R O M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILA Nr. 68/A/2015
Ședința publică din 26 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ L_______ S_______
Judecător B___ J______
Grefier F______ A_____ F______
Pe rol judecarea apelului civil înaintată de apelanta M_________ O_____ PRIN PRIMAR, cu sediul în O_____, _____________________.1, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul M_______ S_____ C_____, domiciliat în localitatea Cetariu, nr.48, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.6699 din 10.06.2014 pronunțată de Judecătoria O_____, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 19.01.2015, când părțile prezente au pus concluzii pe fond, concluzii ce s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea pentru 26.01.2015, dată la care s-a și pronunțat hotărârea.
T R I B U N A L U L
D E L I B E R Â N D,
Asupra apelului de față, instanța de apel, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.6699 din 10.06.2014 pronunțată de Judecătoria O_____, s-a admis excepția inadmisibilității cererii principale, excepție invocată din oficiu, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de către reclamantul M_________ O_____ prin Primar în contradictoriu cu pârâtul M_______ S_____ C_____, s-a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale și s-a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant reconvențional M_______ S_____ C_____ în contradictoriu reclamatul-pârât reconvențional M_________ O_____ prin primar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de contravenție nr. 65/08.03.2013, pârâtul a fost sancționată cu amendă în sumă de 1000 lei și s-a dispus ca sancțiune complementară sistarea lucrărilor și _________________________ conformitate cu dispozițiile legii a 50/1991, republicată. În sarcina pârâtului a fost reținută fapta de efectuarea unor lucrări de împrejmuire și realizare poartă de acces fără autorizație de construcție, consemnându-se stadiul fizic realizat cu finisaje executate.
Textul de lege pe care își întemeiază reclamantul pretențiile îl reprezintă art. 32, alin.1 din legea 50/1991, modificată, care statuează:
” În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.”
Se remarcă din conținutul acestui text de lege arată instanța de fond faptul că solicitările pot viza doar două situații. O primă situație este aceea în care contravenientul a avut autorizație de construcție dar nu a respectat prevederile acesteia, solicitarea care poate fi primită în această ipoteză fiind aceea de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizației. A doua situație este aceea în care contravenientul a construit fără a avea autorizație de construcție, solicitarea care poate fi primită în această ipoteză fiind aceea de desființare a construcțiilor realizate nelegal.
În speță, arată prima instanță, reclamantul nu a solicitat nici una dintre aceste variante ci a formulat petitul în sensul obligării pârâtei la ________________________________ “__________________________ sensul legii 50/1991, semnifică obținerea autorizației de construcție în cazul efectuării nor lucrări fără autorizație de construcție. De altfel, sancțiunea complementară aplicată prin procesul verbal de contravenție are tocmai acest conținut, respectiv __________________________________ neintrării în legalitate o reprezintă posibilitatea desființării construcției. Însă reclamantul nu a solicitat această măsură.
Prin urmare, având în vedere faptul că reclamantul nu a solicitat măsurile expres prevăzute de lege ci a solicitat o reafirmare din partea instanței a sancțiunii contravenționale complementare care a fost aplicată prin procesul verbal de contravenție, instanța a admis excepția de inadmisibilitate a cererii întrucât pretențiile deduse judecății nu corespund prevederilor concrete ale legii. În consecință, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Soluționarea cauzei în temeiul unei excepții procesuale și fără a statua asupra fondului profită și reclamantului care are posibilitatea reiterării cererii prin complinirea lipsurilor semnalate prin prezenta hotărâre fără a se putea opune autoritatea de lucru judecat.
De asemenea, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale a fost admisă cu consecința respingerii ca inadmisibile a cererii reconvenționale. Astfel, calea de atac împotriva procesului verbal de contravenție este exclusiv plângerea contravențională reglementată de OG 2/2001 și nicidecum o acțiune în nulitate de drept comun, intentată pe cale principală sau reconvențională. În consecință, doar pe calea plângerii contravenționale își poate valorifica pârâtul-reclamant reconvențional drepturile împotriva procesului verbal de contravenție nr. 65/08.03.2013.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității celor două cereri și a respins ca inadmisibilă atât cererea principală cât și cererea reconvențională.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, apelanta M_________ O_____ PRIN PRIMAR,, solicitând admiterea apelului ca fondat, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul să dispună intimatului pârât M_______ S_____ C_____ conform prevederilor art.32 si art.28 din Legea nr.50/1991 - republicată și actualizată, ________________________ lucrărilor sancționate prin Procesul - Verbal de Constatare si Sancționare a Contravențiilor nr.65/08.03.2013, prin obținerea autorizației de construire și încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației sau desființarea construcțiilor nelegale pentru următoarele motive:
Instanța de fond arată apelanta a interpretat prevederile legale în mod restrictiv, apreciind că în speța de față este vorba de o enumerarea limitativă a soluțiilor ce pot fi adoptate.
