Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria GĂEŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Abandonul de familie (art. 305 C.p.)
Număr hotarâre:
1586/2014 din 07 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA GĂEȘTI

JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR. 1586

Ședința publică de la 07.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M____ M___

Grefier: B_________ M______ - A________

Ministerul Public reprezentat de procuror B____ P____ I______, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul R______ I__, fiul lui V____ și M____, născut la data de 29.09.1968 în _________________________________, cu domiciliul în comuna Corbii M___, ___________________. 86, județul Dâmbovița, CNP xxxxxxxxxxxxx, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru săvârșirea infracțiunii abandon de familie prev. de art. 305 Cod Penal și pe partea vătămată R______ M____ D_____ prin reprezentant legal G_______ D______ G_______, cu domiciliul în comuna Corbii M___, ___________________. 641, județul Dâmbovița.

Susținerile celor prezenți și actele de procedură efectuate la ultimul termen de judecată din data de 02.10.2014 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în data de 07.10.2014, când a pronunțat următoarea sentința penală:

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra prezentei cauze penale, constată că:

Prin rechizitoriul din data de 31.05.2013, întocmit în dosarul nr. 2569/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului R______ I__, CNP xxxxxxxxxxxxx, fiul lui V____ și M____, născut la data de 29.09.1968 în _________________________________, domiciliat în comuna Corbii M___, ___________________. 86, județul Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută și pedepsită de art. 305 alin. l lit. c cod penal.

În fapt s-a reținut că:

La data de 06.09.2012, partea vătămată G_______ D______ G_______ a formulat plângere prealabilă prin care a sesizat faptul că învinuitul R______ I__, cu rea credință, nu a plătit mai mult de 2 luni pensia de întreținere în favoarea minorului R______ M____ D_____, așa cum a fost stabilită pe cale judecătorească prin sentința civilă nr. 1672/04.08.2009 pronunțată de către Judecătoria Găești, județul Dâmbovița, arătând că învinuitul R______ I__ nu a achitat pensia de întreținere în cuantum de 100 lei/lună, începând cu luna noiembrie 2009 și până la data depunerii plângerii.

Așa cum rezultă din fișa de cazier a învinuitului, acesta a fost condamnat la 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c cod penal, prin sentința penală nr. 27/01.02.2011 a Judecătoriei Găești, rămasă definitivă prin nerecurare, iar din declarația numitei G_______ D______ G_______, rezultă că și după ce acesta a fost condamnat, începând cu luna martie 2011, nu și-a achitat obligațiile pecuniare față de minorul R______ M____ D_____.

Audiat în cauză, învinuitul R______ I__ recunoaște săvârșirea faptei și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de către procuror, arată că nu a fost internat în spital, este apt de muncă - lucrând ocazional, motivul pentru care nu își achită obligația de întreținere stabilită de către instanță fiind acela că nu are un loc de muncă stabil care să-i asigure un venit îndestulător din care să plătească și pensia de întreținere.

În drept s-a reținut că:

Fapta învinuitului R______ I__ care cu rea credință nu a plătit mai mult de 2 luni pensia de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească în favoarea minorului R______ M____ D_____ întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie prevăzută și pedepsită de art. 305 alin. 1 lit. c cod penal.

Cu privire la persoana învinuitului s-a reținut că:

Învinuitul R______ I__ a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.

Are antecedente penale așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar.

Ca mijloace de probă sunt precizate:plângerea și declarația persoanei vătămate, declarațiile învinuitului, adresa nr. 1989/CI/11.02.2013.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Găești sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

Analizând probatoriul administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 06.09.2012, persoana vătămată G_______ D______ G_______ a formulat plângere prealabilă prin care a sesizat faptul că inculpatul R______ I__, cu rea credință, nu a plătit mai mult de 2 luni pensia de întreținere în favoarea minorului R______ M____ D_____, așa cum a fost stabilită pe cale judecătorească prin sentința civilă nr. 1672/04.08.2009 pronunțată de către Judecătoria Găești, județul Dâmbovița, arătând că inculpatul R______ I__ nu a achitat pensia de întreținere în cuantum de 100 lei/lună, începând cu luna noiembrie 2009 și până la data depunerii plângerii.

Așa cum rezultă din fișa de cazier a inculpatului, acesta a fost condamnat la 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c cod penal, prin sentința penală nr. 27/01.02.2011 a Judecătoriei Găești, rămasă definitivă prin nerecurare, iar din declarația numitei G_______ D______ G_______, rezultă că și după ce acesta a fost condamnat, începând cu luna martie 2011, nu și-a achitat obligațiile pecuniare față de minorul R______ M____ D_____.

Audiat în cauză, inculpatul R______ I__ recunoaște săvârșirea faptei și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de către procuror, arată că nu a fost internat în spital, este apt de muncă - lucrând ocazional, motivul pentru care nu își achită obligația de întreținere stabilită de către instanță fiind acela că nu are un loc de muncă stabil care să-i asigure un venit îndestulător din care să plătească și pensia de întreținere.

