Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MARAMUREŞ
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Uzucapiune
Număr hotarâre:
13/2015 din 28 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 13/R

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Ț_____ D______

Judecător: W______ D______

Judecător: P__ G______ G_______

Grefier: O____ V________

Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenții G_____ M____ și G_____ I_____, cu domiciliul în Sighetu Marmației, _________________/A, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2352 din data de 11.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect uzucapiune.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 07.01.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 14.01.2015, 21.01.2015, iar apoi pentru termenul de azi.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 2352/12.11.2013, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX Judecătoria Sighetu Marmației a respins acțiunea civilă înaintată de reclamanții G_____ M____ și G_____ I_____ în contradictoriu cu pârâții D_________ D____, M_______ A_______ ns. Hajdu A___, văduva lui A______ D_________, H___ H_____ L__, H_____ B_____, H_____ E___, H___ B____, toți cu domiciliul necunoscut și U_______ Teritorial Administrativă a Municipiului Sighetu Marmației, reprezentat prin Primar.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr. XXXXXXX din 28 ianuarie 2013 reclamanții G_____ M____ și G_____ I_____ au chemat în judecată pe pârâții D_________ D____, M_______ A_______ ns. Hajdu A___ , văduva lui A______ D_________ , H___ H_____ L__, H_____ B_____, H_____ E___ , H___ B__ La, U_______ A____________ Teritoriala A Municipiului Sighetu Marmatiei Reprezentata Prin Primar solicitând instanței: să constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune prin joncțiunea posesiilor asupra terenului situat în Sighetu Marmației, _______________________ CFR, G_____ M_____, _____________________ V_____ în suprafață de 1779 mp înscris în CF xxxxx Sighetu Marmației nr. top. 509 Iapa și CF xxxxx Sighetu Marmației nr. top. 510/2/2 Iapa, să constate că pe teren există o casă de locuit și anexe :un grajd și o bucătărie de vară, să dispună întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară asupra terenului cu titlu de uzucapiune și asupra construcțiilor cu titlu de accesiune în CF xxxxx Sighetu Marmației nr. top. 509 Iapa și CF xxxxx Sighetu Marmației nr. top. 510/2/3.

În motivare arată că reclamanții folosesc terenul descris în petitul acțiunii din anul 1985 iar în anul 1989 au cumpărat și terenul și casa de pe teren de la numitul Vraja D______ . Anterior Vraja D______ a avut terenul cumpărat de la Mois M____ în anul 1981, iar acesta l-a cumpărat la rândul lui de la G_____ N___ în urmă cu zece ani iar G_____ N___ l-a primit de la reforma agrară în anul 1945, folosind terenul în mod pașnic,public și sub nume de proprietar. Nici reclamanții și nici antecesorii nu au fost tulburați în posesia terenului. Reclamantul este înscris în registrul agricol și figurează ca și plătitor de impozit. Raportat la anul intabulării în cartea funciară a pârâților proprietari tabulari se prezumă lipsa capacității de folosință a acestora , motiv pentru care au chemat în judecată unitatea administrativ teritorială a municipiului Sighetu Marmației reprezentată prin primar.

In drept invocă dispozițiile art. 1846,1847.1860 si 1890 cod civil vechi și art. 482 cod civil vechi și art. 22 din Legea 7/1 996.

Acțiunea a fost timbrată cu 588 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâta legal citată nu și-a exprimat poziția în cauză.

Din actele de la dosar au rezultat următoarele:

Conform extrasului CF xxxxx Sighetu Marmației nr. top. 509 Iapa proprietari tabulari sunt D_________ D____ și M_______ A_______, ns. Hajdu A___ , iar văduva lui A______ D_________ este întabulată cu drept de uzufruct viager și CF xxxxx Sighetu Marmației nr. top. 510/2/2 Iapa proprietari tabulari sunt H___ H_____ L__, H_____ B_____, H_____ E___ , H___ B____.

În cauză a fost chemată în judecată și citată U_______ A____________ Teritoriala A Municipiului Sighetu Marmației reprezentată prin Primar reprezentanta reclamanților depunând adeverințe în care se precizează că proprietarii tabulari nu au putut fi identificați, iar cu privire la faptul că terenul a făcut sau nu obiectul legilor funciare, răspunsul este în sensul că nu dețin evidența corectă a terenurilor sau a zonelor cooperativizate.

