Dosar nr. XXXXXXXXXXXX Codul operatorului de date personale : 4481
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_____
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 270
Ședința publică din 29 aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L_____ M_____
Judecător: A__ M___ Cășaru
Grefier: L______ E____ P______
La ordine, pronunțarea asupra apelului civil declarat de reclamantul D________ T______, decedat, cu ultimul domiciliu în _____________________________, prin moștenitorii D________ S____ și D________ C_____-C_____, ambii cu domiciliul în _____________________________, împotriva sentinței civile nr. 1133/08 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Însurăței județul B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect servitute, în contradictoriu cu reclamanții _____________, cu sediul în B_____, ____________________, _______________, județul B_____, I___ C______, domiciliat în V_____, județul B_____, ______________________ sediul în Fetești, ________________________, județul Ialomița, pârâtele ___________________ V_____, și ____________________, cu sediul în V_____, județul B_____, precum și a cererilor de aderare la apel formulate de reclamanții I___ C______ și _____________;
Dezbaterile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 15.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 22.04.2015 și 29.04.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre;
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1133/08.12.2011 a Judecătoriei Însurăței, județul B_____, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXX/10.02.2011, s-a respins ca nefondată acțiunea modificată formulată de reclamanții: ______________ B_____, I___ C______, D________ T______ și S.C. A______ T______ Fetești în contradictoriu cu pârâtelor S.C. R_____ T____ SRL V_____ și S.C. Mărețu SRL V_____, județul.B_____.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere cele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acțiune, reclamantele S.C. „H_____” S.R.L. B_____, I___ C______, D________ T______ și S.C. A______ T______-Fetești au chemat în judecată civilă pe pârâtele S.C. „R_____ T____” SRL – V_____ și S.C. „Mărețu” SRL V_____, solicitând ca prin ordonanță președințială să fie dispusă instituirea unei servituți de trecere pe calea de acces la DJ 211 (calea cea mai scurtă) în favoarea reclamantelor și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietari de imobile , teren și construcții ce se învecinează cu cele două societăți pârâte și că, drumul de acces cel mai scurt pentru reclamanți din incinta proprietăților lor către DJ 211 a fost blocat de pârâte, care, sub aparența unui drept de proprietate nu le permit să folosească această cale de acces.
În opinia reclamanților, această cale de acces, care în perioada anterioară trecerii în proprietate privată deservea întregul „Agromec” este în prezent în folosință și probabil, în proprietatea pârâtelor, astfel că reclamantele sunt nevoite să utilizeze o cale de acces secundară , care trece prin incinta unei zone cu locuințe din comunaViziru, jud.B_____, cale de acces total improprie deplasării mijloacelor de transport și utilajelor tehnologice, aparținând reclamantelor precum și scopului pentru care au dobândit în proprietate imobilele respective , activitățile lor fiind legate de agricultură.
Reclamantele mai subliniază că această cale de acces ce desparte proprietățile pârâtelor și duce în DJ 211 a fost concepută inițial pentru uzul și utilitatea întregului complex, din structura vechiului „Agromec” și având în vedere că reclamantele nu mai pot utiliza această cale de acces, apreciază că sunt în situația prevăzută. de art.576-643 C.civ. , servitutea, fiind o sarcină impusă unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil , având un alt stăpân (art.576 C.civ.).
În consecință, reclamantele solicită ca drumul de acces deja existent, dar închis de pârâte, să fie utilizat și de reclamante, proprietarii fondurilor învecinate, cu precizarea că pârâtele nici nu utilizează acel drum.
Reclamantele, prin cererea formulată, apreciază că pârâtele sunt în situația unui fond aservit , cât privește această cale de acces și că, dacă prin împrejurări care nu au avut legătură cu voința lor, pârâții au cumpărat calea de acces, dreptul de servitute trebuie instituit în favoarea reclamanților.
În opinia reclamantelor, textul de lege, respectiv art.616 C.civ. , care reglementează servitutea de trecere se aplică, în condițiile în care, calea de acces folosită nu permite trecerea utilajelor grele pe care reclamantele le folosesc în activitatea lor și că, deși „stricto sensu” nu ne aflăm în situația unui loc înfundat, prin extensie, raportat la condițiile concrete în care trebuie să-și desfășoare activitatea, nu pot folosi calea de acces cea mai lungă , la ora actuală.
