Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CHIŞINEU CRIŞ
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
14/2015 din 20 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CHIȘINEU CRIȘ operator 3210/2501

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR. 14

Ședința publică din 20 ianuarie 2015

Președinte: F_____ M______ D______

Grefier: G____ F______

S-a luat în examinare acțiunea penală pusă în mișcare împotriva inculpatului M___ A________, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal și art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) Cod penal.

La apelul nominal se prezintă inculpatul M___ A________.

Din partea Ministerului Public se prezintă prim procuror L____ R_____ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în baza art. 372 din Legea nr. 135/2010 s-a procedat la identificarea inculpatului M___ A________.

În conformitate cu art. 344 alin. (2) Cod procedură penală se constată din actele de la dosar că, copia certificată a rechizitoriului s-a comunicat inculpatului și s-a adus la cunoștința acestuia că în termen de 20 de zile, de la data comunicării rechizitoriului poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Instanța pune în discuție în condițiile Deciziei nr. 641/11.11.2014 a Curții Constituționale și a art. 344 și art. 345 Cod procedură penală legalitatea actului de sesizare al instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Procurorul arată că nu are cereri sau excepții de formulat sub acest aspect și solicită continuarea judecății.

Inculpatul personal arată că nu au cereri sau excepții de formulat sub acest aspect și solicită continuarea judecății pe fond la acest termen de judecată.

Văzând că nu s-au formulat de către procuror sau inculpat cereri sau excepții și nici din oficiu de către judecător nu s-au ridicat excepții; constatând regularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. 129/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, în condițiile art. 346 alin. (2) Cod procedură penală se constată, de către instanță, legalitatea sesizării acesteia, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și se dispune continuarea judecății.

În acest sens, se reține că inculpatul și procurorul au cerut continuarea judecății la același termen de judecată.

În condițiile art. 342 și art. 346 Cod procedură penală se impune ca după înregistrarea dosarului pe rolul instanței să se verifice legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și în limita legalității acestora să se dispună începerea judecății; competent a se pronunța este judecătorul de cameră preliminară care are atribuțiile prevăzute la art. 54 Cod procedură penală. În condițiile art. 3 alin. (3) Cod procedură penală există o separare a funcțiilor judiciare și o incompatibilitate între acestea, cu excepția funcției de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată care este compatibilă cu funcția de judecată. Altfel spus, judecătorul care verifică legalitatea sesizării instanței nu este incompatibil să judece cauza pe fondul său.

În condițiile art. 8 Cod procedură penală părțile și subiecții procesuali principali au dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil. În această situație văzând că în urma aplicării Deciziei Curții Constituționale nr. 641/2014 în cauză au fost citați toți cei necesari judecății cauzei, apreciind că s-ar face dovada unui formalism excesiv amânarea judecății pentru un alt termen cu toate că inculpatul și procurorul au solicitat judecata la acest termen după constatarea legalității sesizării instanței, observând că complet este legal compus pentru continuarea judecății pe fond, instanța va dispune începerea judecății în prezenta cauză, chiar la acest termen. Se reține că, este în interesul inculpatului ca prezenta cauză să aibă judecata la acest termen pentru că cheltuielile inculpatului vor fi mai reduse; se va clarifica într-un termen mai scurt situația sa juridică, cu efecte asupra situației sale personale și sociale și nu în ultimul rând soluționarea cauzei într-un termen cât mai scurt posibil influențează în mod pozitiv situația inculpatului chiar și în cazul în care ar fi condamnat penal, sub aspectul termenului de la care se calculează reabilitarea acestuia. În sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara în jurisprudența sa (decizia penală nr. 341/A din 14.04.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX-dosar care în primă instanță a fost soluționat la același termen de judecată la care s-a constatat legalitatea sesizării instanței).

Față de cele de mai sus, în condițiile art. 374 Cod procedură penală se dă citire actului de sesizare al instanței.

Se procedează la audierea inculpatului M___ A________ care după ce i s-au adus la cunoștință drepturile a declarat următoarele: i s-a adus la cunoștință de către instanță, drepturile conform Codului de procedură penală; nu dorește să ridice excepții sau să formuleze cereri legate de administrarea probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală; nu critică legalitatea actului de sesizare și solicită judecata în continuare la acest termen pe fond; recunoaște acuzațiile din rechizitoriu și regretă faptele săvârșite; în condițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penal solicită să i se reducă limitele de pedeapsă cu 1/3 dacă este vorba de închisoare și cu 1/4 dacă este vorba de amendă. Declară că este de acord și cu prestarea unei munci nerenumerate în folosul comunității, în situațiile în care legea prevede această posibilitate în cazul în care va fi găsit vinovat, declarația fiind consemnată la dosar, dată spre citire și semnare.

Nemaifiind probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Procurorul, având în vedere rechizitoriu Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș cu numărul 129/P/2014 și cercetarea judecătorească solicită să se rețină vinovăția inculpatului M___ A________ și să se dispună față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal și art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) Cod penal condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă cu închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere și respectarea unor măsuri de supraveghere. Solicită ca pe durata termenului de amânare a aplicării pedepsei să se impună inculpatului obligația de a nu conduce autovehicule. Solicită obligarea inculpatului la plata unei sume cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În condițiile art. 389 din Legea 135/2010 se acordă ultimul cuvânt inculpatului M___ A________, care arată că nu are nimic de spus.

