Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CRAIOVA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Furtul (art.228 NCP)
Număr hotarâre:
588/2015 din 24 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 588/2015

Ședința publică de la 24 Aprilie 2015

PREȘEDINTE C______ L______ Judecător

O____ D______ Judecător

Grefier D_____ L________

Ministerul Public reprezentat de procuror C_____ N________ din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C______

Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul C_______ I_____ M_____ împotriva sentinței penale nr. 1843 din 9 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit inculpatul, reprezentat de avocat S_______ A_____, apărător ales, partea civilă M_______ M_______, părțile vătămate __________________ K___________ M______,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat S_______ A_____ susține că la dosarul cauzei nu există nici o probă concludentă că inculpatul știa că ceilalți coinculpați vor sustrage combustibil așa încât solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și, rejudecând, achitarea în conformitate cu prev. art. 16 lit. b și c cod penal.

În subsidiar solicită reducerea pedepsei și învederează că legea penală mai favorabilă este vechiul cod penal în raport de prevederile referitoare la concursul de infracțiuni, forma continuată și recidiva.

Reprezentantul Parchetului arată, de asemenea, că legea penală mai favorabilă este vechiul cod penal și solicită înlăturarea dispozițiilor referitoare la schimbarea încadrării juridice și la recidivă și condamnarea inculpatului în baza vechiului cod penal la o pedeapsă la limita minimului special prevăzut de lege, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat.

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1843 din 9 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-au hotărât următoarele.

În baza art. 386 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul C_______ I_____ M_____ din infracțiunea prev. de art. 26 C.p. din 1969 rap. la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a,e,g,i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1969 și art. 37 alin. 1 lit. c C.p. din 1969, cum s-a reținut în rechizitoriu, în trei infracțiuni prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p., toate cu aplicarea art. 38 C.p.

În baza art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. a fost condamnat inculpatul C_______ I_____ M_____, fiul lui I_____ D___ și Nicolița, născut la data de 22.06.1990, în Dr.Tr.S______, jud. M________, domiciliat în Dr.Tr.S______, _________________, ____________________________________, CNP – xxxxxxxxxxxxx, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. a fost condamnat inculpatul C_______ I_____ M_____, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. a fost condamnat inculpatul C_______ I_____ M_____, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 38 – art. 39 lit. b C.p. au fost contopite pedepsele și s-a dispus ca inculpatul C_______ I_____ M_____ să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv un spor de 1 an și 8 luni închisoare și dispune ca inculpatul C_______ I_____ M_____ să execute o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare.

S-a constatat că prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________, inculpatul C_______ I_____ M_____ a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare în condițiile art. 81 – 82 C.p. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 C.p. din 1969.

S-a constatat că prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________, inculpatul C_______ I_____ M_____ a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 luni închisoare în condițiile art. 81 – 82 C.p. din 1969 pentru două infracțiuni prev. de art. 180 alin. 2 C.p. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. din 1969 și art. 75 lit. a și c C.p. din 1969.

S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul C_______ I_____ M_____ prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________ și prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________, sunt concurente.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite de inculpatul C_______ I_____ M_____ în termenele de încercare stabilite față de acesta prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________ și prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________.

În baza art. 15 alin. 1 și 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a fost revocată suspendarea condiționată atât a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________, cât și a executării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________.

A fost contopită pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________ cu pedepsele de 5 luni închisoare și de 5 luni închisoare aplicate prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________ și s-a dispus ca inculpatul C_______ I_____ M_____ să execute pedeapsa de 6 luni închisoare, alături de pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunile deduse judecății și dispune ca, în final, inculpatul C_______ I_____ M_____ să execute pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare.

A fost dedusă din durata pedepsei aplicată inculpatului C_______ I_____ M_____ perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 16.11.2012 până la data de 01.12.2012 inclusiv.

S-a dispus confiscarea a două bidoane de plastic goale, ridicate cu ocazia cercetării la fața locului privind fapta comisă la 16.11.2012 în parcarea ________________, a unui furtun de culoare galbenă, ridicat în cazul furtului din noaptea de 15/16.11.2002 din localitatea Butoiești și a unui cuțit cu lama de 20 cm și plăsele de 10,5 cm din plastic.

S-a dispus confiscarea a 12 bidoane din plastic și a unui furtun, folosite la comiterea furtului din noaptea de 18/19.04.2012.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul C_______ I_____ M_____ a sumei de 6500 lei reprezentând contravaloarea autovehiculului marca Dacia L____, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX.

S-a luat act că părțile vătămate __________________ M______ K___________ nu au pretenții civile.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă M_______ M_______.

Au fost obligați în solidar pe inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____, T____ I____ D_____, C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ I____ la plata către partea civilă M_______ M_______ a sumei de 1890 lei reprezentând daune materiale.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă N_____ I__.

Au fost obligați în solidar pe inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____ și T________ A_____ M______ la plata către partea civilă N_____ I__ a sumei de 600 lei reprezentând daune materiale.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă ______________________________.

A fost obligat inculpatul Bălășoniu C_______ la plata către partea civilă ______________________________ a sumei de 3666 lei reprezentând daune materiale.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă ___________________________ SRL.

A fost obligat inculpatul A______ M_____ S____ la plata către partea civilă ___________________________ SRL a sumei de 2511,46 lei reprezentând daune materiale.

A fost obligat inculpatul C_______ I_____ M_____ la 1500 lei cheltuieli judiciare statului.

