Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
187/2015 din 13 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N_____

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr. XXXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA PENALĂ nr. 187/2015

Ședința publică din data de 13 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T______ L_______ I_____

GREFIER: A____ V____-R__

Ministerul Public este reprezentat prin d-na L_______ M___, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____.

Pe rol se află pronunțarea sentinței în cauza privind pe inculpatul KALLAY M____, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, emis în dosar nr. 355/P/2014 la data de 20.06.2014 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată ( 16 acte materiale) prev și ped de art. 208 alin .1 –art. 209 alin.1 lit.e, g si i Cod Penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin.2, si art. 37 alin.1 lit.a si b Cod Penal din 1969.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 ianuarie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte din prezenta sentință. P___ încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2015 a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de 06 februarie 2015. P___ încheierea de ședință din data de 06 februarie 2015 a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de 10 februarie 2015, iar prin încheierea de ședință din data de 10 februarie 2015 a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de 13 februarie 2015.

J U D E C Ă T O R I A,

Deliberând asupra cauzei penale de fată , constată următoarele:

P___ Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____ emis în dosar nr. 355/P/2014 la data de 24.06.2014 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N_____ sub nr. dosar XXXXXXXXX/02.07.2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de detentie a inculpatului KALLAY M____ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, 16 acte materiale, prev de art. 208 alin 1 – art. 209 alin 1 lit. e, g și i din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Codul penal din 1968 și a art. 37 lit. a și b din Codul penal din 1968.

P___ actul de sesizare s-a reținut sub aspectul acuzațiilor in sarcina inculpatului că în perioada 05.02.2012 – 28.10.2012, prin efracție și pe timp de zi și de noapte a sustras un număr de 17 biciclete parcate în diferite locuri publice din mun. Cluj – N_____, prin 16 acte materiale, cauzând un prejudiciu total de 11.650 lei.

Situația de fapt reținută in actul de sesizare a fost probată de către organul de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă administrate in cursul urmaririi penale : plângerea penală a persoanei vătămate D_____ G_____ B_____ - f. 35, declarațiile persoanei vătămate D_____ G_____ B_____ – f. 36, 37, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 38, 358, plângerea penală a persoanei vătămate F____ M_____ - f. 40, declarațiile persoanei vătămate F____ M_____ – f. 41, 42, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 43, 358, procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 45, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto – f. 46 – 51, declarațiile persoanei vătămate M_____ P___ V_____ – f. 52, 53, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 54, 358, procesul – verbal de reconstituire și planșa foto – f. 56 și 256, plângerea persoanei vătămate I______ V_____ Codrel - f. 61, declarațiile persoanei vătămate I______ V_____ Codrel – f. 62, 63, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 64, 358, procesul – verbal de reconstituire și planșa foto – f. 66 și 167, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de către agenții Inspectoratului Județean de Jandarmi - f. 74, proces-verbal de stabilire a identității – f. 75, proces-verbal de control corporal sumar – f. 76, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 77, 358, dovadă de ridicare – f. 79, planșă foto – f. 81 – 84, corp delict – f. 86, plângerea persoanei vătămate I_____ S________ - f. 92, declarațiile persoanei vătămate I_____ S________ – f. 93, 94, planșă foto detalii bicicletă sustrasă – f. 95, procesul – verbal de reconstituire și planșa foto – f. 97, 101, declarațiile martorului R___ – F_____ L________ – f. 98, declarațiile martorului H______ A______ E____ – f. 99, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 105, 107, 358, procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 125, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto – f. 126, 127, CD cu imagini surprinse de camerele de supraveghere – f. 129, fotografie cu bicicleta sustrasă – f. 130, proces-verbal de vizionare imagini – f. 131, proces-verbal de reconstituire și planșă foto – f. 132, 133, declarațiile persoanei vătămate A_________ C______ A_____ – f. 136, 138, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 105, 107, 140, 142, 358, declarațiile martorului H______ L______ Z____ – f. 143, 144, declarațiile martorului G_____ A______ I____ – f. 145, procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 160, proces-verbal de cercetare la fața locului – f. 161, declarațiile persoanei vătămate M_______ M_____ – f. 162, 163, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 164, 358, declarațiile martorului M______ A_____ – f. 165, declarațiile martorului H______ I_____ – f. 166, proces -verbal de reconstituire și planșă foto – f. 167, 169, plângerea persoanei vătămate M____ L____ - f. 176, declarațiile persoanei vătămate M____ L____ – f. 177, 178, acte proveniență bun – f. 179, proces-verbal de depistare a inculpatului KALLAY M____ – f. 192, proces-verbal de ridicare – predare bun sustras – f. 180, 196, 198, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 181, 193, 358, declarațiile martorului R___ – F_____ L________ – f. 182, declarațiile martorului H______ A______ E____ – f. 183, proces -verbal de reconstituire și planșă foto – f. 184, 186, declarațiile martorului B___ I_____ – f. 194, plângerea persoanei vătămate F_____ T______ Ș_____ - f. 203, declarațiile persoanei vătămate F_____ T______ Ș_____ – f. 204, 206, proces-verbal de depistare a inculpatului KALLAY M____ – f. 208, proces-verbal de ridicare – predare bun sustras – f. 207, 209 , declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 210, 358, declarațiile martorului D______ R___ – f. 212, proces -verbal de reconstituire și planșă foto – f. 213, 215, procese-verbale de depistare a inculpatului KALLAY M____ – f. 220, 221, declarațiile persoanei vătămate C_______ A_____ – f. 222, 223, proces-verbal de ridicare – predare bun sustras – f. 224 , declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 228, 230, 358, declarațiile martorului P____ R___ – f. 231, procesul -verbal de depistare a inculpatului KALLAY M____ – f. 234, declarațiile persoanei vătămate A____ S_____ V_____ – f. 235, 236, proces-verbal de ridicare – predare bun sustras – f. 239, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 228, 238, 358, declarațiile martorului C____ D__ – f. 237, procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 242, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto – f. 243, 247, declarațiile persoanei vătămate C____ D__ A_____ – f. 245, 251, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 253, 358, declarațiile martorului S_________ E____ – f. 12, 52, declarațiile martorului M_____ R___ – f. 254, declarațiile martorului R____ D__ – f. 255, proces -verbal de reconstituire și planșă foto – f. 256, 258, procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului - f. 267, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto – f. 269, 271, declarațiile persoanei vătămate P____ I____ M____ – f. 275, 276, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 280, 282, 358, declarațiile martorului F_______ R_____ – f. 283, declarațiile martorului N___ A________ – f. 284, procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 292, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto – f. 293, 295, fotografie bicicletă sustrasă – f. 301, declarațiile persoanei vătămate Ș____ A___ – f. 303, 304, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 305, 358, declarațiile martorului G____ M____ – f. 306, declarațiile martorului I____ M____ – f. 307, proces-verbal de reconstituire – f. 308, procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului KALLAY M____ - f. 326, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 358, declarațiile martorului P__ I___ – f. 329, proces-verbal de identificare – f. 334 și dovadă de ridicare – f. 335.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea tuturor celor 16 acte materiale de furt calificat retinute in sarcina sa dand detalii cu privire la modul de sustragere a fiecarei biciclete.