JUDECĂTORIA

Prin rechizitoriul întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș la data de 05 decembrie 2014 în dosarul nr. 129/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M___ A________, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) Cod penal.

Prin actul de sesizare s-a reținut că, în data de 27.02.2014, în jurul orei 16,38 organele de poliție au fost sesizate cu privire la producerea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale pe raza localității Satu Nou, __________________________.

Deplasându-se la fața locului, lucrătorii de poliție au constatat că inculpatul M___ A________, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A3, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența alcoolului, în fața bisericii catolice din localitate, încercând să efectueze o manevră de întoarcere, nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Renault Simbol, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, condus regulamentar de martora Ilyeș Krisztina M____. În urma accidentului au rezultat avarii la ambele autoturisme.

Conform adresei Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A___ nr. xxxxx/12.05.2014 inculpatul M___ A________ nu a figurat ca deținător de permis de conducere pentru autovehicule.

Testarea inculpatului cu aparatul etilotest a indicat la ora 17,20 o valoare a alcoolemiei de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Raportat la acest rezultat, inculpatul a fost condus la Spitalul Sf. G_______ din orașul Chișineu Criș, pentru recoltarea probelor biologice.

Conform buletinului de analiza toxicologică alcoolemie nr. 218/06.03. 2014, întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală A___, inculpatul a prezentat o alcoolemie de 1,10 g/l alcool pur în sânge, la ora 17,38.

Audiat în cauză, inculpatul M___ A________ a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Inculpatul a declarat că nu deține permis de conducere și că în data de 27.02.2014, după ce a consumat circa 1 litru bere la un bar, a condus pe raza localității Satu Nou autoturismul, cu intenția de a se deplasa la domiciliu. La un moment dat a acroșat autoturismul marca Renault Simbol, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de martora I____ Krisztina M____, în care s-au aflat ca pasageri martorii Vago (fostă B_____) I______ și Kristo A________.

Starea de fapt descrisă a rezultat și din declarația martorilor I____ Krisztina M____, Vago I______ și Kristo A________.

Audiat în cauză în faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut starea de fapt reținută mai sus.

Văzând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale: proces verbal de sesizare din oficiu (f. 7); proces verbal de constatare a infracțiunilor (f. 9- 11); buletin de analiza toxicologică alcoolemie (f. 13); rezultat alcotest (f.12, 14)

buletin de examinare clinica (f.18-19); documente autoturisme (f. 21-25); adresa SPCRPCIV A___ nr. xxxxx/12.05.2014 (f. 27); declarații martori: I____ Krisztina M____ (f. 29-30); Vago I______ (f. 32-33) și Kristo A________ (f. 34, 35); declarații suspect/inculpat (f. 38-40, 42) și cazier judiciar (f. 44) se rețin următoarele:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Chișineu Criș la data de 17.12.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

La termenul de judecată de azi, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul 129/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș și s-a dispus începerea judecății, conform art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, conform motivației din practica.

La prezentul termen, ulterior citirii în baza art. 374 alin. (4) Cod procedură penală a actului prin care s-a dispus începerea judecății, inculpatul prezent în fața instanței a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa în modalitatea descrisă în rechizitoriu, nu solicită probe noi și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, cerând aplicarea față de el a dispozițiilor prevăzute de art. 396 alin. (10) Cod procedură penală referitoare la reducerea pedepsei în cazul recunoașterii vinovăției (fila 10, 11 dosar instanță).

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 27 februarie 2014, în jurul orei 16,30, inculpatul M___ A________ a condus pe DJ 794, pe raza localității Satu Nou, __________________________________ Audi A3, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a deține permis de conducere și având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,10 g/l alcool pur în sânge, fiind depistat de un echipaj de poliție. În fața bisericii catolice din localitate, inculpatul a încercat să efectueze o manevră de întoarcere, nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Renault Simbol, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, condus regulamentar de martora I____ Krisztina M____. În urma accidentului au rezultat avarii la ambele autoturisme.

Din adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A___ (f. 27 dosar u. p.), reiese că inculpatul M___ A________ nu figurează ca deținător de permis de conducere pentru autovehicule.

Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 218/06.03.2014, întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală A___ (f. 13 dosar u.p.), rezultă că inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,10 g/l alcool pur în sânge, la ora 17,38.

Instanța își va însuși în totalitate starea de fapt descrisă în rechizitoriu și reprodusă în aliniatele precedente față de poziția inculpatului de recunoaștere integrală a faptelor în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanței.

Vinovăția inculpatului rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunilor de la filele 9-11 dosar urmărire penală, coroborat cu procesul verbal de la fila 7 dosar urmărire penală, buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. nr. 218/06.03.2014 (f. 13); buletin de examinare clinică (f. 18-19); rezultat alcotest (f. 12, 14); adresa nr. xxxxx/12.05.2014, emisă de SPCRPCIV (f. 27); declarațiile martorilor (filele 29, 30, 32-35 dosar urmărire penală), precum și din declarațiile de recunoaștere ale inculpatului atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.