Cheltuielile judiciare privind avocații din oficiu au rămas în sarcina statului, din care suma de 400 lei reprezentând onorariul pentru avocatul P______ D_____, desemnat din oficiu conform delegației nr. 801/2013, suma de 400 lei reprezentând onorariul pentru avocatul C____ S_____, desemnat din oficiu conform delegației nr. 1566/2013, suma de 400 lei reprezentând onorariul pentru avocatul P______ L____ I_____, desemnat din oficiu conform delegației nr. 800/2013, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria Drobeta T____-S______ la data de 18.12.2012 în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 4793/P/2012 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta T____-S______ sub nr. de dosar xxxxx/225/2012, au fost trimiși în judecată inculpatul Bălășoniu C_______, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal și furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, inculpatul A______ M_____ S____, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal și furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e,g și i cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, inculpatul T____ I____ D_____, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, inculpatul C_______ I_____ M_____, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 26 cod penal rap. la art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 37 alin. 1 lit. c cod penal, inculpatul P______ C_____ I____, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 26 cod penal rap. la art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 74 alin. 1 lit. c cod penal, precum și inculpatul T________ A_____ M______, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal.

În rechizitoriu a fost reținută următoarea situație de fapt:

I. În noaptea de 15/16.11.2012, în jurul orelor 01,00, inculpații Bălășoniu C_______, poreclit “ B______” și A______ M_____ S____, poreclit “ Mută “ și “Ț_____ “ împreună cu inculpații T____ I____ D_____, poreclit “ T____”, C_______ I_____ M_____, poreclit “ C____” și P______ C_____ I____, în baza unei înțelegeri prealabile au hotărât să meargă împreună pe raza județului M________, dar și pe raza județelor limitrofe, cu intenția de a sustrage combustibil, respectiv motorină din rezervoarele TIR-urilor pe care le-ar fi întâlnit staționate pe marginea DN 6, Drobeta T____ S______- C______. În acest sens inculpatul Bălășoniu C_______ i-a contactat telefonic pe inculpații C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ I____, ambii taximetriști la două firme de taximetrie din Dr.Tr.S______, după care toți cei cinci inculpați s-au întâlnit la locuința inculpatului Bălășoniu C_______, pe _______________________ din Drobeta T____ S______, așa cum reiese din procesul verbal încheiat la data de 16.11.2012, orele 01,00 de către organele de poliție judiciară.

Inculpatul C_______ I_____ M_____ a venit la locuința mai sus menționată cu autoturismul marca Dacia L____, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea ________________ CAR L.M.C. SRL, iar inculpatul P______ I____ C_____ a venit cu autoturismul marca Dacia L____ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXX, proprietatea ____________________ SRL, ambii fiind angajați la cele două societăți în calitate de șofer taxi. În cele două autoturisme au fost încărcate bidoane goale din material plastic, de diferite culori și dimensiuni, după care toți cei cinci inculpați s-au împărțit în cele două autoturisme și au plecat spre orașul Strehaia, din județul M________. Ajungând în localitatea L____ Banului deoarece într-o parcare situată pe partea stângă în direcția de mers spre C______ au observat parcat un autotractor marca Iveco Stralis, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX și semiremorca cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, ce aparținea __________________________ ce era condus de numitul H______ G_____, au decis să se oprească pentru a sustrage motorină.

Astfel, inculpații C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ I____ au rămas la volanul autoturismelor, iar inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au sustras cantitatea de aproximativ 300 de litri de motorină, pe care au încărcat-o într-o parte din bidoanele pe care le aveau asupra lor.

De aici toți inculpații și-au continuat deplasarea, oprindu-se în parcarea ________________ situată la limita dintre județele D___ și M________, vis-a vis de restaurantul ________________ Filiași. Acolo aflându-se parcate mai multe autotiruri, inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au coborât din autoturisme, cu 8 bidoane goale, mergând la autocamionul TIR marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare BG-222-PM și semiremorca cu numărul de înmatriculare AB 919.BG, aparținând _________________________ Doo Belgrad, fiind condusă de către numitul M_______ M_______.

Aceștia au mers la rezervorul din partea dreaptă a autocamionului , unde se aflau două rezervoare de combustibil, dispuse lateral, dreapta- stânga, au deschis bușonul de închidere a rezervorului din partea dreaptă de unde au sustras cantitatea de circa. 400 de litri de motorină, pe care au depus-o în 8 bidoane, după care le-au încărcat în autoturismul condus de inculpatul P______ C_____ I____.

Inculpatul C_______ I_____ M_____ a plecat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX înainte, singur, inculpatul Bălășoniu C_______ s-a urcat în autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX condus de inculpatul P______ C_____ I____, iar inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au rămas în acea parcare, urmând a fi luați la întoarcere.

Cele două autoturisme și-au continuat deplasarea până la un pod situat în apropierea orașului Filiași, unde inculpatul Bălășoniu C_______ a mutat bidoanele din autoturismul inculpatului P______ C_____ I____ în autoturismul inculpatului C_______ I_____ M_____, respectiv a pus 6 bidoane cu motorină în portbagaj, iar două le-a aranjat în interiorul autoturismului, între banchetă și scaune.

De aici inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ au plecat împreună cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, iar inculpatul P______ C_____ I____ a plecat singur cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, urmând a-i lua și pe inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ din locul unde aceștia au rămas. Acolo, au încărcat cele 4 bidoane goale, care fuseseră lăsate în parcare cu inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____, în autoturismul inculpatului P______ C_____ I____, după care și-au continuat deplasarea spre Dr.Tr.S______.

Inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ au plecat împreună cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, mergând înainte, iar inculpații P______ C_____ I____, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au plecat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.

În drumul lor, cele două autoturisme au oprit în parcarea de pe raza comunei Butoiești, județul M________, unde se afla parcat un autotren marca Scania, cu numărul de înmatriculare EKA 1252 și semiremorca cu numărul de înmatriculare P 8996, condus de cetățeanul grec Vrettos Giorgios care se afla împreună cu M______ K___________, parcat cu fața în direcția Filiași.

