Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXX)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 479
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A__ M____ S____ U________
Judecător G_______ VINȚANU
Judecător M_______ H_____
Grefier C_______ M_____
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr.xxxxx/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât P_______ F_____ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei față de dispozițiile art.138 al.6 din Legea 85/2006 și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
C U R T E A
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 22.01.2013, Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr.xxxxx/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX prin care s-a respins ca neîntemeiata actiunea având ca obiect cererea întemeiata pe dispozitiile art 138 din legea 85/2006 privind procedura insolventei formulata de reclamanta DGFP MUN BUICURESTI in reprezentarea AFP SECTOR 3 in contradictoriu cu paratul P_______ F_____.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pentru nici una din faptele pentru care s-a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale, prevăzute de articolul 138 lit.. c și d din legea nr. 85/2006 nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate cu ajungerea societății în stare de insolvență.
Se reține că, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, se retine ca nu a fost probată existența un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul generat.
În concluzie, în speță nu ne aflam în niciuna din ipotezele prevăzute de lit.d) a art.138 din lege.
Cazurile prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii administratorului sunt limitative, iar motivele generice invocate de creditor nu se incadreaza in dispozitiile art 138 lit c din legea 85/2006.
De altfel, nu orice deficienta de natura manageriala este de natura a conduce la stabilirea raspunderii organelor de conducere, textul de lege sanctionand practic acele fapte care implica o deturnare a activitatii societatii de la scopul comercial in vederea caruia a fost infiintata si o utilizare a societatii in vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terti.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intentia legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor inca un mijloc procedural prin care sa-si poata recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Din modul in care a fost conceput acest text de lege rezulta ca evidențierea existentei a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres si limitativ este suficienta pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun raspunderea civila obișnuita.
Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apararii drepturilor creditorilor societatii fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudiciază pe ceilalți creditori.
În ședința publică de la 06.03.2013, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/2010, în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 sau, după caz, alin. 3, administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.
Din dispozițiile legale precitate rezultă că legiuitorul a dorit să acorde vocație procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar administratorului/lichidatorul judiciar.
Per a contrario, nici un alt creditor, indiferent de faptul dacă acesta este titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, nu poate declara recurs împotriva hotărârii de respingere a cererii ci doar să solicite aceasta administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, în condițiile legii.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolul 312 alineat 1 Cod procedură civilă, admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului.
Respinge recursul ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr.xxxxx/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât P_______ F_____, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A__ M____ S____ G_______ VINȚANU M_______ H_____
U________
GREFIER
C_______ M_____
Red.Jud.A.M.S.U.
Tehnored.I.N.
Ex.2/25.03.2013
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător-sindic: S_________ O___