Reclamanții au considerat că o expertiză topo-cadastrală ar fi edificatoare în cauză, pentru a stabili pertinența susținerilor lor, indicând și ce obiective ar trebui să urmărească expertiza.
Pârâtele au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamanților, fie ca inadmisibilă, fie ca nefondată. În opinia pârâtelor cererea este inadmisibilă, dat fiind faptul că pe cale de ordonanță președințială nu se poate institui o servitute de trecere, nefiind întrunite nici una dintre condițiile prevăzute . de art.581 C.pr.civ. , respectiv, urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Pe fondul cauzei, pârâtele solicită respingerea ca nefondată a cererii, având în vedere că, în motivarea cererii introductivă de instanță, reclamanții solicită ca instituirea servituții de trecere să fie avută în vedere” pe drumul de acces cel mai scurt pentru reclamanți”, însă art.616 Cod civil prevede că , …”proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.”
Pârâtele învederează instanței că în speța dedusă judecății nu este vorba de un loc înfundat , ci, din contră, reclamanții nu au doar un drum secundar de acces, ci două drumuri, astfel că fiecare din cei patru reclamanți are ieșire la drumul public.
Nefiind îndeplinită condiția obligatorie privind existența unui loc înfundat , în cauză nu se poate uza de dispozițiile art.616 Cod civil.
La data de 16.03.2011 reclamanții au depus la dosar un raport de expertiză topografică-extrajudiciară, întocmit de expert ing. B___ I__ (filele 24-30), iar pârâtele au depus înscrisuri prin care se constată vânzarea cumpărarea, plan de delimitare a bunurilor imobile, schițe anexe ale contractelor de vânzare cumpărare (filele 32-51).
În aceeași ședință publică, apărătorul reclamanților a învederat instanței că înțelege să solicite ca prezenta cauză să se judece potrivit dreptului comun, nu pe cale de ordonanță președințială, instanța luând cat de modificarea acțiunii.
La data de 22.06.2011 la dosar au fost depuse solicitări ale proprietarilor imobilelor care au ieșire la drumul intabulat cadastral cu nr. 251 și ale Primăriei comunei V_____, prin care învederau instanței că nu sunt de acord ca reclamanții să tranziteze acest drum cu utilaje grele, însă instanța a constatat că aceste solicitări vin din partea unor persoane fără calitate procesuală în prezenta cauză, fiind în opinia instanței, solicitări „ pro cauza”, motiv pentru care nu a ținut cont de ele în pronunțarea hotărârii.
În cauză au fost administrate proba cu interogatorii, iar la data de 18 noiembrie 2011, instanța a efectuat o cercetare locală, constatările instanței fiind consemnate în procesul verbal aflat la pagina 123.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că cererea reclamanților, așa cum a fost ea modificată este nefondată, din următoarele motive:
În primul rând, instanța a constatat că prin încheierea din 31.05.2001, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_____, pârâta ______________________ B_____ a cumpărat de la debitoarea ___________________________, aflată în procedură de faliment, mai multe bunuri imobile, inclusiv, cota indiviză de 37,16%, în suprafață de 97 mp din LOTUL nr.8, iar prin încheierea din 20.12.2002 pronunțată de Tribunalul B_____, în același dosar (fila 34) , pârâta ____________________” SRL V_____ a cumpărat de la debitoarea Societatea Comercială „Zootehnica” SA. V_____, aflată în procedură de faliment, mai multe bunuri imobile, printre care și cota indiviză de 62,84%, în suprafață de 164 mp din LOTUL nr.8
Așadar, s-a reținut că cele două pârâte sunt proprietare în indiviziune asupra suprafeței totale 261 mp., ce reprezintă LOTUL nr.8, pe care reclamanții solicită instituirea unei servituți de trecere la DJ 211 A.
Potrivit art.616 Cod civil (vechi) , „proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.”