Autoturismul în care se aflau inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ și-a continuat deplasarea, iar autoturismul în care se aflau inculpații P______ C_____ I____, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____, deoarece în interiorul autoturismului mai aveau bidoane goale, a rămas pe loc.

Inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au luat 4 bidoane goale din autoturism și furtunul și au mers la autotirul mai sus menționat și din rezervor au încărcat 3 bidoane, pe care le-au transportat apoi la autoturism. În timp ce sustrăgeau motorină în cel de-al patrulea bidon, au fost surprinși în flagrant de către organele de poliție, care efectuau activități de supraveghere în zonă, deoarece fuseseră deja sesizați despre furturile de motorină comise în aceeași noapte. La vederea organelor de poliție, inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au fugit de la fața locului, singurul care a fost reținut de către organul de poliție fiind inculpatul P______ C_____ I____.

În tot acest timp, inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ și-au continuat deplasarea spre Dr. Tr. S______, iar la un semafor amplasat la ___________________________ au fost opriți de către un echipaj din cadrul I.J.J. M________. În urma controlului efectuat de către organele de jandarmerie, în interiorul autoturismului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, au fost identificate bidoanele cu motorină, respectiv 6 bidoane cu motorină în portbagaj, iar două în interiorul autoturismului, între banchetă și scaune. A fost întocmit un proces-verbal de către organele de poliție, iar în urma cântăririi cantității de motorină aflate în interiorul bidoanelor, s-a constatat o cantitate totală de 300 litri, dispusă diferențiat în bidoane. Nejustificând proveniența motorinei, inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ au fost conduși la sediul Poliției Strehaia, pentru verificări.

În ce-i privește pe inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ aceștia s-au întors în Dr. Tr. S______, iar pentru câteva zile s-au sustras urmăririi penale, fiind interceptați pe bază de ordonanță în aceeași locație, cei doi folosind cartela telefonică cu nr. xxxxxxxxxxxx, de pe care au vorbit cu diverse persoane, interesându-se de soarta inculpaților Bălășoniu C_______, C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ lonuț, dar și de situația lor încercând să afle dacă sunt căutați la domiciliile lor de către organele de poliție.

(Actele materiale de furt din noaptea de 15/16.11.2012 comise de inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____, T____ I____ D_____, C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ I____ au făcut obiectul dosarului penal cu nr. 4793/P/2012).

II. În noaptea de 18/19.04.2012, în jurul orei 2400, inculpatul Bălășoniu C_______ s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală marca Daewoo Cielo, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în _________________________. M________, la domiciliul inculpatului A______ M_____ S____, ocazie cu care au luat hotărârea infracțională de a sustrage motorină din TIR-uri parcate pe raza municipiului Dr. Tr. S______. In acest sens, au luat de la domiciliul inculpatului A______ M_____ S____, un număr de 12 bidoane din plastic de cca. 30-35 litri fiecare, precum și un furtun, pe care le-au pus în autoturismul menționat mai sus, după care s-au deplasat la locuința inculpatului T________ A_____ M______, din ____________________________ i-au propus să meargă cu ei la furat de motorină.

Inculpatul T________ A_____ M______ a fost de acord și toți trei inculpații s-au deplasat cu autoturismul inculpatului Bălășoniu C_______ în zona Banovița din Dr. Tr. S______, pe _____________________ observat parcat un autotren marca M__, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de numitul N_____ I__, din care s-au hotărât să sustragă combustibil.

Astfel, inculpații au parcat autoturismul în apropiere, la o distanță de aproximativ 30 de metri față de tir, după care au coborât din mașină și s-au dus la tir sa verifice dacă are motorină în rezervor.

In jurul orei 02°°, inculpații au scos din mașină bidoanele goale, iar inculpatul A______ M_____ S____ a desfăcut capacul de la rezervorul autotrenului, iar cu ajutorul furtunului a sustras și umplut un număr de 9 bidoane cu motorină, multă scurgându-se pe sol.

Toată activitatea infracțională a inculpaților a durat aproximativ o oră, în tot acest timp fiind monitorizați de un echipaj de poliție din cadrul Poliției Dr. Tr. S______ - Biroul de Investigații Criminale.

În continuare, inculpații au încărcat cele 9 bidoane în autoturismul CIELO, iar când acesta s-a pus în mișcare au fost blocați în trafic de către un echipaj de poliție de la ordine publică în prezența martorului asistent F_____ S_____ D__.

Din autoturism, de pe locul din dreapta față inculpatul A______ M_____ S____ a reușit să fugă, iar din cauza întunericului, a terenului denivelat și a vegetației nu a mai putut fi prins de organele de poliție.

În ce-l privește pe inculpatul Bălășoniu C_______ acesta a coborât de la volanul autoturismului, iar inculpatul T________ A_____ M______ a coborât de pe locul din dreapta spate, cei doi recunoscând comiterea faptei.

Cu ocazia controlului efectuat în autoturism au fost găsite 4 bidoane de 35 litri și 5 de 30 litri, pline de combustibil, un furtun, precum și alte 3 bidoane de plastic ce erau goale.

Fiind audiată, partea vătămată N_____ I__ a declarat că i s-a sustras din rezervorul autotrenului marca M__, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cantitatea de 400 litri, în valoare de 2.400 lei. întrucât i-a fost predată cantitatea de 300 litri motorină se mai constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 600 lei.

(Fapta de furt calificat din noaptea de 18/19.04.2012 comisă de inculpații Bălășoniu C_______, T________ A_____ M______ și A______ M_____ S____ a făcut obiectul dosarului penal cu nr. 1768/P/2012).

III. La data de 27.10.2012 lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Prunișor au fost sesizați de către numitul S____ P____ N______ cu privire la faptul că în noaptea de 26/27.10.2012, în timp ce se afla staționat pe DE 70, pe raza localității Prunișor, din rezervoarele autoutilitarei marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, i-a fost sustrasă cantitatea de 600 litri de motorină.