P___ încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 16.09.2014 definitivă la aceeași data , judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății( f.9-11 dosar I).

Având în vedere că inculpatul nu s-a prezentat personal la primul termen de judecată, instanța nu putut face aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 Cod Procedura Penală, inculpatul fiind astfel lipsit de posibilitatea judecării cauzei în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii precum și de efectele acesteia, astfel cum sunt prevăzute la art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală.

Cu toate acestea, apreciind din perspectiva prevederilor art. 374 alin.8 Cod Procedura Penală că toate aspectele de fapt au fost lămurite în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța nu a mai considerat necesară administrarea unor noi probe, judecarea cauzei putându-se realiza potrivit procedurii de judecata de drept comun, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le-a încuviintat.

S-au mai depus la dosar cazierul judiciar al inculpatului , sentinta penala nr. 61/15.01.2014 pronuntata de Judecatoria Cluj-N_____ in dosar nr. xxxxx/211/2013( f. 56-60 dosar I) precum și cazierul judiciar al inculpatului ( f. 17-19 dosar I).

Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești , instanța reține:

Cu privire la starea de fapt

1. Dosar nr. 1488/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

La data de 05.02.2012, în intervalul orar 19.00 – 22.00, în timp ce se afla pe ________________________ din mun. Cluj – N_____ inculpatul KALLAY M____ a pătruns în scara blocului cu numărul 38, unde la pater a văzut o bicicletă tip mountain – bike care era legată cu un sistem antifurt de balustrada scării blocului. Cu ajutorul unei pânze de bomfaier inculpatul KALLAY M____ a tăiat sistemul antifurt și a sustras bicicleta ce aparținea persoanei vătămate D_____ G_____ B_____.

Având asupra sa bicicleta sustrasă inculpatul s-a deplasat, în aceeași seară, în zona Pieței Gării din mun. Cluj – N_____, locație unde a vândut bunul unei persoane necunoscute de sex masculin contra sumei de 60 de lei, bani pe care i-a cheltuit în interes personal.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut inițial comiterea faptei, dar la data de 02.11.2012, după efectuarea de reconstituiri, a revenit asupra declarațiilor sale precizând că nu el este autorul acestei fapte.

Cu toate acestea cu ocazia audierii din data de 24.09.2013 inculpatul a revenit asupra declarațiilor sale de negare a comiterii acestei fapte și a arătat că în realitate la data de 05.02.2012, pe timp de noapte a sustras o bicicletă tip mountain – bike, după ce a tăiat sistemul antifurt, din scara blocului cu numărul 38 de pe __________________________ – N_____, în dauna persoanei vătămate D_____ G_____ B_____ ( f. 25 dosar UP ).

Cu ocazia audierii sale din data de 21.09.2012 ( f. 38 dosar UP), anterioară reținerii sale de către organele de poliție, inculpatul a descris în mod detaliat modul de comitere a acestei fapte, poziție procesuală menținută de către inculpat și cu ocazia audierii sale de către procuror la data de 19.06.2014 ( f. 358 dosar UP ).

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate D_____ G_____ B_____ în cuantum de 800 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată D_____ G_____ B_____ a aratat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand in plângerea penală a persoanei vătămate D_____ G_____ B_____ - f. 35 dosar UP și declaratiile acesteia din urma – f. 36, 37 dosar UP precum și declarațiile de recunoastere ale inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 38, 358 dosar UP.

2. Dosar nr. 5107/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

În noaptea dintre 19-20.05.2012 în timp ce se afla pe ____________________ din mun. Cluj – N_____ inculpatul KALLAY M____ a pătruns în scara blocului cu numărul 24, unde la parter a văzut o bicicletă marca Sputnik, de culoare verde, care era legată cu un sistem antifurt de un calorifer din scara blocului. Cu ajutorul unei pânze de bomfaier inculpatul a tăiat sistemul antifurt și a sustras bicicleta ce aparținea persoanei vătămate F____ M_____.

Având asupra sa bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate F____ M_____ inculpatul KALLAY M____ s-a deplasat, în aceeași seară, pe străzile din mun. Cluj – N_____ unde a vândut bicicleta unei persoane necunoscute contra sumei de 40 de lei, ulterior cheltuind banii obținuți în interes personal.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut inițial comiterea faptei, dar la data de 02.11.2012, după efectuarea de reconstituiri, a revenit asupra declarațiilor sale precizând că nu el este autorul acestei fapte.

Cu ocazia audierii din data de 24.09.2013 inculpatul KALLAY M____ a revenit asupra declarațiilor sale de negare a comiterii acestei fapte și a arătat că în realitate în noaptea dintre 19-20.05.2012 a sustras o bicicletă marca Sputnik, de culoare verde, după ce a tăiat sistemul antifurt, din scara blocului cu numărul 24 de pe ____________________. Cluj – N_____ în dauna persoanei vătămate F____ M_____ ( f. 25 dosar UP ).