În speța dedusă judecății, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții obligatorii prevăzute de textul de lege mai sus indicat, respectiv, niciunul dintre reclamanți nu se află pe un „loc înfundat” și „ nu este lipsit de o ieșire la calea publică”, neavând relevanță în cauză faptul că, în opinia reclamanților drumul de acces pe care-l invocă, LOTUL nr.8 este mai scurt și mai potrivit circulației cu utilajele lor agricole și că, anterior acesta era calea de acces la DJ 211 A.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței, a declarat apel reclamantul D________ T______.
La apelul declarat de D________ T______ au aderat reclamanții I___ C______ și _________________. B_____.
De precizat că pe parcursul soluționării apelului a decedat Dăgărescu T______, procesul fiind continuat de moștenitorii acestuia: D________ S____ și D________ C_____ C_____.
D________ T______ critică hotărârea pronunțată de Judecătoria Însurăței pentru următoarele motive.
În primul rând, susține că sentința fondului a fost comunicată în localitatea Fetești – Stelnica km 3 și nu la adresa sa de domiciliu din ___________________________, motiv pentru care a solicitat repunerea sa în termenul de apel.
Pe fondul litigiului, D________ T______ critică sentința pentru că nu a făcut o analiză reală și pertinentă a probatoriilor administrate, dar și pentru că, în cauză, deși se impunea instanța nu a administrat proba cu expertiză topocadastrală.
Apelantul mai arată că instanța de fond nu a argumentat soluția pronunțată nici pe constatările făcute cu ocazia cercetării locale.
Se susține că, pe baza probelor de la dosar, dar și dacă s-ar fi efectuat expertiza de specialitate, s-ar fi constatat că apelantul, ca și toți ceilalți reclamanți, au cumpărat imobilele de la același vânzător, că toți desfășoară activități agricole și comerciale, că inițial vânzătorul a avut cale de acces la drumul intabulat cadastral cu nr.251, iar în prezent, datorită opoziției locatarilor – proprietari de locuințe de a tranzita alte căi de acces cu utilaje grele datorită riscului degradării construcțiilor, se impunea ca instanța să admită acțiunea și să stabilească o servitute de trecere pe calea de acces la D.J. 211.
Apelantul a cerut administrarea de probe în apel: înscrisuri, martori, expertiză și ca urmare a admiterii apelului să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.
La data de 22 mai 2013, au aderat la apelul declarat de D________ T______ reclamanții: _________________. B_____ și I___ C______ (filele 83, 86), criticând sentința apelată pentru motivele expuse mai sus, formulate de D________ T______.
Intimatele S.C. Mărețu Prod _________. B_____ și S.C. R_____ T____ S.R.L. B_____ au cerut respingerea cererii de repunere în termenul de apel dar și pe fond, respingerea apelului și menținerea sentinței ca temeinică și legală. Aceștia susțin că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.103 cod de procedură civilă pentru ca apelantul să fie repus în termenul de declarare a apelului. Astfel, din culpa reclamantului nu a fost indicată în acțiune adresa sa de domiciliu, instanța comunicându-i hotărârea la adresa de sediu a S.C. A______ T______.
În continuare, reclamantul nu a formulat cererea de repunere în termenul de 15 zile de la data la care a luat la cunoștință de împrejurarea de mai sus și nici nu a motivat în concret cererea de repunere în termen.
Tribunalul prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2013 a admis cererea și a dispus repunerea apelantului în termenul de apel.
Pe fondul litigiului, intimații consideră că sentința este temeinică și legală, întrucât instanța de fond a reținut situația de fapt și de drept reală. Mai exact, lotul nr.8, în suprafață de 216 m.p., pe care apelantul (și reclamanții) a cerut instituirea servituții de trecere, le aparține, fiind stăpânit în indiviziune, iar proprietatea apelantului – reclamant nu întrunește condițiile prevăzute de art. 616 cod civil, respectiv cea de loc înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică. În aprecierea intimaților este lipsită de relevanță împrejurarea că porțiunea de teren vizată de apelant este mai scurtă și mai adecvată transportului cu utilaje agricole. Apelantul are posibilitatea de a ieși la drumul public pe drumul pietruit aparținând Consiliului Local.