Ca urmare a sesizării, organele de poliție s-au deplasat la fața locului ocazie cu care s-a constatat că din rezervoarele autoutilitarei marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, ce tracta semiremorca cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, condusă de numitul S____ P____ N______ s-a sustras motorină, aspect ce reiese din faptul cele două bușoane de la rezervoare prezentau anumite urme de forțare, constând în smulgerea sondelor de aerisire, iar pe locul de sub rezervoare, pe sol, se observa pete de motorină.

Întrucât inculpatul Bălășoniu C_______ era suspectat de comiterea unor infracțiuni de furt de motorină pe raza județului, la data de 26.10.2012, în dosarul cu nr. 4793/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S______ s-a solicitat interceptarea convorbirilor purtate de inculpatul Bălășoniu C_______, de pe numărul de telefon xxxxxxxxxxxx și de pe telefonul mobil cu __________ xxxxxxxxxxxxxxx.

Astfel, începând cu data de 26.10.2012, ora 1700, în baza încheierii și a autorizației cu nr. 17 a Judecătoriei Dr. Tr. S______ s-a procedat la interceptarea, înregistrarea și localizarea inculpatului Bălășoniu C_______.

Din procesul verbal de redare a convorbirilor purtate de inculpatul Bălășoniu C_______ în data de 27.10.2012, ora 0550, de pe postul telefonic cu nr. xxxxxxxxxxxx reiese în mod neechivoc că acesta este autorul faptei de furt, comițând fapta împreună cu alte persoane.

Fiind audiat, inculpatul a negat comiterea faptei.

Prin adresa, partea vătămată ______________________________, cu sediul în A___, ___________________________, jud. A___, cu punct de lucru A___, Zona Industrială A___ Vest, ______________, jud. A___, a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului Bălășoniu C_______ cu suma de 3.666 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 600 litri de motorină sustrasă din rezervorul autospecialei marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.

(Fapta de furt calificat din noaptea de 26/27.10.2012 comisă de inculpatul Bălășoniu C_______ a făcut obiectul dosarului penal cu nr. 5182/P/2012.

IV. La data de 28.12.2011, în jurul orei 0650, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Filiași, jud. D___, au fost sesizați telefonic de către numitul N____ Ladislau, despre faptul că în noaptea de 27/28.12.2011, persoane necunoscute, prin ruperea sigiliului i-au sustras bunuri din remorca autocamionului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, ce se afla parcat în parcarea situată vis-a-vis de popasul Liros H__ SRL, situat la ieșirea din orașul Filiași către Strehaia.

Ca urmare a sesizării, organele de poliție judiciară s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că sigiliul de la semiremorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, a autocamionului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, lipsea, iar din interior s-au sustras bunuri. In cauză au fost ridicate de pe foliile ce paletizează europaleții cu bunuri, aflați în interiorul semiremorcii, un număr de 3 fragmente de urme papilare digitale.

Fiind efectuate cercetări față de inculpatul A______ M_____ S____ la P________ de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S______ în dosarul cu nr. 4793/P/2012 pentru fapta de furt calificat din noaptea de 15/16.11.2011, acesta a fost amprentat și introduse urmele papilare în baza de date AFIS a Politiei Române.

In urma prelucrării, Serviciul Criminalistic M________ a comunicat că una din urmele papilare ridicate cu ocazie cercetării la fața locului de la furtul din noaptea de 15/16.11.2011 aparține inculpatului A______ M_____ S____.

In cauză s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice dactiloscopice, iar prin Raportul de expertiză cu nr. 318.918 din 07.12.2012 s-a concluzionat că cele trei fragmente de urme papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului în cauza privind furtul comis în noaptea de 27/28.12.2011 din remorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, a autocamionului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, au fost create de relieful papilar al degetelor mare, arătător și mijlociu de la mâna stângă a inculpatului A______ M_____ S____.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, însă nu a dat relații cu privire la modalitatea de comitere a faptei, cu motivarea că nu își mai aduce aminte.

(Fapta de furt calificat din noaptea de 27/28.11.2011 comisă de inculpatul A______ M_____ S____ a făcut obiectul dosarului penal cu nr. 5616/P/2012).

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în cursul procesului penal, partea vătămată __________________ s-a mai constituit parte civilă, partea vătămată DSD EUROLINE TRANSPORT DOO - BEOGRAD FRANCUSKA 037 - REPUBLICA SERBIA, prin conducătorul auto M_______ M_______ s-a constituit parte civilă cu suma de 1890 lei, partea vătămată M______ K___________ nu s-a mai constituit parte civilă, partea vătămată N_____ I__ a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 600 lei, partea vătămată ______________________________ a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului Bălășoniu C_______ cu suma de 3.666 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 600 litri de motorină sustrasă iar partea vătămată _____________________________ SRL, MAGAZINUL TIMIȘORA 2 a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 2511,46 lei în procesul penal privitor la sustragerea de produse din noaptea de 27/28.12.2011, pe raza orașului Filiași.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost dovedită cu : procese verbale întocmite de organele de poliție, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarații martori, rapoarte de expertiză, planșe fotografice, procese verbale de percheziție domiciliară, declarații inculpați.

În ședința publică din 11.02.2013, inculpații P______ C_____ I____, Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____ și T________ A_____ M______ au recunoscut comiterea faptelor așa cum au fost reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, solicitând judecarea potrivit procedurii simplificate, cererile formulate de cei patru inculpați de judecare potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției fiind încuviințate de instanța de judecată prin încheierea din 11.02.2013 pronunțată în dosar nr. xxxxx/225/2012 al Judecătoriei Dr.Tr.S______. Prin aceeași încheiere a fost disjunsă latura penală a cauzei cu privire la inculpații C_______ I_____ M_____ și T____ I____ D_____ și latura civilă în integralitatea sa.

