Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 738/2015
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G_______ P_____
Judecător C_______ P_____
Judecător E____ G________
Grefier A__-M____ P________
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de recurenta F_____ G_______ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională Poșta Română SA, împotriva deciziei civile nr. 197 din 16.02.2015 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 17.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 24.11.2015, când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. xxxxx/30.10.2013, Judecătoria Iași a respins acțiunea formulată de F_____ G_______ în contradictoriu cu intimata, C_______ Națională „Poșta Română” S.A.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut ca art. 30 alin. 4 din Codul muncii face referire la persoanele neîncadrate (folosește termenul de încadrare) și la posturile vacante (nu la posturile ocupate și la persoanele încadrate).
In cauza, decizia de concediere este ulterioară concursului din 20.06.2012 (fiind emisă la data de 04.07.2012).
De asemenea, interviul a fost organizat în condițiile unei noi organigrame. Prin urmare, nu a fost încălcat acest articol.
Art.7 din actul adițional la Contractul Colectiv de Munca 2008-2018 a fost respectat.
Procedura de ocupare a posturilor de execuție nr. 101/6444/1.04.2012, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 31/30.03.2012, a vizat un număr redus de locuri față de numărul mare de salariați și s-a stabilit de catre directorul general (ale cărui atribuții nu au fost analizate de reclamantă și nici nu s-a făcut dovada că ar fi depășite, în sensul celor prevăzute).
S-a precizat că, practic, concursul constă într-un interviu, care ar avea ca tematică principală evaluarea aptitudinilor profesionale. Comisia de evaluarea ar fi desemnată de Directorul General (filele 25 și 55).
Reclamanta a acuzat, prin participarea la concurs, modalitatea de organizare și desfășurare a acestuia.
Totodata, reclamanta a contestat rezultatele concursului fără ca aspectele invocate, experiența, competența și cunoștințele ei speciale, să aibă legătură cu aceasta și nici nu a făcut dovada, că a fost apreciată greșit de comisie.
Afirmatiile referitoare la rezultatele obținute de ceilalți candidați, în condițiile în care nu a înțeles să se judece și cu aceștia, nu sunt susținute de probe.
Declarația martorei, M______ D____, a fost apreciata ca fiind subiectivă, deoarece nici aceasta nu a reușit sa ocupe postul pentru care a optat. Depoziția martorei nu a condus la concluzia că examenul organizat ar fi nul sau/și nelegal.
Procedura de ocupare a posturilor de execuție nu a fost contestată de partenerul de dialog social și nici de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta F_____ G_______ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 197 din 16.02.2015, Tribunalul Iași a respins excepția de necompetență materiala a Tribunalului Iași, invocata de intimată.
A fost respins apelul formulat de reclamanta, F_____ G_______, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/30.10.2013 a Judecătoriei Iași, sentință ce a fost păstrată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iași a reținut ca excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea cererii contestatoarei F_____ G_______ nu poate fi primită.
Prin sentința civilă nr. 1010/27.02.2013, pronunțată în dosarul înregistrat sub nr. XXXXXXXXXXXX, Tribunalul Iași a declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererilor formulate de reclamanta F_____ G_______ privind anularea concursului/examenului din 20.06.2012, a rezultatului obținut și a soluției date la contestația sa, nr. 270.XXXXXXXX din 26.06.2012, ca urmare a admiterii excepției necompetenței sale materiale de soluționare a acestor cereri.
În contestația formulată de F_____ G_______ împotriva deciziei de concediere nr. 93/04.07.2012, precum și în cererea acesteia de obligare a pârâtei, C_______ N________ „Poșta Română” SA, la plata daunelor morale, Tribunalul Iași a respins, prin aceeași sentință civilă nr. 1010/2013, excepția necompetenței sale materiale, disjungând judecata acestor cereri și dispunând formarea unui nou dosar care a fost repartizat manual la același complet de judecată, dosar în care s-a acordat termen la data de 17.04.2013.
Pentru termenul acordat s-a dispus citarea părților cu mențiunea de a pune concluzii pe o eventuală suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a cererilor în privința cărora Tribunalul Iași a declinat competența, raportat la art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
La baza pronunțării acestei sentințe civile a stat respectarea principiului securității raporturilor juridice, în a cărui aplicare s-a reținut că practica instanței de control judiciar se impune judecătorului de la instanța inferioară.
Prin decizia nr. 4/17.02.2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX Curtea de Apel Iași a stabilit în conflictul de competență ivit că cererea având ca obiect verificarea legalității concursului organizat de C_______ N________ „Poșta Română” SA este de competența Judecătoriei Iași.
Însăși intimata a invocat această decizie în susținerea excepției de necompetență materială a Tribunalului Iași, ignorând împrejurarea că, în prezentul litigiu, Tribunalul Iași a fost învestit cu analiza legalității și temeiniciei sentinței pronunțate de instanța de fond competentă în condițiile reglementate de art. 282 Cod procedură civilă. Potrivit acestui text de lege, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal.
Pornind de la chiar susținerile intimatei, potrivit cărora Judecătoria Iași este competentă material să soluționeze prezentul litigiu și făcând aplicarea art. 282 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepția necompetenței materiale nu a putut fi primită, Tribunalul Iași fiind chemat legislativ să soluționeze cererea de apel formulată de reclamanta F_____ G_______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/30.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași.
Pe fondul litigiului, tribunalul a reținut că, la data de 30.05.2012, prin hotărârea nr. 31, pârâta, C_______ N________ „Poșta Română” SA, a aprobat organigrama noii structuri a companiei, negociate cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, potrivit art. 18 alin. 2 din Actul constitutiv și desființarea efectivă a posturilor care nu se mai regăsesc în noua structură organizatorică.
Directorul General a fost mandatat să ia măsurile legale pentru implementarea structurii organizatorice aprobate, potrivit art. 1, începând cu data de 31.05.2012 și finalizarea procedurii de concediere colectivă.
Intenția pârâtei, de efectuare a concedierii colective, a fost notificată, cu adresa nr. 101/6416/01.06.2012, Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România. Prin aceasta sindicatul a fost convocat la consultări în vederea diminuării consecințelor sociale generate de concedierea colectivă, precum și pentru identificarea metodelor și mijloacelor de evitare a concedierilor colective și de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați.
Rezultatul negocierilor a fost cuprins în procesul-verbal încheiat la data de 01.06.2012, înregistrat de pârâtă sub nr. 101/6445/01.06.2012.
De comun acord s-a stabilit că selecția salariaților afectați de concediere va avea în vedere pregătirea profesională a acestora și se va realiza prin verificarea competențelor, pe bază de interviu, de către o comisie numită la nivel central de către Directorul General al Companiei Nationale Poșta Română SA.
La nivelul Centrelor Operaționale Regionale se va aplica aceeași metodă de selecție cu mențiunea că Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România își poate desemna în cadrul Comisiei de evaluare un reprezentant cu statut de observator, fără drept de notare. Acest criteriu de selecție se va aplica numai după departajarea salariaților ținând cont de rezultatele consemnate în fișele de evaluare a realizării obiectivelor de performanță valabile pe anul 2011.