Intimații se opun la efectuarea unei expertize topo - cadastrale, întrucât la dosar sunt suficiente dovezi ale netemeiniciei acțiunii reclamanților inclusiv a apelantului.
Cu privire la cererile de aderare la apel, intimații au cerut să se constate că nu au fost formulate în termenul prevăzut de art.293 cod de procedură civilă și că are posibilitatea aderării la apel doar partea potrivnică, iar în speță _________________. B_____ și I___ C______ au avut calitatea de reclamanți alături de D________ T______.
În apel, s-au administrat probe cu: înscrisuri și expertiza de specialitate.
Analizând apelurile declarate, tribunalul va examina cu prioritate termenul în care au fost făcute aderările la apel.
În temeiul art.293 Cod procedură civilă, „Intimatul este în drept, chiar după îndeplinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare”, iar în baza art. 134 cod de procedură civilă „Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii”.
În cauză, prima zi de înfățișare în accepțiunea textului citat, a fost la 20 februarie 2013, iar cererile de aderare la apel au fost înregistrate la 22 mai 2013 (filele 83, 86), adică după termenul limită din 20 februarie 2013.
În consecință, tribunalul va respinge ca tardive cererile de aderare la apel formulate de _________________. B_____ și I___ C______.
Cu privire la faptul că _________________. B_____ și I___ C______ nu aveau calitatea procesuală cerută de lege pentru a adera la apel, tribunalul reține că, în temeiul art.293 cod de procedură civilă, legiuitorul dă dreptul de aderare la apel intimatului, deci părții care, după declanșarea căii de atac dobânziște această calitate, indiferent de calitatea de reclamant sau pârât de la fond.
Prin urmare, susținerea nu este fondată, respingând-o ca atare.
Analizând pe fond apelul formulat de D________ T______, pe baza probelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține cele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, apelantul D________ T______ a dobândit imobilul (teren și construcții) pentru care cere instituirea unei servituți de trecere, prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat în cadrul procedurii de faliment a S.C. Zootehnica S.A. V_____ (fila 149 dosar fond).
Pârâții intimați, la rândul lor au dobândit imobilele pe care le stăpânesc, inclusiv drumul de acces la calea publică vizat de apelant, tot prin contract de vânzare – cumpărare, în cadrul aceleiași proceduri (filele 34 fond și 109 apel).
Inițial, respectiv înainte de a intra în faliment, a S.C. Zootehnica S.A. V_____ deținea o cale de acces la drumul public (D.J.211A), care era amenajat ca atare și era și pe distanța cea mai scurtă.
În timpul procedurii de faliment, S.C. Zootehnica S.A. V_____ a fost supusă vânzării pe active, părțile din cauză dobândind dreptul de proprietate asupra unor imobile, așa cum s-a reținut mai sus, dar numai S.C. Măretu S.R.L. și S.C. R_____ T____ S.R.L. au dobândit în indiviziune (prin acte separate) drept de proprietate asupra lotului 8, în suprafață de 216 m.p., pe care se află o porțiune din drumul de acces al S.C. Zootehnica S.A. V_____ la D.J. 211A.
Potrivit probelor administrate în cauză, intimatele pârâte au căi de acces proprii la D.J. 211 A, dar au blocat vechiul drum de acces pentru ceilalți proprietari, motivând existența pentru cei din urmă a altor posibilități de acces.
Sub acest aspect, instanța de fond a respins acțiunea pentru că reclamanții nu dețin un „loc înfundat”, care nu are nici o ieșire la calea publică.
Tribunalul, având în vedere modul de dobândire a proprietății de către apelantul D________ T______ și de către intimați, constatările expertului A___________ V_____ în raportul de expertiză întocmit în apel și în completarea acestuia, potrivit cărora, folosirea celorlalte drumuri de acces la calea publică, la care fac referire intimații, nu permite deplasarea în siguranță a mijloacelor de transport grele, de până la 50 tone, iar pentru cele sub 10 tone, deplasarea este greoaie datorită stării tehnice nesatisfăcătoare a părții carosabile, datorită apropierii de locuințele riverane și datorită structurii tehnice necorespunzătoare a suprastructurii respective, apreciază că „loc înfundat” este și acela care are o ieșire insuficientă pentru exploatarea sa.