Prin sentința penală nr. 328/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. xxxxx/225/2012 – definitivă prin decizia penală nr. 2172/11.11.2013 a Curții de Apel C______, inculpatul P______ C_____ I____ a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare în condițiile art. 81-82 C.p. din 1969 pentru infracțiunea dedusă judecății, inculpatul A______ M_____ S____ a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare în condițiile art. 86 ind. 1 C.p. din 1969 pentru infracțiunile deduse judecății, inculpatul Bălășoniu C_______ a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare în condițiile art. 86 ind. 1 C.p. din 1969 pentru infracțiunile deduse judecății, iar inculpatul T________ A_____ M______ a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare în condițiile art. 81-82 C.p. din 1969 pentru infracțiunea dedusă judecății.

Urmare a disjungerii laturii penale a cauzei cu privire la inculpații C_______ I_____ M_____ și T____ I____ D_____ și a laturii civile în integralitatea sa s-a format pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.S______ dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

În ședința publică din 22.05.2013, inculpatul T____ I____ D_____ a recunoscut comiterea faptei așa cum a fost reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând judecarea potrivit procedurii simplificate, cererea formulată de inculpatul T____ I____ D_____ de judecare potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției fiind încuviințată de instanță.

Prin sentința penală nr. 1068/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX – definitivă prin decizia penală nr. 2172/11.11.2013 a Curții de Apel C______, inculpatul T____ I____ D_____ a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare în condițiile art. 81-82 C.p. din 1969 pentru infracțiunea dedusă judecății, totodată dispunându-se disjungerea laturii penale a cauzei cu privire la inculpatul C_______ I_____ M_____ și a laturii civile în integralitatea sa.

Urmare a disjungerii laturii penale a cauzei cu privire la inculpatul C_______ I_____ M_____ și a laturii civile în integralitatea sa s-a format pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.S______ prezenta cauză, sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

La solicitarea instanței, la prezenta cauză, a fost atașat dosarul nr . xxxxx/225/2012 al Judecătoriei Drobeta T____ S______ la care era conexat și dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Dr.Tr.S______ (reunire dispusă în calea de atac a recursului de către instanța de control judiciar).

Prin încheierea din 21.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății în cauză.

În ședința publică de la 19.05.2014, inculpatul C_______ I_____ M_____ a arătat că nu înțelege să uzeze de procedura simplificată, procedându-se la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind atașată la dosar.

În ședința publică de la 27.06.2014 s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul C_______ I_____ M_____ din infracțiunea prev. de art. 26 C.p. din 1969 rap. la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a,e,g,i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1969 și art. 37 alin. 1 lit. c C.p. din 1969, în trei infracțiuni prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p., toate cu aplicarea art. 38 C.p.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în faza de urmărire penală cu probele administrate în mod direct, public, nemijlocit și în contradictoriu pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a constatat și reținut următoarele:

În noaptea de 15/16.11.2012, inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____, T____ I____ D_____, C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ I____, în baza unei înțelegeri prealabile, au hotărât să se deplaseze împreună pe raza județului M________, dar și pe raza județelor limitrofe, pentru a sustrage motorină din rezervoarele TIR-urilor pe care le-ar fi întâlnit staționate pe marginea drumului public DN 6 Drobeta T____ S______ - C______.

Astfel, inculpatul Bălășoniu C_______ i-a contactat telefonic pe inculpații C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ I____, ambii taximetriști la două firme de taximetrie din Dr.Tr.S______, după care toți cei cinci inculpați s-au întâlnit la locuința inculpatului Bălășoniu C_______ din Drobeta T____ S______. Inculpatul C_______ I_____ M_____ a venit la locuința inculpatului Bălășoniu C_______ cu autovehiculul marca Dacia L____, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea ________________ CAR L.M.C. SRL, iar inculpatul P______ I____ C_____ a venit cu autoturismul marca Dacia L____ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXX, proprietatea ____________________ SRL, ambii fiind angajați la cele două societăți în calitate de șofer taxi. Inculpații au încărcat în cele două autoturisme bidoane goale din material plastic, de diferite culori și dimensiuni, după care toți cei cinci inculpați s-au împărțit în cele două autoturisme și au plecat spre orașul Strehaia.

Odată ajunși în localitatea L____ Banului, cei cinci inculpați au observat parcat pe partea stângă în direcția de mers către C______, un autotractor marca Iveco, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX și semiremorca cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, ce aparținea __________________________, motiv pentru care inculpații au oprit cele două autovehicule cu care se deplasau pentru a sustrage motorină. În acest sens, inculpații C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ I____ au rămas la volanul autoturismelor pe care le conduseseră, iar inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au sustras cantitatea de aproximativ 300 de litri de motorină, pe care au încărcat-o într-o parte din bidoanele pe care le aveau asupra lor.

După sustragerea motorinei, toți inculpații și-au continuat deplasarea, oprindu-se în parcarea ________________, situată la limita dintre județele D___ și M________, vis-a vis de resturantul ________________ Filiași, unde erau parcate mai multe autotiruri. În timp ce inculpații C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ I____ au rămas la volanul celor două mașini cu care se deplasau, inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au coborât din autoturisme, cu 8 bidoane goale, mergând la autocaminoul TIR marca Mercedes, cu numărul de inmatriculare BG-222-PM și semiremorca cu numărul de înmatriculare AB-919-BG, aparținând _________________________ Doo Belgrad, fiind condusă de către numitul M_______ M_______. Inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au deschis rezervorul autocamionului prin forțarea bușonului de închidere, sustrăgând o cantitate de circa 400 de litri de motorină pe care au pus-o în 8 bidoane pe care le-au încărcat în autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de inculpatul P______.