Demararea măsurilor necesare pentru implementarea structurii organizatorice a Companiei Nationale „Poșta Română” SA, corespunzătoare organigramelor aprobate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 31/30.05.2012, a început la data de 31.05.2012, astfel cum a rezultat din decizia nr. 140/30.05.2012 a Directorului General al Companiei Nationale „Poșta Română” SA.
La aceeași dată, 30.05.2012, C_______ N________ „Poșta Română” SA, prin Directorul General, a emis decizia nr. 139 prin care a desființat toate posturile vacante existente în structura organizatorică a companiei.
Procedura de ocupare a posturilor de execuție – astfel cum aceasta a fost convenită prin negocierea cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România – a făcut obiectul adresei nr. 101/6444/01.06.2012 semnată de Directorul General.
Potrivit acesteia, ocuparea posturilor de execuție aferente fiecărei structuri se va face prin interviu și va avea ca tematică principală evaluarea aptitudinilor profesionale. Salariații interesați de ocuparea unui post de execuție urmau să depună o cerere scrisă adresată Directorului General, până la data de 07.06.2012, ora 16,30. Locul, data și ora de desfășurare a interviurilor urmau a fi anunțate în timp util.
Cu cererea nr. 270.2/1/401 din 06.06.2012, reclamanta F_____ G_______ a solicitat participarea la concurs pentru ocuparea unui post în cadrul activității financiar-bancare și de asigurări – Centrul Operațional Regional Iași.
După numirea Comisiilor de evaluare a aptitudinilor profesionale a salariaților care au depus cerere de ocupare a unui post în cadrul Centrului Operațional Regional, respectiv CRT, prin decizia nr. 209/15.06.2012, modificată prin decizia nr. 231/18.06.2012 și intervievarea salariaților, au fost întocmite fișe de notare centralizatoare pentru proba interviu, precum și procesul-verbal din 22.06.2012 privind rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor din cadrul C__ Iași, CRT Bacău și CRT Iași, desfășurat în data de 20.06.2012, la sediul C__ Iași, precum și fișa de notare centralizatoare pentru proba interviu și procesul-verbal din 27.07.2012 privind rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor de execuție în cadrul Departamentului Resurse Umane – dispersie Iași, desfășurat în data de 27.07.2012 la C_______ N________ Poșta Română SA.
Împotriva rezultatului concursului desfășurat la data de 20.06.2012, reclamanta F_____ G_______ a formulat contestația înregistrată sub nr. 270.XXXXXXXX/26.06.2012 ce a fost soluționată în sensul respingerii sale, ca neîntemeiată, astfel cum a rezultat din adresa nr. 101/7616/03.07.2012, comunicată reclamantei.
În prezentul litigiu, reclamanta a înțeles sa conteste concursul/examenul susținut de ea pe data de 20.06.2012, organizat pentru ocuparea unui post de execuție în cadrul compartimentului Activități Financiar – Bancare și de Asigurări la C__ Iași, rezultatul acestui concurs/examen și soluția dată contestației sale.
Obiectul litigiului nu a fost constituit și cu examenul/concursul la care reclamanta a participat pe data de 27.07.xxxxx la C_______ N________ „Poșta Română” SA.
Tribunalul a apreciat ca incălcarea prevederilor art. 7 alin. 5 din Actul adițional la CCM 2008 – 2018 (art. 9 din CCM actualizat ) înregistrat sub nr. 140/187 din 13.04.2012, respectiv 55 din 13.04.2012, nu poate fi reținută.
Acest text, precum a arătat apelanta, sancționează cu nulitatea ocuparea posturilor vacante fără organizarea unui concurs, precum și ocuparea acestor posturi în urma organizării unui concurs altfel decât este prevăzut în articolul respectiv.
Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte – potrivit art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011 – pentru toți angajații, executarea contractului colectiv de muncă fiind obligatorie pentru părți.
Fac parte din contractele colective de muncă și convențiile dintre părțile semnatare ale acestora prin care se soluționează conflictele colective de muncă, astfel cum dispune art. 128 alin. 1 din Legea 62/2011.
În aplicarea principiului recunoașterii reciproce, art. 153 din același act normativ, prevede că orice organizație sindicală legal constituită poate încheia cu un angajator sau cu o organizație patronală orice alte tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, în formă scrisă, care reprezintă legea părților și ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare.
În aplicarea acestor texte de lege, tribunalul a reținut că, prin procesul-verbal încheiat la data de 01.06.2012, părțile semnatare ale acestuia au înțeles ca, în vederea reducerii numărului de salariați care vor fi concediați și în acord cu norma cuprinsă în art. 69 din Codul muncii, să insereze drept criteriu de avut în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere procedura interviului.
Cum s-a arătat în expunerea situației de fapt, părțile semnatare ale procesului-verbal din 01.06.2012 au convenit ca, după departajarea salariaților, ținând cont de rezultatele consemnate în fișele de evaluare a realizării obiectivelor de performanță pentru anul 2011, criteriul de selecție a salariaților afectați de concediere să aibă în vedere pregătirea profesională a acestora și să se aplice prin verificarea competențelor pe bază de interviu de către o comisie numită la nivel central de către Directorul General al Companiei Nationale „Poșta Română” SA.
Înțelegerea părților - intervenită ca urmare a consultării cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, impusă de efectuarea de către pârâtă a concedierii colective - transpusă în cuprinsul procesului-verbal din 01.06.2012, constituie legea părților și, ca atare, se impune acestora, efectele sale fiind obligatorii.
În vederea analizării legalității desfășurării sale, instanța nu a avut a eficientiza, astfel cum a solicitat apelanta, prevederile art. 7 alin. 5 din Actul adițional la CCM 2008 - 2018 (art. 9 din CCM actualizat) înregistrat sub nr. 140/187 din 13.04.2012, respectiv 55 din 13.04.2012.
Aceasta întrucât art. 7 invocat reglementează exclusiv modul de ocupare, metoda de evaluare în vederea ocupării posturilor vacante din Administrația centrală, precum și pentru personalul de conducere din cadrul sucursalelor și modul soluționării contestațiilor. Ipoteza premisă a art. 7 este aceea a existențe unor posturi vacante pentru a căror ocupare s-a stabilit ca unică metodă concursul.
În speță, însă, în discuție nu este existența unor posturi vacante a căror ocupare să reclame organizarea unui concurs.
Dimpotrivă, în noua structură a pârâtei, C_______ N________”Poșta Română” SA, posturile de execuție existente în organigramă au impus o reducere de personal prin concedierea colectivă a acestuia. În vederea concedierii, salariații pârâtei urmau a fi evaluați cu privire la realizarea obiectivelor de performanță, iar ulterior departajați pe baza interviului având ca obiectiv verificarea competențelor și pregătirii personale a acestora.
În acest context factual și juridic nu s - a putut reține că, spre stabilirea ordinii de prioritate la concediere, pârâta trebuia să recurgă la proba concursului, astfel cum procedura acestuia este reglementată prin CCM 2008 – 2018, exclusiv pentru ipoteza ocupării posturilor vacante.
