Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRĂILA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
200/2014 din 30 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Codul operatorului de date personale: 4481

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă Nr. 200/2014

Ședința publică de la 30 Iunie 2014

PREȘEDINTE V______ A______

Judecător C_______ D_____ T_________

Judecător A__ M___ Cășaru

Grefier S______ G_______

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta S______ B_____ cu sediul în B_____, _____________________ 27 în contradictoriu cu intimații Ș_____ Nicușor - decedat, Ș_____ P____ domiciliată în B_____, ___________________ nr 216, I____ P______ domiciliat în B_____, ___________________ nr 216, I____ Olguța domiciliată în B_____, ___________________ nr 216, I____ L______-R____ domiciliat în B_____, ___________________ nr 216 împotriva sentinței civile nr 729/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria B_____, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când, instanța, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2014 și pentru astăzi 30.06.2014.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 13.02.2012, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor B_____ a chemat în judecată pârâții Ș_____ Nicușor, Ș_____ P____, I____ P______, I____ Olguța și I____ L______-R____ pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 20.155/04.05.2010, evacuarea paraților din imobilul situat in B_____, ____________________ nr. 216 și obligarea pârâților la plata sumei de 2.520,04 lei reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere pe perioada 01.04.2011 – 29.02.2012, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii legal timbrată, reclamantul a arătat că, la data de 04.05.2010, între Serviciul de Utilitate Publica de Administrare a Fondului Locativ si a Cimitirelor B_____ și pârâtul Ș_____ Nicușor s-a încheiat contractul de închiriere cu nr. xxxxx pentru folosința imobilului situat în B_____, ____________________ nr. 216. Principala obligație contractuală a chiriașului ce derivă din contractul de închiriere, este plata chiriei. Pârâtul Ș_____ Nicușor nu și-a îndeplinit obligația de a achita chiria lunară, acumulând o datorie de 2.520,04 lei reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere pe perioada 01.04.2011 – 29.02.2012. Pârâtul a fost somat să intre în legalitate, fără nici un rezultat. În drept, au fost invocate dispoziții din NCC.

La termenul de judecată din data de 06.09.2012, pârâta Ș_____ P____ s-a prezentat în fața instanței, a depus, în copie, Certificatul de deces al pârâtului Ș_____ Nicușor, arătând că va achita debitul restant.

La termenul de judecată din data de 06.02.2014, reclamantul a precizat că renunță la capătul de cerere privind pretențiile întrucât pârâții și-au achitat chiria restantă pentru perioada cu care a fost învestită instanța. A arătat, de asemenea, că insistă în celelalte capete de cerere, având în vedere că pârâții înregistrează în continuare debit, pentru o perioadă ulterioară.

Prin sentința civilă nr.729/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX s-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la plata sumelor restante pentru perioada 01.04.2011 – 29.02.2012. S-au respins capetele de cerere formulate de reclamantul S______ B_____ în contradictoriu cu pârâții Ș_____ P____, I____ P______, I____ Olguța, I____ L______-R____, privitoare la rezilierea contractului de închiriere nr. 20.155/04.05.2010 și evacuarea pârâților din imobilul situat la adresa B_____, ____________________ nr. 216, ca neîntemeiate. A fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 18,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a reținut că între reclamantul Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor B_____, în calitate de locator și defunctul Ș_____ Nicușor în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 20.155/04.05.2010, având ca obiect locuința din B_____, ____________________ nr. 216, pe termen de 5 ani, cu începere de la data de 13.05.2009 până la data de 13.05.2014. În fișa suprafeței locative, s-a menționat că titularul de contract va locui în imobil împreună cu pârâții Ș_____ P____, I____ P______, I____ Olguța și I____ L______-R____. Cererea inițială a fost justificată de restanțele înregistrate la plată de către titularul de contract, reprezentând chiria și penalitățile aferente perioadei 01.04.2011 – 29.02.2012. În cursul soluționării cauzei, pârâta Ș_____ P____ a făcut dovada, cu chitanțele depuse la dosar, achitării în totalitate a debitului, reclamantul insistând în capetele de cerere vizând rezilierea contractului și evacuarea, motivat de restanțele înregistrate de pârâți pentru perioada ulterioară datei de 29.02.2012. Instanța a constatat că pârâta Ș_____ P____ a depus toate diligențele pentru achitarea chiriei restante în condițiile în care titularul de contract a decedat pe parcursul desfășurării litigiului, nivelul veniturilor realizate este unul redus, iar unul dintre membrii familiei sale are probleme de sănătate, dovedind astfel bună credință. Față de această situație de fapt, instanța a apreciat că nu se impune rezilierea contractului de închiriere nr. 20.155/04.05.2010 și evacuarea pârâților din imobilul situat la adresa B_____, ____________________ nr. 216. Față de cele expuse, instanța a respins capetele de cerere având ca obiect rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâților ca neîntemeiate și a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere vizând obligarea pârâților la plata sumelor restante pentru perioada 01.04.2011 – 29.02.2012. În baza art. 276 C.pr. civilă, instanța, apreciind că culpa în promovarea prezentului litigiu le aparține, i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 18,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate în cauză.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor. Recurentul a arătat că motivul acționării în instanță a pârâților este acela al plății chiriei datorate pentru spațiul închiriat și prin urmare al nerespectării clauzelor contractuale. Executarea clauzelor contractuale nu este opțională, este obligatorie, iar sancțiunea pentru nerespectarea lor este rezilierea contractului cu consecințele ce decurg din aceasta. Obiectul locațiunii este de a închiria un bun pentru folosința parțială, totală sau temporară în schimbul unei sume de bani sub forma chiriei. Așa cum prevede capitolul IV al contractului de închiriere nr.xxxxx/4.02.2012, rezilierea contractului se produce înainte de termen, în condițiile „nerespectării clauzelor contractuale”. S-a arătat că soluția instanței este netemeinică, având în vedere că pârâții nu și-au respectat clauzele contractuale. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat pe lângă plata chiriei restante și rezilierea contractului de închiriere și evacuarea locatarilor ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale. Deși intimații au achitat pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond chiria restantă parțial- pe perioada cu care a fost investită instanța, intimații pârâți continuă să aibă debit la plata chiriei, iar prin acest fapt nu și-au respectat clauzele contractuale, lucru sancționat cu rezilierea contractului și evacuarea În drept s-au invocat dispozițiile art.281-298 C.p.civ.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, conform art.3041C.p.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Tribunalul reține că a fost încheiat și semnat contractul de închiriere nr.xxxxx/4.05.2010 de către defunctul Ș_____ Nicușor, în calitate de chiriaș, în contract menționându-se că locuința care face obiectul închirierii va fi folosită de chiriaș și de familia acestuia.

