Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FĂLTICENI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
1214/2015 din 27 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

- pretenții, reziliere contract, evacuare -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA F________

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1214

Ședința publică din data de 27 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte : A____ I_____

Grefier : O___ M______

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „pretenții, reziliere contract și evacuare”, formulată de reclamantul M_________ F________ – prin primar, în contradictoriu cu pârâta T___ L__________.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc reprezentantul legal al reclamantului și pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin serviciul registratură, cerere din partea reclamantului, prin care solicită a se lua act că renunță la pretențiile solicitate prin cererea promovată inițial.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează la efectuarea de verificări asupra competenței generale, materiale și teritoriale exclusive a instanței, punând în discuție această competență.

Având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. “j” C.pr.civ., raportat la art. 107 C.pr.civ., instanța se consideră competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv.

Instanța pune în discuție încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant.

Conform prevederilor art. 255 și art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant în faza prealabilă judecării cauzei.

Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecarea cauzei, formulată de către reclamant conform prevederilor art. 406 C.pr.civ., rămânând în pronunțare cu privire la aceasta.

După deliberare,

I N S T A N Ț A

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. XXXXXXX din 10 martie 2015, creditorul M_________ F________, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta T___ L__________, obligarea acesteia la plata sumelor restante în cuantum de 2732 lei, reprezentând contravaloarea chiriei neachitate pentru perioada ianuarie 2008-februarie 2015 și a majorărilor aferente; rezilierea contractului nr. 169 din 22.12.2006 încheiat cu pârâta și evacuarea pârâtei din imobilul situat în F________, ______________________. 3C, ___________________.

În fapt, arată că între M_________ F________ în calitate de proprietar și pârâtă, în calitate de chiriaș a fost încheiat contractul de închiriere nr. 169/22.12.2006 având ca obiect locuința situată în F________, ______________________. 3C, ___________________.

Precizează că drepturile și obligațiile părților, precum și modalitățile de reziliere a contractului sunt stipulate în contractul de închiriere care prevede la cap.IV lit.b-c, că neplata pe o perioadă de 3 luni a chiriei și/sau a obligațiilor ce îi revin chiriașului din cheltuielile comune la asociația de proprietari atrag rezilierea contractului și evacuarea chiriașilor din locuință.

Se menționează că începând cu luna ianuarie 2008, beneficiarul contractului de închiriere refuză nejustificat să achite contravaloarea chiriei și a majorărilor aferente sumelor inițiale.

Potrivit disp. art.1830, 1831 Cod civil care stipulează că neîndeplinirea nejustificată a obligațiilor ce decurg din contractul de închiriere a locuinței, proprietarul are dreptul să solicite pe cale judecătorească rezilierea contractului și evacuarea chiriașului.

Conform art.1832 Cod civil, toate persoanele care locuiesc împreună cu titlulatul contractului de închiriere sunt ținute solidar la îndeplinirea obligațiilor contractuale, iar hotărârea judecătorească de evacuare le este opozabilă de plin drept.

Față de cele arătate, consideră îndeplinite condițiile legale pentru promovarea prezentei acțiuni, sens în care solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1830 și urm. Cod civil.

În dovedire, a anexat înscrisuri.

În temeiul art. 223 și art.411 alin.1 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei pentru a formula întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de această cerere, obligație pe care aceasta nu au îndeplinit-o.

Pentru acest termen de judecată reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care arată că înțelege să renunțe la judecată.

Având în vedere cererea de renunțare la judecată a reclamantului și văzând dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, instanța va lua act de renunțarea acestuia la judecată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ș T E

În conformitate cu prevederile art. 406 C.pr.civilă ia act de renunțarea la judecată a cererii având ca obiect „pretenții, reziliere contract, evacuare” formulată de reclamanta Primăria mun. F________ - prin primar, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta T___ L__________, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în mun. F________, ______________________.3C, ___________________.

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria F________.

Pronunțată în ședința publică din 27.05.2015.

Președinte, Grefier,

Red.A.I./Tehnored.P.M./5 ex/25.06.2015

OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 4304

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025