De asemenea cu ocazia audierii sale, în data de 21.09.2012 ( f. 43 dosar UP ), anterior reținerii sale de către organele de poliție, inculpatul KALLAY M____ a descris în mod detaliat modul de comitere a acestei fapte, poziție procesuală menținută de către inculpat și cu ocazia audierii sale de către procuror la data de 19.06.2014 ( f. 358 dosar UP).

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate F____ M_____ în cuantum de 250 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată F____ M_____ a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand in plângerea penală a persoanei vătămate F____ M_____ - f. 40 dosar UP și declaratiile acesteia date in cursul urmaririi penale – f. 41, 42 dosar UP și propriile declaratii ale inculpatului date pe parcursul urmaririi penale– f. 19, 21 – 26, 43, 358 dosar UP.

3. Dosar nr. 5508/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

La data de 02.06.2012, în jurul orei 05.00, în timp ce se afla în scara imobilului situat pe ______________________. 3 din mun. Cluj – N_____, inculpatul KALLAY M____ a văzut la etajul 2 al imobilului o bicicletă tip mountain – bike de culoare albă legată cu un sistem antifurt de balustrada scării. A tăiat sistemul antifurt și a sustras bicicleta tip mountain – bike de culoare albă ce aparținea inițial persoanei vătămate M_____ P___ V_____.

Având asupra sa bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate M_____ P___ V_____ inculpatul s-a deplasat în aceeași zi în zona Pieței 1 Mai din mun. Cluj – N_____ unde a vândut bicicleta unei persoane necunoscute contra sumei de 67 de lei.

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate M_____ P___ V_____ în cuantum de 1000 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată M_____ P___ V_____ s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a participat la efectuarea unei reconstituiri ( f. 56 dosar UP )

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand in procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 45 dosar UP, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto – f. 46 – 51 dosar UP, declarațiile persoanei vătămate M_____ P___ V_____ – f. 52, 53 dosar UP, propriile declarații ale inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 54, 358 dosar UP și procesul – verbal de reconstituire și planșa foto – f. 56 și 256 dosar UP.

4. Dosar nr. 5718/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

La data de 09.06.2012, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla în scara imobilului situat pe _________________________ din mun. Cluj – N_____, inculpatul KALLAY M____ a văzut la parterul imobilului în casa scării trei biciclete legate cu un sistem antifurt. A tăiat sistemul antifurt și a sustras una dintre biciclete de culoare albă cu albastru ( cu inscripția Trek ) ce aparținea persoanei vătămate I______ V_____ Codrel.

Având asupra sa bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate I______ V_____ Codrel inculpatul s-a deplasat în aceeași zi în zona Pieței Mărăști din mun. Cluj – N_____ unde a vândut bicicleta unei persoane necunoscute contra sumei de 60 de lei.

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate I______ V_____ Codrel în cuantum de 1200 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată a aratat că se constituie parte civilă în procesul penal.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a participat la efectuarea unei reconstituiri ( f. 66 dosar UP) .

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand in plângerea persoanei vătămate I______ V_____ Codrel - f. 61 dosar UP, declarațiile persoanei vătămate I______ V_____ Codrel – f. 62, 63 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 64, 358 dosar UP și procesul – verbal de reconstituire și planșa foto – f. 66 și 167 dosar UP .

5. Dosar nr. 7263/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

În noaptea de 29/ 30.07.2012, în jurul orei 01.30, inculpatul KALLAY M____ în timp ce se afla pe _______________________ – în stația de autobuz din zona Regionalei CFR a văzut că de un panou publicitar stradal se afla prinsă cu un sistem antifurt o bicicletă de culoare galbenă. În acel moment inculpatul cu ajutorul unui cuțit, a început să taie sistemul antifurt al bicicletei pentru a o sustrage, a o valorifica și obține astfel venituri bănești.

Inculpatul KALLAY M____ nu a reușit să taie în totalitate sistemul antifurt și nici să sustragă bicicleta întrucât a fost prins în flagrant de către un echipaj din cadrul Jandarmeriei Cluj.

Pe parcursul urmăririi penale nu s-a reușit identificarea proprietarului bicicletei de culoare galbenă pe care inculpatul KALLAY M____ a încercat să o sustragă.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei întrucât a fost prins în flagrant de către agenții Jandarmeriei Cluj.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de către agenții Inspectoratului Județean de Jandarmi - f. 74 dosar UP, proces-verbal de stabilire a identității – f. 75 dosar UP, proces-verbal de control corporal sumar – f. 76 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 77, 358 dosar UP, dovadă de ridicare – f. 79 dosar UP, planșă foto – f. 81 – 84 dosar UP, corp delict – f. 86 dosar UP.

6. Dosar nr. 7714/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

La data de 09.08.2012, pe timp de noapte, în timp ce se afla în curtea interioră a imobilului situat pe _______________________, nr. 23 – 35 din mun. Cluj – N_____, inculpatul KALLAY M____ a văzut o bicicletă de culoare albă ce era prinsă cu un sistem antifurt de un stâlp. A rupt sistemul antifurt și a sustras bicicleta ( ce avea cadru marca Alpin și componente Shimano ) ce aparținea persoanei vătămate I_____ S________.

Având asupra sa bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate inculpatul s-a deplasat în aceeași noapte în zona Pieței Mărăști din mun. Cluj – N_____ unde a vândut bicicleta unei persoane necunoscute contra sumei de 10 de lei.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a participat la efectuarea unei reconstituiri ( f. 102 dosar UP).

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate I_____ S________ în cuantum de 2000 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, pozitie procesuala mentinuta si in sedinta publica din data de 16.01.2015 si consemnata in incheierea de sedinta de la acea data.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în plângerea persoanei vătămate I_____ S________ - f. 92 dosar UP, declarațiile persoanei vătămate date in cursul urmaririi penale – f. 93, 94, planșă foto detalii bicicletă sustrasă – f. 95 dosar UP, procesul – verbal de reconstituire și planșa foto – f. 97, 101 dosar UP, declarațiile martorului R___ – F_____ L________ – f. 98 dosar UP , declarațiile martorului H______ A______ E____ – f. 99 dosar UP și propriile declaratii ale inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 105, 107, 358 dosar UP.

