Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL G_____
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1009/A
Ședința publică de la 7 noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte – D______ P_____ - judecător
Judecător – dr. L____ H__________
Grefier – C______ S______
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror - M_____ B____
- Șef Secție Judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G_____
La ordine fiind soluționarea apelului formulat de către P________ de pe lângă Judecătoria Focșani, împotriva sentinței penale nr. 935/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimatul - inculpat N___ T_____, avocat ales C_______ Adelin, în baza împuternicirii avocațiale nr. xxxxxx/7.11.2014, pe care a depus-o la dosar, lipsă fiind și partea vătămată N___ C______, prin reprezentant N___ F______.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este al doilea termen de judecată în apel, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea apelului declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Focșani, împotriva sentinței penale nr. 935/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX.
Arată că, așa cum s-a susținut și prin motivele scrise, circumstanțele concrete în care a fost săvârșită infracțiunea de abandon de familie de către inculpat, nu justifică aprecierea formulată de instanța de fond în sensul lipsei gradului de pericol social al unei infracțiuni și aplicarea unei amenzi administrative.
Din verificarea mijloacelor de provă administrate în cauză, apreciază că modalitatea în care inculpatul a săvârșit infracțiunea, durata mare de timp pentru care nu a achitat pensia de întreținere minorului, situația personală a copilului care suferă de o afecțiune, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, situația mamei, în situația în care din probe rezultă că aceasta achită un împrumut pentru care este girant împreună cu inculpatul, apreciază că se justifică condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii , lega penală mai favorabilă fiind vechiul Cod penal, respectiv art. 305 al.1 lit. c. Solicită ca modalitatea de executare a pedepsei , suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Apărătorul intimatului - inculpat solicită respingerea apelului declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Focșani , întrucât, în opinia sa. sentința penală apelată este nelegală și temeinică, în ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei, aleasă de către instanța de fond.
În concret, deși s-a făcut apel pentru reținerea și aplicarea art. 18 indice 1 din Codul penal , apreciază că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea acestui articol, care are un caracter supletiv. Acest articol poate fi aplicat de către instanțele de judecată de la caz la caz, ori de câte ori se constată că situația de fapt cât și situația personal dar și circumstanțele personale ale persoanei trimise în judecată recomandă acest lucru, indiferent de limitele de pedeapsă incriminate în mod abstract de către legiuitor în textul legal.
Consideră că toaste circumstanțele reale și personale recomandau cu prisosință aplicarea acestui text de lege.
Dispozițiile art. 305 care, pe vechea reglementare incriminau infracțiunea de abandon de familie, prevedeau în mod special ca această faptă să fie comisă cu rea-voință, or inculpatului din prezenta cauză nu i se poate reține reaua-credință . După divorțul soților, acesta s-a conformat obligațiilor stabilite și a achitat pensia de întreținere până în luna octombrie 2012, când a rămas fără loc de muncă și nu a mai putut plăti pensia de 300 lei/lună.
Pe parcurs, inculpatul a făcut eforturi deosebite pentru a achita pensia de întreținere față de copilul său minor. La momentul actual, pentru a evita discuțiile cu privire la plata pensiei de întreținere, de câte ori achita pensia de întreținere, face plăti prin mandat poștal.
Soția inculpatului dă dovada dă rea-voință, în condițiile în care există foarte multe litigii între aceasta și inculpat.
În opinia sa, individualizarea pedepsei așa cum a fost făcută de instanța de fond este cea corectă, amenda administrativă aplicată inculpatului fiind o măsură proporțională cu pericolul social al faptei și cu cel al făptuitorului care nu a mai avut nici un conflict cu legea penală, motiv pentru care solicită respingerea apelului declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Focșani.
C U R T E A
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr. 935/2014 a Judecătoriei Focșani , urmare schimbării încadrării juridice în baza art. 19 din Legea nr. 255/2013, cu referire la art. 18 ind. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul cod penal s-a dispus achitarea inculpatului N___ T_____ pentru infracțiunea de abandon de familie, prevăzute de art. 378 alin. 1 lit. c din noul Cod penal.