Nefiind incident CCM 2008 – 2018, nu a putut fi reținută nici sancțiunea nulității stipulată de art. 7 alin. 5 (actual art. 9).
De asemenea, nu a putut fi reținută nici nesocotirea normei inserate în art. 30 alin. 4 din Codul Muncii.
Articolul 30 din Codul muncii reglementează necesitatea organizării unui concurs/examen pentru ipoteza în care instituțiile, autoritățile publice și alte unități bugetare au a face încadrări ale salariaților pe posturile vacante existente în Statul de funcții. Condițiile de organizare și modul de desfășurare a concursului/examenului se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului, exclusiv în ipoteza premisă în care au loc încadrări pe posturi vacante.
Cum s-a arătat deja, verificarea competențelor pe baza interviului a fost necesară și hotărâtă, de comun acord, de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România și C_______ N________ „Poșta Română” SA, în vederea efectuării concedierii colective, astfel că ipoteza premisă a textului art. 30 din Codul muncii nu se regăsește în prezentul litigiu.
Nici celelalte susțineri ale apelantei relative la necesitatea existenței unui anunț de concurs sau adresă care să conțină informațiile înscrise în CCM 2008 – 2018 – anexa 2; nelegalitatea procedurii de evaluare a candidaților; nelegalitatea decurgând din absența tematicii ori a subiectelor pregătite în prealabil; neefectuarea unei notări și necrearea posibilității de verificare ulterioară a corectitudinii evaluării; inexistența unei comisii de contestații desemnată anterior începerii concursului și a unei proceduri de soluționare a contestațiilor, fundamentate pe prevederile CCM 2008 – 2018 – Regulament privind Organizarea Concursurilor, nu au putut fi primite de tribunal.
Rațiunea lipsei de relevanță, sub aspectul valabilității interviului organizat la data de 20.06.2012, a regulilor statornicite de CCM pentru organizarea concursurilor este identică cu cea expusă în analiza primei critici aduse de apelantă în cuprinsul căii de atac.
A mai reținut tribunalul că, prin procesul-verbal din 01.06.2012, părțile semnatare au înțeles să reglementeze în mod strict criteriul de selecție constând în interviul pentru verificarea competențelor profesionale. Absența unei astfel de reglementări limitează putința instanței de a verifica legalitatea interviului sub orice alte aspecte decât cel relativ la susținerea acestuia înaintea unei comisii numită la nivel central de către Directorul General al CNPR.
În egală măsură, valabilitatea interviului poate fi pusă în discuția contradictorie a părților, raportat criteriilor avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere în cadrul contestației formulate împotriva deciziei nr. 93/04.07.2012.
Reținând invocarea de către reclamantă a unor motive de nelegalitate ce-și găsesc aplicarea în procedura angajării, precum și argumentarea cererilor adresate pe aspecte ce au relevanță în stabilirea legalității procedurii concedierii, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a dispus conform celor cuprinse în decizia pronunțată.
F_____ G_______ a declarat recurs, considerând că decizia tribunalului este nelegală si netemeinică.
In motivarea recursului, ea sustine că a reclamat vicii de formă și de fond cu privire la concursul/examenul propriu-zis și la rezultatul final, după cum urmează:
1.Incălcarea prevederilor art. 7 din Actul adițional la CCM 2008-2018 (art. 9 din CCM actualizat), înregistrat sub nr. 140/187 din 13.04.2012, respectiv 55 din 13.04.2012. In alin. 5, acest articol prevede că ocuparea posturilor printr-un altfel de concurs decât cel reglementat în acest articol este lovită de nulitate. In cazul pendinte, concursul/examenul nu a respectat prevederile CCM, viciu care este sancționat cu nulitatea actului juridic. În plus, concursul/examenul este invalid și din cauza faptului că regulamentul de concurs/examen nu a fost aprobat prin hotărâre a Guvernului, așa cum cere art. 30 alin. 4 din Codul muncii.
2. Inexistența unui anunț de concurs sau a unei adrese care să conțină informațiile înscrise în CCM 2008-2018 - Regulamentul privind organizarea concursurilor - Anexa 2, precum: elementele de identificare a postului (titulatura postului); descrierea postului (principalele atribuții/responsabilități); specificațiile postului (studiile și calificările necesare, experiența anterioară, competențele, în special cele esențiale, atât profesionale cât și comportamentale); probele de concurs și media minimă obligatorie; tematica și bibliografia; criterii de evaluare obiectiva profesională și punctajele maxime stabilite de comisie pentru aceste criterii, stabilite prin planul de interviu; criterii de competență, precum: abilități de comunicare, capacitate bună de comunicare și de lucru în echipă, capacitate de analiză și sinteză, abilitate de redactare a textelor, calități personale (gândire analitică, dorința de autoperfecționare, flexibilitate, creativitate, mobilitate etc); procedura de contestare (termen de depunere/rezolvare, loc de depunere etc).
3.Nelegalitatea procedurii de evaluare a candidaților.
Sustine recurenta ca, in realitate, angajatorul a realizat un interviu (așa cum recunoaște în întâmpinare și în răspunsurile la întrebările 5 și 9 din interogatoriu), nicidecum un concurs/examen, așa cum ar fi fost legal, conform Regulamentului privind organizarea concursurilor, care constituie Anexa 2 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în cazul opțiunii de a selecta personalul pentru posturile de execuție pe criterii de competență.
Examinarea prin interviu s-a făcut fără tematică ori subiecte pregătite în prealabil (conform răspunsurilor la întrebările nr. 2, 10, 11 din interogatoriu).
Întrebările de la interviu nu au fost comune candidaților (conform răspunsului la întrebarea nr. 9 din interogatoriu și declarației martorei) și nu a existat barem de notare.
În realitate, nu s-a efectuat vreo notare și nu s-a creat posibilitatea verificării ulterioare a corectitudinii evaluării, astfel că, o comisie de contestații, care ar fi trebuit să fie desemnată în conformitate cu prevederile art. 8 alin, 2 din Regulamentului privind organizarea concursurilor, care constituie Anexa 2 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu putea verifica dacă evaluarea candidaților a fost corectă sau nu.
De altfel, concursul/examenul și rezultatul acestuia sunt invalide și din cauza inexistenței unei comisii de contestații, desemnată anterior începerii concursului, a unei proceduri de soluționare a contestațiilor și mai ales a faptului că tot examinatorii au soluționat și contestațiile, deși pârâta a negat acest fapt, prin răspunsul la întrebarea nr. 15 din interogatoriu, fără a prezenta dovada contrară și fără a explica ce calități speciale aveau membrii acestei comisii, dacă au putut soluționa contestațiile fără să existe formă de înregistrare a interviurilor.