Inculpatul C_______ I_____ M_____ a plecat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX înainte, singur, după care inculpatul Bălășoniu C_______ s-a urcat în autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX condus de inculpatul P______ C_____ I____, în timp ce inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au rămas în acea parcare, urmând a fi luați la întoarcere. Cele două autovehicule mai sus indicate și-au continuat deplasarea până la un pod situat în apropierea orașului Filiași, unde inculpatul Bălășoniu C_______ a mutat bidoanele din autoturismul inculpatului P______ C_____ I____ în autovehiculul condus de inculpatul C_______ I_____ M_____ în sensul că a depozitat 6 bidoane cu motorină în portbagaj, iar două le-a aranjat în interiorul autovehiculului, între banchetă și scaune.

După așezarea motorinei sustrase, inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ au plecat împreună cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, iar inculpatul P______ C_____ I____ a plecat singur cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, urmând să-i ia și pe inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ din locul unde rămăseseră cei doi, lucru pe care l-a și făcut, încărcând și cele 4 bidoane goale care fuseseră lăsate în parcare cu inculpații A______ și T____, după care toți inculpații și-au continuat deplasarea spre Dr.Tr.S______.

Inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ au plecat împreună cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, mergând înainte, iar inculpații P______ C_____ I____, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ i-au urmat, plecând cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.

În drumul lor, cele două autoturisme în care se aflau cei 5 inculpați au oprit în parcarea de pe raza comunei Butoiești, județul M________, deoarece au văzut parcat un autotren marca Scania, cu numărul de înmatriculare EKA 1252 și semiremorca cu numărul de înmatriculare P 8996, condus de cetățeanul grec Vrettos Giorgios care se afla împreună cu M______ K___________, parcat cu fața în direcția Filiași.

Cei 5 inculpați s-au înțeles ca autovehiculul în care se aflau inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ să-și continue deplasarea nemaiavând bidoane goale, urmând ca autoturismul în care se aflau inculpații P______ C_____ I____, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ să rămână pe loc pentru a sustrage motorină din rezervorul autotrenului marca Scania, cu numărul de înmatriculare EKA 1252, deoarece mai aveau bidoane goale.

În timp ce inculpatul P______ aștepta la mașină, inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au luat 4 bidoane goale din autoturism și furtunul și au mers la autotrenul mai sus indicat, au sustras motorină din rezervor, încărcând un număr de 3 bidoane pe care le-au dus la mașina lor. În timp ce sustrăgeau motorină în cel de-al patrulea bidon, au fost surprinși în flagrant de către organele de poliție, care efectuau activități de supraveghere în zonă. La vederea organelor de poliție, inculpații A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ au fugit de la fața locului, singurul care a fost reținut de către organul de poliție fiind inculpatul P______ C_____ I____.

În acest timp, potrivit înțelegerii cu ceilalți inculpați, inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ și-au continuat deplasarea spre Dr. Tr. S______, iar la un semafor amplasat la ___________________________ au fost opriți de către un echipaj din cadrul I.J.J. M________. În urma controlului efectuat de către organele de jandarmerie, în interiorul autoturismului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, au fost identificate bidoanele cu motorină, respectiv 6 bidoane cu motorină în portbagaj, iar două în interiorul autoturismului, între banchetă și scaunele față. A fost întocmit un proces-verbal de către organele de poliție, iar în urma cântăririi cantității de motorină aflate în interiorul bidoanelor, s-a constatat o cantitate totală de 300 litri. Nejustificând proveniența motorinei, inculpații C_______ I_____ M_____ și Bălășoniu C_______ au fost conduși la sediul Poliției Strehaia, pentru verificări.

Deși inculpatul C_______ I_____ M_____ a tăgăduit comiterea faptelor, materialul probator administrat în cauză infirmă susținerea acestuia. În acest sens, starea de fapt mai sus expusă a fost confirmată de declarațiile conducătorilor autotrenurilor din care a fost sustrasă motorina în noaptea de 15/16.11.2012, respectiv H______ G_____, M______ K___________, M_______ M_______ (filele 177-183, 187-190,99-101 – dosar u.p.) care se coroborează cu procesele-verbale de restituire a motorinei sustrase (filele 185,191 dosar u.p.), cu procesele verbale întocmite de organele de poliție, cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, cu planșele foto, cu rapoartele de expertiză întocmite, cu declarațiile martorilor și îndeosebi cu declarațiile inculpaților Bălășoniu, A______, T____ și P______ care au participat împreună cu inculpatul C_______ la activitatea infracțională derulată de către cei 5 inculpați (inculpații C_______, Bălășoniu, A______, T____ și P______) în noaptea de 15/16.11.2012, impunându-se a se sublinia faptul că, cu excepția inculpatului C_______, ceilalți patru inculpați, respectiv Bălășoniu, A______, T____ și P______, au recunoscut în totalitate în cursul judecății faptele comise în noaptea de 15/16.11.2012 alături de inculpatul C_______ și au beneficiat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Cu privire la inculpatul C_______ I_____ M_____, s-a constatat că acesta a avut susțineri oscilante, contradictorii, lipsite de credibilitate, în cursul procesului penal. Astfel, în declarația olografă din 16.11.2012, inculpatul C_______ a arătat în esență că în timp ce era staționat în stația de taximetre, la autoturismul său a venit un client care i-a solicitat ca, pentru suma de 200 lei, să-l ducă până la C______ pentru a lua 3 bidoane cu motorină, inculpatul arătând că nu-l cunoștea pe tânărul respectiv. A mai arătat inculpatul C_______ că în localitatea Răcari s-au întâlnit cu o autoutilitară din care clientul său, împreună cu conducătorul autoutilitarei, au încărcat în mașina sa un număr de 8 bidoane din plastic pline cu motorină (fila 339-340 dosar u.p.), însă în declarația date în fața procurorului la aceeași dată de 16.11.2012 (fila 330 dosar u.p.), inculpatul a avut alte susțineri, arătând în esență că în noaptea de 15/16.11.2012 a fost căutat de o persoană cunoscută de el în urmă cu 3-4 zile, sub apelativul ’’B______’’, despre care a și aflat în stația de taxi de la autogară că se numește Bălășoniu C_______, că s-a înțeles cu inculpatul Bălășoniu să-l ducă la C______ pentru suma de 200 lei, că inculpatul Bălășoniu nu i-a spus la momentul plecării din S______ motivul pentru care dorește să ajungă la C______, ci abia pe traseu i-a spus că vrea să cumpere trei bidoane de motorină de la o persoană.