În drept, instanța apreciază că fapta învinuitului R______ I__ care cu rea credință nu a plătit mai mult de 2 luni pensia de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească în favoarea minorului R______ M____ D_____ întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie prevăzută și pedepsită de art. 305 alin. 1 lit. c cod penal anterior.

Pe parcursul cercetării judecătorești, la unele dintre termenele de judecată acordate cauzei, inculpatul s-a prezentat și a solicitat amânarea în scopul de a plăti pensia de întreținere restantă și a se împăca cu persoana vătămată, dar după parcurgerea procedurii de cameră preliminară nu s-a mai prezentat în fața instanței, deși legal citat și astfel nu a putut fi audiat. De asemenea, a plătit o parte din pensia de întreținere restantă, însă plata parțială reprezintă tot o neplată a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească.

Instanța consideră că în prezenta speță legea mai favorabilă este cea nouă, motiv pentru care va admite cererea reprezentantului Ministerului Public și a apărătorului din oficiu al persoanei vătămate de a se aplica în prezenta cauză legea penală nouă și în baza art. 386 din Noul Cod de Procedură Penală, cu aplicarea art. 3 și art. 5 din Noul Cod Penal va schimba încadrarea juridică a faptei constând în abandon de familie din: infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal anterior, în infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 378 alin. 1 lit. c din Noul Cod Penal.

Instanța a apreciat că în speță este mai favorabilă legea penală nouă pentru a nu fi atrasă starea de recidivă în privința inculpatului, deoarece din cazierul judiciar reiese că a fost condamnat la 14 ani închisoare pentru art. 174 Cod penal anterior, prin sentința penală nr. 36/5.12.1989 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia penală nr. 1532/19.11.1990 a Curții Supreme de Justiție. Conform legii penale noi, nu mai este atrasă starea de recidivă, întrucât este împlinit termenul de reabilitare pentru pedeapsa de 14 ani închisoare, astfel că legea penală nouă este mai favorabilă.

Astfel, în baza art. 378 alin. 1 lit. c din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 3 și art. 5 din Noul Cod Penal, cu referire la art. 61 alin. 4 lit. c din Noul Cod penal, raportat la art. 74 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 2 din Noul Cod penal și la art. 396 alin. 1 și 2 din Noul Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul major R______ I__, cu antecedente penale la pedeapsa de 1800 lei amendă penală (respectiv 180 de zile-amendă), cu executare efectivă.

Instanța s-a orientat către o pedeapsă cu amenda apreciind că aceasta este suficientă pentru a se realiza scopul pedepsei în privința acestui inculpat, executarea urmând a se face efectiv. Instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei de împrejurările și de modul de comitere a infracțiunii, de mijloacele folosite, de natura și de frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, de nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului. De asemenea, pedeapsa la care s-a orientat instanța reprezintă cuantumul minim.

Instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Noul Cod penal, anume:

Dacă persoana condamnată, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

Va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea reprezentantului Ministerului Public și a apărătorului din oficiu al persoanei vătămate de a se aplica în prezenta cauză legea penală nouă.

Apreciază că în prezenta speță este mai favorabilă, în ansamblu, legea penală nouă.

În baza art. 386 din Noul Cod de Procedură Penală, cu aplicarea art. 3 și art. 5 din Noul Cod Penal:

Schimbă încadrarea juridică a faptei constând în abandon de familie din:

- infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal anterior, în

- infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 378 alin. 1 lit. c din Noul Cod Penal.

În baza art. 378 alin. 1 lit. c din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 3 și art. 5 din Noul Cod Penal, cu referire la art. 61 alin. 4 lit. c din Noul Cod penal, raportat la art. 74 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 2 din Noul Cod penal și la art. 396 alin. 1 și 2 din Noul Cod procedură penală:

Condamnă pe inculpatul major R______ I__, CNP xxxxxxxxxxxxx, fiul lui V____ și M____, născut la data de 29.09.1968 în _________________________________, domiciliat în comuna Corbii M___, ___________________. 86, județul Dâmbovița, cu antecedente penale:

- la pedeapsa de 1800 lei amendă penală (respectiv 180 de zile-amendă), cu executare efectivă.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Noul Cod penal, anume:

Dacă persoana condamnată, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală:

Obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului din oficiu al persoanei vătămate, M______ I___, în sumă de 200 lei conform delegației ________ nr. 2668/2014 rămâne în sarcina statului și va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform art. 408 și următoarele din Noul Cod de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7.10.2014.

Președinte,

M___ M____

Grefier,

B_________ M______ - A________

Red. M.M. / Tehn. M.M.

EX. 2 / 14.10.2014

O.D.C.P. 8529

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025