Așa se explică faptul că Răspunsul nr. 101/7616 din 03.07.2012, pe care pârâta 1-a dat în urma contestației recurentei, a fost unul formal, la fel cum a fost pentru toți cei care au făcut contestații (identic, așa cum recunoaște pârâta prin răspunsul la întrebarea nr. 16 din interogatoriu), fără a rezolva concret niciun punct din contestația menționată mai sus. De altfel, răspunsul a fost semnat de Directorul General și nu de Președintele comisiei de soluționare a contestațiilor cum ar fi fost procedural, dacă ar fi existat acea comisie.
În plus, recurenta sustine ca, deși rezolvarea contestației urma a se face în termen de doua zile lucrătoare, conform CCM - Regulamentul de concurs - Anexa 2, art. 8, răspunsul la contestație l-a primit pe 10.07.2012, după 14 zile de la depunerea contestației, semnat de Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română S.A, fapt care nu afectează validitatea concursului, însă conturează atitudinea angajatorului față de prevederile Regulamentului de concurs.
După administrarea probei cu înscrisuri și după audierea unui martor, prima instanța de judecată a hotărât însă că sunt nefondate toate motivele invocate de recurenta, argumentat cu privire la caracterul nelegal al concursului/examenului/interviului pe care pârâta 1-a organizat la data de 20 iunie 2012, respingând acțiunea.
Judecătoria a considerat că art. 30 alin. 4 se aplică la încadrarea pe posturi a unor persoane reîncadrate în muncă la angajatorul care organizează concursul/examenul, situație premisă inexistentă în cauză, având în vedere faptul că, la data organizării și desfășurării concursului/examenului, recurenta era angajata pârâtei, iar interviul a fost organizat în condițiile unei noi organigrame.
Contrar aprecierii instanței de fond, prin cererea de apel recurenta a invederat că intimata a organizat concurs/examen pentru posturi noi, conform organigramei aprobate prin hotărârea consiliului de administrație nr. 31 din 30.05.2012, dar a condiționat înscrierea la concurs/examen de deținerea calității de salariat în cadrul Companiei Naționale Poșta Română S.A. și, în această situație, regulamentului de concurs/examen trebuia să respecte prevederile art. 30 alin. 4 din Codul muncii.
Instanța de judecată nu a arătat de ce a considerat că procedura de ocupare a posturilor de execuție putea fi stabilită de Directorul general și de ce această procedură putea încălca Regulamentul din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, după cum nu a arătat motivele pentru care a hotărât că este valabilă selecția prin interviu, chiar dacă acest interviu avea ca tematică principală evaluarea aptitudinilor profesionale, așa cum se menționează în considerentele sentinței, dar a reținut că art. 7 din CCM 2008-2018 a fost respectat, ignorând obligația de a motiva această apreciere, având în vedere referirea clară din acțiune la prevederile alin. 5 din acest articol, potrivit cărora ocuparea posturilor printr-un altfel de concurs decât cel reglementat în acest articol este lovită de nulitate, precum și faptul reținut de instanța de judecată, că pârâta a realizat selecția doar prin interviu.
Recurenta sustine ca judecătoria nu a analizat deloc susținerile sale privitoare la inexistența unui anunț de concurs sau a unei adrese care să conțină informațiile înscrise în CCM 2008-2018 - Regulamentul privind organizarea concursurilor - Anexa 2 și la consecințele acestor lipsuri în ceea ce privește legalitatea concursului/examenului, la fel cum nu a analizat deloc susținerile privitoare la nelegalitatea procedurii de evaluare a candidaților, realizată prin interviu (așa cum parata recunoaște în întâmpinare și în răspunsurile la întrebările 5 și 9 din interogatoriu), nicidecum un concurs/examen, în conformitate cu Regulamentul privind organizarea concursurilor, care constituie Anexa 2 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în cazul opțiunii de a selecta personalul pentru posturile de execuție pe criterii de competență.
Examinarea prin interviu s-a făcut fără tematică ori subiecte pregătite în prealabil (conform răspunsurilor la întrebările nr. 2, 10, 11 din interogatoriu).
Întrebările de la interviu nu au fost comune candidaților (conform răspunsului la întrebarea nr. 9 din interogatoriu și declarației martorei) și nu a existat barem de notare.
In realitate, nu s-a efectuat vreo notare și nu s-a creat posibilitatea verificării ulterioare a corectitudinii evaluării, astfel că o comisie de contestații, care ar fi trebuit să fie desemnată în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 2 din Regulamentului privind organizarea concursurilor, care constituie Anexa 2 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu putea verifica dacă evaluarea candidaților a fost corectă sau nu, situație în care nici nu a existat comisie de contestații, desemnată anterior începerii concursului, nu a existat o procedură de soluționare a contestațiilor, ajungându-se astfel ca soluționarea contestațiilor să fie realizată de examinatori, aspect pe care pârâta l-a negat, prin răspunsul la întrebarea nr. 15 din interogatoriu, fără a prezenta dovada contrară și fără a explica ce calități speciale au avut membrii acestei comisii, dacă au putut soluționa contestațiile fără să existe vreo formă de înregistrare a interviurilor.
Ca urmare, răspunsul nr. 101/7616 din 03.07.2012, pe care angajatorul l-a dat în urma contestației recurentei, a fost unul formal, la fel cum a fost pentru toți cei care au făcut contestații (identic, așa cum recunoaște pârâta prin răspunsul la întrebarea nr. 16 din interogatoriu), fără a rezolva concret niciun punct din contestația formulata.
In plus, acest răspuns a fost semnat de Directorul General și nu de Președintele comisiei de soluționare a contestațiilor cum ar fi fost procedural, tocmai din cauza inexistenței acestei comisii.
F_____ G_______ afirma ca, in apel, nu au mai fost administrate probe, iar tribunalul a respins apelul fără a analiza motivele de apel, fară a motiva hotărârea, aplicând greșit legea, aspecte care au făcut ca recursul pe care l-a declarat să fie admis, prin decizia civilă nr. 624 din data de 24.09.2014 a Curții de Apel Iași, iar cauza să fie trimisă pentru rejudecare la instanța de apel.
In rejudecarea apelului, Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri, iar prin decizia civilă 197 din data de 16 februarie 2015 a respins apelul.
Instanța de apel a apreciat că prin procesul-verbal încheiat la data de 01-06.2012 între patronat și Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România s-a convenit ca selecția salariaților să fie făcută prin interviu, iar această înțelegere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 153 din Legea nr. 62/2011.
Deși a citat integral prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011, tribunalul a aplicat greșit această normă juridică, întrucât efectele acestei înțelegeri s-au produs doar între patronat și membrii organizației sindicale semnatare, spre deosebire de prevederile contractului colectiv de muncă.
La data de 01.06.2012, când a fost semnat procesul-verbal menționat, recurenta sustine ca nu mai era membră a Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, după cum nici ulterior, inclusiv la data interviului, nu era membră a acestui sindicat.
Ca urmare, apreciaza recurenta ca orice înțelegere dintre patronat și acest sindicat, derogatorie de la CCM și de la prevederile legale dispozitive, nu i se aplica și nu producea efecte juridice față de ea.