De asemenea, în declarația dată la organele de poliție (fila 333 dosar u.p.), inculpatul C_______ a avut alte susțineri, arătând că îl cunoștea pe inculpatul Bălășoniu sub apelativul ’’B______’’ de mai mult timp, fiind vecini în cartier, că în noaptea de 15/16.11.2012 în timp ce era într-o pizzerie a fost sunat pe telefonul mobil de inculpatul Bălășoniu care i-a cerut să vină la locuința acestuia din urmă, lucru pe care l-a și făcut. A mai arătat inculpatul C_______ că inculpatul Bălășoniu i-a propus, pentru suma de 200 lei, să meargă cu el să ia motorină din zona Strehaia-C______, fără a-i spune cum ori de unde să ia motorina, că inculpatul Bălășoniu și-a încărcat de la locuința sa 8 bidoane în portbagaj pentru a pune motorina, că după Strehaia a observat mai multe tiruri parcate în apropierea unui bar, inculpatul Bălășoniu coborând din autoturism și luând și bidoanele cu el, ocazie cu care inculpatul Bălășoniu i-a cerut să-și continue drumul până la Filiași și să-l aștepte acolo. În aceeași declarație inculpatul C_______ a mai arătat că în cursul aceleiași nopți s-a întâlnit cu inculpatul Bălășoniu care a venit cu un alt autovehicul taxi condus de inculpatul P______, ocazie cu care inculpatul Bălășoniu a scos bidoanele cu motorină din mașina inculpatului P______ și le-a pus în mașina sa, precum și că și-a dat seama pe parcurs că motorina era sustrasă din tiruri, pentru ca în declarația dată în fața instanței (fila 253 dosar), inculpatul C_______ să susțină că nu cunoștea nimic despre proveniența combustibilului și că nu a văzut tiruri sau alte camioane în locul în care l-a lăsat pe inculpatul Bălășoniu.

Având în vedere cele mai sus expuse, s-a constatat că din probatoriul administrat rezultă în mod cert, fără dubiu, vinovăția inculpatului C_______ I_____ M_____.

În prezenta cauză, instanța a reținut că prin s.p. nr. 328/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. xxxxx/225/2012 – definitivă prin decizia penală nr. 2172/11.11.2013 a Curții de Apel C______ și prin s.p. nr. 1068/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX – definitivă prin decizia penală nr. 2172/11.11.2013 a Curții de Apel C______, inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____, T____ I____ D_____, P______ C_____ I____ și T________ A_____ M______ au fost condamnați pentru infracțiunile care au făcut obiectul prezentului act de sesizare a instanței, fiind astfel tranșate aspectele privind existența faptelor și vinovăția inculpaților Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____, T____ I____ D_____, P______ C_____ I____ și T________ A_____ M______, urmând a fi soluționată acțiunea penală privind pe inculpatul C_______ I_____ M_____ și latura civilă a cauzei în integralitatea sa.

În același timp, întrucât la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală, instanța a făcut aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului C_______. Astfel, se apreciază că legea nouă îi este mai favorabilă inculpatului C_______ sub aspectul cuantumului maxim al pedepsei care i-ar putea fi aplicată, situație în care, raportat la Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale - publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, precum și la art. 5 C.p., se va face aplicarea față de inculpat a prevederilor noului Cod penal.

Astfel, s-a reținut că inculpatul C_______ I_____ M_____ a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 26 cod penal din 1969 rap. la art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal din 1969 și art. 37 alin. 1 lit. c cod penal din 1969 (trei acte materiale vizând subiecți pasivi diferiți).

S-a mai reținut că, la acest moment, potrivit art. 35 alin. 1 C.p., infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Or, în atare situație, din moment ce legea mai favorabilă inculpatului C_______ este legea nouă și nu suntem în prezența aceluiași subiect pasiv pentru cele trei acte materiale privind pe inculpatul C_______, în baza art. 386 C.p.p., s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul C_______ I_____ M_____ din infracțiunea prev. de art. 26 C.p. din 1969 rap. la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a,e,g,i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1969 și art. 37 alin. 1 lit. c C.p. din 1969, cum s-a reținut în rechizitoriu, în trei infracțiuni prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p., toate cu aplicarea art. 38 C.p.

În drept, faptele inculpatului C_______ I_____ M_____ care, în noaptea de 15/16.11.2012, în calitate de șofer pe autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, împreună cu inculpatul P______ C_____ I____ – șofer pe autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, în baza unei înțelegeri prealabile, le-a asigurat transportul inculpaților Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____ și T____ I____ D_____ în localitățile L____ Banului, Filiași și Butoiești de unde aceștia au sustras motorină din trei autotrenuri aparținând la trei părți vătămate distincte, respectiv __________________________________ și M_______ M_______ ca reprezentant al _________________________ Doo Belgrad, după care a transportat motorina sustrasă către Dr.Tr.S______, întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de complicitate la furt calificat, fapte prevăzute de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p., urmând a se face și aplicarea art. 5 C.p.

