ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
PREȘEDINTE: D___ C_____ - JUDECĂTOR
C____ E____ V_______- GREFIER ȘEF SECȚIE
Se constată că s-a depus prin serviciul registratură de către reclamantă raport de lichidare și bilant de lichidare la 30.09.2012 .
Reprezentanta reclamantei declară că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat, solicită judecarea cauzei .
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față constată:
Prin plângerea formulată de petentul ________________ SRL s-a solicitat a se dispune desființarea Rezoluției nr. xxxxxx/2012 a ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara și radierea din Registrul comerțului a ________________ SRL .
În fapt se arată că radierea s-a solicitat ca urmare a finalizării procedurii de lichidare în baza Legii 31/1990. Mai arată că în privința deschiderii procedurii insolvenței potrivit art.260 al.4 coroborat cu art.2701 din Legea 31/1990, aceasta nu este posibilă, dat fiind că valoarea creanțelor deținute împotriva societății în cauză se situează sub valoarea prag prevăzută de art.3 al.12 din Legea 85/2006 .Prin urmare lichidarea societăților comerciale se efectuează potrivit Legii 31/1990 atâta vreme cât nu sunt îndeplinite condițiile insolvenței prevăzute de Legea 85/2006, inclusiv cele referitoare la valoarea prag a creanțelor,că în acest sens este și practica Tribunalului Hunedoara.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Din plângere rezultă că societatea comercială a fost dizolvată în baza Hotărârii asociatului unic nr.1/23.07.2012. S-a înregistrat în registrul comerțului raportul privind situația economică a societății, din care rezultă că societatea are datorii la bugetul statului de 6475 lei potrivit adresei DGFP Hunedoara, însă nu deține în patrimoniu bunuri mobile sau imobile impozabile care să poate face obiectul lichidării.
Conform disp.art.3 pct.12 din Legea 85/2006, pentru a fi admisibilă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, creditorul sau creditorii trebuie să facă dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile a căror valoare ori valoare însumată se situează peste valoarea-prag de 45.000 lei.
Cum societatea are o datorie exigibilă în sumă de 6475 lei sub valoarea prag susmenționată, Tribunalul Hunedoara a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prev. de art.2701 din Legea 31/1990 și Legea 85/2006 și, ca urmare rezoluția nr. xxxxxx/2012 a directorului ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara este netemeinică. În consecință, se va dispune desființarea acesteia și, văzând că sunt îndeplinite condițiile art.260 și următ.din Legea 31/1990, va dispune și radierea ________________ SRL din Registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite ca fondată plângerea introdusă de reclamanta _________________ SRL cu sediul în __________________ , judetul Hunedoara împotriva pârâtului O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu sediul în D___ ,__________________ mezanin și în consecință:
Desființează Rezoluția nr. xxxxxx/31.10.2012 pronunțată de Directorul ORC Hunedoara și dispune radierea _________________ SRL cu sediul în __________________ , judetul Hunedoara din ORC Hunedoara.
Dispune înregistrarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 09.01.2013
DC/CEV
4 EXP- 26.02.2013