DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1144

Ședința publică din data de 27.11.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M______ M______

JUDECĂTOR: A__ M____ G___

GREFIER: L_____ E____ A_____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, împotriva sentinței civile nr.6953/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul K________ I___.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.223 C.pr.civ.

Curtea consideră că procedura de citare cu intimatul este legal îndeplinită, atât timp cât acesta a fost citat prin afișare la ușa instanței, în condițiile în care apelanta a declarat că nu cunoaște adresa completă din străinătate la care să se realizeze procedura de citare, astfel că exigențele art.168 C.pr.civ. au fost respectate.

De asemenea, instanța de apel ia act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.

C U R T E A ,

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX la data de 06.03.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, în legătura cu procedura insolvenței derulată împotriva debitoarei S.C. Co Activ ____________.L., în dosarul nr.XXXXXXXXXX13 aflat pe rolul aceluiași tribunal, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5, în calitate de creditor majoritar, a chemat în judecată pe pârâtul K________ I___, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, să fie atrasă răspunderea personală patrimonială a acestuia pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a în cauza nr.XXXXXXXXXX13, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. Co Activ ____________.L.

Reclamanta a înregistrat la grefa instanței cererea de admitere a creanței sale în valoare de 33.908 lei, reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat, creanță ce a fost înscrisă în tabelul definitiv consolidat al debitoarei de către lichidatorul judiciar.

În urma demersurilor lichidatorului judiciar a rezultat lipsa oricăror bunuri în patrimoniul societății debitoare, astfel încât nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat.

Față de această situație se impune obligarea reprezentanților organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.

În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.

În speță, deși notificat în repetate rânduri, pârâtul – administrator al societății debitoare – nu a înțeles să depună documentele financiar-contabile, aspect ce are valoarea unei prezumții relative de neținere a contabilității în conformitate cu legea, potrivit art. 28 din Legea nr.85/2006, precum și a legăturii de cauzalitate între această faptă și situația încetării de plăți în care se află societatea debitoare.

Răspunderea organelor de conducere se află în strânsă legătură cu fapta culpabilă de nedepunere a documentelor financiar – contabile, omisiune ce este imputabilă acestora, față de calitatea de mandatari ai societății falite, calitate ce le impunea o diligență superioară celei manifestate în apărarea propriilor interese.

În drept, sunt invocate prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, ale Legii nr.31/1990, ale Legii nr.82/1991 și ale OG nr.92/2003.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.3857/25.02.2014 și adresa nr.xxxxxx/21.05.2013 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 5.

Legal citat, conform art.168 C.pr.civ., pârâtul K________ I___ nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.

Prin sentința civilă nr.6953/09.09.2014, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, Tribunalul București – secția a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5, în contradictoriu cu pârâtul K________ I___.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că, prin hotărârea pronunțată de Secția a VII-a a Tribunalului București la data de 05.11.2013, în cauza nr.XXXXXXXXXX13 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. Co Activ ____________.L.

În urma cererii de admitere a creanței formulate de reclamantă și a verificării acesteia de către lichidatorul judiciar, creditoarea a fost înscrisă în tabelul obligațiilor cu o creanță în cuantum de 33.908 lei.

Ca urmare a faptului că în urma demersurilor lichidatorului judiciar desemnat în cauză nu a fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, la data de 11.03.2014 Tribunalul a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006.

Față de imposibilitatea de recuperare a creanței cu care reclamanta creditoare a fost înscrisă pe tabelul obligațiilor, aceasta a înțeles să invoce răspunderea pârâtului K________ I___, în calitate de administrator al debitoarei, solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului societății.

Faptele imputate de către reclamantă pârâtului vizează omisiunea acestuia de a depune documentele financiar contabile ale societății.

Instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Instanța reține că angajarea răspunderii în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul invocat și vinovăția, cât și a unei condiții speciale. În acest sens, se reține că este necesar ca persoanele cărora le sunt imputate pretinsele fapte ilicite legate de falimentul societății debitoare să aibă calitatea de membri ai organelor de conducere ori ai organelor de supraveghere a debitoarei.