Astfel, desființarea construcțiilor realizate nelegal, ar fi o măsura extrema, scopul final fiind acela de intrare in legalitate prin obținerea autorizației de construire
Față de acest aspect, solicită instanței să constate faptul că prin acțiunea formulată de M_________ O_____ prin Primar s-a sesizat instanța de judecată pentru a dispune, în temeiul prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 - republicată și actualizată, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației ;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.,,.
Prin urmare, prin acțiunea introdusă de M_________ O_____ s-a solicitat admiterea acțiunii civile, în sensul să se dispună pârâtului ______________________________ prevederilor Legii nr. 50/1991-republicată și actualizată, a lucrărilor sancționate prin Procesul - Verbal de Constatare si Sancționare a Contravențiilor nr. 65/08.03.2013, în conformitate cu art.32 si art.28 din Legea nr.50/1991 si art.59 din Ordinul (Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței) nr.839 din 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții..
Mai mult, acțiunea Municipiului O_____ prin Primar a fost motivată în drept tocmai pe prevederile art. 32 și art. 28 din Legea nr. 50/1991-republicată și actualizată, astfel că reținerea instanței de fond că acțiunea Municipiului O_____ prin Primar este "lipsită de suport legal" este neîntemeiată.
În drept: art.466, art.470 art.471 art. 476 (1) Cod procedură civilă, art.28, art.32 din Legea nr.50/1991 si art.59 din Ordinul (Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței) nr.839 din 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, instanța de apel constată următoarele
Prin procesul verbal de contravenție nr. 65/08.03.2013, pârâtul a fost sancționat cu amendă în sumă de 1000 lei și s-a dispus ca sancțiune complementară sistarea lucrărilor și _________________________ conformitate cu dispozițiile legii a 50/1991, republicată. În sarcina pârâtului a fost reținută fapta de efectuarea unor lucrări de împrejmuire și realizare poartă de acces fără autorizație de construcție, consemnându-se stadiul fizic realizat cu finisaje executate.
Astfel cum corect a și reținut instanța de fond, potrivit art. 32, alin.1 din legea 50/1991, modificată,:” În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.”
În speță, a arătat în mod corect prima instanță, reclamantul nu a solicitat nici una dintre aceste variante ci a formulat petitul în sensul obligării pârâtei la ___________________________, “__________________________ sensul legii 50/1991, semnifică obținerea autorizației de construcție în cazul efectuării nor lucrări fără autorizație de construcție. De altfel, sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție are tocmai acest conținut, respectiv __________________________ atare, consecința neintrării în legalitate o reprezintă posibilitatea desființării construcției, măsură care însă, nu a fost solicitată de reclamant..
Prin urmare, având în vedere faptul că reclamantul nu a solicitat măsurile expres prevăzute de lege, în mod corect și legal instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Mai mult , terenul a fost împrejmuit încă din anul 2006 cu gard astfel cum rezultă din schițele de la dosar.
Pentru toate considerentele de mai sus, constatând legalitatea hotărârii de fond și netemeinicia criticilor aduse acesteia, în temeiul art. 480 N.Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil introdus de apelanta M_________ O_____ PRIN PRIMAR, cu sediul în O_____, _____________________.1, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul M_______ S_____ C_____, domiciliat în localitatea Cetariu, nr.48, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.6699 din 10.06.2014 pronunțată de Judecătoria O_____, pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D______ L_______ S_______ B___ J______ F______ A_____ F______
Jud.Fond A_____ D_____ B__
Red.B.J.
TehnoredactatB.J./FF/4 ex/ azi 10.02.2015
Emis 2 comunicări cu:
M_________ O_____ PRIN PRIMAR,
M_______ S_____ C_____
Azi__________2015,grefier