Astfel, recurenta consideră că este lipsită de temei juridic includerea sa într-un proces de selecție realizat în baza înțelegerii dintre patronat și sindicat, conform procesului-verbal din data de 01.06.2012, la care s-a raportat instanța de apel atunci când a constatat legalitatea selecției personalului în baza unui interviu.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că prevederile art. 7 alin. 5 din Actul adițional la CCM 2008-2018 (art. 9 din CCM actualizat) nu sunt aplicabile în cazul de față întrucât ipoteza premisă a art. 7 este acea a existenței unor posturi vacante pentru a căror ocupare s-a stabilit ca unică metodă concursul în vreme ce, „în discuție nu este existența unor posturi vacante a căror ocupare să reclame organizarea unui concurs.
Dimpotrivă, în noua structură a pârâtei CN „Poșta Română” SA posturile de execuție existente în organigramă au impus o reducere de personal prin concedierea colectivă a acestuia. În vederea concedierii, salariații pârâtei urmau a fi evaluați cu privire la realizarea obiectivelor de performanță, iar, ulterior, urmau a fi departajați pe baza interviului având ca obiectiv verificarea competențelor și pregătirii personale a acestora.
Conform alin. 1 din Procedura de ocupare a posturilor de execuție nr.101/6444 din data de 01.06.2012, „posturile de execuție aferente fiecărei structuri se vor ocupa prin concurs". De aici rezultă că toate posturile din noua organigrama erau vacante.
De altfel, pârâta intimată a negat constant faptul că Direcția Regională de Postă Nord-Est Iasi (DRP Nord-Est Iași) și-ar fi schimbat doar denumirea, în Centrul Operațional Regional Iași (C__ Iași), susținând că Direcția Regională de Poșta Nord-Est Iași (DRP Nord-Est Iași) a fost desființată.
Tribunalul nu a analizat această problemă importantă la stabilirea aplicabilității sau nu a prevederilor art. 7 din Actul adițional la CCM, apreciind, în mod superficial, faptul că recurenta nu a concurat pentru un post vacant.
De altfel, instanța de apel nu a arătat cine ocupa postul pentru care a concurat recurenta, în condițiile în care nu l-a considerat vacant.
Sustine recurenta ca, in cazul de față, angajatorul a optat pentru interviu pentru că o astfel de selecție nu putea fi cenzurată, iar acest fapt a fost recunoscut de C_______ Națională „Poșta Romană” SA prin răspunsul la întrebarea nr. 12 din interogatoriu, cu referire la neînregistrarea în niciun fel a interviului. Pârâta arăta astfel că "nu s-au întocmit procese-verbale. Fiecare membru al comisiei a evaluat candidații în baza însemnărilor personale, documente care nu se constituie parte a dosarului de concurs (interviu)."
Există și alte dovezi în dosar cu privire la faptul că angajatorul a considerat toate posturile vacante.
Astfel, răspunsul dat de C_______ Națională „Poșta Româna” SA nr.101/7616 din data de 03.07.2012 în urma contestației nr. 270.XXXXXXXX din data de 26.06.2012 se referă în primul alineat la "Procedura de ocupare a posturilor vacante..``; adresa pe care i-a transmis-orecurentei C_______ Națională „Poșta Româna” SA nr.101.4/841 din data de 30 07.2012 se referă la „...procedura de ocupare a posturilor vacante de execuție..,", iar la Decizia de concediere nr. 931 din data de 05.07.2012, angajatorul a anexat înscrisul intitulat "Situația posturilor vacante din categoria personalului funcțional administrativ, auxiliar și operativ la data de 28.06.2012".
Raportat la cele expuse, afirma recurenta că tribunalul a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 7 din Actul adițional la CCM, precum și prevederile art. 30 alin. 4 din Codul muncii.
Aceeași greșeală a condus la aprecierea instanței de apel că și celelalte susțineri ale apelantei relative la necesitatea existenței unui anunț de concurs sau adresă care să conțină informațiile înscrise în CCM 2008-2018; nelegalitatea procedurii de evaluare a candidaților; nelegalitatea decurgând din absența tematicii ori a subiectelor pregătite în prealabil; neefectuarea unei notări și necrearea posibilității de verificare ulterioară a corectitudinii evaluării; inexistența unei comisii de contestații desemnate anterior începerii concursului și a unei proceduri de soluționare a contestațiilor, fundamentate pe prevederile CCM 2008-2018 - Regulament privind Organizarea Concursurilor, nu pot fi primite de tribunal."
Conform primului paragraf al Regulamentului privind organizarea concursurilor, care constituie anexa 2 la CCM, „în C.N.P.R. și în sucursalele sale (Direcții Regionale de Poștă și Direcții specializate) ocuparea posturilor se face prin: concurs închis (se adresează doar salariaților poștali); concurs deschis (se adresează atât persoanelor interesate din afara sistemului poștal, cât și salariaților poștali); fără concurs (în situațiile speciale prevăzute de CCM); numire conform art. 9 din CCM"
După ce este definit concursul („examen susținut în vederea dobândirii, în ordinea clasificării, a unui post") la pct. 1 din Regulament este prevăzută regula caracterului închis al concursului și excepțiile de la această regulă, excepții care nu există în cauză.
Arata recurenta ca, la pct. 5 din Regulament este reglementat „anunțul de concurs", prevăzându-se locul de afișare, momentul efectuării, conținutul acestuia și este arătat faptul că „tematica și bibliografia pentru proba scrisă a concursurilor se elaborează de compartimentul de resort din C.N.P.R. respectiv sucursală și se aprobă de directorul general respectiv directorul sucursalei, după caz".
Deși este obligatorie, această tematică nu a existat, în cazul de față, deoarece intimata a organizat concursul doar sub forma interviului.
Procedând astfel, ea a încălcat prevederile secțiunii a III-a din pct. 6 al Regulamentului, potrivit cărora probele de concurs pentru personalul funcțional administrativ sunt: interviul (50%) + probă scrisă (40%) + probă operare PC (10%).
Așadar, potrivit Regulamentului din anexa nr. 2 la CCM, concursul pentru postul de execuție în cadrul compartimentului Activități Financiar-Bancare și de Asigurări, la care a participat recurenta, trebuia să conțină trei probe, printre care și o probă scrisă, nicidecum doar un interviu,
Ca urmare, deveneau aplicabile și prevederile pct. 6 din Regulament.
Recurenta considera ca respectarea Regulamentului era o obligație imperativă a intimatei, așa cum rezultă din prevederile art. 9 alin. 5 din CCM, în varianta aplicabilă la data concursului supus cenzurii în cauză, având în vedere Actul adițional la CCM 2008-2018 încheiat la nivel de unitate și înregistrat sub nr. 140/187 din data de 13.04.2012 la C_______ Națională Poșta Română SA, sub nr. 55 din data de 13.04.2012 la Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România și sub nr. 27 din data de 17.04,2012 la ITM București.