În registrul agricol apare reclamantul înscris cu o suprafață de 0,10 ha teren arabil Acasă.

Deși nota de constatare prin care a fost identificat imobilul a fost comunicată pârâtei U_______ A____________ Teritoriala A Municipiului Sighetu Marmației reprezentată prin Primar, aceasta, comunică faptul că terenurile un au o localizare astfel încât să poată preciza dacă a format sau un obiectul legilor speciale.

Acest aspect nu poate fi dovedit cu declarațiile martorilor, care de altfel au arătat că reclamanții au terenul de la M___ I___, care la rândul său l-a cumpărat de la o persoană ce l-a dobândit la Reforma Agrară din 1945.

În condițiile în care adeverința depusă este evazivă și dacă nici Comisia locală nu poate face aceste precizări, instanța a apreciat că nu s-a dovedit faptul că terenul nu a fost solicitat de alte persoane în baza legilor speciale, astfel încât va respinge cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Celelalte cereri sunt accesorii primului, astfel că, în raport de soluția adoptată, pentru primul petit, au fost respinse și petitele accesorii.

Împotriva sentinței civile nr. 2352/12.11.2013 a Judecătoriei Sighetu Marmației, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865 au formulat recurs G_____ M____ și G_____ I_____, solicitând: admiterea recursului, în baza art. 312 Cod procedură civilă 1865 combinat cu art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă 1865 și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

În motivele de recurs, recurenții au arătat următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță recurenții au solicitat a se constata că recurenții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune prin joncțiunea posesiilor asupra terenului situat în Sighetu Marmatiei __________________ suprafață de 1779 mp, a se constata că pe teren există construcțiile și anume casa de locuit și anexe: un grajd și o bucătărie de vara și a se dispune întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară asupra terenului și asupra construcțiilor. In dovedirea acțiunii s-au administrat probe: s-a depus nota de constatare din care rezultă identificarea terenului sub toate aspectele. S-au audiat martori ale căror depoziții confirmă folosința pașnică, publică, netulburată și sub nume de proprietar atât pentru recurenți, cât și a antecesorilor acestora, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a întabula dreptul de proprietate în cartea funciară. In cauză, nota de constatare a fost comunicată cu U_______ administrativ teritorială a municipiului Sighetu Marmației, reprezentată prin primar- cu care s-au judecat în contradictoriu, urmare a comunicării aceasta a răspuns că nu dețin evidența corectă a zonelor cooperativizate. Recurenții critică motivarea instanței, care respinge acțiunea motivat de faptul că adeverința Primăriei Sighetu Marmatiei este evazivă și că nici comisia locală nu poate face aceste precizări legate de o localizare a terenurilor care au format obiectul legilor fondului funciar. In cauză, în opinia recurenților, instanța a făcut o interpretare greșită a acestui act juridic, schimbându-i sensul în defavoarea reclamanților. Instanța nu a observat că tot din evidențele primăriei reiese clar că reclamanții figurează în registrul agricol cu teren, că localizarea exactă a terenului cu plan de amplasament și delimitare este făcută prin nota de constatare a inginerului, iar faptul că după 24 de ani de la legea fondului funciar primăriile nu au încă o evidență clară a terenurilor care au fost revendicate este o carență de natură a da câștig de cauză reclamanților. Orice dubiu profită reclamanților atâta timp cât, după 24 de ani nu s-a învederat instanței revendicarea terenului de către alte persoane. Instanța apreciază greșit conținutul acestui act al primăriei, evident în defavoarea reclamanților, care au dovedit temeinicia și legalitatea pretențiilor acestora. Faptul că Primăria Sighetu Marmatiei nu poate preciza dacă terenul a fost solicitat sau nu de către alte persoane nu poate constitui o culpă din partea reclamanților, deoarece emiterea unui asemenea răspuns nu poate fi făcut decât de către aceasta. Faptul că nu au putut răspunde decât evaziv, nu poate contrazice posesia reclamanților, nu poate constitui temei pentru a respinge acțiunea. Așa fiind, ar însemna ca nimeni să nu-și poată reglementa și legaliza situația juridică a terenului, din cauza neglijentei sau a incapacității primăriei de a avea o evidență clară asupra revendicărilor de terenuri. In speță, acest dubiu profită reclamanților, care, coroborat și cu celelalte probe administrate, duc la concluzia temeiniciei acțiunii privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Respingând capătul de cerere principal, instanța a respins orice posibilitate a recurenților de a reglementa legal situația terenului și a construcțiilor. Recurenții critică și motivarea din considerentele sentinței în sensul că posesia asupra terenului și localizarea terenului uzucapat nu se pot face cu martori, dimpotrivă, privind posesia și natura acesteia, dovada se face numai cu martori, care au descris și faptul de a poseda terenul de către recurenți, netulburat și pașnic, sub nume de proprietar, învederând că nici recurenții și nici antecesorii nu au fost niciodată tulburați în folosință, martorii declarând și despre care teren este vorba, adică făcând și o localizare precisă a terenului. Apoi terenul a fost localizat, identificat și prin nota de constatare, astfel că, din ansamblul tuturor probelor administrate, se poate trage concluzia neechivocă a temeiniciei acțiunii. Referitor la actul evaziv al primăriei, instanța, printr-o interpretare elastică, poate trage concluzia clară că terenul nu a fost revendicat de către alte persoane, atâta timp cât nici primăria nu comunică acest aspect cât și martorii care au declarat că nimeni nu a emis pretenții asupra terenului, reclamanții folosind netulburați și pașnic terenul. Așa fiind, recurenții solicită analizarea probelor în ansamblu și concluzionând instanța poate elimina acest dubiu înlocuindu-l cu o certitudine și anume aceea că dacă în 24 de ani nimeni nu a revendicat terenul, nu sunt dovezi că cineva ar fi emis pretenții asupra terenului, nici prin acte, nici prin deposedarea reclamanților - terenul nu a fost solicitat de alte persoane la legile speciale și pe cale de consecință solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea acțiunii introductive cu toate capetele de cerere.

