOR - G_____ B0GDAN F_______
GREFIER - L_____ E____ A_____
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta __________________ SPRL lichidator al _________________, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din 06.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul V____ I_______ C_______ S____.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, reprezentat de Doamna avocat E________ I____, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, față de data comunicării sentinței atacate, respectiv 05.04.2013 și acordă cuvântul pe această excepție.
Apărătorul intimatului solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului și respingerea acestuia ca fiind tardiv declarat, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.xxxxx pronunțată de Tribunalul București Secția a vii a Civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A__ G___ EXPERT SPRL împotriva pârâtului V___ I_______ C_______ S____, cererea având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale în temeiul art.138 alin. 1 din legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este, conform art.1169 C.civ., în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Instanța a constatat că reclamantul A__ G___ EXPERT SPRL susține că starea de insolvență a debitoarei _________________ a fost cauzată de către pârâtul V____ I_______ C_______ S____, în calitate de fost administrator statutar al debitoarei, prin săvârșirea de acesta a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.a), lit.c), lit.d) și lit.e) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență; a faptelor de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea; și, respectiv, a celei de a fi deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice.
S-a constatat că reclamantul nu a propus administrarea de probe privind existența în fapt a activelor menționate în bilanțul contabil din 31.12.2006, active și bunuri care, nefiind identificate în fapt și nici determinate fizic, au doar o existență scriptică și ideală. Împrejurarea că pârâtul nu a depus acte care să ateste modul de ieșire al bunurilor din patrimoniul societății ulterior datei de 31.12.2006 ori care să permită lichidatorului să identifice aceste ipotetice active, nu conduce, în lipsa administrării unui probatoriu concludent, la concluzia că în mod inevitabil pârâtul fi folosit bunurile debitoarei în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, s-a reținut că reclamantul nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamantul nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți. Presupusele fapte ilicite, prevăzute de art.138 alin.1 lit.a) și lit.e) din lege, care l-ar fi motivat pe pârât să continue activitatea societății, nu au fost probate în mod cert și indubitabil.
În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr.85/2006), s-a constata că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
Instanța a mai reținut cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.
Lichidatorul A__ G___ Expert SPRL a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând admiterea cererii de atragere a răspunderii personale a intimatului parat V____ I_______ C_______ S____ și obligarea acestuia la suportarea masei pasive a societății debitoare _________________, in cuantum total de 61.280,00 Iei, conform tabelului definitiv de creanțe.
În motivarea recursului se arată că debitoarea a înregistrat creanțe și nu s-a preocupat de încasarea acestora și începând cu data de 31.12.2006 nu a mai ținut o evidență contabilă în conformitate cu normele legale.
Recurentul apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece din analiza indicatorilor economici ai societății rezultă că răspunzător pentru apariția stării de insolvență și pentru faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit. a, c, d, și e din legea nr. 85/2006 este intimatul, fost administrator al societății debitoare.
La termenul din 05.12.2013, Curtea a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului și a reținut cauza în pronunțare pe acest aspect, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 c.p.c.
Excepția este întemeiată și va fi admisă pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 301 c.p.c și art. 8 alin. 2 din legea nr. 85/2006 termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii.
Sentința atacată a fost comunicată recurentului la data de 05.04.2013 astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 33 în dosarul instanței de fond.
Prin urmare, termenul de recurs de 7 zile, calculat în conformitate cu art.101 alin. 1c.p.c., pe zile libere, s-a împlinit la data de 11.04.2013, or, cererea de recurs a fost înregistrată la data de 24.04.2013, conform rezoluției de primire a recursului, fila 4 dosar, deci cu mult peste termenul legal.
Având în vedere prevederile art.103 alin 1 c.p.c, potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, Curtea constată că excepția tardivității declarării recursului este întemeiată.
În concluzie, Curtea în urma admiterii excepției tardivității și în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 c.p.c va respinge recursul, ca fiind tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția tardivității declarării recursului și în consecință:
Respinge recursul declarat de recurenta __________________ SPRL lichidator al _________________, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din 06.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul V____ I_______ C_______ S____, ca fiind tardiv.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I____ P_________ A__ M____ G___ G_____ B0GDAN F_______
Grefier,
L_____ E____ A_____
Red.Jud. I.P.
Nr.ex.: 2/16.12.2013
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte: S____ C______ V_____