Conform art. 9 alin. 1 din CCM, „posturile vacante pentru funcțiile prevăzute în Anexa 7 - Lista funcțiilor, secțiunile I, II și III se vor ocupa numai prin concurs, organizat la nivelul sucursalelor, iar potrivit art. 9 alin. 2 din CCM, „posturile vacante prevăzute la alin. 1, în prima etapă, se vor ocupa prin organizarea de concurs închis. In cazul în care postul vacant nu s-a ocupat prin concurs închis, se va organiza concurs deschis."
Conform art. 9 alin. 4 din CCM, „tematica și bibliografia pentru concurs se elaborează de compartimentele de specialitate din cadrul sucursalelor și se aprobă de directorul sucursalei. Subiectele se vor elabora de către comisia mixtă CN.P.R. - SMP.R. de evaluare a candidaților (numită la nivelul sucursalei), cu o oră înainte de începerea concursului. Media minimă de admitere și probele de concurs la ocuparea posturilor prevăzute de alin. 1 sunt prevăzute în anexa 2 la CCM 2008-2018”
Astfel, recurenta apreciaza ca prevederile primelor două alineate, care sunt aplicabile concursului supus cenzurii instanței de judecată în prezentul proces și care au fost aplicate de intimată, constituie argumente pentru temeinicia primului motiv de apel, referitor la aplicabilitatea art. 30 alin. 4 din Codul muncii, iar împreună cu al patrulea alineat reprezintă temeiul susținerii privind aplicabilitatea Regulamentului din anexa 2 la CCM în cazul acestui concurs.
Întrucât probele de concurs trebuiau să fie cele prevăzute în anexa nr. 2 Ia CCM, respectiv cele trei probe prevăzute de pct. 6 secțiunea a III-a din Regulament (interviu, probă scrisă și probă operare PC, însă intimata a organizat concursul doar sub forma interviului, având în vedere prevederile art. 9 alin. 5 din CCM, potrivit cărora „ocuparea posturilor prevăzute la alin. I din prezentul articol fără organizarea unui concurs, precum și ocuparea acestor posturi în urma organizării unui concurs altfel decât este prevăzut în prezentul articol, sunt lovite de nulitate", precum și faptul că selectarea personalului pentru ocuparea posturilor a fost realizată exclusiv în funcție de rezultatele obținute de candidați la concurs, este dovedit faptul că sunt nelegale concursul organizat de intimată și rezultatele acestui concurs.
Conform art. 5 din Regulamentul privind organizarea concursurilor, anunțul de concurs era obligatoriu și trebuia să îndeplinească următoarele cerințe: să fie afișat la loc vizibil; să cuprindă elemente de identificare a postului, descrierea postului, specificațiile postului, probele de concurs ș media minimă obligatorie, procedura de contestare.
De asemenea, erau obligatorii tematica și bibliografia, care trebuiau elaborate de compartimentul de resort și aprobate de Directorul General sau de Directorul Sucursalei, după caz.
In cazul interviului organizat de intimată nu a existat anunț de concurs, nu a existat tematică, nici bibliografie, nefiind respectată nicio prevedere din Regulamentul de organizare a concursurilor.
Astfel, prin așa-zisul interviu, angajatorul a scos de sub cenzura instanței de judecată procedura de ocupare a unor posturi de execuție, deși a aplicat tratamente diferențiate, discriminatorii, fără just temei, așa cum s - a demonstrat cu înscrisurile depuse în apel.
Instanța de apel nu a analizat motivele pentru care angajatorul nu a stabilit tematica, bibliografia și a efectuat anunțul concursului în cadrul aceleiași selecții, dar pentru alte posturi de execuție, aplicând proceduri de selectare a personalului diferite în cadrul aceleiași reorganizări.
Recurenta sustine ca un alt argument în susținerea afirmațiilor de mai sus este următorul fapt: în adresa cu "Rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor din cadrul C__ Iași, CRT Iași și CRT Bacău" C_______ Națională Poșta Română SA nu înscrie la prima poziție care este postul ocupat, ci doar numele, prenumele și faptul că este "Admis" acest concurent.Astfel, nu se știe pe ce post a concurat prima persoana. Această neregulă își are cauza în nerespectarea Regulamentului de organizare a concursurilor din CCM 2008-2018, din cauza neefectuării anunțului de concurs.
Examinarea prin interviu s-a făcut fără tematică ori subiecte pregătite în prealabil (conform răspunsurilor la întrebările nr. 2, 10, 11 din interogatoriu).
Mai arata recurenta ca inscrisurile pe care le-a depus la rejudecarea apelului infirmă apărarea intimatei privitoare la inaplicabilitatea Regulamentului și la inexistența obligației sale de a stabilit tematica de concurs, bibliografia și de a face anunțul de concurs.
Întrebările de la interviu nu au fost comune candidaților (conform răspunsului Ia întrebarea nr. 9 din interogatoriu și declarației martorei) și nu a existat barem de notare.
În realitate, nu s-a efectuat vreo notare și nu s-a creat posibilitatea verificării ulterioare a corectitudinii evaluării, astfel că, o comisie de contestații, care ar fi trebuit să fie desemnată în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 2 din Regulamentul privind organizarea concursurilor, care constituie Anexa 2 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu putea verifica dacă evaluarea candidaților a fost corectă sau nu, situație în care nici nu a existat comisie de contestații, desemnată anterior începerii concursului, nu a existat o procedură de soluționare a contestațiilor, ajungându-se astfel ca soluționarea contestațiilor să fie realizată de examinatori, aspect pe care pârâta l-a negat, prin răspunsul la întrebarea nr. 15 din interogatoriu, fără a prezenta dovada contrară și fără a explica ce calități speciale au avut membrii acestei comisii, dacă au putut soluționa contestațiile fără să existe vreo formă de înregistrare a interviurilor.
Ca urmare, răspunsul nr. 101/7616 din 03.07.2012, pe care angajatorul l-a dat în urma contestației recurentei, a fost unul formal, la fel cum a fost pentru toți cei care au făcut contestații (identic, așa cum a recunoscut pârâta în răspunsul la întrebarea nr. 16 din interogatoriu), fără a rezolva concret niciun punct din contestația menționată mai sus.
In plus, acest răspuns a fost semnat de Directorul General și nu de Președintele comisiei de soluționare a contestațiilor cum ar fi fost procedural, tocmai din cauza inexistenței acestei comisii.
Procedura de ocupare a posturilor de execuție nr. 6444/01.06,2012 a fost o procedura specială, dată ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Poșta Română SA, prin care s-a stabilit o nouă organigramă.
Această procedură putea fi aplicată doar în concordanță cu prevederile CCM, deoarece contractul colectiv de muncă este obligatoriu pentru angajator, potrivit art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, iar consiliul de administrație nu are puterea de a stabili reguli care încalcă prevederile CCM, având în vedere și prevederile art. 149 din Legea nr. 62/2011.
În plus, în cazul de față, prevederea imperativă a art. 9 alin. 5 din CCM, privitoare la nulitatea oricărei proceduri de ocupare a locurilor de muncă în cazul în care aceasta este diferita de cea reglementată de art. 9 din CCM, constituie un argument în plus pentru susținerea că procedura specială de ocupare a posturilor de execuție nr. 6444/01.06.2012 nu reprezintă un temei juridic valabil pentru validitatea concursului organizat de pârâtă la data de 20 iunie 2012 și pentru menținerea rezultatelor acestui concurs.