În probațiune recurenții au depus adeverința nr. 1301/13.05.2014 a Comunei Sarasău.

Intimații nu au depus întâmpinare la cererea de recurs.

Analizând sentința civilă nr. 2352/12.11.2013 a Judecătoriei Sighetu Marmației pe baza motivelor de recurs formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul reține că recursul este fondat în ceea ce privește solicitarea de casare a sentinței cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce succed:

Examinând cuprinsul sentinței atacate, actele și lucrările dosarului de fond, tribunalul constată neîndeplinirea cerințelor art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă 1865.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt în mod real ascultate, adică în mod real și concret examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 din Convenție implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor părților.

În ceea ce privește motivarea hotărârii judecătorești, aceasta trebuie să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, să răspundă susținerilor părților și mijloacelor de apărare ale acestora, să reflecte examinarea tuturor chestiunilor în fapt și în drept aflate la baza controversei (Cauzele Cedo B_____ împotriva României din 15 februarie 2007, V__ den Hurk împotriva Olandei din 19.04.1994, Helle împotriva Finlandei din 19.02.1997).

Neanalizarea motivelor invocate de parte echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

În virtutea rolului său activ, prima instanță trebuia să pună în discuție toate aspectele la care face referire abia în considerente, enumerându-le ca fiind motive pentru care a respins acțiunea. În cauză se constată o insuficientă cercetare a fondului, ceea ce echivalează, așa cum s-a arătat în doctrină și jurisprudență, cu necercetarea fondului.

Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă 1865, tribunalul va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prima instanță în conformitate cu art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă 1865 va pune în discuție administrarea probelor pertinente, concludente și utile în vederea elucidării aspectelor vizând condițiile cerute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și va analiza cauza sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenții G_____ M____ și G_____ I_____, domiciliați în Sighetu Marmației, ________________/a jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 2352/12.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.

Președinte Judecători Grefier

Ț_____ D______ W______ D______, P__ G______ G_______ O____ V________

Red. Ț.D./24.02.2015

T.Red. O.V./24.02.2015

2 ex.

Judecător la fond: M______ L____ A_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025