7. Dosar nr. 7740/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

În noaptea de 14 / 15.08.2012 în timp ce se afla pe ________________________. 42 din mun. Cluj – N_____ inculpatul KALLAY M____ a văzut o bicicletă marca SCOTT YZ4 de culoare neagră ce era prinsă cu un sistem antifurt de un gard metalic. A rupt sistemul antifurt și a sustras bicicleta ce aparținea persoanei vătămate A_________ C______ A_____.

Având asupra sa bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate inculpatul s-a deplasat în aceeași noapte în zona Pieței Mărăști din mun. Cluj – N_____ unde a vândut bicicleta unei persoane necunoscute contra sumei de 10 de lei.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a participat la efectuarea unei reconstituiri ( f. 134 dosar UP ).

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate A_________ C______ A_____ în cuantum de 1000 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată a aratat ca nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, pozitie procesuala mentinuta și in fata instantei de judecata și consemnata in incheierea de sedinta din data de 07.11.2014.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 125 dosar UP, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto – f. 126, 127 dosar UP, CD cu imagini surprinse de camerele de supraveghere – f. 129 dosar UP, plansa foto cu bicicleta sustrasă – f. 130 dosar UP, procesul-verbal de vizionare imagini – f. 131 dosar UP, procesul -verbal de reconstituire și planșă foto – f. 132, 133 dosar UP, declarațiile persoanei vătămate A_________ C______ A_____ – f. 136, 138 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 105, 107, 140, 142, 358 dosar UP, declarațiile martorului H______ L______ Z____ – f. 143, 144 dosar UP, declarațiile martorului G_____ A______ I____ – f. 145 dosar UP.

8. Dosar nr. 8062/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

În noaptea de 20 / 21.08.2012, în timp ce se afla pe _________________________ din mun. Cluj – N_____ inculpatul KALLAY M____ a văzut la etajul 3 al imobilului cu numărul 5 o bicicletă tip cross country marca UNIVEGA legată cu un sistem antifurt de balustrada scării. Cu ajutorul unei pânze de bomfaier, a tăiat sistemul antifurt și a sustras bicicleta tip cross country marca UNIVEGA ce aparținea inițial persoanei vătămate M_______ M_____.

Având asupra sa bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate inculpatul s-a deplasat în aceeași noapte în zona Pieței 1 Mai din mun. Cluj – N_____ unde a vândut bicicleta unei persoane necunoscute contra sumei de 50 de lei.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a participat la efectuarea unei reconstituiri ( f. 170 dosar UP).

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate M_______ M_____ în cuantum de 2000 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată a aratat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 160, procesul-verbal de cercetare la fața locului – f. 161, declarațiile persoanei vătămate M_______ M_____ – f. 162, 163 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 164, 358 dosra UP, declarațiile martorului M______ A_____ – f. 165 dosar UP, declarațiile martorului H______ I_____ – f. 166 dosar UP și procesul -verbal de reconstituire și planșă foto – f. 167, 169 dosar UP.

9. Dosar nr. 8332/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

La data de 04.09.2012, în intervalul orar 21.00 – 22.00, în timp ce se afla în curtea interioră a imobilului situat pe _______________________ nr. 23 – 35 din mun. Cluj – N_____ inculpatul KALLAY M____ a văzut o bicicletă marca STAIGER VELORING ce era prinsă cu un sistem antifurt de un stâlp metalic. A rupt sistemul antifurt și a sustras bicicleta ce aparținea persoanei vătămate M____ L____.

Cu bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate inculpatul s-a deplasat în aceeași noapte în zona străzii Pitești din mun. Cluj – N_____ unde a fost surprins cu bicicleta asupra sa de către un echipaj de poliție.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a predat echipajului de poliție bicicleta sustrasă care pe parcursul cercetărilor pénale a fost restituită persoanei vătămate M____ L____, recuperându-se astfel prejudiciul cauzat.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a participat la efectuarea unei reconstituiri ( f. 186 dosar UP).

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate M____ L____ în cuantum de 250 de lei, recuperat in natura prin restituirea bunului sustras, în raport cu care persoana vătămată a aratat ca nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în plângerea persoanei vătămate M____ L____ - f. 176 dosar UP și declaratiile acesteia date in cursul urmaririi penale – f. 177, 178 dosar UP, acte proveniență bun – f. 179 dosar UP, procesul-verbal de depistare a inculpatului KALLAY M____ – f. 192 dosar UP, procesul-verbal de ridicare – predare bun sustras – f. 180, 196, 198 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 181, 193, 358 dosar UP, declarațiile martorului R___ – F_____ L________ – f. 182 dosar UP, declarațiile martorului H______ A______ E____ – f. 183 dosar UP, procesul -verbal de reconstituire și planșă foto – f. 184, 186 dosar UP, declarațiile martorului B___ I_____ – f. 194 dosar UP.

10. Dosar nr. 8764/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

La data de 14.09.2012, în intervalul orar 16.30 – 16.45, în timp ce se afla pe ______________________. Cluj – N_____, în dreptul cinematografului „ V_______„ inculpatul KALLAY M____ a văzut o bicicletă marca First Bike ce era prinsă cu un sistem antifurt de un stâlp metalic. A rupt sistemul antifurt și a sustras bicicleta ce aparținea persoanei vătămate F_____ T______ Ș_____.

Cu bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate inculpatul s-a deplasat în aceeași zi în zona străzii D______ din mun. Cluj – N_____ unde a fost surprins cu bicicleta asupra sa de către un echipaj de poliție.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a predat echipajului de poliție bicicleta sustrasă , care pe parcursul cercetărilor pénale a fost restituită persoanei vătămate , recuperându-se astfel prejudiciul cauzat.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a participat la efectuarea unei reconstituiri ( f. 215 dosar UP ).