Considera recurenta ca dintr-o altă perspectivă, a aplicabilității procedurii speciale de ocupare a posturilor de execuție nr. 6444/01.06.2012, întrucât aceasta era insuficientă pentru organizarea și desfășurarea concursului, din cauza caracterului său generic, trebuia completată, în mod obligatoriu, cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate în ceea ce privește organizarea și desfășurarea interviului, prevederi pe care angajatorul le-a încălcat ( numirea comisiei cu cel mult o zi înainte de desfășurarea concursului - pct. 4 din Regulamentul anexă la CCM -, astfel încât să fie redus riscul înțelegerilor dintre membrii comisiei și concurenți; componența comisiei - pct. 4 din Regulamentul anexă la CCM - ; anunțul de concurs - pct. 5 din Regulamentul anexă la CCM -, probele de concurs și notare - pct. 6 din Regulamentul anexă la CCM -, contestații - pct. 8 din Regulamentul anexă la CCM -, cuprinzând și prevederile privind componența comisiei de contestații, diferită de comisia de evaluare).
C_______ Națională „Poșta Română” S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanta-recurentă F_____ G_______, împotriva deciziei civile nr 344/2014, pronunțată de Tribunalul Iași, ca nefondat.
Susține intimata că recurenta reia în motivarea recursului, susținerile de la fond, precum și pe cele de la judecarea apelului, apreciind că se impune anularea concursului din data de 20 iunie 2012, pe care îl consideră nelegal, deoarece, în opinia sa, nu a fost respectat Regulamentul privind organizarea concursurilor - anexa 2 la Contractul Colectiv de Muncă aplicabil în unitate.
Învederează intimata ca, așa cum s-a arătat și cum au reținut atât instanța de fond, cât și instanța de apel, procedura de ocupare a posturilor de execuție nr. 6444/01.06.2012, a fost o procedură specială, dată urmare a Hotărârii Consiliului de Administrație al Companiei Naționale „Poșta Română” S.A prin care s-a stabilit o nouă organigramă.
In structura nou creată, posturile de conducere au fost suprimate, iar cele de execuție au fost diminuate.
Procedura respectivă a fost stabilită de către partenerii de dialog social, respectiv administrația și sindicatul reprezentativ din unitate si, nefiind contestată de nimeni, a reprezentat legea părților.
Așa cum s - a menționat atât la judecarea fondului, cât și la judecarea apelului și cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, prin aprobarea organigramei din 30.05.2012, s-a procedat la desființarea posturilor de conducere din cadrul sucursalelor, iar unitatea, pentru a nu proceda la concedierea directă a persoanelor ale căror posturi au fost desființate, a decis, împreună cu sindicatul reprezentativ, ca acestea să poată opta pentru posturile existente în cadrul altor compartimente.
In această situație s-a aflat și reclamanta, care a participat la concursul organizat în data de 20.06.2012, pentru ocuparea unui post de inspector exploatare poștală.
Deși, reclamanta, la data respectivă, nu a avut nicio obiecțiune cu privire la modul de desfășurare a concursului, semnând în acest sens, a înțeles să conteste rezultatul concursului, sub următoarele aspecte: educația - nivelul de studii; experiența profesională; competența specifică postului; caracteristicile personale. Aceste elemente nu au nicio legătură cu respectivul concurs.
In acțiunea promovată, reclamanta - recurentă a insistat mai mult pe calitățile membrilor comisiei și ale celorlalți candidați și mai puțin pe modalitatea efectivă de evaluare.
Pe cale de consecință, consideră intimata că atât Judecătoria Iași, cât și Tribunalul Iași au soluționat cauza în mod temeinic și legal, sub toate aspectele, astfel că recursul promovat este nefondat.
Invocarea art. 30 din Codul muncii de către recurentă nu are nicio legătură cu cauza, deoarece dispozițiile articolului respectiv sunt aplicabile instituțiilor, autorităților publice și unităților bugetare, iar C_______ Națională „Poșta Română” S.A este societate comercială cu capital majoritar de stat.
Reluarea argumentelor de la judecarea fondului si a apelului nu poate constitui motiv de recurs, deoarece, în cazul hotărârilor date după judecarea apelului, unde, practic, a fost reluat fondul, motivele de recurs sunt limitate strict la dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a situației de fapt, la neanalizarea unor probe sau la greșita lor apreciere, precum și analiza și reaprecierea probelor de către F_____ G_______ nu pot forma obiectul controlului judiciar exercitat de instanța de recurs, deoarece vizează netemeinicia deciziei atacate..
Astfel, ca efect al abrogării punctului 11 al art. 304 – prin O.U.G. nr.138/2000 – referitor la întemeierea hotărârii judecătorești pe o greșeală de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor, instanța de recurs este ținută să verifice numai criticile de nelegalitate prevăzute de art.304 punctele 1 – 9 din Codul de procedură civilă.
Criticile formulate de recurenta, F_____ G_______, cu privire la aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în speță se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Acest motiv de nelegalitate nu este operant în cauză.
În acest sens, Curtea retine ca, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, F_____ G_______ a contestat, in contradictoriu cu C_______ N________ „Poșta Română”SA., concursul/examenul susținut de ea pe data de 20.06.2012, organizat pentru ocuparea unui post de execuție în cadrul compartimentului Activități Financiar – Bancare și de Asigurări la C__ Iași, rezultatul acestui concurs/examen și soluția dată contestației sale.
Recurenta si – a fundamentat demersul in justitie pe dispozitiile: art. 7 din Actul adițional la CCM 2008-2018 (art. 9 din CCM actualizat), înregistrat sub nr. 140/187 din 13.04.2012, respectiv 55 din 13.04.2012, ale Anexei nr. 2 din CCM 2008-2018 - Regulamentul privind organizarea concursurilor si ale art. 30 alin. 4 din Codul muncii.
Raportat la situatia de fapt retinuta de catre instantele de fond si de apel si care, așa cum s - a menționat, nu mai poate fi modificată in cadrul caii de atac extraordinare a recursului, in care se exercita un control de legalitate (si nu de netemeinicie) a hotararilor pronuntate, Curtea observa ca prevederile legale mai sus mentionate au fost corect aplicate.
Astfel, atat instanta de fond, cat si instanta de apel au retinut ca, in prezenta cauza, procedura de ocupare a posturilor de execuție nu a vizat persoane neîncadrate si posturi vacante, ci s - a desfasurat in conditiile in care parata intimata intentiona sa efectueze concedieri colective.
Concluzia celor doua instante este intemeiata pe hotărârea Consiliului de Administrație nr. 31 din data de 30.05.2012, prin care C_______ N________ „Poșta Română” SA, a aprobat organigrama noii structuri a companiei, negociată cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, potrivit art. 18 alin. 2 din Actul constitutiv, și desființarea efectivă a posturilor care nu se mai regăsesc în noua structură organizatorică.