Din analiza fișei de cazier judiciar, instanța reține împrejurarea că inculpatul M___ A________ nu este cunoscut cu antecedente penale (f. 44 dosar u. p.).

În drept, fapta inculpatului M___ A________, care în data de 27.02.2014, în jurul orei 16,30, a condus pe DJ 794, pe raza localității Satu Nou, ________________________________ Audi A3, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a poseda permis de conducere și având o alcoolemie de 1,10 g/l alcool pur în sânge la ora 17,38, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a vehiculului fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal, respectiv de conducere a vehiculului sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Față de aceste considerente, în baza art. 335 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul M___ A________, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul M___ A________, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, va contopi pedepsele aplicate inculpatului M___ A________, după cum urmează: aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

La aplicarea în concret a pedepsei instanța are în vedere alcoolemia inculpatului la data săvârșirii infracțiunii, pe fondul căruia a condus un autovehicul fără permis de conducere. Totodată, se are în vedere și urmările colaterale produse de infracțiunile inculpatului, respectiv acesta a produs un accident rutier, a avariat autoturismul cu care se deplasa și autoturismul numitei I____ Krisztina M____, situație în care numai circumstanțe favorabile inculpatului au limitat pagubele colaterale; accidentul în cauză putându-se solda prin prisma modului concret al producerii, inclusiv cu victime, situație în care se impune sancționarea inculpatului cu fermitate atât pentru realizarea prevenției speciale cât și a celei generale.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, pentru amânarea aplicării pedepsei; pedeapsa rezultantă stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an și 4 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, situație în care dispune amânarea aplicării pedepsei de respectiv 1 an și 4 luni închisoare.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat sunt de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală, ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, va amâna aplicarea pedepsei stabilite mai sus pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat în condițiile art. 84 alin. (1) Cod penal.

În baza art. 84 alin. (2) și art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune A___, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe Serviciul de probațiune A___, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice Serviciului de probațiune A___ schimbarea locului de muncă;

e) să comunice Serviciului de probațiune A___ informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 84 alin. (2) și art. 85 alin. (2) lit. g) Cod penal pe durata termenului de amânare a executării pedepsei va impune inculpatului M___ A________, obligația de a nu conduce autovehicule.

Măsura de a interzice inculpatului dreptul de a conduce autovehicule se bazează pe împrejurarea că prin conduita sa inculpatul s-a dovedit a fi un pericol pentru circulația pe drumurile publice în contextul în care s-a deplasat cu un autoturism pe un drum public fără a poseda permis de conducere, și având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală; situație în care pentru siguranța traficului rutier se impune limitarea dreptului inculpatului de a mai conduce vehicule.

În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală și art. 83 alin. (4) Cod penal, va atrage atenția inculpatului M___ A________ asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal; atenționând inculpatul asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) Cod procedură penală va obliga inculpatul M___ A________, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea rechizitoriului emis în dosarul nr. 129/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul menționat anterior și dispune începerea judecății.

În baza art. 335 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M___ A________, CNP xxxxxxxxxxxxx, fiul lui M_____ și M________, născut la data de 07.09.1970, în localitatea B____, județul Harghita, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, căsătorit, domiciliat în ________________. 648, __________________________, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M___ A________, cu datele de identificare de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului M___ A________ după cum urmează: aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (4) Cod procedură penală, art. 83 Cod penal amână aplicarea pedepsei stabilite mai sus pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat în condițiile art. 84 alin. (1) Cod penal.

În baza art. 84 alin. (2) și art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune A___, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe Serviciul de probațiune A___, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice Serviciului de probațiune A___ schimbarea locului de muncă;

e) să comunice Serviciului de probațiune A___ informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 84 alin. (2) și art. 85 alin. (2) lit. g) Cod penal pe durata termenului de amânare a aplicării pedepsei impune inculpatului M___ A________, cu datele de identificare de mai sus, obligația de a nu conduce autovehicule.

În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală și art.83 alin. (4) Cod penal, va atrage atenția inculpatului M___ A________, asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal; atenționând inculpatul asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatul M___ A________, cu datele de identificare de mai sus, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei prezentei hotărârii judecătorești.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2015.

Președinte Grefier

F_____ M______ D______ G____ F______

Red. F.M.D./G.F.

29.01.2015

4 ex. se ____________________>

29.01.2015

Se comunică:

inculpat - M___ A________ – ________________. 648, __________________________

P________ de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, _______________________, jud. A___

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1909/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 324/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 11/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 58/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1393/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 197/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 276/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1057/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 135/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 675/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 503/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2719/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 124/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 13/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 178/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1499/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 688/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 519/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 279/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 38/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2325/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 35/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 115/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1223/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 6/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 114/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 63/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1897/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 716/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 36/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2898/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 742/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1512/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 176/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 189/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 451/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 964/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 60/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 305/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 895/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 141/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 540/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 215/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 292/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 500/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 505/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 333/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 76/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 45/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 497/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 68/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 3662/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 337/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1506/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1183/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1427/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 183/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 21/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 592/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 216/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025