În baza art. 18 ind. 1 alin. 3 Cod penal din 1969 s-a aplicat inculpatului 400 de lei amendă administrativă.
A fost obligat inculpatul la 600 de lei cheltuieli judiciare către reprezentantul legal al părții vătămate și la 300 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere că prin rechizitoriul nr. 1668/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N___ T_____ pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969, constând în aceea că nu a achitat cu rea-credință pensia de întreținere datorată minorului N___ C______.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul N___ T_____ a fost căsătorit cu N___ F______, relație din care a rezultat minorul N___ C______ născut la data de 07.12.1998.
Căsătoria a încetat prin divorț în urma căruia minorul a fost încredințat mamei, iar inculpatul a fost obligat la o pensie lunară de 300 de lei, în favoarea minorului, conform sentinței civile nr. 418/25.01.2012 a Judecătoriei Focșani.
Inculpatul a plătit pensia de întreținere până în luna octombrie 2012, dată de la care, potrivit declarațiilor sale, nu a mai plătit pensia de întreținere întrucât nu a mai avut un loc de muncă.
După ce a fost trimis în judecată în prezenta cauză, inculpatul a plătit pensia de întreținere restantă.
Având în vedere această împrejurare, atingerea minimă adusă valorii sociale ocrotită de norma penală, instanța a apreciat că fapta inculpatului nu are concret gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Pentru aceste motive, instanța a dispus, în baza art. 19 din Legea nr. 255/2013 achitarea inculpatului N___ T_____ și i-a aplicat o amendă administrativă.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către reprezentantul legal al părții vătămate și la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel P________ de pe lângă Judecătoria Focșani care apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei achitări a inculpatului în baza dispozițiilor art. 18 indice 1 vechiul Cod penal în sensul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate dar și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:
În mod judicios instanța de fond având în vedere probele administrate în cauză, a stabilit săvârșirea faptei cu vinovăție de către inculpat și a dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
De asemenea, în mod judicios, instanța de fond a apreciat că, în concret fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, din următoarele considerente:
Este adevărat că fapta inculpatului de a nu plăti timp de 2 luni consecutiv pensia de întreținere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie.
Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a căutat să se achite de obligațiile stabilite în favoarea fiului său.
Astfel, din facturile depuse la dosarul cauzei se reține că la data de 18.02.2013 inculpatul a achitat pentru minorul N___ C______ suma de 300 lei,cu titlu de pensie de întreținere, aferentă lunii septembrie 2012, iar la datele de 22.04.2013 și 11.07.2013 a achitat câte 300 lei. Mai mult, la data de 18.07.2013, inculpatul a plătit suma de 900 lei cu titlu de pensie de întreținere.
Inculpatul nu a achitat o perioadă de timp pensia de întreținere datorită faptului că nu a avut un loc de muncă . Deși, nu poate constitui un motiv de achitare a inculpatului, pentru fapta dedusă judecății acesta poate constitui un motiv de atenuare a sancțiunii penale în condițiile în care, inculpatul după ce a găsit un loc de muncă în străinătate s-a achitat de obligațiile restante.
Deoarece inculpatul se află la primul impact cu lega penală și a plătit pensia de întreținere restantă , pentru motivele mai sus menționate, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că în concret, fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol socialo al unei infracțiuni.
Pe cale de consecință, se va respinge ca nefondat apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Focșani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Focșani, împotriva sentinței penale nr. 935/2014 a Judecătoriei Focșani, privind pe inculpatul N___ T_____ (fiul lui V_____ și M____, născut la data de 27.02.1970 în ________________________________, cu domiciliul în comuna Vânători, _____________________________, posesor al CI, ________, nr. xxxxxx eliberat de SPCLEP Focșani, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățenie română.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător,
judecător – D______ P_____ dr. L____ H__________
Grefier,
C______ S______
Red. D.P.-13.11.2014
Tehnored-C.S.- 4 ex.-17.11.2014
Fond – B.M.