Instanța a constatat că faptele există, constituie infracțiuni și au fost comise de inculpat cu vinovăție astfel că acesta va răspunde penal, motiv pentru care, în temeiul art. 396 alin. 1,2 C.p.p., urmează a se dispune condamnarea inculpatului C_______ I_____ M_____ pentru cele trei infracțiuni de complicitate la furt calificat. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. 1 C.p. după cum urmează: atitudinea inculpatului în fața autorităților judiciare în sensul că acesta a avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului penal, modul de comitere a faptelor în sensul că inculpatul a acționat pe timp de noapte alături de mai mulți inculpați, numărul mare de inculpați implicați în activitatea infracțională, precum și faptul că inculpatul are antecedente penale, nefiind la primul conflict cu legea penală, dimpotrivă, inculpatul a mai fost condamnat în trecut pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și vătămare corporală, fiind și sancționat administrativ de procuror pentru furt calificat (fișa de cazier judiciar – fila 320 – dosar u.p.).

Față de cele expuse mai sus, instanța a apreciat că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu aplicarea art. 5 C.p., reținută în sarcina inculpatului, este de natură să-și realizeze scopul preventiv-educativ.

De asemenea, instanța a apreciat că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu aplicarea art. 5 C.p., reținută în sarcina inculpatului, este de natură să-și realizeze scopul preventiv-educativ.

Totodată, instanța a apreciat că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu aplicarea art. 5 C.p., reținută în sarcina inculpatului, este de natură să-și realizeze scopul preventiv-educativ.

În baza art. 38 – art. 39 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele și se va dispune ca inculpatul C_______ I_____ M_____ să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv un spor de 1 an și 8 luni închisoare și se va dispune ca inculpatul C_______ I_____ M_____ să execute o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, s-a constatat că prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________, inculpatul C_______ I_____ M_____ a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare în condițiile art. 81 – 82 C.p. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 C.p. din 1969.

S-a constatat că prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________, inculpatul C_______ I_____ M_____ a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 luni închisoare în condițiile art. 81 – 82 C.p. din 1969 pentru două infracțiuni prev. de art. 180 alin. 2 C.p. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. din 1969 și art. 75 lit. a și c C.p. din 1969.

De asemenea, raportat la momentul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală și lovire sau alte violențe, s-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul C_______ I_____ M_____ prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________ și prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________, sunt concurente.

Totodată, s-a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite de inculpatul C_______ I_____ M_____ în termenele de încercare stabilite față de acesta prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________ și prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________.

În baza art. 15 alin. 1 și 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a revocat suspendarea condiționată atât a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________, cât și a executării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________.

S-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________ și se va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 61/22.07.2010 a Judecătoriei Baia de A____ – definitivă prin d.p. nr. 587/R/19.11.2010 a Tribunalului M________ cu pedepsele de 5 luni închisoare și de 5 luni închisoare aplicate prin s.p. nr. 2636/16.12.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S______ – definitivă prin d.p. nr. 186/08.04.2011 a Tribunalului M________ și s-a dispus ca inculpatul C_______ I_____ M_____ să execute pedeapsa de 6 luni închisoare, alături de pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunile deduse judecății și se va dispune ca, în final, inculpatul C_______ I_____ M_____ să execute pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 72 C.p., s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului C_______ I_____ M_____ perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 16.11.2012 până la data de 01.12.2012 inclusiv.

În baza art. 112 C.p., s-a dispus confiscarea a două bidoane de plastic goale, ridicate cu ocazia cercetării la fața locului privind fapta comisă la 16.11.2012 în parcarea ________________, a unui furtun de culoare galbenă, ridicat în cazul furtului din noaptea de 15/16.11.2002 din localitatea Butoiești și a unui cuțit cu lama de 20 cm și plăsele de 10,5 cm din plastic.

De asemenea, în baza art. 112 C.p., s-a dispus confiscarea a 12 bidoane din plastic și a unui furtun, folosite la comiterea furtului din noaptea de 18/19.04.2012, precum și confiscarea de la inculpatul C_______ I_____ M_____ a sumei de 6500 lei reprezentând contravaloarea autovehiculului marca Dacia L____, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, folosit de inculpat pentru a transporta motorina sustrasă.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ. (art. 1357 și urm. Noul Cod civil), se cer a fi întrunite cumulativ o ________ condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat. Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța a reținut că părțile vătămate __________________ M______ K___________ nu mai au pretenții civile, în timp ce părțile vătămate M_______ M_______, N_____ I__, ______________________________ și ___________________________ SRL s-au constituit părți civile cu diverse sume de bani reprezentând contravaloarea prejudiciului material suferit urmare a activității infracționale a inculpaților din cauză. În acest sens, coroborând probele administrate în cauză, respectiv declarații și adrese ale părților vătămate, declarații inculpați, declarații martori, înscrisuri, procese verbale întocmite de organele de poliție, instanța reține ca un prejudiciu material cert suferit de părțile civile M_______ M_______, N_____ I__, ______________________________ și ___________________________ SRL sumele de 1890 lei, 600 lei, 3666 lei, respectiv 2511,46 lei. Față de cele expuse mai sus, în baza art. 397 C.p.p., art. 998 – art. 999 C.civ. (art. 1357 și urm. Noul Cod civil), urmează a fi admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă M_______ M_______ în sensul că vor fi obligați, în solidar, inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____, T____ I____ D_____, C_______ I_____ M_____ și P______ C_____ I____ la plata către partea civilă M_______ M_______ a sumei de 1890 lei reprezentând daune materiale. De asemenea, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă N_____ I__ în sensul că vor fi obligați, în solidar, inculpații Bălășoniu C_______, A______ M_____ S____ și T________ A_____ M______ la plata către partea civilă N_____ I__ a sumei de 600 lei reprezentând daune materiale. Se va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă ______________________________ în sensul că va fi obligat inculpatul Bălășoniu C_______ la plata către partea civilă ___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025