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate F_____ T______ Ș_____ în cuantum de 200 de lei, recuperat in natura prin restituirea bunului sustras, în raport cu care persoana vătămată a aratat ca nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în plângerea persoanei vătămate F_____ T______ Ș_____ - f. 203 și declaratiile acesteia date in cursul urmaririi pénale – f. 204, 206 dosar UP, procesul -verbal de depistare a inculpatului KALLAY M____ – f. 208 dosar UP, procesul -verbal de ridicare – predare bun sustras – f. 207, 209 dosar UP , propriile declaratii ale inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 210, 358 dosar UP, declarațiile martorului D______ R___ – f. 212 dosar UP și procesul -verbal de reconstituire și planșă foto – f. 213, 215 dosar UP.

11. Dosar nr. 8792/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

La data de 19.09.2012, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla în piața C______ din mun. Cluj – N_____ inculpatul KALLAY M____ a pătruns la subsolul catedralei Greco- Catolice, a văzut că o bicicletă tip Montain Bike, cu inscripția Six Sixone, era neasigurată și a sustras-o pentru a o valorifica prin vânzare către terțe persoane. Bicicleta sustrasă aparținea persoanei vătămate C_______ A_____.

Cu bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate inculpatul s-a deplasat în aceeași zi în zona străzii Paris din mun. Cluj – N_____ unde a fost surprins cu bicicleta asupra sa de către un echipaj de poliție.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a predat echipajului de poliție bicicleta sustrasă , care pr parcursul cercetărilor a fost restituită persoanei vătămate C_______ A_____, recuperându-se astfel prejudiciul cauzat.

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate C_______ A_____ în cuantum de 100 de lei, recuperat în natura prin restituirea bunului sustras, în raport cu care persoana vătămată a aratat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, pozitie procesuala mentinuta si in fata instantei de judecata si consemnata in incheierea de sedinta din data de 07.11.2014.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în procesele-verbale de depistare a inculpatului KALLAY M____ – f. 220, 221 dosar UP, declarațiile persoanei vătămate C_______ A_____ – f. 222, 223 dosar UP, procesul-verbal de ridicare – predare bun sustras – f. 224 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 228, 230, 358 dosar UP și declarațiile martorului P____ R___ – f. 231 dosar UP.

12. Dosar nr. 8830/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

În noaptea de 13/ 14.09.2012, în jurul orei 04.00, în timp ce se afla în curtea interioară a imobilului cu numărul 2- 4 de pe _____________________. Cluj – N_____, inculpatul KALLAY M____ a văzut 2 biciclete, una de culoare albastră marca Hercules și una de culoare roșie ce erau prinse cu un sistem antifurt de un grilaj metalic. A rupt sistemul antifurt și a sustras cele două biciclete ce aparțineau persoanei vătămate A____ S_____ V_____.

Cu cele două biciclete sustrase din posesia persoanei vătămate inculpatul s-a deplasat în aceeași noapte pe _____________________. 3, locul unde inculpatul se adăpostea și a depozitat cele două bunuri sustrase.

A doua zi, respectiv la data de 14.09.2012, în jurul orei 17.00, inculpatul a fost prins de către un echipaj de poliție pe _____________________. 3 din mun. Cluj – N_____, în timp ce avea asupra sa cele două biciclete sustrase din posesia persoanei vătămate.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a predat echipajului de poliție cele 2 biciclete sustrase, care pe parcursul cercetărilor pénale au fost restituite persoanei vătămate A____ S_____ V_____, recuperându-se astfel prejudiciul cauzat.

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate A____ S_____ V_____ în cuantum de 600 de lei, recuperat în natura prin restituirea bunurilor sustrase , motiv pentru care persoana vătămată A____ S_____ V_____ a aratat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în procesul -verbal de depistare a inculpatului KALLAY M____ – f. 234 dosar UP, declarațiile persoanei vătămate A____ S_____ V_____ – f. 235, 236 dosar UP, procesul -verbal de ridicare – predare bun sustras – f. 239 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 228, 238, 358 dosar UP și declarațiile martorului C____ D__ – f. 237 dosar UP.

13. Dosar nr. 8831/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

La data de 13.09.2012, în jurul orei 13.30, în timp ce se afla pe _____________________. 3 din mun. Cluj – N_____ inculpatul KALLAY M____ a văzut la etajul 2 al imobilului cu numărul 3 o bicicletă marca Whiller neasigurată cu vreun sistem antifurt. A sustras marca Whiller ce aparținea inițial persoanei vătămate C____ D__ A_____.

Având asupra sa bicicleta sustrasă din posesia persoanei vătămate inculpatul s-a deplasat în aceeași zi în zona Pieței 1 Mai din mun. Cluj – N_____ unde a vândut bicicleta unei persoane necunoscute contra sumei de 15 lei.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a participat la efectuarea unei reconstituiri ( f. 258 dosar UP).

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate C____ D__ A_____ în cuantum de 1200 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată C____ D__ A_____ a aratat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 242 dosar UP, procesul -verbal de cercetare la fața locului și planșă foto – f. 243, 247 dosar UP, declarațiile persoanei vătămate C____ D__ A_____ – f. 245, 251 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 253, 358 dosar UP , declarațiile martorului S_________ E____ – f. 12, 52 dosar UP , declarațiile martorului M_____ R___ – f. 254 dosar UP , declarațiile martorului R____ D__ – f. 255 dosar UP și procesul -verbal de reconstituire și planșă foto – f. 256, 258 dosar UP.

14. Dosar nr. 9168/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

La data de 01.10.2012, în jurul orei 14.30, în timp ce se afla pe ______________________. 3 din mun. Cluj – N_____ inculpatul KALLAY M____ a văzut că în dreptul apartamentului cu nr. 2 se afla o bicicletă marca Gazelle, cu inscripția Davros legată cu două sistem antifurt de un grilaj metalic. Cu ajutorul unei pânze de bomfaier, a început să taie primul sistem antifurt, pentru a sustrage bicicleta și a o valorifica. În momentul în care inculpatul încerca să taie cel de-al doilea sistem anti-furt inculpatul a fost surprins în flagrant de către organele de poliție, inculpatul nereusind să sustragă bicicleta. Bicicleta pe care inculpatul intenționa să o sustragă aparține persoanei vătămate P____ I____ M____.

