Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 358

Ședința publică de la 18 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E________ R___

Judecător G_______ G______

Judecător M____-S_______ C_____

Grefier C______ R______

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DM I_____ C______ IPURL – lichidator judiciar al _______________, în contradictoriu cu intimata - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I____ și intimatul – pârât B____ I_____, împotriva sentinței civile nr.920/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul I____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.p.civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A,

Prin sentința civilă nr.920/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul I____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă cererea reclamantei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I____, formulată în contradictoriu cu pârâtul B____ I_____ de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că:

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 27.03.2012 a Tribunalului I____, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXX12, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea _______________, în calitate de lichidator a fost desemnat practicianul în insolvență DM I_____ C______ IPURL și s-au luat măsurile legale subsecvente deschiderii procedurii insolvenței.

Față de lipsa de bunuri ori alte valori din patrimoniul debitoarei, prin sentința comercială nr. 443/24.05.2012, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități față de procedură și participanții la procedură și radierea debitoarei de la oficiul registrului comerțului.

Prin Serviciul Registratură la data de 22.05.2012, creditoarea - reclamantă DGFP I____ a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului B____ I_____, în calitate de administrator al debitoarei _______________, cerere ce a fost înregistrată ca dosar separat sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.

În motivarea cererii, creditoarea-reclamantă a arătat că instituția reclamantă figurează in tabelul definitiv consolidat cu un debit total de 4.752 lei, stabilit conform declarației de creanță.

Suma de plată reprezintă obligații ale societății către bugetul statului, ce nu a fost achitată pe perioada funcționarii acestuia.

Societatea debitoare a înregistrat pierderi și, cu toate acestea, pârâtul a continuat activitatea comercială având în vedere interesul personal al acesteia. De altfel, pasivitatea pârâtului a dus în final la creșterea pasivului societății, fapt ce a prejudiciat instituția reclamantă, iar bugetul statului nu a încasat impozitele și taxele la care era îndrituit conform legii. De asemenea, dezinteresul pârâtului față de buna desfășurare a activității economice a societății, este evident, întrucât nu a procedat la recuperarea creanțelor.

Societatea debitoare a fost afectată de o lipsa totală de lichidități, datoriile depășind cu mult nivelul total al activelor circulante, iar menținerea unui nivel optim al lichidităților reprezintă o condiție sine qua non pentru o societate comerciala, reclamând luarea de măsuri pentru accelerarea vitezei de rotație a capitalului, în toate stadiile circuitului economic.

În condițiile în care datoriile societății depășesc nivelul activelor circulante, lipsa activului patrimonial determina incapacitatea societății de a depăși momentul lipsei de lichidități, starea de insolvență declanșându-se instantaneu.

Indiferent de cauza instalării stării de insolvență, pârâtul avea obligația fie de a efectua o infuzie de capital pentru redresarea economică.

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.

Având în vedere că acesta nu s-a conformat prevederilor legale consideră că, în interes personal, a continuat o activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți și solicită instanței s-o oblige să răspundă cu bunurile proprii pentru creanțele înscrise în tabloul de creanțe, până la stingerea acestora.

Faptul că DGFP I____, în calitate de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care este înscrisă la masa credală, constituie o premisă absolut suficientă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoana responsabilă la plată.

In acest sens, subliniază reau-credința de care a dat dovada pârâtul debitoarei în exercitarea atribuțiilor, atunci când a condus S.C EURO ECO S.R.L spre o incapacitate de plată de natură a prejudicia creditorii.

Având în vedere că potrivit art. 72 din Legea 31/1990R "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuie să se aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil, potrivit cărora mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol și culpă comisa în executarea mandatului. Dispozițiile art. 35 al. 3-4 din Legea 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul executării funcției lor. Natura răspunderii va fi determinată de sursa obligației încălcate sau neîndeplinite, fiind o răspundere civila delictuală. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit și față de persoana juridică și terți. Potrivit principiilor dreptului civil, ca regulă generală, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane, este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective și prejudiciul cauzat.

Din formularea textului rezultă ca sunt răspunzători pecuniar, în temeiul art.138, membrii organelor de conducere "care au cauzat" starea de insolvență prin una din faptele enumerate la lit. a-g. Expresia sugerează în primul rând existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului și consecutiv de creditori, dar totodată și aplicarea textului chiar și în situația în care fapta a constitui numai o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.

Instituția reclamantă, în calitate de unic creditor a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunalul București a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plați și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.

Având în vedere că pârâtul B____ I_____, având puteri nelimitate, a încălcat dispozițiile legale imperative, prin această contribuind în mod nemijlocit la inducerea falimentului debitoarei, în conformitate cu dispozițiile art. 138 lit. c din Legea 85/2006, a solicitat să fie angajată răspunderea patrimonială a acestuia.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, creditoarea-reclamantă invocă aplicarea art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006.

