Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 793/2012
Ședința publică de la 30 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE F________ M________
Grefier C______ Ș_____
Pe rol judecarea cererii formulată de reclamanta M______ E____ domiciliată în B____, _________________________, județul B____ împotriva pârâtului C____ E_____ T______ domiciliat în ______________________________ pentru angajarea răspunderii conform art.138 alin.1. lit.a, d și f din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta M______ E____ a lipsit pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reclamanta depune la dosar tabelul definitiv rectificat al creanțelor și raportul privind cauzele și împrejurările ce au condus la starea de insolvență a debitorului. Solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată , antrenarea răspunderii pârâtului pentru întreg pasivul debitoarei , respectiv suma de 632.634.38 lei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. 1592/2012 , reclamanta M______ E____ – lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C____ E_____ T______ obligarea la suportarea pasivului debitoarei ______________________ în sumă de 632.634,38 lei.
În motivarea acțiunii s-au învederat următoarele: prin sentința civila nr. 1207/16.11.2011 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei _______________________.
Lichidatorul judiciar desemnat în această cauză – avocat M______ E____ a procedat la notificarea debitoarei și a pârâtului în calitate de administrator social.
Acesta deși avea obligația , potrivit art.35 coroborat cu art.28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, de a preda documentele contabile nu s-a conformat.
În concret pârâtul a efectuat în perioada 01.01.2009 – 10.06.2009 achiziții de material de însămânțat , îngrășăminte și ierbicide pentru care nu a emis facturi și nici nu a inregistrat venituri, nevirând către bugetul de stat impozitul aferent.
A încheiat contracte de arendă pe o suprafață de 155,13 ha beneficiind de subvenții în sumă de xxxxx,46 lei.
În drept acțiunea a fost fundamentată pe disp. art. 138 alin.1 lit.”a” și „d” și „f” din Legea nr. 85/2006.
În sprijinul susținerilor sale reclamantul a depus copii de pe următoarele înscrisuri:
- raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței;
- tabelul definitiv al creanțelor;
- extras de pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Pârâtul , deși citat cu copia acțiunii nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține apărarea.
Examinând prezenta acțiunea dedusă judecății în raport de actele cauzei , de legislația incidentă instanța urmează a o admite .
Se au in vedere următoarele: faptele presupus a fi fost săvârșite de către pârâtul C____ E_____ T______ în calitate de administrator social al debitoarei ______________________ sunt acelea enunțate de dispozițiile art.138 alin.1 lit. lit.”a” , „d” și „f” din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că a folosit creditele debitoarei în interes propriu, nu a ținut contabilitatea conform legii și a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri în scopul încetării de plați.
În consecință, pe parcursul anului 2009 a încheiat contracte de arendă pe o suprafață de 155,13 ha pentru care societatea a beneficiat de subvenții în sumă de 55.793,46 lei. Totodată a efectuat achiziții de material de însâmânțat , ingrășăminte și ierbicide pentru care nu a emis nici o factură de livrări sau prestări servicii, neînregistrând venituri și nevirând către buget impozitul aferent
Instanța mai constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.998-999 Cod civil sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile, condițiile speciale fiind legate de aprecierea culpei , a fapte ilicite , a existenței legăturii de cauzalitate dintre acestea și a prejudiciului.
Prin aceste fapte , creditorii au fost prejudiciați , astfel cum rezultă din conținutul tabelului definitiv al creanțelor , Administrația Finanțelor Publice B____ – 456.902 lei; ________________ – 153.419,88 și ____________________ – 22.312,50 lei.
În considerarea celor de fapt și de drept expuse , acțiunea va fi admisă, va dispune antrenarea răspunderii în sensul obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei in suma de 632.634,38 lei .
Prezenta se va pune în executare prin executorul judecătoresc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta M______ E____ domiciliată în B____, _________________________, județul B____ împotriva pârâtului C____ E_____ T______ domiciliat în ______________________________ pentru angajarea răspunderii conform art.138 alin.1. lit.a, d și f din Legea 85/2006.
Dispune antrenarea răspunderii pârâtului în sensul obligării la suportarea pasivului în sumă de 632.634,38 lei potrivit tabelului definitiv de creanțe, respectiv Administrația Finanțelor Publice B____ – 456.902 lei; ________________ – 153.419,88 și ____________________ – 22.312,50 lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Mai 2012
|
Președinte, F________ M________ |
|
|
Grefier, C______ Ș_____ |
|
Red. F.M
Tehnoredactat C.Ș/4 ex
14.06.2012