P___ comiterea faptei inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate P____ I____ M____ în cuantum de 50 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată a aratat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului - f. 267 dosar UP, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto – f. 269, 271 dosar UP, declarațiile persoanei vătămate P____ I____ M____ – f. 275, 276 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 280, 282, 358 dosar UP, declarațiile martorului F_______ R_____ – f. 283 dosar UP și declarațiile martorului N___ A________ – f. 284 dosar UP.

15. Dosar nr. xxxxx/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

În noaptea de 27 / 28.10.2012, în timp ce se afla în curtea imobilului cu nr. 43 / 45 de pe _________________________. Cluj - N_____ inculpatul KALLAY M____ a văzut mai multe biciclete asigurate cu sisteme antifurt de un grilaj metalic. S-a apropiat de aceste biciclete, a rupt sistemul antifurt ce asigura o bicicletă marca Nishiki, de culoare neagră cu roșu, a sustras bicicleta și cu aceasta s-a deplasat în zona cinematografului Republica, unde a vândut-o unei persoane necunoscute contra sumei de 20 de lei.

Bicicleta sustrasă aparținea persoanei vătămate Ș____ A___ I___ și prin sustragerea acesteia inculpatul KALLAY M____ a cauzat un prejudiciu de 1000 de lei, nerecuperat, în raport cu care persoana vătămată a aratat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal , pozitie procesuala mentinuta si in fata instantei de judecata si consemnata in incheierea de sedinta din data de 07.11.2014.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei și a participat la efectuarea unei reconstituiri ( f. 308 dosar UP ).

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi penale constand în procesul-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f. 292 dosar UP, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto – f. 293, 295 dosar UP, fotografie bicicletă sustrasă – f. 301 dosar UP , declarațiile persoanei vătămate Ș____ A___ – f. 303, 304 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 305, 358 dosar UP, declarațiile martorului G____ M____ – f. 306 dosar UP , declarațiile martorului I____ M____ – f. 307 dosar UP și procesul-verbal de reconstituire – f. 308 dosar UP.

16. Dosar nr. 8832/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N_____

În dimineața zilei de 21.09.2012, în jurul orei 05.45, inculpatul KALLAY M____ a fost surprins pe ____________________. Cluj – N_____ de către agenții de poliție în timp ce avea asupra sa o bicicletă de damă de culoare alb – violet sustrasă tot de inculpat în aceeași dimineață, în jurul orei 05.30, din fața unui imobil situat pe ______________________ – 7 din mun. Cluj – N_____.

Această bicicletă ar fi fost lăsată neasigurată de către proprietarul la momentul comiterii actului de sustragere de către inculpat. Pe parcursul urmăririi penale nu s-a reușit ientificarea posesorului bicicletei de culoare galbenă pe care inculpatul KALLAY M____ a încercat să o sustragă în dimineața zilei de 21.09.2012.

Inculpatul KALLAY M____ a recunoscut comiterea faptei întrucât a fost prins în flagrant de către agenții de poliție din cadrul Secției 2 Poliție.

Starea de fapt retinuta a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmaririi constand in procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului KALLAY M____ - f. 326 dosar UP, declarațiile inculpatului KALLAY M____ – f. 19, 21 – 26, 358 dosar UP, declarațiile martorului P__ I___ – f. 329 dosar UP, procesul-verbal de identificare – f. 334 dosar UP și dovada de ridicare a bunuui sustras – f. 335 dosar UP.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor și legea penala mai favorabilă

Potrivit art.5 alin.1 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, iar potrivit deciziei Curții Constituționale nr.265 din 6 mai 2014, publicată în M.Of.nr.372 din 20 mai 2014, data la care a intrat în vigoare, legea penală mai favorabilă se aplică în mod global , iar nu pe instituții autonome, neputându-se combina dispoziții din legi succesive, iar atata timp cat numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare , instantele judecatoresti trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare. De asemenea , prin aceeasi decizie Curtea a statuat ca o data cu publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei efectele Deciziei nr. 2/14.04.2014 a ICCJ inceteaza in conformitate cu prevederile art. 147 alin.4 din Constitutie si cele ale art. 477/1 Codul de Procedura Penala

Potrivit art.147 alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Întrucât de la data săvârșirii faptelor reținute în sarcina inculpatului și până la judecarea definitivă a cauzei au fost în vigoare succesiv Codul Penal din 1969 și Noul Cod penal, instanța va aplica legea penală mai favorabilă care este în acest caz Codul Penal din 1969. În acest sens instanta a avut in vedere faptul ca activitatea infractionala a inculpatului este incriminata atat sub imperiul Codului Penal din 1969 dar si a Noului Cod Penal si chiar daca noua codificare reduce semnificativ limitele speciala de pedeapsa, vechiul Cod Penal prevedea un tratament sanctionator mai bland in cazul pluralitatii de infractiuni sub forma concursului real, a recidivei postcondamnatorii și post executorii , incidente in cauza. De asemenea instanta va avea in vedere ca daca din perspectiva vechii condificarii activitatea infractionala imbraca forma continuata a infractiunii de furt calificat fiind indeplinite cerintele prevazute de art. 41 alin.2 Cod Penal 1969 ( unitatea de rezolutie, unitatea de subiectiv activ , pluralitatea de acte materiale ce realizeaza fiecare în parte continutul constitutiv al infractiunii ) din perspectiva noilor prevederi legale faptele inculpatului ar imbraca forma a 16 infractiuni de furt calificat in forma consumata respectiv tentata , intrucat potrivit dispozitiilor art. 35 alin.1 Noul Cod Penal infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp , dar in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale și impotriva aceluiasi subiectiv pasiv , actiuni sau inactiuni care reprezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni , nefiind astfel indeplinita conditia unitatii de subiect pasiv. Or, din aceasta perspectiva regimul sanctionator prevazut de art. 42 Cod Penal 1969 ce prevedea posibilitatea aplicarii unui spor potrivit art. 34 sau art. 40 alin.1 Cod Penal 1969 este mai favorabil inculpatului decat regimul sanctionator prevazut de art. 39 Noul Cod Penal ce impune aplicarea sporului obligatoriu de 1/3 din totalul restul pedepselor stabilite.