Examinând susținerile reclamantei prin prisma dispozițiilor legale menționate și a condițiilor mai sus expuse, instanța reține în primul rând că pârâtul a avut calitatea de administrator al societății debitoare, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. Pe cale de consecință, este întrunită în speță condiția specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește întrunirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în cauză, instanța reține că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art. 138 din lege.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil membrii organelor de supraveghere ori de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

În speță, instanța reține că reclamanta creditoare s-a limitat la simple alegații referitoare la încălcarea de către pârât a obligației de ținere a contabilității, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d în persoana acestuia.

Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a administratorului în activitățile legate de managementul societății, instanța apreciază că simpla calitate de administrator statutar nu poate impune per se concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin.1 lit. d.

Atragerea răspunderii pârâtului nu poate fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția pârâtului și legătura de cauzalitate.

În acest context se reține că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din lege fac referire la trei ipoteze diferite, care au în vedere fapta de a ține o contabilitate fictivă, determinarea dispariției unor documente contabile și omisiunea de a ține contabilitatea societății în conformitate cu legea. Niciuna dintre cele trei ipoteze nu a fost dovedită însă în cauză de către reclamantă.

Împrejurarea că debitoarea nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Mai mult, distinct de încălcarea obligației de a ține contabilitatea conform prevederilor legale, atragerea răspunderii presupune în mod concret ca această faptă să fi determinat starea de insolvență a societății debitoare ori să fi contribuit la apariția acesteia. Pe cale de consecință, simpla constatare că pârâtul nu a înțeles să își îndeplinească în mod corespunzător obligația de a ține contabilitatea societății potrivit legii nu este de natură să atragă angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, o astfel de probă nu a fost făcută în cauză de către reclamantă.

În considerarea aspectelor anterior expuse, concluzionând că în speță nu s-a făcut dovada ipotezelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, instanța a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, luând act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 la data de 25.09.2014, înregistrat la data de 01.10.2014 sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a civilă, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, atât timp cât s-au administrat dovezi în sensul nedepunerii obligațiilor fiscale, ceea ce echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu legea. S-a subliniat că temeiul răspunderii administratorului este unul contractual, astfel încât culpa sa este prezumată, iar obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor și raporturilor contabile semestriale este prevăzută de Legea nr.31/1990 și de Legea nr.82/1991.

Apelanta a învederat că, potrivit raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.3857/25.02.2014, intimatul nu a prezentat toate documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, ceea ce dovedește fapta culpabilă a administratorului care arată dezinteres față de funcționarea normală a societății, dar și legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat.

În drept, sunt invocate prevederile art.466 și urm. C.pr.civ., art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990, Legea nr.82/1991, OG nr.92/2003.

Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

Apelanta nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de apel.

Legal citat, văzând și prevederile art.168 C.pr.civ., intimatul K________ I___ nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de apel pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.

În ședința publică din data de 27.11.2014, Curtea a luat act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.6953/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține apelanta.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1349 și art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâtul ar fi ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă în cauză nu a fost probată niciuna dintre aceste fapte. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că pârâtul din prezenta cauză nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe, fiind vorba de fapte distincte, respectiv aceea de a întocmi evidențele contabile în conformitate cu legea, și respectiv aceea de a le depune în termenele și la organele stabilite de lege.

Neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în niciun caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d).

Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii acestuia în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, apelanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.

Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, nesusținute de nicio probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 C.pr.civ., potrivit căruia „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a pârâtului sau pentru refuzul de colaborare al acestuia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.

Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, împotriva sentinței civile nr.6953/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul K________ I___.

Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, cu sediul în mun. București, ___________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.6953/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul K________ I___, cu domiciliul în Turcia, Gaziantep Valiligi, citat prin afișare la ușa instanței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M______ M______ A__ M____ G___

GREFIER,

L_____ E____ A_____

Red.jud.M.M./4 ex./08.12.2014

Tribunalul București – secția a VII-a civilă – dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXX

Judecător fond: E____ B______ M_______