O asemenea interpretare a textului art.616 cod civil este conformă cu spiritul legii și cu echitatea.
În speță, așa cum s-a arătat anterior, folosirea de către apelant a căilor de acces la care fac trimitere intimatele nu se poate face fără inconveniente grave, dovedite în cauză cu adresa nr.xxxxx/20.06.2011 a Primăriei V_____ (fila 118 dosar fond) și cu petiția locuitorilor – proprietari ai locuințelor riverane acestor căi de acces (fila 121 fond).
Așadar, tribunalul apreciază că imobilul proprietatea lui D________ T______ îndeplinește condițiile pentru a reclama servitutea de trecere pe terenul intimaților pârâți.
Potrivit art.617 cod civil, trecerea trebuie să se facă în așa fel încât traiectul să fie cel mai scurt între locul înfundat și calea publică și să producă cea mai mică pagubă proprietarului aservit.
Sub acest aspect, tribunalul, pe baza înscrisurilor depuse, a expertizei efectuate și a susținerilor părților, reține că drumul notat B – T pe schița anexă nr.1 la raportul de expertiză întocmit în apel de expert J____ N______ și aflat la fila 158 apel, întrunește condițiile enunțate mai sus, în sensul că are traiectoria cea mai scurtă față de celelalte și provoacă o pagubă minimă celor doi coproprietari, intimați în cauză.
Tribunalul face această apreciere asupra pagubei, având în vedere următoarele argumente: drumul B – T a fost preluat ca atare prin cumpărare de la S.C. Zootehnica S.A. V_____, intimații nefăcând dovada unor amenajări, îmbunătățiri etc., după cumpărare, nu este folosit ca atare nici de S.C. Mărețu Prod _________. B_____, nici de S.C. R_____ T____ S.R.L. B_____ și nu s-a făcut proba unor prejudicii certe pe viitor pentru cele două fonduri afectate.
Așadar, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.296 cod de procedură civilă, tribunalul va admite apelul formulat de D________ T______ și continuat de moștenitorii acestuia și în rejudecare, va admite acțiunea modificată, în sensul stabilirii în favoarea lotului 11, deținut în coproprietate de D________ T______ (cu I___ C______) a unei servituți de trecere asupra lotului 8, proprietatea pârâților, pe porțiunea de drum notată cu literele B – T pe schița anexă la raportul de expertiză întocmit de inginer J____ N______ (fila 158 dosar apel).
Se vor păstra celelalte dispoziții legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul D________ T______, decedat ulterior, cu ultimul domiciliu în _____________________________, reprezentat de moștenitorii D________ S____ și D________ C_____-C_____, ambii cu domiciliul în _____________________________, împotriva sentinței civile nr. 1133/08 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Însurăței județul B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu reclamanții _____________, cu sediul în B_____, ____________________, _______________, județul B_____, I___ C______, domiciliat în V_____, județul B_____, ______________________ sediul în Fetești, ________________________, județul Ialomița, pârâtele ___________________ V_____, și ____________________, ambele cu sediul în V_____, județul B_____;
Schimbă în parte sentința și în rejudecare:
Admite acțiunea modificată formulată de reclamantul D________ T______.
Stabilește în favoarea lotului nr. 11, deținut de reclamant în calitate de coproprietar, servitute de trecere asupra lotului nr. 8, proprietatea pârâților, pe drumul notat B-T pe schița anexă nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expert J____ N______ (fila 158 dosar apel), ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Respinge ca tardiv formulate cererile de aderare la apel formulate de reclamanții I___ C______ și _________________..
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.04.2015.
Președinte, L_____ M_____ |
|
Judecător, A__ M___ Cășaru |
|
Grefier, L______ P______ |
|
Red.ML/Tehnored.S.M.
9 ex./ 09.06.2015
Judecător fond - C____ M_____