În drept, faptele inculpatului KALLAY M____ care dupa considerarea ca executata a pedepsei de 3 ani si 8 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1591/05.12.2012 a Judecatoriei Cluj-N_____ , definitiva prin neapelare la data de 07.01.2013 , dar in cursul termenului de liberare conditionata a executarii pedepsei de 6 ani și 2 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1803/25.08.2011 a Judecatoriei Baia M___ definitiva la data de 14.09.2011 , in baza unei rezolutii infractionale unice în perioada 05.02.2012 – 28.10.2012, prin efracție și pe timp de zi sau de noapte a sustras, in scopul insusirii pe nedrept, un număr de 17 biciclete parcate în diferite locuri publice din mun. Cluj – N_____, cauzând un prejudiciu total de 11.650 lei intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat in forma continuata prev și ped de art. 208 alin.1 – art. 209 alin.1 lit. e, g și i Cod Penal 1969 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod Penal 1969 si art. 37 alin.1 lit.a și b Cod Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal.

Elementul material al faptei îl reprezintă luarea bunurilor mobile din posesia persoanelor vătămate , iar forma de vinovație cu care a fost săvârșită fapta este intenția directă, în accepțiunea art. 19 alin.1 pct.1 lit.a Cod Penal din 1969 ( actualul art. 16 alin. 3 lit.a Codul Penal), inculpatul prevăzând rezultatul și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Totodată, din probatoriul administrat, reiese scopul însușirii pe nedrept a bunurilor mobile, acela al apropriațiunii, precum și lipsa consimțământului persoanelor vătămate, nefiind probat acordul acesteia.

Pentru a stabili in concret pedeapsa , instanta va avea in vedere ca aceasta sanctiune penala reprezinta a masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului , iar scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni ; instanta va tine cont si de faptul ca prin executarea acesteia se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca , fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala , fara insa ca executarea pedepsei sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana inculpatului .

În procesul de individualizare judiciara si dozare a pedepselor ce se vor aplica instanta se va raporta la gravitatea fiecarei infractiuni savarsite si periculozitatea inculpatului urmand a avea in vedere in mod plural criteriile generale prevazute de art. 72 Cod Penal 1969 dispozitii potrivit carora , la stabilirea și aplicarea pedepsei se va ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Gradul de pericol social al faptei se evaluează în concret ținând cont de dispozițiile art. 18/1 alin. 2 Cod Penal 1969, care prevăd că se va ține seama de modul și de mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările comiterii faptei, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Referitor la gradul de pericol social al infracțiunilor instanța raportandu-se la intreaga activitate infractionala desfasurata de inculpat apreciază că acesta este unul ridicat în contextul in care inculpatul a comis un numar de 16 acte materiale ce s-au intins pe o lunga perioada de timp 05.02.xxxxxxxxxxxxx12 , sustragand un numar de 17 biciclete parcate in diferite locuri publice din mun. Cluj-N_____, pe timp de noapte sau chiar pe timp de zi, de cele mai multe ori prin efractie , respectiv taierea sistemului antifurt , bunuri pe care ulterior le-a și valorificat , dovedind curaj si specializare infractionala , banii obtinuti folosindu-i in interes personal, valoarea ridicata a prejudiciului total cauzat care a fost recuperat doar in mica parte datorita vigilentei organelor de cercetare penala care au identificat unele dintre bunurile sustrase in posesia martorilor, care au fost de acord sa le restituie persoanei vatamate , valoarea socială lezata constand in patrimoniul persoanelor vatamate .

Un alt criteriu care trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor este cel legat de persoana inculpatului. Instanța apreciază că trebuie analizate atât aspectele care caracterizează persoana inculpatului anterior săvârșirii faptei ce face obiectul cauzei, pentru a se stabili dacă este vorba de o persoană cu predispoziție spre adoptarea unui comportament infracțional, cât și aspectele care rezultă în privința inculpatului din modul de săvârșire al faptei și conduita ulterioară a acestuia, pentru ca atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare să ducă la atingerea scopului sancționator și preventiv al acesteia, la îndeplinirea funcțiilor pedepsei. Or, în privinta inculpatului Kallay M____ instanta va constata că acesta este o persoana in varsta de 63 de ani , studii 8 clase și scoala profesionala, fara ocupatie și loc de munca, iar in ceea ce privește conduita anterioară , nu poate sa nu constate ca acesta nu se afla nici pe départe la prima confruntare cu legea penala , ci mai degraba comiterea de fapte infractionale a devenit un mod de viata a inculpatului atata timp cat a suferit multiple condamnari pénale pentru comiterea de infractiuni contra patrimoniului și care in ciuda faptului ca a beneficiat de clementa organelor judiciare, nu a abandonat campul infractional, pedepele aplicate dintre care unele executate chiar in regim de detentie, nu au fost in masura sa-l determine pe acesta sa-si corijeze conduita sociala acesta dimpotriva perseverand pe calea infractionala. Trecutul inculpatului dezvăluie asadar un profil moral caracterizat prin predispoziție în săvârșirea de fapte antisociale si perseverență în încălcarea normelor de conduită socială , iar dupa comiterea prezentelor fapte , coduita infractionala a acestuia a continuat. De asemenea atitudinea procesuala a inculpatului nu a fost una pe deplin corespunzatoare chiar daca pe parcursul urmaririi pénale a recunoscut comiterea faptelor facilitand activitatea organelor de urmarire penala, nu s-a mai prezentat in fata instantei de judecata sustragandu-se cercetarii penale.

Complexul imprejurarilor care caracterizeaza faptele comise dar mai ales aspectele négative ce caracterizeaza persoana inculpatului fac ca in cauza retinerea de circumstante aténuante judiciare in favoarea acestuia sa nu fie una oportuna si justificata avand in vedere si conduita procesuala negativa manifestata pe parcursul cercetarii judecatoresti atata timp cat nu s-a prezentat în fata instantei de judecata.

Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, constatând că faptele există, au fost săvârșite de inculpat și constituie infractiuni îndeplinind conditiile de tipicitate , în temeiul art. 396 alin.2 din Codul de Procedura Penală instanța urmează să condamne inculpatul KALLAY M____ la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma continuata prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod Penal din 1969 cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a și b Cod Penal din 1969 și art. 41 alin.2 Cod Penal din 1969 și art. 5 Cod Penal cu referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 265/2014, apreciind ca pedeapsa stabilită va constitui un avertisment suficient de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor și care corespunde sub aspectul naturii și cuantumului scopului sanctionator și preventiv(special și general) dar si dublului caracter al acesteia cel coercitiv si cel corectiv.

În temeiul art. 37 alin.1 lit.b Cod Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal va constata ca inculpatul a comis infractiunea in stare de recidiva postexecutorie fata de condamnarea la pedeapsa de 3 ani si 8 luni închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1591/05.12.2002 a Judecatoriei Cluj-N_____ definitiva prin neapelare la data de 07.01.2003, atata timp cat inculpatul a fost liberat conditionat din executarea acestei pedepse la data de 08.03.2005 cu un rest de pedeapsa de 347 zile de inchisoare considerat ca executat la data comiterii infractiunii deduse judecatii de fata.

De asemenea în temeiul art. 37 alin.1 lit.a Cod Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal va constata ca inculpatul a comis infractiunea dedusa judecatii in stare de recidiva postcondamnatorie fata de condamnarea la pedeapsa de 6 ani si 2 luni închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1803/25.08.2011 a Judecatoriei Baia M___ definitiva la data de 14.09.2011.

Mai apoi în temeiul art. 61 Cod Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal constatand ca infractiunea a fost comisa in cursul termenului de liberare conditionata a executarii pedepsei mai sus mentionate, inculpatul fiind liberat conditionata la data de 31.01.2012 cu un rest de pedeapsa ramas neexecutat de 1305 zile de inchisoare, neimplinit la data comiterii infractiunii deduse judecatii de fata, va revoca beneficiul liberarii conditionate a executarii pedepsei de 6 ani si 2 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1803/25.08.2011 a Judecatoriei Baia M___ definitiva la data de 14.09.2011 și va contopi restul de 1305 zile de inchisoare ramas neexecutat cu pedeapsa stabilita prin prezenta rezultand pedeapsa de 4 ani închisoare .

Totodata verificand fisa de cazier judiciar a inculpatului în temeiul art. 36 alin.2 Cod Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal va constata ca infractiunea dedusa judecatii de fata este concurenta cu infractiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala nr. 559/30.04.2013 a Judecatoriei Cluj- N_____ defintiva la data de 04.06.2013 ( la pedeapsa de 6 luni inchisoare ) și sentinta penala nr. 44/17.01.2013 a Judecatoriei Cluj-N_____ definitiva la data de 14.03.2013 ( la pedeapsa de 1 an inchisoare) și sentinta penala nr. 61/15.01.2014 a Judecatoriei Cluj-N_____ definitiva prin nerecurare la data de 10.02.2014(la pedeapsa de 2 ani inchisoare).

Va constata ca prin sentinta penala nr. 61/15.01.2014 a Judecatoriei Cluj-N_____ și sentinta penala nr. 2436/14.10.2013 a Judecatoriei Baia M___ definitiva la data de 29.10.2013 s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentintele penale nr. 559/2013 a Judecatoriei Cluj-N_____ si nr. 44/2013 a Judecatoriei Cluj-N_____ , pe care in vederea efectuarii operatiunilor de contopire , le va descontopi repunandu-le in individualitatea lor.

În temeiul art. 36 alin.2 Cod Penal din 1969 – art. 34 alin.1 lit.b Cod Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal va contopi pedeapsa de 4 ani inchisoare aplicata prin prezenta cu pedepsele repuse in individualitatea lor rezultand pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

Pentru a complini rolul sanctionator , educativ si preventiv al pedepsei cu inchisoarea stabilită si avand in vedere si dispozitiile art. 8 din Conventia EDO , imprejurarea ca infractiunea comisă de inculpat este independentă de aspecte privind modul de exercitare a drepturilor si de indeplinire a obligatiilor parintesti cat si dispozitiile art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventia EDO , instanța în temeiul art.71 alin.1 și 2 Cod Penal din 1969 cu referire la Decizia RIL nr. 74/2007 a ICCJ va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev de art. 64 alin.1 lit.a) teza II și lit.b Cod Penal din 1969 , ca pedeapsa accesorie, rezultând, raportat la natura faptelor savarsite existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală constand exclusiv în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și respectiv dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității- motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis din momentul in care prezenta hotarare de condamnare va ramane definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei , pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la împlinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei. Astfel instanta nu va interzice exercitiul dreptului prev de art. 64 alin.1 lit.c) Cod Penal intrucat inculpatul nu s-au folosit la comiterea infractiunilor de vreo functie, profesie sau activitate și nici dreptul de a alege, care este o valoare fundamentala _______________________________ si nu ar fi proportionala si justificata intrucat fapta comisa nu are conotatie electorala, avand in vedere exigentele Curtii E.D.O. reflectate in cauza Calamanovici contra Romaniei ( Hotararea din 1 iulie 2008 ) și in cauza Hirst impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (Hotararea din 30 martie 2004 ) in care Curtea a apreciat ca nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale , acestea trebuind a fi dispusa in functie de natura faptei si gravitatea acesteia

În temeiul art. 36 alin. 3 Cod Penal din 1969 va scade din pedeapsa aplicata perioada executata din data de 19.09.2012 pana in data de 20.09.2012, din data de 01.10.2012 pana in data de 02.10.2012 , din data de 21.09.2012 pana in data de 22.09.2012, din data de 21.09.2012 pana in data de 28.09.2012 și din data de 14.12.2012 pana in data de 30.09.2014, data la care inculpatul a fost liberat conditionat prin sentinta penala nr. 2148/24.09.2014 a Judecatoriei Baia M___.

În temeiul art. 397 Cod Procedura Penala vazand manifestarea de vointa a persoanele vatamate pe parcursul procesului penal va constata ca urmatoarele persoane vatamate nu

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025