Prin aceeasi Hotărâre a Consiliului de Administrație (nr. 31 /30.05.2012) din cadrul Companiei Nationale „Poșta Română” SA a fost aprobata si Procedura de ocupare a posturilor de execuție nr. 101/6444/1.04.2012.
Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 31/30.05.2012 din cadrul Companiei Nationale „Poșta Română” SA și Procedura de ocupare a posturilor de execuție nr. 101/6444/1.04.2012 care au stabilit modalitatea de ocupare a posturilor de execuție aferente fiecărei structuri prin concurs, care constă într – o singură probă – interviul - , nu au fost contestate de catre reclamanta recurenta, care a achiesat la acestea.
Astfel, câtă vreme recurenta nu a atacat actele administrative mai sus menționate, prin care s - a stabilit metoda de selecție a personalului în cazul concedierii colective, aceasta, în principiu, nu mai poate ataca procedura interviului, care s - a realizat în baza actelor de dispoziție stabilite de conducerea companiei, în urma consultărilor cu sindicatul din instituție.
Fiind vorba de o procedura de selectie a personalului in cazul concedierii colective, realizata ca urmare a reorganizarii Companiei Nationale Poșta Română SA si a desființarii efective a unor posturi care nu s-au mai regăsit în noua structură organizatorică, instantele de fond si de apel au retinut in mod corect ca, in speta, nu sunt aplicabile prevederile art. 30 alin. 4 din Codul muncii.
Pentru aceleași considerente, instantele anterioare au retinut în mod corect si faptul ca procedura de selectie a personalului nu a încalcat prevederile Contractului Colectiv de Munca si ale actelor aditionale la acesta.
Art. 7 alin. 5 din Actul adițional la CCM 2008 – 2018 (art. 9 din CCM actualizat) înregistrat sub nr. 140/187 din 13.04.2012, respectiv 55 din 13.04.2012, ce a fost invocat de catre reclamanta recurenta, reglementeaza sancțiunea ce intervine (nulitatea) in cazul ocuparii posturilor vacante fără organizarea unui concurs, precum și ocuparea acestor posturi în urma organizării unui concurs altfel decât este prevăzut în articolul respectiv.
Rezulta in mod cert ca textul mai sus menționat este aplicabil in situatia existenței unor posturi vacante, pentru a căror ocupare s-a stabilit ca unică metodă concursul, însa, asa cum s - a mentionat deja, in prezenta cauza, Procedura de ocupare a posturilor de execuție nr. 101/6444/1.04.2012, aprobata prin hotărârea Consiliului de Administrație nr. 31 din data de 30.05. 2012, viza selectia personalului in cazul concedierii colective ce urma sa aiba loc in cadrul Companiei Nationale „Poșta Română” SA.
Astfel, Curtea apreciaza ca art. 7 alin. 5 din Actul adițional la CCM 2008 – 2018 (art. 9 din CCM, actualizat), înregistrat sub nr. 140/187 din 13.04.2012, nu este incident in prezenta cauza.
Pe de alta parte, instanta de recurs noteaza ca tribunalul a retinut corect ca, potrivit art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații, executarea contractului colectiv de muncă fiind obligatorie pentru părți, iar conform art. 128 alin. 1 din Legea 62/2011 fac parte din contractele colective de muncă și convențiile dintre părțile semnatare ale acestora prin care se soluționează conflictele colective de muncă
La randul sau, art. 153 din Legea 62/2011 prevede că orice organizație sindicală legal constituită poate încheia cu un angajator sau cu o organizație patronală orice alte tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, în formă scrisă, care reprezintă legea părților și ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare.
In acest sens, tribunalul a retinut ca intenția Companiei Nationale „Poșta Română” SA, de efectuare a concedierii colective, a fost notificată, cu adresa nr. 101/6416/01.06.2012, Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, prin care sindicatul a fost convocat la consultări în vederea diminuării consecințelor sociale generate de concedierea colectivă, precum și pentru identificarea metodelor și mijloacelor de evitare a concedierilor colective și de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați.
Rezultatul negocierilor a fost cuprins în procesul-verbal încheiat la data de 01.06.2012, înregistrat de pârâtă sub nr. 101/6445/01.06.2012.
De comun acord, s-a stabilit că selecția salariaților afectați de concediere va avea în vedere pregătirea profesională a acestora și se va realiza prin verificarea competențelor, pe bază de interviu, de către o comisie numită la nivel central de către Directorul General al Companiei Nationale Poșta Română SA.
Recurenta nu a contestat cele retinute de tribunal cu privire la acordul intervenit intre C_______ N________ Poșta Română SA si Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România cu privire la procedura de selecție a salariaților afectați de concedierea colectiva, ci a sustinut ca acest acord nu - i este aplicabil, ca urmare a faptului ca, la data de 01.06.2012, când a fost semnat procesul-verbal dintre companie si sindicat nu mai era membră a Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România.
Ca urmare, recurenta afirmă că orice înțelegere dintre patronat și acest sindicat, derogatorie de la Contractul Colectiv de Munca și de la prevederile legale dispozitive, nu i se aplica și nu producea efecte juridice față de ea.
Sustinerile recurentei nu pot fi primite, deoarece aceasta nu a produs nicio probă din care să rezulte că nu mai era membră a sindicatului și momentul la care s - a retras din sindicat.
Tot astfel, Curtea va inlatura si sustinerile recurentei referitoare la faptul ca, potrivit alin. 1 din Procedura de ocupare a posturilor de execuție nr.101/6444 din data de 01.06.2012, „posturile de execuție aferente fiecărei structuri se vor ocupa prin concurs", ceea ce determina concluzia că toate posturile din noua organigrama erau vacante.
Cu privire la acest aspect, instanta de recurs a reținut deja că, în speta, Procedura de ocupare a posturilor de execuție nr.101/6444 din data de 01.06.2012 a fost aprobata de Consiliului de Administrație din cadrul Companiei Nationale „Poșta Română” SA in vederea selectiei salariaților afectați de concedierea colectiva – aspect susținut și de F_____ G_______ prin cererea de recurs - si nu pentru angajarea de personal nou pe posturi vacante.
Afirmatiile recurentei cu privire la existenta unor dovezi în dosar din care ar rezulta faptul că angajatorul a considerat toate posturile vacante nu vor fi analizate de catre instanta de recurs deoarece vizeaza neteneinicia deciziei atacate si nu nelegalitatea sa.
Curtea nu poate primi nici criticile referitoare la faptul că angajatorul ar fi încălcat prevederile Regulamentului anexă la Contractul Colectiv de Muncă ce reglementează organizarea și desfășurarea interviului, respectiv: numirea comisiei cu cel mult o zi înainte de desfășurarea concursului - pct. 4 din Regulamentul anexă la CCM; componența comisiei - pct. 4 din Regulamentul anexă la CCM ; anunțul de concurs - pct. 5 din Regulamentul anexă la CCM; probele de concurs și notare - pct. 6 din Regulamentul anexă la CCM ; contestațiile - pct. 8 din Regulamentul anexă la CCM -, cuprinzând și preve