Legal citată cu copie cerere, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, instanța a avut în vedere art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.

Mai prezintă interes dispozițiile art.998-999 C.civ., care prevăd că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.

Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).

Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit. a) la lit. g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.

Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.

Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate :

- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);

- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;

- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;

- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.

Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.

Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.

Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este, conform art.1169 C.civ., în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I____ a susținut că starea de insolvență a debitoarei _______________ a fost cauzată de către pârâtul B____ I_____, în calitate de fost administrator statutar al debitoarei, prin săvârșirea de aceasta a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență.

Instanța a constatat că reclamanta-creditoarea nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acesteia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.

Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.

Instanța a mai reținut că reclamanta-creditoare nu a probat împrejurarea că presupusa faptă săvârșită de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. În acest sens trebuie avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta respectivă și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptei ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia și obligarea sa la suportarea pasivului societății.

În cuprinsul motivării cererii, reclamanta a mai invocat o ________ prezumții privind vinovăția pârâtului și legătura cauzală dintre continuarea activității neprofitabile a societății și starea de insolvență a debitoarei, precum și dispoziții legale din materia mandatului comerciale, or aceste prezumții și dispoziții nu au aplicabilitate în speță, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.

În consecință, instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006 și nici că, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte, pârâtul ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile legale cumulative ale atragerii răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, a respins cererea analizată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta DM I_____ C______ IPURL – lichidator judiciar al _______________, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă.

În motivarea recursului s-au susținut următoarele:

În temeiul prevederilor art. 304¹ din Codul de procedură civilă, solicită a se reanaliza sub toate aspectele cauza ce a format obiectul dosarului nr. XXXXXXXXX12/al pentru a verifica modul în care au fost respectate dispozițiile legale.

În temeiul prevederilor art. 304, pct. 9, solicită a se avea în vedere că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, din împrejurarea că administratorul a continuat activitatea, deși debitoarea înregistrase o pierdere de 1.467 lei în anul 2009 și o alta de 1.650 lei, în anul 2010, ceea ce înseamnă că însuși scopul pentru care a fost creată societatea debitoare, acela de a realiza profit nu mai putea fi atins, consideră că s-a creat prezumția că administratorul pârât a continuat activitatea ce ducea la insolvență în interes personal, faptă de natură să angajeze răspunderea sa în temeiul prevederilor art. 138. alin. 1. lit. c din lege, prezumție relativă pe care judecătorul sindic nu a luat-o în considerare, deși aceasta nu a fost răsturnată, pe timpul judecății, prin dovedirea unei realități contrare.

Pentru motivele de mai sus și în temeiul prevederilor art. 312, alin. 3 din codul de procedură civilă, solicită admiterea recursului și, modificând sentința criticată, să se stabilească răspunderea personală a administratorului B____ I_____ pentru pasivul rămas neacoperit în valoare de 4.752 lei al debitoarei S.C. EURO ECO S.R.L.. în temeiul prevederilor art. 138. alin. 1. lit. c din Legea nr. 85/2006.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentă în motivele de recurs, Curtea apreciază că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C.pr. civ. urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Astfel, în ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea acestor persoane din conducerea societății debitoare atunci când acestea : ”au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.”, dacă și numai dacă, prin aceasta „... au contribuit la ajungerea debitorului în această situație- în stare de insolvență- s.n. „ , Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că administratorul a urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestuia, iar pentru aceasta, a decis continuarea activității societății. Afirmarea de către recurentă a existenței interesului personal al pârâtului pentru continuarea unei activități care ducea în mod vădit la starea de insolvență, nu este bazată pe un suport probator concret, ci constituie o susținere cu caracter general care nu poate produce efecte juridice pe plan procesual, deoarece dispozițiile art. 1169 din C.civil prevăzute de Legea nr. 85/2006, mai ales în ce privește răspunderea persoanelor pevăzute la art. 138 din această lege.

Nici ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorului nu poate fi primită de către instanța de recurs, deoarece, așa cum și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (Decizia nr. 905/16.09.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 697/14.10.2008, Decizia nr. 25/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 202 din 8 martie 2004, și prin Decizia nr. 82/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 120 din 19 februarie 2007, a constatat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 ( ca și cele ale art. 137 din Legea nr. 64/1995), "nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare precum și căile legale de atac.”

Cum recurenta nu a produs dovezi în acest sens, rezultă că în mod corect a fost respinsă cererea sa de atragere a răspunderii pârâtului.

În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C.proc civ., va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta DM I_____ C______ IPURL – lichidator judiciar al _______________, în contradictoriu cu intimata - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I____ și intimatul – pârât B____ I_____, împotriva sentinței civile nr.920/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul I____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 18 februarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E________ R___ G_______ G______ M____ S_______

C_____

GREFIER

C______ R______

Red.Jud. E.R.

Tehnored.I.N./2 ex.

Tribunalul I____

Judecător –sindic: C______ S_____