R O M Â N I A
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 95/2015
Ședința publică de la 23 ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte C_______ M_______
Grefier Ț____ D______
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamanta _________________________ în localitatea C______, nr. 108, jud. M____, având C__ xxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta I____________ T_________ de Muncă M____, cu sediul în Tîrgu M____, ____________________. 2, jud. M____, ca urmare a disjungerii din dosarul XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că prin minuta pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din data de 02.10.2014. De asemenea, se constată că instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului M____ raportat la dispozițiile art. 32 din OG nr.2/2001 și rămâne în pronunțare cu privire la această excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției invocate, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2014 și disjunsă din dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX la data de 23.01.2015, reclamanta __________________________, în contradictoriu cu pârâtul I____________ T_________ de Muncă M____, anularea procesului verbal de contravenție MS xxxxxxx/02.10.2014, în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, dacă reclamanta urmărește să conteste procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor MS xxxxxxx/02.10.2014, are îndatorirea de a se adresa judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În ședința publică din data de 23.01.2015, instanța a dispus disjungerea acestui capăt de cerere, cu privire la care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului.
Analizând excepția invocată prin prisma înscrisurilor depuse și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul a solicitat pe calea prezentei cereri anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor MS xxxxxxx/02.10.2014.
Potrivit art.32 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar instanța constată că, în această materie, nu există dispoziții derogatorii care să indice competența vreunei alte instanțe.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite excepția necompetenței materiale și, în temeiul art.132 alin.1 C.proc.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu M____, raportat la locul săvârșirii contravenției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M____.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de reclamanta _________________________ în localitatea C______, nr. 108, jud. M____, având C__ xxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta I____________ T_________ de Muncă M____, cu sediul în Tîrgu M____, ____________________. 2, jud. M____, în favoarea Judecătoriei Târgu M____.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2014.
JUDECĂTOR GREFIER
C_______ M_______ D______ Ț____
Red/Tehnored.CM
4 ex./18.02.2015