Potrivit pct. IV din contract rezilierea contractului se poate dispune la solicitarea locatorului dacă chiriașul nu a achitat chiria cel puțin trei luni consecutiv sau chiriașul nu a respectat clauzele contractuale. Aceleași dispoziții sunt prevăzute și în art.24 lit.b din Legea nr.114/1996 republicată.

Se constată că pe parcursul judecății la instanța de fond s-a achitat chiria și penalitățile aferente până în luna mai 2012, inclusiv, deci pentru o perioadă mai mare decât cea pentru care s-a promovat prezenta acțiune(1.04.xxxxxxxxxxxxx12). Astfel, se apreciază că nu mai era incident motivul de reziliere invocat-neplata chiriei restante.

Faptul că ulterior sesizării instanței de judecată, s-au mai înregistrat debite cu titlu de chirie, nu justifica rezilierea contractului, cu atât mai mult cu cât la data de 27.07.2012 titularul contractului de închiriere -chiriașul Ș_____ Nicușor a decedat, iar potrivit contractului obligațiile privind plata chiriei și a cheltuielilor de întreținere s-au stabilit doar în sarcina chiriașului. Se reține că regulile aplicabile acestei situații au fost expres prevăzute în contractul de închiriere la pct.IV aliniat ultim, respectiv că încetează contractul de închiriere în termen de 30 zile de la data înregistrării decesului titularului de contract, dacă persoanele îndreptățite nu au solicitat locuința. În cauză nu s-a făcut dovada că a fost solicitată locuința de către persoanele îndreptățite.

Pârâții intimați Ș_____ P____, I____ P______, I____ Olguța, I____ L______-R____ nu au încheiat contractul de închiriere în calitate de chiriași pentru a deveni cotitulari ai contractului și a răspunde de executarea obligațiilor locative potrivit regulilor care guvernează obligațiile cu pluralitate de subiecte, ci au dobândit doar un drept de folosință derivat din dreptul titularului contractului de închiriere, în calitate de persoane care urmează să locuiască cu titularul (art. 21 lit. k din Legea nr.114/1996 republicată în forma în vigoare la data încheierii contractului). Așa fiind, nu se putea imputa acestora neplata contravalorii chiriei și a penalităților de întârziere pentru imobilul închiriat, respectiv nerespectarea clauzelor contractuale, astfel că nu erau îndeplinite condițiile rezilierii și nici nu s-a invocat lipsa titlului acestora pentru a se dispune evacuarea.

Pentru considerentele mai sus reținute tribunalul apreciază ca legală și temeinică sentința recurată și constată ca nefondat recursul, astfel că în baza art.312 C.p.civ. urmează să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor B_____ cu sediul în B_____, ______________________.27, împotriva sentinței civile nr.729/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria B_____, în contradictoriu cu intimații Ș_____ Nicușor-decedat, Ș_____ P____ domiciliată în B_____, ____________________ nr. 216, I____ P______ domiciliat în B_____, ___________________ nr 216, I____ Olguța domiciliată în B_____, ___________________ nr 216, I____ L______-R____ domiciliat în B_____, ___________________ nr 216.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 30 Iunie 2014.

Președinte Judecător Judecător Grefier

A______ V______ T_________ C_______ D_____ Cășaru A__ M___ G_______ Steluța

Red. AV 09.07.2014

GS/4 ex/09.07.2014

Jud fond- B_____ D______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025